ICCJ. Decizia nr. 3272/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3272/2011
Dosar nr. 1517/57/2010
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios, administrativ şi fiscal, reclamanta F.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României să se dispună:
- suspendarea executării HG nr. 737/2010 privind metodologia de calcul a categoriilor de pensii prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, acordate în baza unor legi speciale, până la pronunţarea instanţei pe fondul cauzei;
- anularea în totalitate, ca nelegală, a HG nr. 737/2010 privind metodologia de calcul a categoriilor de pensii prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, acordate în baza unor legi speciale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că a activat în sistemul juridic român, deţinând funcţia de grefier în cadrul Judecătoriilor Câmpeni şi Alba-Iulia, până la data de 17 mai 2010, dată de la care a dobândit calitatea de pensionar, beneficiind de pensie de serviciu în conformitate cu prevederile Legii nr. 567/2004 - privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.
A mai arătat că prin HG nr. 737/2010 privind metodologia de calcul a categoriilor de pensii prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, acordate în baza unor legi speciale, s-au adoptat norme potrivit cărora pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti sau al parchetelor de pe lângă acestea au fost recalculate, inclusiv a reclamantei, cuantumul acestora fiind mult diminuat.
A apreciat reclamanta că prin acest act normativ i-au fost restrânse în mod nelegal drepturile câştigate, privind acordarea pensiei de serviciu, care, aşa cum a fost consacrat prin jurisprudenţa C.E.D.O., este o componentă a dreptului de proprietate, iar diminuarea acesteia constituie un atentat la însuşi conţinutul şi natura dreptului în sine.
A mai susţinut că sistemul pensiilor reglementate prin Legea nr. 567/2004, face parte din sistemele ocupaţionale de pensii guvernate de directivele Comunităţii Europene (Directiva 86/378/EEC, amendată prin Directiva 97/96/EC adoptată în considerarea jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie), iar conform reglementărilor comunitare, criteriile decisive pentru încadrarea unui sistem de securitate socială ca sistem ocupaţional sunt îndeplinite în totalitate de actualele prevederi din legea privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea.
A mai arătat reclamanta că în raport de prevederile art. 44 şi ale art. 53 din Constituţia României, situaţia creată prin HG nr. 1389/2010 nu se încadrează în nici una dintre cazurile vizate de art. 53 din Constituţia României iar, pe de altă parte, eliminarea pensiei de serviciu în cazul personalului auxiliar din justiţie este vădit discriminatorie, ceea ce încalcă flagrant textul constituţional.
A concluzionat reclamanta în sensul că dispoziţiile HG a cărei anulare o solicită atrag o modificare definitivă a regimului juridic al pensiilor în curs, acordate în baza legii vechi, cu încălcarea clară a principiului neretroactivităţii legii.
2.Apărările pârâtului Guvernul României
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât reclamanta nu a făcut dovada efectuării procedurii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, dar şi a cererii de suspendare, ca nemotivată, sau ca neîntemeiată, deoarece nu sunt întrunite condiţiile cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube, care să justifice măsura de excepţie a suspendării actului administrativ, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.
3. Cererea de intervenţie
M.M.F.P.S. a formulat cerere de intervenţie accesorie, în interesul pârâtului, solicitând respingerea acţiunii reclamantei, ca nefondată.
În primul rând, intervenientul a invocat excepţia nulităţii cererii, deoarece reclamanta n-a achitat taxa de timbru aferentă cererilor formulate.
Cu privire la cererea de suspendare, s-a susţinut că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 ce justifică suspendarea actului administrativ.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că HG nr. 737/2010 stabileşte recalcularea tuturor categoriilor de pensii de serviciu, cu excepţia celor ale magistraţilor, deoarece prin acte normative cu caracter special s-a creat un regim preferenţial pentru anumite categorii, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, iar pensiile de serviciu susmenţionate, create după modelul pensiilor magistraţilor, nu sunt justificate, în condiţiile în care statutul acestora nu este similar.
4. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 21 din 1 februarie 2011 Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia contencios, administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta L.F., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
Totodată a respins cererea de suspendare a HG nr. 737/2010 formulată de aceeaşi reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
1. Excepţia nulităţii cererii ca urmare a netimbrării acţiunii, s-a constatat a fi neîntemeiată, deoarece există dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, în cuantumul prevăzut de Legea nr. 146/1997.
2. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, prima instanţă a reţinut că din înscrisurile depuse rezultă că reclamanta a formulat plângere prealabilă, prin care a solicitat revocarea HG nr. 737/2010, având ataşate factura şi confirmarea de primire a pârâtului, astfel că sunt respectate exigenţele prevăzute de art. 109 C. proc. civ. raportate la art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepţia fiind neîntemeiată.
3. Asupra cererii de suspendare a executării HG nr. 737/2010, s-a reţinut că potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a acestei legi, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
În privinţa condiţiei cazului bine justificat, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a apreciat că aceasta nu este îndeplinită, având în vedere că HG atacată, ca act administrativ cu caracter normativ, este emisă în executarea unei legi, nelegalitatea sa evidentă fiind pusă în discuţie numai în ipoteza în care ar rezulta, cu evidenţă, că acest act administrativ excede prevederilor actului normativ în a cărui executare a fost emis.
Pe baza acestui raţionament, s-a concluzionat în sensul că cererea de suspendare a executării actului administrativ normativ contestat în cauză este nefondată.
4. Pe fondul cererii de anulare a HG nr. 737/2010, Curtea de Apel a observat, în completarea stării de fapt reţinute anterior, că legea impune recalcularea şi conferă criteriul algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispoziţiile hotărârii atacate circumscriindu-se cadrului juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă.
A mai reţinut că prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională, învestită în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, a analizat prevederile art. 1, art. 3 şi art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, devenită ulterior Legea nr. 119/2010, stabilind că în ce priveşte pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, măsurile dispuse prin actul normativ sunt constituţionale, deoarece legea în discuţie nu afectează drepturile deja încasate în baza pensiilor stabilite anterior, iar pe de altă parte, în cauză nu se poate reţine încălcarea art. 1 din Protocolul 1 din C.E.D.O. deoarece în jurisprudenţa constantă a Curţii de Strasbourg s-a reţinut că textul garantează drepturile patrimoniale ale unei persoane care a contribuit la sistemul de asigurări sociale, însă nu poate fi interpretat în sensul că acea persoană ar avea dreptul la o pensie într-un anumit cuantum (Muller contra Austriei, hotărârea din 1972).
În acest context, a apreciat Curtea de Apel Alba-Iulia, că statutul magistraţilor nu este identic sau similar cu cel al reclamantei din prezenta cauză, în condiţiile în care, deşi supuşi unor incompatibilităţi şi interdicţii, potrivit Legii nr. 567/2004, cei care fac parte din personalul auxiliar nu desfăşoară aceeaşi activitate ca şi magistraţii, specificul muncii fiecăruia în sistemul judiciar diferenţiind cele două categorii, în primul rând sub aspectul responsabilităţii şi importanţei fiecăreia.
S-a mai reţinut că nu a fost încălcat art. 1 din primul Protocol la Convenţie, având în vedere că în jurisprudenţa C.E.D.O., dacă valoarea dreptului stabilit în temeiul legii anterioare a fost redus, ca urmare a unei necesităţi obiective, justificate de către stat, măsura este apreciată ca fiind proporţională cu scopul urmărit şi nediscriminatorie.
A concluzionat instanţa de fond,în sensul că în cauză, fiind vorba de o pensie specială, ocupaţională, care nu se raportează la principiul contributivităţii, cuantumul acesteia fiind suportat de către stat, reducerea cuantumului până la nivelul determinat de aplicarea principiului contributivităţii nu reprezintă o măsură nejustificată, nici o măsură care să depăşească criteriile cerute de jurisprudenţa C.E.D.O., recunoscute şi în art. 53 din Constituţia României.
5.Criticile reclamantei
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta F.L., care a arătat că s-a aplicat greşit legea la soluţionarea cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
A arătat recurenta că în mod eronat prima instanţă a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ atacat, deşi ea a dovedit existenţa cazului bine justificat cu argumente de jurisprudenţă şi drept comunitar, prin sentinţa nr. 3818 din 8 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti dispunându-se suspendarea executării HG nr. 737/2010, ceea ce creează o puternică îndoială în privinţa legalităţii acestui act normativ.
A învederat recurenta că a probat şi condiţia „pagubei iminente” , în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât reducerea pensiei sale cu 67% pentru viitor şi lipsirea de posibilitatea de a mai recupera sumele pierdute o va pune în imposibilitate să achite creditul de 17.000 euro, contractat în 2005 pe o perioadă de 15 ani şi îi afectează posibilitatea de a-şi plăti obligaţiile curente lunare către furnizorii de utilităţi.
Recurenta a arătat că nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 119/2010, cum greşit a motivat prima instanţă, întrucât ea s-a pensionat anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, în temeiul Legii nr. 567/2004, care nu a fost abrogată, astfel că modificarea definitivă a pensiilor aflate în plată prin HG nr. 737/2010 şi Legea nr. 119/2010 încalcă principiul neretroactivităţii legii şi drepturile câştigate de personalul auxiliar din instanţe, beneficiarii unui sistem ocupaţional de pensii guvernat de Directiva nr. 86/378/EEC amendată prin Directiva nr. 97/96/EC.
S-a susţinut că aplicarea retroactivă a actului administrativ contravine art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nefiind îndeplinite condiţiile derogatorii în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, întrucât actul normativ încalcă cerinţa legalităţii, a scopului legitim, precum şi principiul proporţionalităţii.
Recurenta a mai arătat că Legea nr. 119/2010 generează o situaţie discriminatorie, deoarece instituie pentru militari, poliţişti şi personalul din penitenciare un mod de calcul diferit al drepturilor la pensie, a cărui finalitate este menţinerea pensiei de serviciu, pentru aceste categorii de personal pentru care s-a prevăzut un stagiu complet de cotizare de numai 20 ani, în timp ce pentru restul categoriilor se calculează în funcţie de data naşterii şi oricum discriminarea se realizează în raport cu ceilalţi pensionari care nu intră sub incidenţa Legii nr. 119/2000.
2) Cea de-a doua critică formulată de recurentă vizează nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii de intervenţie accesorie formulată de M.M.F.P.S., ceea ce atrage, casarea hotărârii, conform art. 312 C. proc. civ.
6.Apărările intimatului
În temeiul dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ. pârâtul M.M.P.S. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi dispoziţiile legale incidente, inclusiv prin prisma art. 3041 C. proc. civ.,Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare:
Prima critică ce vizează respingerea cererii de suspendare a executării HG nr. 737/2010 este nefondată.
Actele administrativ fiscale se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării reprezentând o măsură de excepţie, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt şi drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a constatat în mod corect că în speţă erau îndeplinite toate condiţiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea deciziei de impunere emisă de recurentă în sarcina intimatei.
În speţă, aceste condiţii nu sunt îndeplinite cumulativ, aşa cum în mod judicios a constatat prima instanţă.
În recurs, reclamanta a invocat drept argumente ale „cazului bine justificat”. Recomandarea Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, care prevede atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor supuse unui risc de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor autorităţilor publice, precum şi sentinţa nr. 3811 din 8 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a admis cererea de suspendare a executării HG nr. 737/2010.
Competenţa instanţei de contencios administrativ şi posibilitatea acesteia de a dispune suspendarea unui act administrativ nu se confundă cu obligaţia acesteia de a admite oricând şi oricum cererile de suspendare.
Aşa cum deja s-a arătat, numai în cazul neîndeplinirii ambelor condiţii prevăzute de textul art. 14 din Legea nr. 554/2004 se poate dispune suspendarea executării unui act administrativ.
În cauză nu s-a demonstrat nici o aparenţă evidentă de nelegalitate a HG nr. 737/2010, care s-a emis în executarea Legii nr. 119/2010, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
HG nr. 737/2010 stabileşte metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, prin această metodologie elaborată în temeiul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 aplicându-se de fapt art. 4 din Legea pensiilor, act normativ cu forţă juridică superioară.
De altfel Consiliul Legislativ a avizat favorabil Hotărârea a cărei suspendare se solicită, la data de 19 iulie 2010, iar prevederile Legii nr. 119/2010 care au determinat emiterea HG nr. 737/2010 au fost considerate constituţionale prin Deciziile nr. 871 şi 873 din 25 iunie 2010 ale Curţii Constituţionale, astfel încât, în cauză nu s-a probat existenţa unui caz „bine justificat” în înţelesul art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, de admitere a cererii de suspendare a executării HG nr. 737/2010 nu poate reprezenta un argument în dovedirea „cazului bine justificat”, întrucât nu s-a făcut dovada că aceasta a devenit irevocabilă şi nici că reprezintă o practică a instanţelor, existând numeroase alte soluţii contrare, în cauze similare.
Chiar dacă recurenta a dovedit o „pagubă iminentă” ce i-ar putea fi produsă prin recalcularea, respectiv diminuarea pensiei de serviciu stabilită în baza Legii nr. 567/2004 , constând în dificultatea restituirii creditului contractat în 2005 de la B.C.R., în lipsa „cazului bine justificat” suspendarea HG nr. 737/2010 nu poate fi dispusă, art. 14 din Legea nr. 554/2004 condiţionând admiterea cererii de suspendare de îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe, cum deja s-a arătat.
Argumentele prezentate de recurentă în motivarea cererii de anulare a HG nr. 737/2010 reprezintă de fapt critici formulate cu privire la dispoziţiile Legii nr. 119/2010, despre care a arătat că nu putea modifica pensii aflate în plată, stabilite printr-un act normativ anterior – Legea nr. 567/2004, decât cu încălcarea principiului neretroactivităţii, a drepturilor câştigate de beneficiarii unui sistem ocupaţional de pensii, a art. 1 Protocol 1 C.E.D.O., a principiului proporţionalităţii şi nediscriminării.
Or dispoziţiile Legii nr. 119/2010 în temeiul căreia s-a emis HG nr. 737/2010, au făcut deja obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate, respinse prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, care a considerat că sunt neîntemeiate criticile ce vizau încălcarea art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 47, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. f) şi art. 20 din Constituţie , prin raportare la Primul Protocol adiţional C.E.D.O. (art. 1) , Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 17, art. 23 pct. 3 şi art. 25 pct. 1) Carta Drepturilor Fundamentale U.E. [art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) şi art. 52 alin. (1)].
De asemenea, prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 s-a constatat că dispoziţiile art. 1 lit. a), b), d)- i) şi art. 2-12 din Legea nr. 119/2010 sunt constituţionale, constatându-se în schimb neconstituţionalitatea art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie (este vorba de pensiile de serviciu al judecătorilor, procurorilor, respectiv magistraţilor – asistenţi ai Curţii Constituţionale).
În cuprinsul acestor decizii instanţa constituţională a analizat compatibilitatea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 cu principiile de drept naţional şi comunitar invocate de recurentă, astfel că ţinând cont de ierarhia şi atribuţiile instanţelor de judecată, aşa cum acestea au fost reglementate în sistemul juridic românesc prin art. 146 lit. a), art. 147 alin. (4) din Constituţie, Legea nr. 47/1992 şi Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că nu se poate substitui şi nu poate pronunţa soluţii contrare în probleme de drept ce au format obiectul cercetării judecătoreşti de către Curtea Constituţională .
Prin urmare, se observă că instanţa constituţională a considerat că dispoziţiile legii nr. 119/2010 privind unele măsuri în domeniul pensiilor , care prevăd recalcularea pensiilor de serviciu prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, nu încalcă principiul constituţional instituit prin art. 15 alin. (2), al neretroactivităţii legii, luând în considerare componentele pensiei de serviciu reglementată prin lege specială pentru o anumită categorie profesională, respectiv pensia contributivă , care se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat şi suplimentul care depăşeşte acest cuantum şi se suportă din bugetul de stat.
A constatat Curtea Constituţională că acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul pensiilor şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, aşa cum este reglementat de art. 47 alin. (2) Constituţie, din raţiuni suficient de puternice cum ar fi criza economică, pensiile speciale putând fi eliminate.
În Decizia nr. 873/2010 instanţa constituţională a clarificat conceptul de „drepturi câştigate” precizând că acestea pot cuprinde numai prestaţiile realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări, care nu le-a afectat în nici un fel şi aşa cum a arătat şi în Decizia nr. 458/2003 a statuat că „ o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul vechii legi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.
Pe baza celor două componente ale pensiei de serviciu, ţinând cont de împrejurarea că suplimentul din partea statului se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pe viitor a acestei componente nu încalcă art. 1 din Protocolul 1 adiţional C.E.D.O., în cauza Muller contra Austriei - 1972, instanţa europeană subliniind că acest text nu poate fi interpretat în sensul garantării numai anumit cuantum al pensiei , ci numai a dreptului la pensie, de care intimata nu a fost privată (cauza Bechen v.Cehia 2006, Kjartan Asmundsson v. Islanda).
Nu se poate reţine nici încălcarea principiului proporţionalităţii, având în vedere interesul general, reprezentant de necesitatea menţinerii echilibrului bugetar, a respectării angajamentelor asumate de statul român prin semnarea acordurilor de împrumut cu organisme financiare internaţionale, în condiţiile adâncirii crizei economice în 2010 (situaţii expuse de Guvern în justificarea adoptării Legii nr. 119/2010) şi interesul particular, reprezentat de menţinerea pensiei de serviciu acordată în considerarea unui anumit statut social al unei categorii profesionale, se constată că măsurile adoptate prin Legea nr. 119/2010 şi HG nr. 737/2010 nu rup echilibrul celor două categorii de interese, întrucât nu se restrânge dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, ci se reglementează o metodologie de recalculare a pensiilor de serviciu, prin algoritmul folosit de legea cadru în materie de pensii – Legea nr. 19/2000, fără a fi atinsă partea contributivă, efectul producându-se numai în privinţa suplimentului plătit de la bugetul de stat, asupra căruia statul poate dispune modificări, în funcţie de condiţiile economico – sociale şi politica fiscală de la un moment dat.
Recurenta a invocat tratamentul discriminatoriu, printr-o comparaţie făcută între cele două HG emise în temeiul Legii nr. 119/2010 – HG nr. 737/2010 ce formează obiectul prezentului litigiu şi priveşte metodologia de calcul a categoriilor de pensii prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010, între care şi cele ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti sau a parchetelor de pe lângă acestea, categorie în care se încadrează şi recurenta şi HG nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor.
Chiar Legea nr. 119/2010 a prevăzut două modalităţi de recalculare a pensiei, în raport cu specificul acestora, militare sau de serviciu – art. 3 din lege, astfel că stabilirea unor modalităţi diferite de recalculare nu este discriminatorie, deoarece nu priveşte categorii profesionale identice sau similare.
Ca urmare a schimbării politicii statului în domeniul sistemului de pensii şi a altor drepturi de asigurări sociale, stabilirea unor metodologii de recalculare a pensiilor pe baza unor criterii diferite, corespunzătoare statului specific unor categorii socio-profesionale aflate în situaţii comparabile, are la bază o justificare obiectivă, iar metodele de atingere a cestui scop sunt adecvate şi necesare, în sensul excepţiei instituite de art. 2 alin. (3) din OG nr. 37/2000, neexistând nici un fel de tratament discriminatoriu între metodologia de recalculare a pensiilor de serviciu în baza HG nr. 735/2010 şi HG nr. 737/2010.
Ultima critică formulată de recurentă, care vizează nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii de intervenţie accesorie formulată de M.M.F.P.S. în interesul pârâtului Guvernul României, este, de asemenea, nefondată, deoarece această cerere nu a fost admisă în principiu, conform art. 52(1) C. proc. civ., astfel că intervenientul nu a devenit parte în proces, iar pe de altă parte, o eventuală neregulă procesuală sub acest aspect nu putea fi invocată decât de cel vătămat, respectiv de intervenient, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ori acesta nu a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 21 din 1 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Constatând că hotărârea atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.L., împotriva sentinţei nr. 21 din 1 februarie 2011 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3263/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3274/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
