ICCJ. Decizia nr. 3232/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3232/2011
Dosar nr. 734/2/2009
Şedinţa publică din 3 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul H.I., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să constate calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, întrucât pârâtul a fost de acord cu punerea la dispoziţia organelor de Securitate a unei încăperi din apartamentul pe care îl ocupa, în scopul efectuării întâlnirilor cu reţeaua informativă, în condiţii de conspirativitate deplină.
Pârâtul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, întrucât nu a fost niciodată colaborator al Securităţii, nu a avut cunoştinţă de faptul că a avut un nume conspirativ şi că se întocmeau rapoarte cu privire la activitatea desfăşurată în locuinţa pe care o deţinea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 756 din 10 februarie 2010, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a apreciat că activitatea pârâtului nu se circumscrie ipotezei reglementate de art. 2 lit. b) ultima teză din OUG nr. 24/2008, deoarece nu există niciun indiciu în sensul că spaţiul pe care îl deţinea a fost pus la dispoziţia organelor de Securitate, cu scopul încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În opinia curţii de apel, nu se poate susţine ipoteza că partea finală a textului legal anterior individualizat instituie o categorie de colaboratori aparte cu totul faţă cealaltă categorie vizată de prima parte a respectivei reglementări. Dimpotrivă, este evident faptul că intenţia legiuitorului a fost aceea de a extinde sfera de aplicare a calităţii de colaborator şi în privinţa acestei categorii de persoane (cei care puneau la dispoziţie locuinţa lor sau un alt spaţiu pe care îl deţineau), însă cu respectarea corelativă şi obligatorie şi a celorlalte condiţii evocate: punerea la dispoziţie să se fi realizat în vederea înlesnirii culegerii de informaţii de la alte persoane; prin acele informaţii culese eventual, în urma punerii la dispoziţie a locuinţei sau a unui alt spaţiu deţinut, să se denunţe activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist; furnizarea sau înlesnirea transmiterii informaţiilor ori, după caz, punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, în vederea înlesnirii culegerii de informaţii de la alte persoane să fi fost de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Ca atare, instanţa de fond a apreciat că este eronat punctul de vedere al reclamantului, în sensul că este necesară doar îndeplinirea a două condiţii: înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziţia organelor de Securitate a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut, iar această măsură să se realizeze în mod voluntar.
Curtea a arătat că, deşi în casa pârâtului au fost introduşi mai mulţi informatori, nu s-a dovedit activitatea acestora sub aspectul încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Mai precis, simpla susţinere a folosirii spaţiului pârâtului de către nişte angajaţi ai fostelor organelor de Securitate sau de către nişte informatori ai acestora, în lipsa oricăror date referitoare la activitatea concretă realizată acolo, este insuficientă pentru constatarea calităţii pârâtului de colaborator al Securităţii.
În plus, instanţa a evidenţiat faptul că, din probatoriile administrate în cauză, rezultă că nu a avut loc o punere efectivă, la dispoziţia organelor de Securitate, a locuinţei pârâtului, ci doar una scriptică, în evidenţele Securităţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurentul susţine că hotărârea contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. b) ultima teză din OUG nr. 24/2008.
În opinia recurentului, instanţa de fond a respins în mod nejustificat acţiunea, deşi în speţă a fost dovedită punerea de către intimat la dispoziţia Securităţii, în mod voluntar, a unui spaţiu deţinut de acesta, situaţie în care, în raport de temeiul legal anterior enunţat, este reţinută calitatea de colaborator al Securităţii, fără a mai fi necesară îndeplinirea altei condiţii.
Pe de altă parte, recurentul a apreciat că, dacă ar fi menţinută soluţia contestată, ar însemna ca la stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, în ipoteza punerii la dispoziţie a casei de întâlniri, soluţia dată prin hotărâre judecătorească să depindă exclusiv de activitatea unor terţi, adică de informaţiile furnizate de aceştia organelor de Securitate.
În realitate, calea aleasă de legiuitor se justifică prin aceea că gazdele caselor conspirative aveau, în angrenajul Securităţii, un rol mult mai important decât cel al informatorilor. În plus, categoria gazdelor nu permite subclasificări pe criterii morale, la fel ca în cazul informatorilor, a căror activitate este analizată în funcţie de conţinutul delaţiunilor furnizate Securităţii.
Ca atare, recurentul a concluzionat în sensul că legiuitorul a considerat că simpla punere la dispoziţia Securităţii a unui spaţiu deţinut duce automat la reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.
Totodată, recurentul a apreciat că punerea locuinţei intimatului la dispoziţia Securităţii nu a fost fictivă, deoarece lucrătorii acestei instituţii au renunţat la casa conspirativă atunci când folosirea acesteia a devenit într-adevăr imposibilă.
Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 18-21 dosar).
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 2 lit. b) ultima teză din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii coordonau activitatea informatorilor.
Din interpretarea dispoziţiei legale anterior citate, rezultă faptul că, pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, este necesar ca înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut în mod voluntar.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă faptul că intimatul a fost de acord să sprijine organele de Securitate prin punerea voluntară la dispoziţia acestora a unei încăperi din locuinţa sa, încăpere ce a fost efectiv folosită drept casă de întâlniri, după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză.
Ca atare, intimatul a fost recrutat la data de 16 iulie 1974 în calitate de „gazdă casă de întâlnire"şi a dobândit numele conspirativ „C.", „în problema naţionaliştilor germani din oraşul Arad" (a se vedea fila 33-38 dosar fond).
Mai precis, au fost prezentate mai rapoarte din care rezultă faptul că această casă de întâlniri a fost efectiv folosită şi că recurentul a avut o atitudine corespunzătoare, de sprijin faţă de organele de Securitate (a se vedea filele 36-39 dosar fond).
De asemenea, la fila 45 dosar fond se află un raport cu propunerea de abandonare a gazdei casei de întâlniri „Clopotul", în care se menţionează faptul că „de la data colaborării şi până în prezent, casa a fost folosită cu bune rezultate, dar după ce soţia acestuia a născut, întâlnirile au devenit imposibil de realizat".
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că, spre deosebire de prima teză a art. 2 lit. b) din ordonanţa aflată în discuţie, care se referă la persoanele care au sprijinit fosta Securitate prin oferirea de informaţii, situaţie în care acele informaţii trebuie să îndeplinească două condiţii (cu privire la conţinut şi la posibilele efecte) pentru a se putea reţine calitatea de colaborator al Securităţii, în ipoteza dedusă judecăţii în prezenta cauză – a punerii la dispoziţia Securităţii a unui anumit spaţiu – legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiţii pentru reţinerea acestei calităţi.
Ca atare, din formularea textului legal rezultă în mod vădit faptul că legiuitorul a tratat două situaţii diferite, cu referire la două categorii distincte de colaboratori ai Securităţii – colaboratorul care oferea informaţii, pe de o parte, respectiv colaboratorul care punea un imobil sau o încăpere la dispoziţia Securităţii, pe de altă parte.
În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului a făcut o interpretare eronată a normei anterior individualizate, întrucât intimatul a pus în mod voluntar la dispoziţia organelor de Securitate spaţiul anterior descris.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va admite acţiunea şi va constata calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 756 din 10 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea.
Constată calitatea pârâtului H.I. de colaborator al Securităţii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3228/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3234/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
