ICCJ. Decizia nr. 3259/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3259/2011
Dosar nr. 3302/95/2010
Şedinţa de la 3 iunie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
V.I., reclamant în dosarul nr. 2266/95/2010 al Curţii de Apel Craiova a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de M.A.I., raportat la prevederile Codului fiscal şi cele ale art. 44 din Constituţia României.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, s-a susţinut că prin dispoziţiile criticate i s-a cerut să facă dovada plăţii taxei speciale de primă înmatriculare, care era percepută în baza art. 2141-2143 Cod Fiscal, articole abrogate prin OUG nr. 50/2008.
Reclamantul a mai arătat că solicitarea intimatei de a face această dovadă este abuzivă, deoarece în art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2005 nu este prevăzut acest lucru, iar Ordinul nu a suferit modificări, în sensul înlocuirii taxei speciale cu taxa de poluare.
Prin încheierea din 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea şi a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Totodată, a dispus şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate.
La rândul său, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2551 din 1 aprilie 2011, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei la Curtea de Apel Craiova.
Totodată, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că opţiunea reclamantului se exercită în momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi, că odată exercitat acest drept de opţiune, el produce efectul investirii instanţei.
Reclamantul nu mai poate reveni asupra opţiunii făcute, nici pe parcursul judecăţii în primă instanţă, nici în căile de atac.
Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:
Sub aspectul competenţei teritoriale, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reclamantul are alegerea între instanţa de la domiciliul său şi cea de la sediul pârâtul.
Această opţiune se face în momentul introducerii acţiunii şi odată făcută, această opţiune investeşte instanţa, reclamantul nemaiputând reveni asupra acestui lucru nici pe parcursul judecăţii în fond şi nici în căile de atac.
Ţinând seama de opţiunea reclamantului care a ales Tribunalul Gorj, ca instanţă competentă teritorial cu judecarea acţiunii pe fond, şi având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/204, Curtea de Apel Craiova care este competentă să soluţioneze recursul, va soluţiona şi excepţia de nelegalitate invocată de reclamant.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 4 alin. (1) teza finală şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul V.I. şi pârâţii Ministrul Administraţiei şi Internelor şi Instituţia Prefectului judeţului Gorj – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Autovehicule în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3256/2011. Contencios. Despăgubire. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 3260/2011. Contencios. Conflict de... → |
---|