ICCJ. Decizia nr. 3250/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3250/2011
Dosar nr. 1223/109/2010
Şedinţa publică din 3 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Piteşti, reclamanta C.M. a chemat în judecată pârâţii C.N.P.P., M.F.P.S. şi C.J.P. Argeş, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să se dispună anularea ordinului nr. 925 din 13 octombrie 2009 emis de Preşedintele C.N.P.A.S., reintegrarea sa pe postul de director coordonator adjunct la C.J.P. Argeş şi plata drepturilor salariale cuvenite, actualizate şi indexate, conform art. 4 lit. a) din contractul de management, inclusiv a stimulentelor, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost numită director coordonator adjunct al C.J.P. Argeş, prin ordinul nr. 1161 din 25 mai 2009 al M.M.F.P.S., în temeiul OUG nr. 37/2009, iar ulterior prin ordinul nr. 925 din 13 octombrie 2009, Preşedintele C.N.P.D.A.S. a dispus încetarea contractului de management, în baza prevederilor OUG nr. 105/2009.
Prin întâmpinare, pârâta C.J.P. Argeş a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale, deoarece nu este emitenta ordinului a cărui anulare se solicită şi excepţia prematurităţii acţiunii, pe considerentul inexistenţei procedurii prealabile, în ceea ce priveşte această instituţie.
Pârâtul M.M.F.P.S., prin întâmpinare, a invocat mai multe excepţii, între care necompetenţa materială a Tribunalului Argeş, secţia civilă, pe temeiul art. 10. Anexa nr. 1 din HG nr. 527 din 06 mai 2009 coroborat cu disp.art. 3 pct. 1 C. proc. civ.; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât nu este emitentul actului, excepţia lipsei proceduri prealabile, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004-R, ceea ce atrage inadmisibilitatea acţiunii, precum şi anularea acţiunii ca netimbrată.
Pârâta C.N.P.D.A.S., prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, în principal, pe excepţia de netimbrare, pe temeiul art. 20 alin. (3). Legea nr. 146/1997, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Argeş, în temeiul art. 1 Legea nr. 554/2004-R, iar, pe fond, ca neîntemeiată, întrucât motivul încetării contractului de management a fost determinat de o situaţie de drept, respectiv abrogarea actului normativ care a stat la baza acestuia.
Tribunalul Argeş, prin sentinţa nr. 847/CAF din 06 septembrie 2010, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios, administrativ fiscal, în temeiul art. 10.alin. (1) Legea.nr. 554/2004- R.
Prin sentinţa nr. 247/F-Cont din 26 noiembrie 2010, Curtea de Apel Piteşti, a respins acţiunea formulată de reclamanta C.M. în contradictoriu cu C.N.P.P., M.F.P.S. şi C.J.P. Argeş.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că asupra excepţiilor invocate de pârâte în întâmpinările formulate, instanţa s-a pronunţat prin practicaua hotărârii, astfel că ele nu se vor mai relua în motivarea acesteia, reţinându-se ca având calitate procesuală pasivă C.N.P.A.S., emitenta actului administrativ a cărui anulare se solicită.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că prin ordinul nr. 1636 din 09 octombrie 2009, s-a dispus revocarea reclamantei din funcţia deţinută, după care prin ordinul nr. 925 din 13 octombrie 2009 - pârâta C.N.P.D.A.S. a dispus, în conformitate cu OUG nr. 105/2009, că începând cu 14 octombrie 2009, reclamantei îi încetează contractul de management.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că în cazul litigiilor având ca obiect acte administrative de eliberare din funcţie, emise în temeiul OUG nr. 105/2009, cazul în speţă, nu se poate dispune reintegrarea în funcţia de conducere în care funcţionarul fusese numit în temeiul OUG nr. 37/2009, deoarece viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, respectiv OUG nr. 37/2009, antrenează şi viciul de legalitate al actelor administrative de numire emise în baza acesteia, act care devine inexistent şi face ca funcţionarul public să nu mai justifice un interes legitim în susţinerea cererii de reintegrare în funcţie.
Referitor la susţinerile reclamantei legate de faptul că aceasta, la momentul emiterii ordinului, se afla în incapacitate temporară de muncă, prima instanţă a apreciat că acestea nu pot fi reţinute, faţă de situaţia vizând încetarea de drept a contractului de management şi nu la iniţiativa uneia dintre părţi.
Concluzionând, instanţa de fond a constatat că având în vedere că temeiul juridic al măsurilor luate a fost desfiinţat prin decizii pronunţate de Curtea Constituţională, înseamnă că actele administrative emise în baza acestuia îşi pierd fundamentul, iar faţă de faptul că măsurile, luate prin acestea respectă prevederile Legii nr. 188/1999 – privind Statutul funcţionarilor publici, sunt considerate ca legale.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta C.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii, este lipsită de temei legal, întrucât nu prezintă nici un argument care să înlăture susţinerile şi probele prin care s-a făcut dovada că ordinul atacat este nul absolut, hotărârea cuprinzând motive străine de natura pricinii.
Recurenta arată, în esenţă, că deciziile Curţii Constituţionale prin care se admit excepţiile de neconstituţionalitate produc efecte numai pentru viitor, însă în cauză nu are relevanţă neconstituţionalitatea OUG nr. 105/2009, ci doar aspectul că la data la care a încetat contractul de management, ordonanţa era în vigoare şi chiar stabilea că aceste contracte vor fi derulate în continuare, nicidecum că încetează de drept.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Guvernul României a adoptat OUG nr. 37/2009 şi ulterior OUG nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcţiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcţii.
OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
În cadrul controlul a priori realizat pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective şi care nu poate fi disociată de legea de aprobare.
Prin Decizia susmenţionată s-a reţinut neconstituţionalitatea extrinsecă, a OUG nr. 37/2009, întrucât s-a emis OUG în domeniul rezervat prin Constituţie legii organice.
Aşa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 1257/2009, dar şi în jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituţionalitate rezultată din Ordonanţa prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.
În ceea ce priveşte OUG nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională şi această OUG, care a înlocuit OUG nr. 37/2009, întrucât conţine aceleaşi soluţii legislative.
În speţă, reclamanta a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată neconstituţională şi lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte OUG declarată de asemenea neconstituţională.
Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeaşi forţă juridică le-a prevăzut.
Însă, în cauză suntem în prezenţa unei situaţii speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluţiile jurisdicţiei constituţionale.
Puterile discreţionare ale autorităţilor de legiferare, ale Parlamentului şi respectiv ale Guvernului, în condiţiile art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României, sunt însă limitate de prevederile Constituţiei ca lege fundamentală în stat.
În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreţionare, însă cu limitările reglementate în Constituţie.
În situaţia legiferării prin OG sau OUG, Guvernul în baza delegării legislative poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuţii proprii autorităţii legiuitoare, dar numai în condiţiile şi limitările aduse prin Constituţie, respectiv art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte OUG nr. 37/2009, legea de aprobare şi implicit cuprinsul normativ al ordonanţei a fost declarată neconstituţională, reţinându-se de Curtea Constituţională că atât modalitatea de reglementare a funcţiei publice cât şi actul administrativ de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze adoptate cu încălcarea competenţei materiale a Guvernului.
Lipsirea de temei constituţional al actului normativ primar, respectiv al OUG nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire şi a contractului de management.
Pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantului într-o funcţie publică de conducere în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, al OUG nr. 37/2009 este de natură a antrena şi viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.
Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 şi art. 146 din Constituţia României, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate care se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgare (control à priori) şi asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.
Judecătorul de drept administrativ (ca şi cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanţa, constituţionalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituţionale, după ce Curtea Constituţională a declarat actul primar neconstituţional.
Fenomenul enunţat apare ca un „ecran” legislativ, în sensul că o lege neconstituţională constituie un „ecran” între actul administrativ şi constituţie; dar în momentul în care „ecranul” dispare din ordinea juridică, actul normativ fiind declarat neconstituţional, nu mai subzistă nici un temei pentru menţinerea actului administrativ, emis în baza actului normativ declarat neconstituţional.
Viciul de neconstituţionalitate al OUG, adoptată cu nesocotirea regimului constituţional atinge şi actul administrativ, conferindu-i o existenţă lipsită de suport legal.
Pentru considerentele expuse, se constată că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate şi în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinţei nr. 247/F-Cont din 26 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal , ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3248/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3251/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
