ICCJ. Decizia nr. 3224/2011. Contencios. Pretentii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3224/2011
Dosar nr. 10085/302/2008
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 1154 din 5 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios, administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A.C.D.E. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii M.F.P., Statul Român – reprezentat de M.F.P., D.G.F.P. Braşov, Garda Financiară – D.J. Braşov şi A.F.P. Braşov – Trezoreria Municipiului Braşov şi a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 126.532,1220 RON, reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei de 770.785,342 RON, între data de 22 februarie 2002 şi 24 noiembrie 2006, precum şi a sumei de 4.302,92 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. De asemenea, instanţa de judecată a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D.G.F.P. Braşov şi Garda Financiară – C.R. Braşov.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D.G.F.P. Braşov şi Garda Financiară – C.R. Braşov, instanţa de fond a apreciat că sunt neîntemeiate, având în vedere raportul juridic dedus judecăţii, în care pârâta Garda Financiara Braşov este emitenta procesului-verbal din data de 21 februarie 2002 iar D.G.F.P. Braşov este autoritatea fiscală căreia i-a fost adresată cererea de restituire a sumei ce face obiectul pretenţiilor deduse judecăţii şi este organul fiscal competent teritorial în administrarea creanţelor fiscale (între care şi cea preluată de la reclamantă prin procesul-verbal din 21 februarie 2002).
Cu privire la fondul litigiului.
În fapt, reţine prima instanţă, în urma unui control efectuat de către pârâta Garda Financiara Braşov, s-a dispus prin procesul-verbal din 21 februarie 2002 virarea de către reclamantă în contul Trezoreriei Braşov a sumei de 770.783,3432 RON cu titlu de impozit pe profit, sumă care a fost virată prin O.P. din 22 februarie 2002.
Împotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat contestaţie care a fost admisă de către D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., prin Decizia din 15 decembrie 2005.
De asemenea, reţine instanţa de fond, reclamanta a formulat cerere de restituire a sumei susmenţionate la data de 13 martie 2006 către D.G.F.P. Constanţa şi, apoi, către A.N.A.F., solicitând şi dobânda aferentă acesteia cât şi actualizarea cu indicele de inflaţie, iar ulterior suma i-a fost restituită la data de 24 noiembrie 2006.
Or, se arată în considerentele sentinţei atacate, pretenţiile reclamantei constând în suma de 126.532,122 RON (sumă necontestată, ca şi cuantum, de către pârâte), reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei de 770.785,342 RON, între data de 22 februarie 2002 (cea a achitării în mod nedatorat prin O.P.) şi data de 24 noiembrie 2006 (cea a restituirii sumei), sunt justificate, întrucât, prin anularea procesului-verbal din 21 februarie 2002 de către D.G.S.C., s-a constatat că suma reţinută drept impozit pe profit nu are suport legal, însemnând că s-a făcut o plata nedatorată ce trebuie restituită conform principiului consacrat de art. 992 şi 1092 C. civ., întinderea obligaţiei de restituire trebuind sa aibă în vedere necesitatea repunerii solventului în situaţia anterioară efectuării plăţii, aşadar să cuprindă valoarea actualizată cu indicele de inflaţie; într-adevăr, numai prin acordarea indicelui de inflaţie se poate face aplicarea principiului echităţii, cât şi asigurarea respectării dreptului la un ”bun”, în sensul art. 1 din protocolul 1 la C.E.D.O., în lumina jurisprudenţei Curţii Europene.
În schimb, apreciază instanţa de fond, pretenţiile constând în dobânda legală, aferentă sumei achitate nedatorat, nu au suport juridic, fiind neîntemeiate.
II. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâţii.
În motivarea căii de atac, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină respingerea cererii privind acordarea dobânzii legale solicitate.
Invocând şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se menţionează că hotărârea recurată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 1088 C. civ., în ceea ce priveşte cererea de acordare a dobânzilor legale.
Recurentul-pârât M.F.P., în cuprinsul recursului formulat în nume propriu şi pentru Statul Român, a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei recurate.
Se susţine că nici M.F.P., nici Statul Român, nu au calitate procesuală pasivă, nefiind părţi ale raporturilor juridice fiscale, neavând calitate de organe fiscale şi nici nu au competenţe în administrarea creanţelor fiscale, iar calitatea de ordonator principal de credite a ministrului finanţelor publice nu are nicio înrâurire asupra soluţiilor pe care le pot adopta organele fiscale cu privire la modul de administrare a creanţelor fiscale.
În ceea ce priveşte sentinţa pe fondul cauzei, se menţionează că aceasta este nelegală şi netemeinică, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea pârâţilor la plata sumei de 126.532,1220 RON reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei de 770.785,342 RON între data de 22 februarie 2002 şi 24 noiembrie 2006, întrucât reclamanta a făcut plata voluntar dat fiind faptul că actul administrativ fiscal se bucura de prezumţia de legalitate, iar dreptul la restituirea sumei s-a născut doar în momentul la care actul de control a fost desfiinţat pe cale administrativă, respectiv data de 15 decembrie 2005 când a fost emisă Decizia nr. 229 a D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., însă reclamanta a depus cerere de restituire ulterior acestei decizii, situaţie care nu poate fi imputată organului fiscal prin obligarea acestuia la restituirea sumei actualizată cu indicele de inflaţie.
Pe de altă parte, se susţine că soluţia instanţei de fond este nelegală întrucât, potrivit art. 17 alin. (1) lit. f) din OG nr. 92/2003 privind C. proCod Fiscal, restituirea sumelor stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii, se face la cererea contribuabilului, iar conform art. 124 din acelaşi act normativ, acesta are dreptul la dobânda calculată în condiţiile OG nr. 92/2003.
De asemenea, soluţionarea cererii reclamantei era supusă prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
Recurenta-pârâtă Garda Financiară, secţia judeţeană Braşov în cuprinsul cererii de recurs formulată, aduce, în esenţă, următoarele critici sentinţei atacate.
În mod eronat instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Gărzii Financiare, secţia judeţeană Braşov, întrucât aceasta nu este organ fiscal şi nu are nici un fel de competenţă în ceea ce priveşte administrarea creanţelor bugetare în raport de dispoziţiile art. 1 din OUG nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 132/2004, modificată şi completată prin OG nr. 8/ 2005.
În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., se menţionează că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, apreciindu-se că revenea competenţa de soluţionare a cauzei Judecătoriei întrucât temeiul de drept invocat de reclamantă stabileşte cadrul procesual al unei acţiuni în pretenţii.
Susţinându-se că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, se arată că deşi reclamanta printr-o acţiune confuză şi ambiguă a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei de 770.785,3434 RON fără a indica în concret care este această sumă, instanţa de fond a acordat suma de 126.532,1220 RON cu acest titlu fără a exista nicio justificare asupra acestui cuantum, fapt ce atrage incidenţa art. 304 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Pe de altă parte, se apreciază că acţiunea introdusă de reclamantă este prescrisă în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Aceeaşi recurentă menţionează că hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au formulat convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, apreciind că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
De asemenea, se susţine că în mod greşit a fost admisă în parte cererea reclamantei întrucât nu există nici un temei legal care să justifice actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei de 770.878,3432 RON achitată în mod benevol de reclamantă, hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta A.F.P. Braşov – Trezoreria Braşov în cuprinsul recursului formulat susţine că hotărârea recurată nu poate fi opozabilă Trezoreriei Braşov, întrucât nu are calitate procesuală pasivă pentru că nu are nici personalitate juridică, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare al administraţiilor finanţelor publice municipale.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 3, 6, 7, 8 şi 9 din C. proc. civ., această recurentă, prin argumente asemănătoare celor menţionate în cererea de recurs de către Garda Financiară, secţia judeţeană Braşov, susţine nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei recurate.
Recurenta-pârâtă D.G.F.P. Braşov prin cererea de recurs aduce, în esenţă, critici sentinţei atacate atât sub aspectul greşitei soluţionări a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive cât şi în ceea ce priveşte fondul cauzei.
Referitor la greşita soluţionare a excepţiei invocate, se menţionează că D.G.F.P. Braşov nu este emitenta nici uneia dintre actele prin care s-a dispus plata sau restituirea sumei de 770.785,3432 RON, că nu a participat în nici un fel la pretinsa prejudiciere a reclamantei şi nici nu este organul fiscal competent teritorial în administrarea organelor fiscale ale reclamantei.
În ceea ce priveşte soluţia pe fondul cauzei, se precizează că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală întrucât nu a ţinut seama de faptul că sumele ce se solicită a se acorda rezultă din raporturi juridice fiscale, fiind aplicabile în speţă, prevederile C. proCod Fiscal, care este legea specială în materie şi care este aplicabilă cu prioritate faţă de normele de drept comun cât şi cele ale art. 1 din protocolul I la C.E.D.O.
Se menţionează că organul fiscal nu avea posibilitatea să restituie suma plătită benevol de reclamantă cu O.P. din 22 februarie 2002, că restituirea se putea face numai în baza unei cereri exprese din partea contribuabilului, iar dispoziţiile C. proCod Fiscal nu prevăd posibilitatea actualizării sumelor cu rata inflaţiei.
De asemenea, se susţine că cererea de restituire formulată cu întârziere de reclamantă a fost soluţionată în termenul legal de 45 zile, prelungit potrivit art. 70 alin. (2) C. proCod Fiscal cu perioadele în care au fost necesare obţinerea de informaţii suplimentare, relevante în luarea deciziei.
Recurenta-pârâtă D.G.F.P. Braşov a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenta-reclamantă solicitând respingerea acestuia, precizând că incidente în cauză erau dispoziţiile art. 70, art. 117 alin. (1) lit. f), art. 124 C. proCod Fiscal, care se aplicau cu prioritate, astfel că în raport de acestea şi de ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1899/2004, sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală.
Recurenta-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor recurentelor-pârâte arătând, în esenţă, că acestea au calitate procesuală pasivă iar sumele reţinute de stat în Trezoreria Braşov sunt purtătoare de dobânzi legale, impunându-se şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate în cererea de chemare în judecată.
III. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, analizând recursurile formulate, în raport de criticile formulate, apreciază că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Examinând, cu prioritate, în raport şi de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. criticile referitoare la excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a M.F.P., Statul Român reprezentat de M.F.P., Garda Financiară, secţia judeţeană Braşov, instanţa de recurs apreciază că această excepţie este fondată.
Cererea reclamantei din cauza dedusă judecăţii se circumscrie unui raport juridic fiscal, fiindu-i aplicabile dispoziţiile OG nr. 92/2003, republicată, privind C. proCod Fiscal, potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ.
Necontestat este faptul că recurenta-reclamantă, prin O.P. din 22 februarie 2002 a virat în contul deschis la Trezoreria Braşov, suma de 770.785,3432 RON reprezentând impozit pe profit stabilită prin procesul-verbal din 21 februarie 2002, sumă care ulterior a fost restituită la 24 noiembrie 2006 de A.F.P. Braşov – Trezoreria Braşov.
Suma achitată de recurenta-reclamantă se încadrează în categoria creanţelor fiscale administrate de A.N.A.F., iar în raport de dispoziţiile art. 4 pct. 37 din HG nr. 109/2009 A.N.A.F. reprezintă statul în faţa instanţelor şi organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi alte activităţi ale agenţiei, direct sau prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, în litigiile care au legătură cu raporturile juridice fiscale.
Prin urmare, parte a raportului juridic fiscal este A.N.A.F. prin unităţile subordonate acesteia, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, ca organe fiscale, în conformitate şi cu dispoziţiile art. 17 alin. (5) C. proCod Fiscal
Întrucât acţiunea dedusă judecăţii vizează acordarea dobânzilor pentru sumele restituite de la buget, potrivit dispoziţiilor art. 12, Cap.II din ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1899/2004, pentru aprobarea procedurii de restituire şi rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate, cu depăşirea termenului legal, dobânzile cuvenite contribuabilului se suportă din acelaşi buget şi cont de venit bugetar din care s-a făcut restituirea sumei pentru care s-a solicitat plata dobânzii.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 124 alin. (2) din OG nr. 92/2003, republicată privind C. proCod Fiscal
În consecinţă, faţă de cele expuse, părţi ale raportului juridic fiscal dedus judecăţii sunt recurenta-reclamantă şi pârâtele D.G.F.P. Braşov şi A.F.P. Braşov – Trezoreria Braşov, ca unităţi subordonate A.N.A.F., care au restituit suma pentru care se solicită dobândă, acestea având şi calitate procesuală pasivă în raport de acţiunea formulată.
Prin urmare, se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P., Statul român, Garda Financiară – secţia judeţeană Braşov şi se va respinge acţiunea faţă de aceste pârâte ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru considerentele mai sus arătate, instanţa de recurs apreciază că sunt nefondate criticile referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D.G.F.P. Braşov şi A.F.P. Braşov – Trezoreria Braşov, aceste pârâte având calitate procesuală pasivă în cauză.
Întrucât criticile formulate de recurenta-reclamantă şi recurentele-pârâte referitoare la fondul cauzei vizează modul de rezolvare a problemei de drept deduse judecăţii referitoare la acordarea dobânzilor şi a actualizării cu indicele de inflaţie aferente sumei de 770.785,3432 RON, reprezentând impozit pe profit, achitată în baza unui act de control şi restituită ulterior la 24 noiembrie 2006, urmare a admiterii contestaţiei împotriva procesului verbal din 21 februarie 2002 prin Decizia din 15 octombrie 2005, instanţa de recurs le va analiza şi soluţiona în ansamblu.
Problemei de drept dedusă judecăţii, astfel cum s-a reţinut, îi sunt aplicabile normele speciale ale C. proCod Fiscal precum şi ale ordinului nr. 1899/2004 al ministrului finanţelor publice prin care a fost aprobată procedura de restituire şi rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
Nu prezintă relevanţă faptul că reclamanta a invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată dispoziţii ale C. civ., întrucât instanţa, în exerciţiul rolului activ, în raport de situaţia de fapt, poate da calificarea juridică exactă a acţiunii, alta decât cea dată de reclamantă în cererea de chemare în judecată, acţiunea nefiind una civilă ci specifică instanţelor de contencios administrativ, astfel că sunt nefondate criticile care vizează aceste aspecte.
De asemenea, dat fiind obiectul cererii formulată de reclamantă şi pentru respectarea principiului disponibilităţii, nu se poate aprecia că obiectul acţiunii este o cerere de despăgubire, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care s-ar putea pune problema prescripţiei dreptului la acţiune.
Fiind stabilită problema de drept de a cărei rezolvare depinde soluţionarea cauzei, instanţa de recurs va analiza, în continuare aspectele care vizează dreptul la dobânda solicitată de reclamantă.
Se reţine că dobânda intră în categoria creanţelor fiscale accesorii, conform art. 21 alin. (1) lit. b) din OG nr. 92/2003 republicată.
Conform art. 21 alin. (4) din OG nr. 92/2003, republicată, „În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat, se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective”.
Potrivit art. 117 alin. (1) lit. f) din OG nr. 92/2003, republicată, se restituie, la cererea debitorului, sumele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente, potrivit legii, iar conform art. 124 din acelaşi act normativ, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă care se acordă la cererea acestora.
Potrivit alin. (2) al art. 124 menţionat, dobânda datorată se suportă din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează sumele solicitate de plătitori.
Prin ordinul nr. 1899/2004 al ministrului finanţelor publice a fost aprobată procedura de restituire şi rambursare a sumelor de la buget, precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă fără putinţă de tăgadă că suma reprezentând impozit pe profit plătită în temeiul unui act fiscal desfiinţat, se restituie contribuabilului, acesta având dreptul la dobândă în condiţiile legii speciale.
Necontestat este faptul că recurenta-reclamantă a virat în contul Trezoreriei Braşov suma de 770.785,3432 RON reprezentând impozit pe profit urmare a impunerii acesteia prin procesul-verbal din 21 februarie 2002 al Gărzii Financiare, care era executoriu din oficiu, de îndată.
Ulterior, prin Decizia nr. 229 din 15 decembrie 2005 a A.N.A.F. – D.G.S.C. s-a desfiinţat capitolul privind această sumă din procesul-verbal din 21 februarie 2002, urmând ca organele de inspecţie fiscală ale D.G.F.P. Constanţa să reanalizeze cauza pentru aceeaşi perioadă verificată.
De asemenea, este necontestat faptul că urmare a controlului fiscal finalizat cu raportul de inspecţie fiscală din 2 iunie 2006 favorabil reclamantei, întreaga sumă a fost restituită acesteia.
Întrucât această sumă s-a apreciat că nu este datorată de recurenta-reclamantă, fiind plătită în baza unor acte ale organelor de control desfiinţate în căile administrative de atac, este evident că recurenta-reclamantă este îndreptăţită atât la restituirea acesteia cât şi la dobândă de la momentul efectuării plăţilor nedatorate, respectiv 22 februarie 2002 şi până la momentul restituirii – 24 noiembrie 2006, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 124 din OG nr. 92/2003 republicată, privind C. proCod Fiscal
Mai mult, prin impunerea la plată a unei sume de bani reprezentând impozit pe profit, apreciată ulterior ca nedatorată de organele fiscale, s-a creat un impact negativ asupra situaţiei financiare a recurentei-reclamante, încălcându-se şi principiul certitudinii impunerii, astfel că aceasta este îndreptăţită la dobânzi de întârziere pe durata indisponibilizării sumei.
Este adevărat că restituirea sumei se face la cererea contribuabilului iar o astfel de cerere se soluţionează în 45 de zile conform art. 4 alin. (3) din Ordinul nr. 1899/2004 coroborat cu art. 70 alin. (2) C. proCod Fiscal, republicat, însă în cauză nu este vorba de o cerere de restituire a unei creanţe fiscale ci de plata dobânzii pentru o sumă încasată necuvenit care se calculează începând cu ziua plăţii nedatorate.
Persoana impozabilă are dreptul să solicite dobânzi care intră în categoria creanţelor fiscale accesorii, astfel cum şi organul fiscal poate percepe creanţe fiscale accesorii în caz de neplată de către contribuabil a creanţelor fiscale datorate bugetului de stat.
Prin urmare, susţinerile recurentelor-pârâte referitoare la netemeinicia şi nelegalitatea cererii privind acordarea dobânzii aferente sumei de 770.785,3432 RON, sunt nefondate.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate şi criticile recurentei-reclamante expuse în cererea de recurs referitoare la soluţia privind neacordarea dobânzii legale în raport de dispoziţiile C. civ. întrucât, astfel cum s-a reţinut, aplicabile speţei sunt dispoziţiile legale speciale menţionate anterior.
Referitor la solicitarea care vizează actualizarea sumei menţionate cu indicele de inflaţie, se reţine că nu există vreo dispoziţie legală aplicabilă raportului juridic fiscal care să prevadă o astfel de actualizare.
Pentru sumele de restituit de la buget contribuabilul are dreptul la dobândă astfel cum prevăd dispoziţiile legale precizate anterior.
Referitor la solicitarea reclamantei care vizează actualizarea sumei menţionate cu indicele de inflaţie, se reţine că nu există vreo dispoziţie aplicabilă raportului juridic fiscal care să prevadă o astfel de actualizare pentru sumele de restituit de la buget, contribuabilul având dreptul la dobândă.
În concluzie, prin obligarea pârâţilor la plata către reclamant a sumei de 12.6532,1220 RON reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei de 770.785,3432 RON între data de 22 februarie 2002 şi 24 noiembrie 2006, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza I şi art. 314 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă şi recurentele-pârâte, va casa sentinţa atacată, va admite în parte acţiunea şi va obliga D.G.F.P. şi A.F.P. Braşov – Trezoreria Municipiului Braşov la plata dobânzii aferente sumei de 770.785,3432 RON între 22 februarie 2002 şi 24 noiembrie 2006.
Se va respinge acţiunea faţă de M.F.P., Statul Român, Garda Financiară – secţia judeţeană Braşov, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Dată fiind această soluţie, instanţa de recurs, analizând şi celelalte motive de recurs invocate de recurentele-pârâte D.G.F.P. şi A.F.P. – Trezoreria Braşov în cuprinsul cererilor de recurs, le apreciază ca nefondate.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat, nu este fondat.
Dată fiind calificarea juridică a cererii ce face obiectul judecăţii, guvernată de normele C. proCod Fiscal şi nu de dispoziţiile C. civ., potrivit art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, revenea competenţa de soluţionare a cauzei în fond, secţiei de contencios, administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 din C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat, nu este fondat, întrucât reclamanta, cu ocazia judecării în fond a cauzei, a precizat cuantumul sumei ce reprezintă actualizarea cu indicele de inflaţie a sumei de 770.785,3432 RON pentru perioada solicitată, prin concluziile scrise depuse la dosar, astfel că sunt nereale susţinerile potrivit cărora reclamanta nu a cuantificat această sumă, iar instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut.
După cum se constată, sentinţa atacată satisface cerinţele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., astfel că nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.
Având în vedere argumentele expuse anterior referitoare la calificarea juridică a cererii de chemare în judecată atât din punct de vedere al temeiurilor de fapt cât şi de drept, se apreciază că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii ci doar a aplicat greşit dispoziţiile legale incidente cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta A.C.D.E. Bucureşti şi de pârâţii M.F.P., Statul Român – reprezentat de M.F.P., D.G.F.P. Braşov, Garda Financiară – D.J. Braşov şi A.F.P. Braşov – Trezoreria Municipiului Braşov împotriva sentinţei nr. 1154 din 5 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P., Statul Român, Garda Financiară – secţia judeţeană Braşov şi respinge acţiunea faţă de aceşti pârâţi.
Admite în parte acţiunea şi obligă D.G.F.P. şi A.F.P,. Braşov – Trezoreria municipiului Braşov la plata dobânzii aferente sumei de 770.785,3432 RON, între 22 februarie 2002 şi 24 noiembrie 2006.
Obligă pârâţii la 4322,92 RON, cheltuieli de judecată – fond şi recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3223/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3225/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
---|