ICCJ. Decizia nr. 3226/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3226/2011
Dosar nr. 2389/54/2009
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 386 din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC E. SA Slatina, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, A.N.V. şi D.R.A.O.V. Craiova – Activitatea de inspecţie fiscală, prin care solicita anularea deciziei de impunere din 12 mai 2009 şi a raportului de inspecţie fiscală parţială din 11 mai 2009, pentru suma totală de 84.881 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În cadrul inspecţiei fiscale parţiale efectuate la sediul reclamantei SC E. SA Slatina, D.R.A.O.V. Craiova a întocmit Decizia de impunere din 12 mai 2009 privind obligaţiile fiscale suplimentare stabilite de inspecţia fiscala şi raportul de inspecţie fiscala parţială din 11 mai 2009.
S-a constatat nerespectarea de către reclamanta a prevederilor art. 1752 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 1924 din Legea nr. 571/2003 privind Cod fiscal cu modificările şi completările ulterioare, cele ale art. 1752 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 şi pct. 51.1 alin. (2) şi pct. 51.3alin. (3) din HG nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 întrucât reclamanta nu a prezentat documente care să ateste că a achitat către bugetul general consolidat contravaloarea accizelor aferenta cantităţilor achiziţionate din Comunitatea Europeană pentru cantităţile de cocs metalurgic, respectiv aferenta cantităţilor de cocs de petrol calcinat livrate in tara la trei beneficiari – SC T.R. SA, SC D.S. SA Buzau şi SC E. SA T. care, la rândul lor, nu erau autorizaţi sa achiziţioneze astfel de produse in exceptare de la plata accizei.
Prin Decizia de impunere din 12 mai 2009 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia plaţii următoarelor sume: accize pentru cărbune şi cocs – 3.774.083 RON şi majorări de întârziere – 1.849.871 RON, calculate pana la data de 08 mai 2009.
Investită cu soluţionarea contestaţiei formulate de reclamanta împotriva actelor administrative menţionate, pârâta A.N.A.F. – Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor a emis în cadrul procedurii prealabile Decizia din 08 decembrie 2009, prin care a fost desfiinţată parţial Decizia de impunere din 12 mai 2009 întocmită în baza raportului de inspecţie fiscala parţială din 11 mai 2009 pentru suma totala de 5.539.073 RON, din care 3.724.010 RON reprezintă accize şi 1.815.063 RON majorări de întârziere aferente, urmând ca organele vamale să procedeze la reanalizarea cauzei.
De asemenea, a fost respinsă ca neîntemeiata contestaţia reclamantei pentru suma totala de 84.881 RON, din care 50.073 RON reprezentând accize şi 34.808 RON reprezentând majorări de întârziere aferente determinate de achiziţiile intracomunitare de cocs metalurgic efectuate in perioada 02 martie 2007 – 19 decembrie 2007.
Prima instanţă a reţinut că, în raport cu precizările reclamantei de la data de 28 ianuarie 2010 şi respectiv 21 iunie 2010, se impune a fi supusă analizei legalitatea actelor administrative fiscale sub acest din urma aspect.
În ceea ce priveşte încadrarea produsului achiziţionat de reclamanta de la firma C.A.I.C.L. din Marea Britanie – cocs metalurgic in categoria produselor accizabile, instanţa de fond retine că, potrivit art. 162 lit. g) din Legea nr. 571/2003, ,,accizele armonizate sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru următoarele produse provenite din producţia interna sau din import: (...) produse energetice (...)” , iar potrivit art. 163 lit. a) din acelaşi act normativ, produsele accizabile sunt produsele prevăzute la art. 162; în categoria produselor energetice intră, potrivit art. 175 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, prima instanţă a constatat că produsul în discuţie – cocsul metalurgic cu poziţia tarifară x achiziţionat din Marea Britanie este produs energetic, deci produs accizabil, iar potrivit art. 175 alin. (3) lit. h) din Legea nr. 571/2003, produsele energetice pentru care se datorează accize sunt cărbunele şi cocsul.
Prin urmare, se arată în considerentele sentinţei atacate, începând cu 01 ianuarie 2007, data intrării in vigoare a Legii nr. 343/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003, cocsul este supus accizelor, iar acciza devine exigibila la momentul livrării de către societatea producătoare de cocs, respectiv la data recepţiei în cazul achiziţiilor intracomunitare, conform prevederilor pct. 184 alin. (6) din HG nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 - ,,În situaţia în care un comerciant din România urmează sa primească produse supuse accizelor eliberate în consum in alt stat membru, înainte de expedierea produselor de către furnizor, acesta va face o declaraţie cu privire la acest fapt la autoritatea fiscala teritoriala. Pe baza acestei declaraţii, autoritatea fiscală teritoriala va lua act de operaţiunea care urmează a se desfăşura şi pentru care exigibilitatea accizelor ia naştere la momentul recepţiei produselor, termenul de plata fiind prima zi lucrătoare imediat următoare celei în care s-au recepţionat produsele”.
Art.1752 alin. (2) din Cod Fiscal prevede obligaţia companiilor de extracţie a cărbunelui şi a celor de producţie a cocsului, in calitate de operatori cu produse accizabile, de a se înregistra la autoritatea fiscală competenta, în condiţiile prevăzute în norme.
Potrivit pct. 51.1. alin. (1) şi (2) din HG nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 (punct introdus prin HG nr. 1861/ 2006 şi completat prin HG nr. 213/2007), ,,Operatorii economici autorizaţi pentru extracţia cărbunelui şi operatorii economici producători de cocs se vor înregistra in calitate de operatori economici cu produse accizabile, la autoritatea fiscală centrală(...) Intra sub incidenţa prevederilor alin. (1) din norme şi operatorii economici care efectuează achiziţii intracomunitare sau care importa astfel de produse (...)”.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei recurate, este real că legea prevede o exceptare de la plata accizelor, prin art. 1754 alin. (1) pct. 2 lit. e) din Legea nr. 571/2003, însă pentru aceasta reclamanta avea obligaţia de a se înregistra ca operator economic cu produse accizabile aşa cum este prevăzut de art. 1752 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, respectiv de pct. 51.1 alin. (2) din HG nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 şi de a se înregistra la autoritatea fiscală competentă prin depunerea unei declaraţii pe proprie răspundere, conform prevederilor pct. 51.3 alin. (3) din HG nr. 44/2004 şi de a utiliza cocsul metalurgic în procesele mineralogice.
La rândul său, pct. 51.3. alin. (3) din HG nr. 44/2004 prevede că ,,operatorii economici care achiziţionează produse energetice, altele decât cele prevăzute la alin. (2) al art. 175 din Cod Fiscal, cu completările şi modificările ulterioare, in vederea utilizării in unul dintre scopurile prevăzute la art. 1754 alin. (1) pct. 2 lit. a), b) şi e) se înregistrează la autoritatea fiscală teritorială prin depunerea de declaraţii pe proprie răspundere, (...) privind scopul în care urmează a fi achiziţionate produsele respective”.
În ceea ce priveşte ordinul nr. 771/2007 pentru aprobarea precizărilor de aplicare a unor prevederi din normele metodologice de aplicare a titlului VII „Accize şi alte taxe speciale” din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004 (publicată în M. Of. al României, partea I nr. 509/30.07.2009) invocat de reclamanta in apărare, acesta nu este aplicabil in cauza întrucât are in vedere operatorii economici care intra sub incidenta alin. (1) al pct. 51.3.din HG nr. 44/2004 şi operatorii economici care deţin magazine autorizate să funcţioneze în regim de duty-free.
În concluzie, prima instanţă retine că pentru achiziţiile intracomunitare de cocs metalurgic, efectuate de reclamantă în perioada 02 martie 2007 – 19 decembrie 2007, aceasta datorează accize şi majorări de întârziere, determinate potrivit art. 120 din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal
În ceea ce priveşte modul de calcul al accizelor, prima instanţă constată că nu a făcut obiectul contestaţiei în cadrul procedurii prealabile şi, deşi prin acţiunea introductivă reclamanta a criticat acest aspect, prin precizările din 28 ianuarie 2010 şi 21 iunie 2010 nu a mai susţinut aceasta critică.
2. Calea de atac exercitată.
2.1. Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs societatea comercială reclamantă care a invocat în mod generic dispoziţiile art. 299 şi următoarele din C. proc. civ., fără a se raporta la vreunul dintre motivele prevăzute la art. 304-3041 din C. proc. civ.
În considerentele recursului formulat, societatea comercială a susţinut critici care, în esenţă, se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia, o hotărâre poate fi recurată atunci când a fost pronunţată fără temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În esenţă, societatea comercială a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile incidente în cauză, întrucât societatea nu se încadrează în categoria operatorilor economici cu produse accizabile şi nu datorează pentru perioada respectivă accize la bugetul statului.
În subsidiar, societatea comercială reclamantă a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că, urmare a modificării acţiunii, ar fi renunţat la capătul de cerere subsidiar, în cadrul căruia a cerut recalcularea accizelor, susţinând că, oricum, accizele au fost calculate greşit.
2.2. În şedinţa din data de 19 mai 2011, instanţa de recurs a pus în discuţia părţilor prezente motivul de recurs de ordine publică prevăzut la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în raport cu faptul că, urmare a ultimei modificări a acţiunii, făcută de societatea comercială reclamantă la data de 28 ianuarie 2010, instanţa de fond a rămas învestită cu judecarea unui litigiu administrativ-fiscal, care are ca obiect anularea unor acte administrativ-fiscale referitoare la suma de 84.881,00 RON, accize şi accesorii datorate bugetului de stat.
Autorităţile publice prezente au lăsat soluţionarea acestei probleme la aprecierea instanţei de recurs.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Recursul este întemeiat şi va fi admis pentru motivul de ordine publică, potrivit considerentelor care vor fi prezentate în continuare.
În cauză, este necontestat că, potrivit acţiunii iniţiale, societatea comercială reclamantă a chemat în judecată autorităţile publice pârâte, solicitând, în mod expres:
- anularea actelor administrativ-fiscale atacate, respectiv a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, ca nelegale şi netemeinice;
- exonerarea societăţii de la plata sumelor de 3.774.083 RON – accize şi 1.849.871 RON – majorări de întârziere, ca fiind nedatorate bugetului de stat.
Având în vedere obiectul acţiunii iniţiale, autorităţile publice pârâte au cerut respingerea ca inadmisibilă a acţiunii, având în vedere dispoziţiile art. 218 C. proCod Fiscal, potrivit cărora, în faţa instanţei de contencios-fiscal poate fi atacată doar Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei împotriva actului administrativ fiscal de impunere.
În această situaţie, societatea comercială reclamantă, printr-o cerere depusă la 16 noiembrie 2009, intitulată „precizare”, şi-a modificat acţiunea în sensul că a solicitat ca A.N.A.F. să fie obligată să soluţioneze contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei de impunere şi să emită Decizia de soluţionare a contestaţiei.
La data de 14 decembrie 2009 a fost depusă la dosar Decizia din 8 decembrie 2009 prin care Decizia de impunere nr. 27/2009 a fost desfiinţată parţial, fiind menţinută pentru suma de 84.881,00 RON reprezentând accize (50.073,00 RON) şi accesorii (34.808,00 RON).
În această situaţie, societatea comercială reclamantă a depus la data de 28 ianuarie 2010 o ultimă cerere, intitulată, de asemenea, „precizare”, prin care, argumentând că urmare emiterii deciziei nr. 435/2009 cererea de obligare a autorităţii pârâte la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei a rămas fără obiect, a solicitat:
- desfiinţarea pct. 2 din Decizia nr. 435/2009 privind respingerea contestaţiei pentru suma de 84.881,00 RON;
- desfiinţarea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală pentru suma de 84.881,00 RON.
Aşa cum s-a arătat deja în expunerea rezumativă a împrejurărilor cauzei şi soluţiei adoptate în cauză, prezentată mai sus, cu alte cuvinte, instanţa de fond s-a pronunţat asupra acţiunii astfel cum aceasta a fost modificată prin ultima „precizare”, respingând acţiunea ca neîntemeiată, fără ca, în mod corect, să se mai pronunţe şi asupra excepţiilor invocate şi a situaţiilor survenite în cursul judecăţii, în raport cu formele anterioare ale acţiunii:
- excepţia inadmisibilităţii/ prematurităţii acţiunii iniţiale care avusese ca obiect cererea de anulare a Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală;
- rămânerea fără obiect a acţiunii în forma intermediară care a avut ca obiect obligarea autorităţii competente să emită Decizia de soluţionare a contestaţiei.
Deci, cu alte cuvinte, aşa cum rezultă din soluţia dată şi din considerentele hotărârii pronunţate, instanţa de fond s-a considerat, în mod judicios, învestită doar cu soluţionarea acţiunii modificate în ultima formă, autorităţile publice pârâte nefăcând opoziţie la cererile de modificare a acţiunii, în raport cu stadiul procesual al litigiului şi cu termenele la care acestea au fost depuse.
Astfel, instanţa de fond a avut de soluţionat un litigiu fiscal care are ca obiect cererea de anulare a unor acte administrativ-fiscale care privesc accize şi accesorii în sumă totală de 84.881,00 RON.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, astfel de litigii care au ca obiect acte administrative care privesc taxe şi impozite, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000,00 RON, se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, adică de secţiile de contencios administrativ şi fiscal de la tribunale.
Deci, soluţionând cauza de faţă, fără a-şi verifica competenţa în raport cu obiectul acţiunii şi cu dispoziţiile legale citate mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. 3 din C. proc. civ.
În cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 181 din C. proc. civ., deoarece, prin cererile ulterioare depuse, societatea comercială reclamantă nu şi-a restrâns valoarea aceluiaşi obiect, ci şi-a modificat obiectul acţiunii în mod succesiv în raport cu excepţia inadmisibilităţii/ prematurităţii acţiunii iniţiale, care avea ca obiect anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală şi, respectiv, în raport cu rămânerea fără obiect a acţiunii în forma intermediară, ca urmare a emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de impunere.
În concluzie, recursul va fi admis, sentinţa pronunţată va fi casată, iar cauza va fi trimisă Tribunalului Olt pentru competentă soluţionare, care urmează să analizeze criticile din recurs ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC E. SA Olt împotriva sentinţei nr. 386 din 20 septembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Olt.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3225/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3227/2011. Contencios → |
|---|
