ICCJ. Decizia nr. 3261/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3261/2011
Dosar nr. 7179/2/2009
Şedinţa publică din 3 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Prima instanţă
a)Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 24 iulie 2009 şi precizată în şedinţa publică din data de 24 februarie 2010, reclamantul V.P.C. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., anularea Ordinului M.A.I. emis la data de 15 martie 2009, act administrativ prin care a fost eliberat din funcţia de director general al D.G.M.R.U. şi pus la dispoziţia conducerii ministerului pe o perioadă de 6 luni, ca urmare a reorganizării, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a învederat instanţei că la data emiterii ordinului contestat raporturile sale de serviciu cu M.A.I. încetaseră deja, aspect constatat prin emiterea Decretului Preşedintelui României nr. 430 din 13 martie 2009, că ordinul nu respectă cerinţele de legalitate şi că nu a existat o procedură de comunicare a ordinului către reclamant, aspect care afectează la rândul lui valabilitatea acestuia, fiind pus în imposibilitatea de a se proteja împotriva efectelor unui act administrativ al cărui conţinut nu îl cunoaşte, fiind totodată emis cu încălcarea art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului şi ale art. 99 alin. (3), alin. (5) şi (6) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcţionarilor Publici.
Învederează instanţei că publicarea în M. Of. este o condiţie pentru valabilitatea decretului, însă odată publicat, acesta îşi produce efectele de la momentul emiterii lui.
De asemenea, arată reclamantul, ordinul defăimat nu respectă criteriile de legalitate, nefiind emis în baza şi pentru executarea legii, deoarece este invocată drept temei legal „reorganizarea", însă nu au fost respectate prevederile legale referitoare la această situaţie, nu a fost emis pe baza tuturor actelor organelor de stat care sunt superioare organului administrativ emitent, nu a fost emis conform scopului legii precum şi al celorlalte acte normative ale organelor superioare organului administrativ emitent, nu a fost oportun, având în vedere existenţa la momentul emiterii sale, a unui decret al Preşedintelui care constatase încetate raporturile de serviciu începând cu data de 12 martie 2009, nu a existat o procedură de comunicare a ordinului către reclamant, fiind de asemenea emis cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului şi ale art. 99 alin. (3), (5) şi (6) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 4 decembrie 2009, pârâtul M.A.I. a solicitat instanţei respingerea acţiunii ca nefondată.
În susţinerea poziţiei sale procesuale, pârâtul a învederat că, în raport de prevederile art. 100 alin. (1) din Constituţia României, decretul prezidenţial a intrat în vigoare doar de la momentul publicării lui în M. Of., adică 17 martie 2009, nicidecum la momentul emiterii lui.
A arătat că reclamantul nu aduce nici un fel de argumente practice în sprijinul presupusei nelegalităţi, aspectul necomunicării ordinului nefiind relevant în opinia sa întrucât dispoziţiile legale în vigoare nu instituie obligaţia pentru autorităţile şi instituţiile publice de a proceda la comunicarea actelor administrative individuale într-o anume modalitate.
c) Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin sentinţa nr. 1241 din 10 martie 2010 a Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamantul V.P.C., în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. şi, în consecinţă a dispus anularea ordinului din 15 martie 2009 emis de M.A.I. şi a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 4.998 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat la 12 martie 2009 avansarea în grad profesional de chestor principal de poliţie şi dispunerea măsurilor necesare încetării raporturilor sale de serviciu cu noul grad începând cu data de 12 martie 2009 şi, pe cale de consecinţă, acordarea drepturilor corespunzătoare conform prevederilor Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor.
Cererea a fost aprobată în aceeaşi zi de M.A.I..
Competenţa de a dispune încetarea raporturilor de serviciu aparţine, potrivit dispoziţiilor art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, persoanelor care, potrivit art. 15, au competenţa de acordare a gradelor profesionale.
În cazul reclamantului, fiind incidentă ipoteza prevăzută de art. 15 alin. (1) lit. a), competenţa aparţine Preşedintelui României.
În considerarea prevederilor art. 15 alin. (1) lit. a) şi art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, Preşedintele României a emis Decretul nr. 429 din 13 martie 2009, prin care s-a acordat chestorului de poliţie V.C.P.C. gradul profesional de chestor principal de politie şi i-au încetat raporturile de serviciu cu M.A.I.
Decretul prezidenţial a fost publicat în M. Of. nr. 166/17.03.2009.
Ulterior aprobării cererii reclamantului de către M.A.I., în intervalul de timp de la adoptarea decretului şi până la publicarea acestuia în M. Of., M.A.I. a emis ordinul din 15 martie 2009 prin care reclamantul, începând cu această dată, a fost eliberat din funcţia de director general al D.G.M.R.U. şi pus la dispoziţia conducerii ministerului pe o perioadă de 6 luni, ca urmare a reorganizării.
A arătat prima instanţă că din interpretarea prevederilor art. 100 alin. (1) din Constituţia României, rezultă că decretul prezidenţial produce efecte condiţionat de publicare, dar că, odată publicat, data cu care operează încetarea raporturilor de serviciu este cea a aprobării., adică a emiterii decretului prezidenţial.
În raport şi de prevederile art. 125 alin. (1) din ordinul nr. 300/2004, instanţa a apreciat, în condiţiile în care raportul de serviciu al reclamantului încetase deja de la data de 13 martie 2009, că emiterea ordinului contestat, de eliberare a reclamantului din funcţia pe care o deţinuse anterior şi punerea acestuia la dispoziţia ministrului, este nelegală.
S-a mai considerat de Curtea de Apel că ordinul contestat prezintă şi alte cauze, intrinseci, de nelegalitate.
Astfel, invocată reorganizare a ministerului care a fundamentat adoptarea ordinului contestat a avut la bază modificarea HG nr. 416/2007, prin HG nr. 266/2007.
Anterior adoptării acestei hotărâri de guvern şi la momentul încetării raportului de serviciu al reclamantului, acesta ocupase funcţia de director al D.G.M.R.U., direcţie a cărei unică modificare prin noua structură a ministerului a fost de denumire, devenind D.G.R.U., respectiv de subordonare a acesteia direct ministrului, iar nu secretarului general, cum fusese anterior, după cum reiese din analiza comparativă a anexei 1 a HG nr. 416/2007 în cele două variante, înainte şi după adoptarea HG nr. 266/2009.
Or, cât timp direcţia nu a fost desfiinţată sau reorganizată în sensul art. 100 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, eliberarea din funcţie a reclamantului, cu consecinţa punerii acestuia la dispoziţia ministrului, este vădit nelegală.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.A.I.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs, s-a susţinut că eliberarea din funcţie a reclamantului a produs efecte numai de la data publicării în M. Of. a Decretului Preşedintelui României, fără ca acesta să producă efecte retroactiv, în lipsa unei menţiuni exprese în cuprinsul lui.
S-a arătat că HG nr. 266/2009 produce efectele juridice prevăzute în cuprinsul său, întrucât nu a fost declarată nelegală potrivit legislaţiei incidente.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, recurentul a precizat că, în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa trebuie să dispună reducerea acestora, întrucât nu se poate reţine existenţa unei culpe procesuale.
b) Întâmpinarea formulată în cauză
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că decretul de eliberare din funcţie produce efecte retroactiv, fiind un act administrativ cu caracter constatator, ţinând seama şi de prevederile art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002, întrucât cererea de încetare a activităţii era aprobată anterior emiterii decretului.
c) Analiza motivelor de recurs
Situaţia de fapt
La data de 12 martie 2009, reclamantul V.P.C. a solicitat M.A.I. să fie avansat în gradul profesional de chestor principal de poliţie şi să ia măsurile necesare de încetare a raporturilor sale de serviciu începând cu 12 martie 2009.
Această cerere a fost aprobată de M.A.I., la aceeaşi dată de 12 martie 2009.
În baza propunerii formulate de M.A.I., ca urmare a cererii depuse de reclamant, la data de 13 martie 2009 Preşedintele României a emis Decretul nr. 429 privind acordarea gradului profesional de chestor principal de poliţie şi încetarea raporturilor de serviciu cu M.A.I.
Prin ordinul M.A.I. din 15 martie 2009, reclamantul a fost eliberat din funcţia de director general al D.G.M.R.U. şi a fost pus la dispoziţia conducerii ministerului pe o perioadă de 6 luni, ca urmare a reorganizării.
În cauza de faţă urmează a fi lămurit în ce măsură, după aprobarea cererii de pensionare, în care se solicită încetarea raporturilor de serviciu, dosarul fiind înaintat Preşedintelui României, se mai poate opera modificarea raportului de funcţie, precum şi caracterul efectelor decretului prezidenţial de eliberare din funcţie.
Potrivit art. 69 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului se dispune în mod corespunzător de persoanele care au competenţa de acordare a gradelor profesionale şi poate avea loc, la cererea poliţistului.
Aşadar cererea poliţistului este cea care determină încetarea raportului, fiind astfel un act unilateral de voinţă, pentru că legiuitorul nu a condiţionat încetarea raportului de serviciu de alte elemente sau condiţii.
Fiind un act unilateral de voinţă, acesta este rezultatul unei singure voinţe, producând efecte de la data manifestării voinţei.
Prin Decretul Preşedintelui se constată încetarea raportului de serviciu, şi ca urmare are caracter declarativ, în sensul că prin aceasta se consolidează, se delimitează un drept preexistent.
Actele administrative declarative denumite şi recognitive constată, recunosc existenţa unor drepturi care au luat naştere prin fapte juridice anterioare emiterii lor şi de aceea ele produc efecte juridice din momentul în care s-au produs respectivele fapte juridice.
Sancţiunea inexistenţei până la publicarea în M. Of. s-ar aplica Decretului Preşedintelui României, în baza art. 100 din Constituţia României, dacă decretul respectiv ar avea caracter constitutiv de drepturi şi obligaţii, ori în cazul decretului de încetare a raportului de serviciu, prin decret se constată că a intervenit una dintre situaţiile reglementate în Legea nr. 360/2002.
Prin manifestarea de voinţă exprimată în limitele şi sensul art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 a luat naştere un raport juridic între funcţionar şi autoritatea angajatoare, în sensul încetării raportului de funcţie la o anumită dată, elementul voliţional al angajatului fiind determinant.
În aceste condiţii, după data înregistrării cererii de încetare a raportului de funcţie, autoritatea recurentă nu mai avea abilitarea legală de a opera modificări ale funcţiei reclamantului.
Orice modificare ulterioară este nelegală, aşa cum corect a apreciat judecătorul fondului.
În ceea ce priveşte HG nr. 266/2009 instanţa de fond nu a reţinut expres nelegalitatea acesteia, ci s-a pronunţat asupra inaplicabilităţii acestei hotărâri în cazul reclamantului, arătând că nu a existat o modificare a competenţelor serviciului în care funcţiona reclamantul.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, critica este nefondată, prevederile art. 274 alin. (3), privind dreptul judecătorilor de a micşora onorariile avocaţiale, au caracter dispozitiv, iar în speţă, în raport de complexitatea cauzei nu se impunea reducerea onorariului avocaţial.
d) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentinţa primei instanţe, fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.I. împotriva sentinţei nr. 1241 din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 3251/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3263/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
