ICCJ. Decizia nr. 3241/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3241/2011
Dosar nr. 5263/2/2010
Şedinţa publică din 3 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Z.I.B. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi U.M. 0465 Bucureşti, anularea Hotărârii nr. 13 din 24 martie 2010 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I. şi implicit a deciziei de imputare nr. 251542 din 12 octombrie 2009 emisă de U.M. 0465 Bucureşti ca netemeinică şi nelegală, repararea prejudiciului cauzat prin emiterea şi executarea actului administrativ, suspendarea executării deciziei de imputare nr. 251542 din 12 octombrie 2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Cu privire la suspendarea actului atacat, reclamantul a arătat că acesta nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi prezumat legal deoarece:
- nu se cunoaşte data de înregistrare a procesului verbal de cercetare administrativă la organul competent să emită Decizia de imputare, dată faţă de care se calculează termenul de 30 de zile până la care Decizia de imputare trebuia să fie emisă în temeiul art. 25 alin. (4);
- Decizia nu este temeinic motivată, potrivit art. 25 alin. (5) din OG nr. 121/1998,
- inexistenţa unui răspuns la solicitarea de a i se face dovada celor imputate şi a legalităţii şi temeiniciei deciziei de imputare.
Toate acestea sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ conform art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la paguba iminentă s-a arătat că Decizia este titlu executoriu şi s-ar diminua veniturile reclamantului şi are în întreţinere familia şi o fetiţă în vârstă de 3 ani, ar fi în imposibilitatea de a achita creditul ipotecar, imposibilitatea obţinerii întoarcerii efectiv a sumelor ce vor fi plătite dacă va obţine anularea actului.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin Încheierea din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de suspendare şi s-a dispus suspendarea deciziei de imputare nr. 251542 din 12 octombrie 2009 emisă de U.M.0465 Bucureşti, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că este întrunită cerinţa cazului bine justificat, fiind relevant faptul că reclamantul a devenit angajat al S.P.P., refuzându-i-se transferul, ceea ce induce un dubiu suficient de bine caracterizat relativ la legalitatea deciziei a cărei suspendare se solicită.
Paguba iminentă s-a considerat că este probată de situaţia cerinţelor reclamantului, situaţia familială a acestuia, având în întreţinere un copil minor, raportate la un credit ipotecar contractat.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Administraţiei şi Internelor şi U.M. 0465 Bucureşti, considerând-o netemeinică.
I. În recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor se critică soluţia instanţei de fond pentru că, în mod greşit a reţinut existenţa cazului bine justificat şi chiar antepronunţându-se asupra fondului cauzei.
S-a arătat că intimatul-reclamant a încetat raporturile de serviciu cu unitatea în care îşi desfăşura activitatea prin demisie şi a fost trecut în rezervă, iar transferul nu a intrat niciodată în discuţie şi nu există dovezi în acest sens.
Referitor la condiţia „pagubei iminente" se apreciază că reclamantul a semnat în 1999 un Angajament prin care se obligă să restituie cheltuielile de întreţinere pe perioada cât a fost şcolarizat, or, prin demisie chiar a produs această pagubă.
Mai mult, în prezent este angajat S.P.P. şi realizează venituri.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea Încheierii şi respingerea cererii de suspendare a Deciziei de imputare nr. 231542 din 12 octombrie 2009 ca neîntemeiată.
II. În recursul declarat de U.M. 0465 Bucureşti se arată că prin Angajamentul semnat la admiterea în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza" reclamantul s-a obligat să-şi desfăşoare serviciul timp de 10 ani în cadrul M.A.I., iar prin mutarea sa în cadrul altei structuri s-a creat un prejudiciu Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Nu s-a depus la dosar nicio dovadă privind refuzul transferului său în cadrul S.P.P. şi nici nu invocă un temei legal cu privire la obligaţia aprobării transferului său din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Cu privire la pagubă s-a invocat faptul că aceasta a fost creată ca urmare a asumării angajamentului de către reclamant.
S-a solicitat modificarea încheierii în sensul respingerii cererii de suspendare a deciziei de imputare nr. 251542 din 12 octombrie 2009.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a soluţionat cererea de suspendare a deciziei de imputare nr. 231542 din 12 octombrie 2009 în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, dar condiţiile ce se cer îndeplinite pentru a se dispune suspendarea unui act administrativ sunt: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Suspendarea, fiind o situaţie de excepţie de la caracterul executoriu al actului administrativ, se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii cumulativ.
Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 şi reprezintă „împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Într-adevăr, instanţa de fond a reţinut ca fiind „caz bine justificat" aspectul privind refuzul transferului.
Însă, pot constitui împrejurări care se circumscriu aceleaşi noţiuni şi cele invocate de reclamant în cererea sa legate de respectarea termenului de 30 de zile precizat de art. 25 alin. (4) din OG nr. 121/1998 pentru emiterea deciziei de imputare.
De aceea, se poate aprecia că în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Mai mult, instanţa care soluţionează cererea de suspendare verifică numai împrejurări care creează îndoială serioasă asupra legalităţii, dar nu face o analiză a cauzelor de nelegalitate pentru că aceasta revine instanţei ce soluţionează fondul cauzei.
Paguba iminentă este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prejudiciul material viitor şi previzibil ce se poate aduce în cazul executării actului administrativ.
Chiar dacă intimatul-reclamant a semnat angajamentul în anul 1999 el are dreptul să conteste măsura de imputare a sumelor cheltuite cu şcolarizarea dacă apreciază că aceasta este nelegală şi netemeinică.
În acelaşi timp, nu se poate aprecia că nu i se creează, în cazul executării actului atacat o pagubă iminentă în sensul legii.
Instanţa de fond a apreciat îndeplinită această condiţie şi, într-adevăr faptul că realizează venituri salariale, nu duce la neîndeplinirea condiţiei pagubei iminente.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi de U.M. 0465 Bucureşti împotriva încheierii de şedinţă din 23 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3236/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3246/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
