ICCJ. Decizia nr. 3246/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3246/2011
Dosar nr. 251/43/2010
Şedinţa publică din 3 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.L. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Mureş, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta şi pe calea contenciosului administrativ să dispună anularea Hotărârii nr. 5218 din 15 iulie 2010, emisă de pârâtă.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin hotărârea a cărei anulare a solicitat-o pârâta i-a respins cererea de recunoaştere a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pe considerentul că reclamanta nu ar fi făcut dovada acestui fapt.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 152 din 5 noiembrie 2010, a respins contestaţia formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că din actele dosarului nu rezultă nici faptul că reclamanta a fost obligată să se mute din Târgu Mureş, şi nici că această mutare s-a datorat unor motive de persecuţie etnică.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamanta B.L.
Reclamanta a susţinut, în esenţă, că familia sa a fost refugiată din localitatea Braşov în localitatea Târgu Mureş şi, cu toate acestea pârâta i-a respins cererea prin care a solicitat să i se recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, deşi sorei sale, numita G.C., i-a fost recunoscută această calitate, pe baza aceloraşi acte pe care şi ea le-a depus în dosarul său.
Mai arată că, în aceeaşi situaţie s-a aflat şi numita D.A., născută în aceeaşi perioadă cu reclamanta şi a căror părinţi au fost refugiaţi dar, care beneficiază de prevederile acestui act normativ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/ 1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din înscrisurile depuse la dosar, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, nu rezultă cu certitudine dacă reclamanta a fost obligată să părăsească localitatea de domiciliu din motive etnice.
Simpla mutare a reclamantei dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuţii etnice.
Reclamanta, a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale, precum şi cu ajutorul unui înscris depus la fila 14 din dosarul de fond, înscris care însă nu a fost tradus şi, prin urmare, conţinutul acestuia nu are relevanţă în soluţionarea pricinii. De altfel, lipsită de relevanţă este şi declaraţia notarială dată de martorii V.F. şi B.J., întrucât aceştia declară că ştiu de la părinţii lor că familia reclamantei, în vara anului 1940, s-a mutat din Braşov în Târgu Mureş, nemenţinând însă în nici un fel care a fost cauza refugiului.
Or, în scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească cu acte că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul, acest lucru nefiind însă dovedit în cauză. De remarcat este faptul că sora reclamantei beneficiază de aceste drepturi, dovada acestui fapt fiind depusă în recurs.
Potrivit art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii la hotărâri de fapt ce au fost deplin stabilite.
Cum în speţă materialul probator administrat este insuficient pentru a conduce la concluzia unei împrejurări de fapt deplin stabilite, se impune completarea probatoriului cu alte declaraţii de martori din care să rezulte motivul refugiului, respectiv persecuţia etnică, sau prin ascultarea nemijlocită a celor doi martori prin intermediul instanţei.
De asemenea, se va dispune obligarea reclamantei să depună înscrisul de la fila 14 din dosar în forma tradusă în limba română.
Totodată, va fi avut în vedere şi faptul că sora reclamantei beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, fiindu-i emisă decizie în acest sens (fila 7 dosar recurs).
Faţă de cele ce preced, recursul declarat în cauză este fondat urmând să fie admis şi să se caseze sentinţa atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.L. împotriva sentinţei civile nr. 152 din 5 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3241/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 3247/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
