ICCJ. Decizia nr. 3251/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3251/2011
Dosar nr. 276/112/2010
Şedinţa publică din 3 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, reclamantul M.B.V. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, solicitând anularea în tot a ordinului nr. 1631 din 05 octombrie 2009 emis de pârât prin care s-a dispus în mod unilateral încetarea contractului său de management din 23 mai 2009, în conformitate cu prev. art. 3 din acest contract şi reintegrarea sa în funcţia de director coordonator la D.J.T. Bistriţa-Năsăud.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că actele contestate sunt nelegale, întrucât sunt nemotivate, fiind încălcate şi norme imperative de competenţă, precum şi prevederile C. muncii, referitoare la încetarea contractului din iniţiativa angajatorului.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.S.T., care a preluat, urmare a reorganizării ministerului, atribuţiile acestuia în domeniul sportului, a invocat excepţia lipsei competenţei materiale a instanţei de a soluţiona cererea reclamantului şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Urmare a admiterii excepţiei necompetenţei materiale, Tribunalul Bistriţa Năsăud a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Cluj, cauza fiind înregistrată sub nr. de mai sus, la 9 septembrie 2010.
Prin sentinţa nr. 381 din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul M.B.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - A.N.S.T.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către pârâta A.N.S.P. este nefondată, întrucât reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă, dovadă fiind răspunsul la plângerea prealabilă emis de către minister sub nr. 4255 din 24 noiembrie 2009.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamantul a deţinut funcţia publică de director coordonator al Direcţiei pentru Tineret a judeţului Bistriţa-Năsăud, în baza ordinului nr. 885 din 22 mai 2009 emis de Ministerul Tineretului şi Sportului, în temeiul dispoziţiile OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că, în analiza legalităţii ordinului contestat, nu pot fi negate efectele produse de Decizia din 7 octombrie 2009 prin care s-a constatat că OUG nr. 37/2009 este în întregime neconstituţională, prin urmare emiterea actului administrativ pretins vătămător pentru reclamant s-a făcut în contextul în care actul de numire nu era conform cu ordinea de drept.
Concluzionând, instanţa de fond a constatat că la momentul la care s-a dispus încetarea contractului de management şi ulterior, la data sesizării instanţei, petentul nu poate fi considerat ca fiind titularul unui drept dobândit în mod legitim, astfel încât, în raţiunea şi contextul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, actul de încetare/revocare nu-i produce nicio vătămare într-un asemenea drept sau interes, ţinând seama că efectele acesteia se produc după declararea ca neconstituţională a OUG nr. 37/2009.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul M.B.V. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii, este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul arată, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut, în mod netemeinic şi nelegal, că ordinul de numire a reclamantului în funcţie ar fi nelegal, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul căruia a fost emis, întrucât încheierea contractului de management s-a făcut cu respectarea condiţiilor impuse de dispoziţiile legale existente în vigoare la data emiterii lui.
Mai arată recurentul că actul administrativ atacat a fost emis în conformitate cu dispoziţiile OUG nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională, astfel că nu produce efecte juridice valabile.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Guvernul României a adoptat OUG nr. 37/2009 şi ulterior OUG nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcţiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcţii.
OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
În cadrul controlului a priori realizat pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective şi care nu poate fi disociată de legea de aprobare.
Prin Decizia susmenţionată s-a reţinut neconstituţionalitatea extrinsecă, a OUG nr. 37/2009, întrucât s-a emis OUG în domeniul rezervat prin Constituţie legii organice.
Aşa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 1257/2009, dar şi în jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituţionalitate rezultată din ordonanţa prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.
În ceea ce priveşte OUG nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională şi această OUG, care a înlocuit OUG nr. 37/2009, întrucât conţine aceleaşi soluţii legislative.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că actul administrativ atacat, respectiv ordinul din 05 octombrie 2009 deşi, iniţial, a fost emis în baza dispoziţiilor OUG nr. 37/2009, prin ordinul din 9 octombrie 2010, s-a completat cu prevederile OUG nr. 105/2009.
Prin urmare, în speţă, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei OUG declarată neconstituţională şi lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte OUG declarată de asemenea neconstituţională.
Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeaşi forţă juridică le-a prevăzut.
Însă, în cauză suntem în prezenţa unei situaţii speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluţiile jurisdicţiei constituţionale.
Puterile discreţionare ale autorităţilor de legiferare, ale Parlamentului şi respectiv ale Guvernului, în condiţiile art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României, însă limitate de prevederile Constituţiei ca lege fundamentală în stat.
În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreţionare, însă cu limitările reglementate în Constituţie.
În situaţia legiferării prin OG sau OUG, Guvernul în baza delegării legislative poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuţii proprii autorităţii legiuitoare, dar numai în condiţiile şi limitările aduse prin Constituţie, respectiv art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte OUG nr. 37/2009, legea de aprobare şi implicit cuprinsul normativ al ordonanţei a fost declarat neconstituţională, reţinându-se de Curtea Constituţională că atât modalitatea de reglementare a funcţiei publice cât şi actul administrativ de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze adoptate cu încălcarea competenţei materiale a Guvernului.
Lipsirea de temei constituţional al actului normativ primar, respectiv al OUG nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire şi a contractului de management.
Pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantului într-o funcţie publică de conducere în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, al OUG nr. 37/2009 este de natură a antrena şi viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.
Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 şi art. 146 din Constituţia României, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate care se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgare (control à priori) şi asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.
Judecătorul de drept administrativ (ca şi cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanţa, constituţionalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituţionale, după ce Curtea Constituţională a declarat actul primar neconstituţional.
Fenomenul enunţat apare ca un „ecran” legislativ, în sensul că o lege neconstituţională constituie un „ecran” între actul administrativ şi constituţie; dar în momentul în care „ecranul” dispare din ordinea juridică, actul normativ fiind declarat neconstituţional, nu mai subzistă nici un temei pentru menţinerea actului administrativ, emis în baza actului normativ declarat neconstituţional.
Viciul de neconstituţionalitate al OUG, adoptată cu nesocotirea regimului constituţional atinge şi actul administrativ, conferindu-i o existenţă lipsită de suport legal.
Pentru considerentele expuse, se constată că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate şi în consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.B.V. împotriva sentinţei nr. 381 din 18 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3250/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3261/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
