ICCJ. Decizia nr. 3253/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3253/2011
Dosar nr. 22919/3/2008
Şedinţa publică din 3 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul Z.G., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să constate calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin cererile de verificare nr. P 310 din 2 august 2001 şi nr. P 899 din 26 aprilie 2007 adresate instituţiei, numiţii H.O. şi B.C.I. au solicitat verificarea ofiţerilor şi subofiţerilor care au contribuit la instrumentarea dosarelor acestora.
Direcţia de Investigaţii din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a întocmit nota de constatare nr. S/DI/431 din 12 mai 2008 în care a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin încheierea de şedinţă de la termenul din 15 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal,a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 34 din OUG nr. 24/2008, conform căruia competenţa de soluţionare a litigiilor introduse de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a fost stabilită în favoarea acestei ultime instanţe.
La termenul de judecată din data de 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 8 lit. a) din OUG nr. 24/2008, invocată de pârât, şi a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea acesteia.
Prin Decizia nr. 557 din 29 aprilie 2010, instanţa de contencios constituţional a respins excepţia mai sus indicată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3422 din 15 septembrie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat calitatea pârâtul Z.G. de lucrător al Securităţii.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
În temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (7) din OUG nr. 24/2008, numiţii H.O. şi B.C.I. au solicitat verificarea ofiţerilor şi subofiţerilor care au contribuit la instrumentarea dosarelor acestora.
Susţinerea pârâtului în sensul că actul de sesizare al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a fost întemeiat pe cererile de verificare ale unor persoane fără calitate nu poate fi reţinută.
Astfel, numita B.C.I. a menţionat în mod expres numele ofiţerului de securitate, respectiv pârâtul din prezenta cauză.
Pe de altă parte, curtea de apel a apreciat că sesizarea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii la instanţa de contencios administrativ nu trebuie să vizeze înscrisuri privitoare la persoana sau persoanele care au cerut verificarea ofiţerilor de Securitate.
Cu alte cuvinte, instanţa a evidenţiat faptul că art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 nu prevede ca îngrădirea sau suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, constatată în urma verificărilor făcute de C.N.S.A.S., să vizeze persoana care a solicitat acestuia verificarea ofiţerului de Securitate, sub aspectul calităţii de lucrător al acestei instituţii.
Ca atare, în raport de utilizarea de către legiuitor a sintagmei „drepturi şi libertăţi fundamentale", se poate concluziona în sensul că pot fi administrate înscrisuri relevante cu privire la orice persoană căreia i-au fost suprimate ori îngrădite drepturi sau libertăţi prin activitatea de lucrător al Securităţii.
În altă ordine de idei, prima instanţă a subliniat faptul că pârâtul a semnat acte pentru Ministerul de Interne, Departamentul Securităţii Statului – Direcţia a III-a, iar ordonanţa aflată în discuţie nu face distincţie între ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Securităţii sau din cadrul Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, în sensul arătat de pârât.
Prin urmare, măsurile luate de către pârât, nominalizate în actul de sesizare al instanţei de contencios administrativ, nu se încadrează în activitatea de contraspionaj, ci în cea de lucrător de Securitate.
De asemenea, judecătorul fondului a apreciat că activităţile desfăşurate de pârât, în calitate de angajat al fostei Securităţi, au suprimat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată.
Mai precis, instanţa a avut în vedere libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, prevăzute de art. 28 din Constituţia României din 1965 şi de art. 19 din Pactul Internaţional al Drepturilor Civile şi Politice, dreptul la secretul corespondenţei, inviolabilitatea domiciliului şi la viaţă privată, reglementate de art. 32 şi art. 33 din Constituţia României din 1965 şi de art. 17 din Pactul anterior arătat, precum şi dreptul la libera circulaţie, stipulat de art. 12 din acelaşi Pact.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Z.G., care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de verificare formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate:
În mod greşit, prima instanţă a apreciat că activitatea pe care a desfăşurat-o, în calitate de ofiţer de carieră la SRI, se încadrează în noţiunea de lucrător de Securitate, definită de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008.
Recurentul a arătat că, prin activităţile pe linie de contraspionaj pe care le-a întreprins, nu a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
O altă critică dezvoltată de recurent se referă la faptul că judecătorul fondului, adăugând la lege, a făcut o interpretare eronată a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) şi (9) din ordonanţa aflată în discuţie.
În concepţia recurentului, din interpretarea textelor normative mai sus enunţate, rezultă faptul că sesizarea C.N.S.A.S. poate fi făcută doar de către persoanele care, în urma studierii propriilor dosare, au constatat că au fost subiecţi ai investigaţiilor derulate de Securitate.
În ceea ce priveşte sfera verificării calităţii de lucrător al Securităţii, recurentul susţine că aceasta este limitată la ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului.
În speţa de faţă, atât acţiunea în constatare, cât şi nota de constatare anexată acesteia au avut în vedere cererile de verificare formulate de numiţii H.O. şi B.C.I., persoane care nu au nicio legătură cu măsurile luate sau aprobate de recurent, individualizate în respectiva notă de constatare.
Aceste persoane - H.O. şi B.C.I. – nu pot fi considerate subiecte ale unui dosar din care să rezulte că ar fi fost urmărite de către Securitate, deoarece o astfel de dovadă nu rezultă din dosar. Ca atare, cererea de verificare a calităţii de „lucrător de Securitate", formulată de aceştia, nu putea să stea la baza prezentei acţiuni în constatare introdusă de intimat.
În altă ordine de idei, recurentul a prezentat în mod detaliat argumentele pentru care concluzionează în sensul că, prin prisma prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Securităţii Statului şi a dispoziţiilor legale incidente în materie în acea perioadă, refuzul instanţei de fond de a recunoaşte că activitatea pe care a desfăşurat-o în cadrul Securităţii a fost una de contraspionaj, ce viza în mod exclusiv siguranţa naţională, este subiectiv şi tendenţios (a se vedea filele 6-8 dosar).
Altfel spus, deşi este adevărat că, în calitatea pe care a avut-o, recurentul a luat sau a aprobat anumite măsuri de supraveghere informativă asupra unor persoane semnalate a desfăşura activităţi care interesau siguranţa naţională, acestea nu au fost de natură să suprime sau să îngrădească în mod arbitrar drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, ci ele au fost dictate de necesitatea verificării informaţiilor, iar atunci când ele s-au confirmat, chiar în parte, s-a acţionat în scopul prevenirii realizării acţiunilor urmărite de serviciile de informaţii şi spionaj străine şi influenţarea pozitivă a persoanelor vizate de acestea, iar nu în scopul reprimării acestor persoane.
În opinia recurentului, acest caracter preventiv al muncii de contraspionaj desfăşurată de şi sub conducerea sa se desprinde cu pregnanţă din toate cazurile prezentate în nota de constatare.
În calea extraordinară de atac a fost administrată proba cu înscrisuri (filele 25-30 dosar).
Recurentul a formulat concluzii scrise (filele 34-41 dosar).
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În prezenta cauză, problema dedusă judecăţii este aceea dacă Curtea de Apel Bucureşti a fost sau nu legal sesizată de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii cu acţiunea în constatarea calităţii recurentului-reclamant de lucrător al Securităţii, în temeiul art. 11 alin. (1) din OUG nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
După cum s-a relevat anterior, această acţiune în constatare a avut la bază cererile de verificare adresate de numiţii H.O. şi B.C.I., în baza art. 6 alin. (1) din ordonanţa aflată în discuţie.
Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentului în sensul că prima instanţă, adăugând la lege, a făcut o interpretare eronată a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) şi (9) din ordonanţa mai sus arătată.
Astfel, conform art. 1 alin. (1) din această reglementare, orice cetăţean român sau cetăţean străin care după 1945 a avut cetăţenie română, precum şi orice cetăţean al unei ţări membre a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene au dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoană, potrivit acestei ordonanţe şi în conformitate cu prevederile legii privind protejarea informaţiilor care privesc siguranţa naţională; acest drept se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a dosarului şi eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.
Art. 1 alin. (7) din ordonanţă prevede că persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, are dreptul, la cerere, să afle identitatea lucrătorilor Securităţii şi a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informaţii la completarea dosarului, şi poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului.
Art. 1 alin. (9) din ordonanţă precizează faptul că exercitarea drepturilor prevăzute la alin. (1)-(3), (6) şi (7) se face personal sau prin reprezentant cu procură specială şi autentică.
Din interpretarea textelor legale anterior citate, se poate desprinde ideea că nu orice persoană poate solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de această instituţie, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au constatat că au fost subiecţi ai unui dosar din care rezultă că au fost urmărite de Securitate.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte sfera verificării calităţii de lucrător al Securităţii, aceasta este limitată la ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului, respectiv persoana subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu şi a altor persoane.
Cu alte cuvinte, legea în materie a statuat că verificarea calităţii de lucrător al Securităţii se face numai cu privire la ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar al solicitantului, iar nu şi la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea.
Mai mult decât atât, niciun text din OUG nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificărilor calităţii de lucrător al Securităţii cu privire la alte persoane decât solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de Securitate dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.
Ca atare, exercitarea dreptului de a solicita verificarea calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii şi subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului de Securitate al unei persoane aparţine în exclusivitate numai acelei persoane, iar nu şi altor persoane, cu excepţia situaţiei în care acestea din urmă au fost împuternicite cu procură specială şi autentică în acest scop.
Într-adevăr, în cauza de faţă, atât acţiunea în constatare, cât şi nota de constatare anexată acesteia au avut în vedere cererile de verificare formulate de numiţii H.O. şi B.C.I., persoane care nu au nicio legătură cu măsurile luate sau aprobate de recurent, individualizate în respectiva notă de constatare.
O dovadă în acest sens o reprezintă şi documentaţia prezentată de intimat, aflată la filele 25-30 dosar recurs.
Ca atare, în raport de probatoriul administrat, numiţii H.O. şi B.C.I. nu pot avea calitatea de subiecte ale unui dosar din care să rezulte că ar fi fost urmărite de către Securitate, mai precis, de către recurent, prin activităţile întreprinse sau dispuse de către acesta.
Prin urmare, cererea de verificare a calităţii de „lucrător de Securitate", formulată de aceste persoane fizice, nu putea să stea la baza prezentei acţiuni în constatare introdusă de intimat.
Având în vedere nelegala sesizare a instanţei de contencios administrativ cu prezenta acţiune în constatare, Înalta Curte nu va mai proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
În raport de cele anterior expuse, instanţa de control judiciar apreciază că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece prima instanţă a realizat o interpretare greşită a prevederilor art. 1 alin. (1), (7) şi (9) din OUG nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Z.G. împotriva sentinţei civile nr. 3422 din 15 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3252/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3256/2011. Contencios. Despăgubire. Revizuire... → |
|---|
