ICCJ. Decizia nr. 3235/2011. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3235/2011
Dosar nr. 11598/2/2009
Şedinţa publică din 3 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâtul C.N.A. solicitând anularea deciziei C.N.A. din 08 ianuarie 2009, exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 5.000 RON, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii a arătat că în cadrul şedinţei din data de 08 ianuarie 2009, urmare a unui raport de monitorizare care i-a fost prezentat, C.N.A. a adoptat Decizia nr. 14 a cărei anulare se solicită, prin care s-a aplicat sancţiunea cu amendă având ca temei pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) şi (4) din Decizia nr. 187/2006, privind Codul de reglementare a conţinutului in audiovizual.
Potrivit deciziei C.N.A, aceste încălcări ale normelor în vigoare au avut loc în cadrul emisiunii „Î.G.P.”, în cursul a doua ediţii diferite.
Statuând că limbajul folosit în cadrul emisiunii a fost unul „vulgar şi licenţios", Decizia C.N.A. redă câteva extrase din monologul prezentatorului M.B., al cărui mesaj era unul de critica la adresa Preşedintelui României, dl. T.B., şi a dlui. T.S., nominalizat până la acel moment la funcţia de prim-ministru al României.
De asemenea, în cadrul deciziei se descrie gestul prezentatorului similar incidentului în care preşedintele S.U.A. a fost agresat de un ziarist prin aruncarea unui pantof.
S-a arătat că la adăpostul deja arhicunoscutelor sintagme „libertatea de exprimare este un drept fundamental al omului însă acest drept nu este unul absolut", C.N.A. exercita practic o îngrădire, prin sancţionare, a discursului critic la adresa politicienilor, cu atât mai mult cu cât situaţiile avute în vedere de către prezentator erau reale şi susceptibile de critică.
Or, dincolo de caracterul neutru, grav sau foarte grav al comportamentului politicienilor, dreptul la critică la adresa acestora a devenit unul absolut şi care poate fi efectiv numai în măsura în care el este şi virulent.
Faptul că prezentatorul adresează calificative unor politicieni sau că parodiază o scena celebră pe plan internaţional sunt doar o exprimare a dreptului de a critica, în mod liber şi neîngrădit, clasa politică.
Reclamanta a invocat practica Curţii Europene a Drepturilor Omului susţinând că, privite din perspectiva principiilor de aplicare a legii stabilite de C.E.D.O. şi obligatorii şi autorităţilor române, susţinerile şi gesturile de parodiere ale prezentatorului M.B. devin simple manifestări ale unui drept fundamental, inerent şi inviolabil într-o societate democratică.
S-a mai arătat că, C.N.A. a înfăptuit o gravă denaturare a termenilor pe care îi foloseşte în Decizia de sancţionare, acuzaţia de instigare la violenţă fiind una gravă.
A considera un text în care sunt folosite noţiuni ca puteri paranormale sau săvârşirea unor fapte cu mintea ca fiind o instigare la violenţă reprezintă o desconsiderare a licenţei artistice şi chiar a capacităţii de discernământ a telespectatorului.
Conţinutul textului expus de prezentator face trimitere la o situaţie indubitabil ireala şi care nu poate fi percepută în nici un caz de către public ca având corespondenţă în realitate. Este o simpla prezentare a unei imagini care, tocmai prin caracterul său ireal, imposibil şi chiar absurd, capătă caracter comic şi nesusceptibil de vreo alta interpretare.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei arătând că în decizie nu a reţinut că limbajul folosit în cadrul emisiunii a fost unul „vulgar şi licenţios”, ci un limbaj injurios şi vulgar de natură a prejudicia demnitatea şi dreptul la proprie imagine a unor persoane.
Faţă de susţinerile reclamantei potrivit cărora monologul prezentatorului reprezenta un demers critic la adresa politicienilor, iar faptul că prezentatorul adresează calificative unor politicieni sau că parodiază o scenă celebră pe plan internaţional reprezintă doar o exprimare a dreptului de a critica clasa politică, arată că în domeniul comunicării audiovizuale, un astfel de demers jurnalistic, precum oricare alt program care se difuzează, trebuie să respecte prevederile legislaţiei audiovizuale privind imaginea persoanei şi demnitatea umană, precum şi art. 30 alin. (6), art. 31 din Constituţia României, art. 10 alin. (2) din C.E.D.O.
A precizat că reclamanta a invocat soluţii pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauze care nu au elemente de similitudine, cu atât mai puţin de identitate de cauză cu aceea dedusă judecăţii.
În aceste cauze, Curtea a pornit de la faptul că protecţia acordată de art. 10 din C.E.D.O. variază în funcţie de natura discursului şi de scopul urmărit de autorul lui, precum şi de la premiza că ziariştii urmăresc să-şi îndeplinească cu bună credinţă sarcina de a informa opinia publică, nefiind determinaţi, în demersul lor, de existenţa vreunei animozităţi personale sau de intenţia de a leza în mod gratuit şi nejustificat reputaţia altor persoane.
Pârâtul a susţinut că dreptul la exprimare al reclamantei nu a fost îngrădit sau cenzurat în niciun fel, deoarece controlul C.N.A. a fost ulterior comunicării publice a emisiunii, conform prevederilor art. 10 alin (4), iar sancţiunea aplicată reprezintă o consecinţă a nerespectării normelor audiovizuale.
Potrivit art. 6 al legii audiovizualului, nu constituie ingerinţe deciziile şi instrucţiunile având caracter normativ, emise de C.N.A. în aplicarea legii şi cu respectarea dispoziţiilor legale, precum şi a normelor privind drepturile omului, prevăzute în convenţiile şi tratatele ratificate de România.
Legiuitorul, pornind de la premisa că moderatorul ori realizatorul unei emisiuni este un arbitru neutru, obiectiv şi imparţial, capabil să asigure calitate unui program audiovizual, a prevăzut, în cadrul normelor privind conţinutul comunicării audiovizuale, obligaţia ce revine realizatorilor de emisiuni, de a nu permite invitaţilor să instige la violenţă sau să folosească un limbaj injurios, astfel încât demnitatea ori dreptul oricărei persoane la propria imagine să fie respectate.
Or, faţă de această obligaţie, cu atât mai mult, nu poate fi acceptată situaţia în care realizatorul însuşi recurge la folosirea de expresii jignitoare la adresa persoanelor despre care vorbeşte în emisiune şi la adoptarea unei atitudini violente ori de instigare la violenţă în cadrul unui program audiovizual.
c) Sentinţa pronunţată în primul ciclu procesual
Prin sentinţa civilă nr. 1475 din 06 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a admis excepţia de netimbrare şi a anulat ca netimbrată contestaţia.
d) Soluţia instanţei de recurs în primul ciclu procesual
Recursul formulat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 4344 din 15 octombrie 2009, sentinţa fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că pentru termenul de judecată din 06 aprilie 2009, procesul-verbal de citare nu îndeplineşte condiţiile de valabilitate menţionate de art. 100 alin. (1) pct. 4 sub sancţiunea nulităţii, nefiind indicat etajul din clădire la care este situat sediul reclamantului, deşi precizarea acestuia s-a făcut în acţiunea introductivă, fapt ce a determinat ca, în condiţiile îndeplinirii procedurii de citare prin afişare, să nu se poată verifica dacă afişarea s-a făcut pe uşa sediului recurentei sau pe uşa altui sediu sau locuinţă.
e) Soluţia pronunţată după casare
Prin sentinţa nr. 4021 din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a apreciat că Decizia contestată este legală, în mod corect reţinându-se încălcarea prevederilor din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual prin cele două emisiuni pentru care reclamanta a fost sancţionată.
S-a arătat că este neîntemeiată susţinerea reclamantei conform căreia expresii precum „nebunie în stare pură”, „posibili psihopaţi”, „sunt pur şi simplu dilii”, constituie o critică, un comentariu politic la adresa politicienilor, dreptul la critică la adresa acestora fiind unul absolut, care nu poate fi efectiv decât în măsura în care este virulent.
Acestea nu reprezintă critici referitoare la oamenii politici ale căror acţiuni sunt analizate de prezentatorul emisiunii, ci este vorba despre un limbaj injurios inadecvat, folosit într-o emisiune care face parte din categoria producţiilor accesibile tuturor categoriilor de public.
Cu privire la emisiunea „Î.G.P.” difuzată la data de 07 ianuarie 2009, Curtea reţine că, în cadrul acesteia, prezentatorul a utilizat un limbaj injurios şi vulgar şi a instigat la violenţă împotriva unei alte persoane, afirmând că: „este pentru a doua oară în ultimele 10 zile când aş fi fost în stare să omor un om”, „dacă aş fi avut puteri paranormale, în sensul că aş fi putut să omor cu mintea pe cineva, vă jur că aş fi făcut-o”, „vă jur, dacă aş fi avut o putere paranormală, să fi zâmbit metalic, să mă fi întors, să fi băut o cafea şi-n timpul asta ăluia să i se toarne acid pe gât, aş fi făcut-o”, „cam atât despre japiţele astea ordinare de la mall-ul din V., jegosii ăştia, tâlharii ăştia, japiţele astea”.
S-a considerat că reclamanta susţine că acest text expus de prezentator face trimitere la o situaţie indubitabil ireală şi care nu poate fi percepută de public ca având corespondenţă în realitate, fiind o simplă prezentare a unei imagini care, prin caracterul său ireal, imposibil şi chiar absurd, capătă caracter comic, iar o astfel de calificare a conduitei prezentatorului emisiunii ca fiind „comică” nu poate fi primită, în realitate acesta instigând la violenţă, ceea ce este de natură să afecteze conţinutul programului audiovizual.
2.Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A. SA Bucureşti.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs, s-a susţinut că prezentatorul a adresat calificative unor politicieni sau că a parodiat o scenă celebră pe plan internaţional, ceea ce reprezintă o exprimare a dreptului de a critica, în mod liber şi neîngrădit, clasa politică.
Pentru a argumenta acest motiv de recurs, s-a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În ceea ce priveşte emisiunea din 7 ianuarie 2009, s-a precizat că aceasta nu poate reprezenta o incitare la violenţă, deoarece are caracterul unei simple prezentări a unei imagini ireale, cu caracter comic, care nu poate incita la violenţă împotriva vreunei categorii de persoane.
S-a arătat că prezentatorul nu a îndemnat, nu a ordonat şi nici nu a sugerat telespectatorilor să aibă comportament violent, toate acţiunile despre care a făcut vorbire fiind relatate la persoana întâi, fiind prezentate stări proprii, fără a îndemna pe cineva la violenţă.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Intimatul. C.N.A., a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, reluându-se apărările formulate în faţa primei instanţe.
c) Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând acţiunea, motivele de recurs, actele cauzei, reţine:
Prin Decizia din 8 ianuarie 2010, C.N.A. a dispus amendarea cu suma de 5.000 RON a radiodifuzorului SC A. SA Bucureşti, reţinându-se încălcarea art. 42 alin. (1) şi (4) din Decizia nr. 187/2006, în cazul a 2 ediţii ale emisiunii „Î.G.P.”
Pentru emisiunea din 15 decembrie 2008, s-a apreciat că prezentatorul a avut un limbaj vulgar şi injurios la adresa unor politicieni şi a aruncat cu pantofii.
În ediţia din data de 7 ianuarie 2009 realizatorul emisiunii a prezentat un incident petrecut la un mall, arătând că dacă ar fi putut ar fi omorât cu mintea pe cineva, că dacă în timp ce ar fi băut o cafea se putea turna unei persoane acid pe gât, ar fi făcut acest gest.
În vederea analizării existenţei faptelor care au condus la aplicarea sancţiunii, se va expune în continuare conţinutul libertăţii de exprimare, consacrat în art. 10 din C.E.D.O. şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care în baza art. 11 din Constituţia României fac parte din dreptul intern, Convenţia fiind ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Art.10 din C.E.D.O. apără libertatea de exprimare a opiniilor şi ideilor, precum şi pe cea de informare, fără nicio constrângere.
Instanţa europeană a arătat că oricine exercită libertatea sa de expresie şi îşi asumă îndatoriri şi responsabilităţi, a căror întindere depinde de domeniul în care este pusă în valoare şi de alţi factori de circumstanţiere adecvaţi.
În ceea ce priveşte ziariştii Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că libertatea de exprimare presupune o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecăţile de valoare pe care le formulează, care să se întemeieze însă, pe o bază factuală.
Potrivit soluţiei pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul Lingens c. Austriei, libertatea presei pune la dispoziţia opiniei publice unul dintre cele mai bune mijloace pentru a cunoaşte şi judeca ideile şi atitudinile liderilor politici, aşadar, limitele criticii admisibile sunt mai largi în privinţa unui om politic decât a unui individ obişnuit, deoarece omul politic se expune în mod inevitabil şi conştient unui control strict al faptelor şi afirmaţiilor sale, atât din partea ziariştilor, cât şi a masei cetăţenilor.
În cazul Oberschlick c. Austriei, Curtea a admis că folosirea cuvântului idiot nu este suficientă pentru a justifica condamnarea ziaristului, afirmaţia chiar excesivă, fiind protejată de C.E.D.O.
În cazul siguranţei publice, a ordinii şi prevenirii infracţiunilor, potrivit art. 10 din C.E.D.O., exercitarea libertăţii de exprimare poate fi supusă unor constrângeri, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege.
În jurisprudenţa Curţii este important ca persoanele ce se exprimă în public asupra unor chestiuni politice sensibile să nu facă apologia violenţei ilegale, să nu cheme la răzbunare şi să nu încurajeze opinia publică, să recurgă la violenţă (cauza Surek c.Turciei).
În speţă, atitudinea prezentatorului din data de 15 decembrie 2008 privind aruncarea pantofilor spre camera de luat vederi, cu precizarea că aruncă spre preşedintele B. şi de asemenea expresiile şi forma de prezentare a acestora din ediţia din 7 ianuarie 2009, aşa cum au fost relatate mai sus, nu se pot bucura de protecţia oferită de art. 10 din C.E.D.O.
În cadrul acestor emisiuni s-a făcut apologia violenţei, fiind încurajată opinia publică să recurgă la violenţă şi răzbunare, ceea ce excede dreptul la liberă exprimare.
d) Soluţia instanţei de recurs
În raport de considerentele de mai sus, se constată că motivele de recurs, sunt nefondate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 4021 din 9 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3231/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3248/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
