ICCJ. Decizia nr. 3262/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3262/2011
Dosar nr. 8211/2/2009
Şedinţa publică din 3 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 8211/2/2009 pe rolul acestei instanţe reclamanţii C.M.V., T.D., S.L.S. şi I.S.E. procurori în cadrul Serviciului Teritorial Suceava din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu domiciliul ale la D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Suceava din municipiul Suceava, judeţul Suceava, au formulat plângere împotriva actului administrativ nr. 1378/C/1643/2009 din data de 27 iulie 2009 a P.I.C.CJ. - Cabinetul Procurorului General, ce le-a fost comunicat la data de 31 iulie 2009, prin care li s-a respins, ca neîntemeiată contestaţia formulată, în termen legal, împotriva Ordinului nr. 1472/2J37.2009 emis la 02 iulie 2009 de Procurorul General al P.Î.C.C.J., motivându-se că acest ordin a fost emis în baza OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în M.Of. nr. 416 din 18 iunie 2009, plata sporului dispusă pentru viitor cuantificându-se în temeiul acestui act normativ, urmând a fi executată în intervalul 2010 - 2012, existenţa dreptului nefiind afectată. Totodată, se motivează că prevederile Ordinului numărul 86 din 25 ianuarie 2005 al Ministrului Finanţelor Publice pentru reglementarea datei plăţii salariilor la instituţiile publice, drepturile salariale ale lunii iunie sunt scadente în luna următoare (data de 13), astfel încât criticele privind caracterul retroactiv al ordinului nu sunt întemeiate.
Totodată, au formulat cerere de chemare în judecată şi a Ministerului Finanţelor Publice, pentru a fi obligat la alocarea sumelor reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50 %, calculat la indemnizaţie brută prevăzută de lege, începând cu data de 01 iunie 2009.
Motivele cererii sunt următoarele:
La 03 martie 2009 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 526 privind Salarizarea procurorilor, prin care s-a dispus (după obţinerea unor multitudini de hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, nepuse în aplicare) acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la indemnizaţia brută prevăzută de lege, începând cu data de 01 martie 2009.
Deşi acest drept salarial era prevăzut de lege, obţinut şi prin hotărâri judecătoreşti, el nu a fost recunoscut de angajator decât la 03 martie 2009, prin Ordinul nr. 526, moment în care a fost trecut şi în carnetele de muncă.
La data de 02 iulie 2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis ordinul pe care îl contestă, ordin prin care a dispus, în mod nelegal, suspendarea aplicării Ordinului nr. 526 din 03 martie 2009, începând cu data de 01 iunie 2009.
În motivarea actului administrativ nelegal se invocă Adresa nr. 293378/2009 a Ministerului Finanţelor Publice, prin care s-ar fi comunicat că solicitarea Ministerului Public de plată în continuare a sporului respectiv este suspendată, întrucât această plată ar intra sub incidenţa O.U.G nr. 71/2009.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor, ca rămasă fără obiect şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, respectiv în cazul admiterii cererii reclamanţilor să se dispună ca Ministerul Finanţelor Publice să fie obligat să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretenţiile reclamanţilor.
Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare şi a invocat:
- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.
- excepţia inadmisibilităţii , pentru că se tinde la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi pentru că lipseşte procedura prealabilă cu Ministerul Finanţelor Publice‚ în raport cu adresa nr. 293378/2009;
- excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor faţă de cererea de obligare a Ministerului Finanţelor Publice la deschiderea de credite bugetare necesare achitării sumelor de bani cuvenite reclamanţilor şi reprezentând spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică;
- pe fond, s-a solicitat respingerea acţiunii reclamanţilor şi a cererii de chemare în garanţie.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 3666 din 29 septembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie şi pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia rămânerii fără obiect, ca neîntemeiate, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.M.V., I.S.E., S.L.S. şi T.D., în contradictoriu cu pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, a anulat adresa nr. 1443/C/1755 din 23 iulie 2009 şi ordinul nr. 1472 din 2 iulie 2009, ambele emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească reclamanţilor sumele reprezentând sporul de risc şi suprasolicitate neuropsihică de 50%, calculat la indemnizaţia lunară prevăzută de lege, începând cu 1 iunie 2009 şi până la data de 12 noiembrie 2009, a admis cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să aloce sumele necesare plăţii acestor drepturi către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru achitarea acestor sume.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut:
- excepţia lipsei calităţii pasive a Ministerul Finanţelor Publice a fost respinsă deoarece Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia alocării fondurilor bugetare către Ministerul Public;
- excepţia inadmisibilităţii a fost respinsă pentru că acest pârât administrează resursele financiare şi este admisibilă solicitarea reclamanţilor de a obliga Ministerul Finanţelor Publice să aloce fonduri pentru suplimentarea bugetului în vederea acordării unor drepturi salariale;
- excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost respinsă întrucât există identitate între persoana reclamanţilor şi persoanele care pot solicita obligarea la alocarea fondurilor pentru plata salariilor;
- excepţia lipsei de obiect a fost respinsă în raport de faptul că perioada 1 iunie 2009 şi până la intrarea în vigoare a legii noi de salarizare nu a fost avută în vedere de legiuitor;
- excepţia lipsei procedurii prealabile a fost respinsă în funcţie de obiectul acţiunii pentru că nu se solicită anularea unui act administrativ;
- Cu referire la fondul cauzei s-a arătat că prin ordinul Procurorului General a cărui anulare se solicită s-a dispus suspendarea plăţii sporului de 50%, de risc şi suprasolicitare neuropsihică.
Dar acest ordin este nelegal pentru că a fost emis la 2 iulie 2009, iar OUG nr. 71/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial la 18 iunie 2009 şi intrat în vigoare la data publicării.
Critica vizând încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost apreciată nefondată deoarece în cadrul acestui litigiu nu se pot verifica aspecte ale aplicării acestuia.
Ca urmare a anulării actului administrativ, a fost obligat Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească reclamanţilor sumele reprezentând sporul de risc şi de suprasolicitare neuropsihică de 50% începând cu 1 iunie 2009 şi până la 12 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009.
Pe cale de consecinţă, a fost admisă şi cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice şi a fost obligat acesta să aloce Ministerului Public fondurile necesare pentru plata acestor sume.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice.
I. În recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost invocate următoarele motive de recurs:
- art. 3041 C. proc. civ. şi se solicită instanţei să analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv prin prisma reaprecierii şi interpretării probelor administrate;
- în baza art. 137 C. proc. civ. s-a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, având în vedere că prin sentinţa civilă nr. 196 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 1412 din 14 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus irevocabil anularea Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar actul atacat este un act administrativ cu caracter normativ şi nu individual, astfel că anularea lui lipseşte actul de efecte juridice în totalitatea sa;
- instanţa de fond a anulat în mod nelegal Decizia, depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti şi hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii.
Decizia contestată nu are caracter retroactiv deoarece viza salariul pentru luna iunie 2009 care era scadent la 13 iulie 2009, iar ordinul este emis la 2 iulie 2009.
Prin acest ordin nu s-a produs o diminuare a salariului ci numai o suspendare a plăţii acestor sporuri din lipsa fondurilor alocate de Ministerul Finanţelor Publice cu această destinaţie.
Se fac referiri în motivele de recurs la iminenţa producerii unei pagube şi s-a arătat că nu se poate vorbi despre aceasta pentru că încasarea unor salarii mai mici nu reprezintă o pagubă iminentă.
Nu se poate vorbi nici de un exces de putere al Ministerului Public, deoarece această instituţia care a făcut altceva decât să se conformeze Ministerului Finanţelor Publice care este autoritatea cu atribuţii de gestionare a bugetului naţional.
Obligarea pârâţilor la plata sumelor acordate de instanţă, în lipsa legii de rectificare bugetară pe anul 2009 ar reprezenta stabilirea în sarcina instituţiei a unei obligaţii imposibil de executat.
Anularea actului dedus judecăţii reprezintă o ingerinţă gravă a instanţei în atribuţiile puterii legiuitoare şi executive şi o încălcare a dispoziţiilor constituţionale privind separaţia puterilor în stat.
Sub aspectul producerii efectelor pentru viitor a anulării Ordinului nr. 1477 din 2 iulie 2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este lipsită de obiect deoarece prin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 s-a reglementat plata acestor sporuri.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii în anulare ca nefondat.
II. În recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice s-au invocat următoarele motive de recurs:
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii ( art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, iar instanţa de fond nu a respectat aceste prevederi şi se impune casarea, în parte, a hotărârii şi trimiterea dosarului la instanţa de fond.
- cu privire la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului – chemat în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, se arată că reclamanţii nu au raporturi de muncă sau de serviciu cu Ministerul Finanţelor Publice şi nu există identitatea cerută de lege deoarece Ministerul Finanţelor Publice nu este ordonator de credite pentru reclamanţi, iar raportul juridic se formează între Ministerul Finanţelor Publice, pe de o parte şi ordonatorul de credite - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezentat prin Procurorul General. Astfel, reclamanţii nu se pot adresa direct Ministerului Finanţelor Publice pentru că nu exista nici un act emis de acest minister, propriu-zis sau asimilat, care să fie atacat în faţa instanţei de contencios administrativ;
- referitor la greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii se invocă faptul că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, obligând o instituţie publică, pe cale judecătorească, să efectueze un demers care potrivit legii ar fi trebuit îndeplinit pe cale administrativ pentru că procedura de întocmire a bugetului de stat, cât şi cea de deschidere de credite bugetare sunt reglementate de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;
- cu privire la excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, se apreciază că instanţa de fond a interpretat greşit raportul juridic dedus judecăţii pentru că reclamanţii nu au nici un fel de raport juridic cu Ministerul Finanţelor Publice ;
- cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor faţă de cererea de obligare a Ministerului Finanţelor Publice la deschiderea creditelor bugetare necesare achitării sumelor de bani cuvenite reclamanţilor, se critică soluţia instanţei de fond pentru că deschiderea de credite, astfel cum este definită de art. 2 pct. 21 din Legea nr. 500/2002, de la bugetul de stat, trebuie făcută de Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar reclamanţii nu sunt mandatarii ordonatorului de credite pentru deschiderea de credite;
- cu privire la cererea de chemare în garanţie se arată că rectificarea bugetului Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face la iniţiativa acestuia şi nu a Ministerului Finanţelor Publice care au obligaţia să se încadreze în cheltuielile bugetare stabilite de legiuitor.
Obligarea Ministerului Finanţelor Publice să vireze Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sumele necesare plăţii drepturilor salariale ale reclamanţilor excede oricărei dispoziţii legale.
S-a solicitat, în principal, admiterea recursului şi casarea cu trimitere spre rejudecare şi, în subsidiar, modificarea sentinţei şi respingerea cererii de chemare în garanţie şi a cererii reclamanţilor faţă de Ministerul Finanţelor Publice ca neîntemeiată.
4. Soluţia instanţei de recurs
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi va admite recursul Ministerului Finanţelor Publice pentru următoarele considerente:
I. Recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va fi respins deoarece:
- excepţia lipsei de interes este nefondată, având în vedere că anularea actului administrativ cu caracter normativ după declanşarea controlului judecătoresc de legalitate a acestuia, aşa cum este cazul în speţă, nu lipseşte de interes acţiunea în contencios administrativ.
Chiar dacă prin sentinţa civilă nr. 196 din 19 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea s-a dispus irevocabil anularea Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,în cauza de faţă, în raport de art. 1 alin. (1), art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, se analizează vătămarea intereselor reclamanţilor prin emiterea actelor administrative atacate.
- motivul de recurs ce vizează depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi pronunţarea unei hotărâri cu aplicarea greşită a legii este nefondat.
Mai întâi, trebuie remarcat că în cadrul motivelor de recurs, recurentul face referiri la „îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" şi la „iminenţa producerii unei pagube", referiri care sunt specifice instituţiei suspendării actului administrativ, în timp ce prezenta cauză are ca obiect anularea unui act administrativ, iar instanţa de fond nu a făcut referiri , în motivarea soluţiei, la „exces de putere" sau despre „o pagubă concretă în patrimoniul reclamanţilor".
Referitor la criticile ce vizează caracterul retroactiv al Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 a Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că ordinul a fost emis în luna iulie şi a dispus suspendarea unor drepturi salariale de la data de 1 iunie 2009 deşi, potrivit art. 1 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, actele administrative cu caracter normativ se emit cu respectarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, care consacră principiul neretroactivităţii.
Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară emiterii actelor administrative contestate, nu este de natură să înlăture caracterul retroactiv al actului atacat.
Prin emiterea unor acte cu caracter retroactiv se aduce atingere şi principiului securităţii raporturilor juridice atâta timp cât certitudinea reclamanţilor cu privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în cursul lunii iunie a fost vătămată printr-o măsură dispusă în cursul lunii iulie.
De aceea, va fi respins recursul declarat de Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi menţinute soluţiile instanţei de fond privind anularea Ordinului nr. 1472 din 2 iulie 2009 şi a adresei nr. 1443/G/1755 din 23 iulie 2009.
Referirile recurentului la lipsirea de obiect a anulării actelor sub aspectul producerii de efecte pentru viitor sunt temeinice şi legale deoarece prin intrarea în vigoare, la 12 noiembrie 2009, a Legii nr. 330/2009 problema sporurilor de risc şi suprasolicitare a fost rezolvată.
Oricum, instanţa de fond a avut în vedere acest aspect şi a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească acest spor de 50% pentru perioada 1 iunie 2009 – 12 noiembrie 2009, plată ce urmează a fi făcută potrivit acelor normative ce reglementează plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, respectiv potrivit OUG nr. 45/2010, pentru modificarea art. 1 din OUG nr. 71/2009.
Prin această precizare se face dovada şi că instanţele nu au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, dar nu poate fi considerat legal un act administrativ cu caracter normativ emis cu încălcarea principiului neretroactivităţii.
Celelalte aspecte legate de alocarea fondurilor de la buget şi aplicarea Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice vor fi analizate pe larg, în motivarea recursului declarat de Ministerul Finanţelor Publice.
II. Recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice este fondat, dar pentru următoarele considerente, în ceea ce priveşte admiterea cererii de chemare în garanţie şi obligarea la alocarea sumelor necesare plăţii sporului de 50% către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Referitor la excepţiile invocate, acestea sunt nefondate.
- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice este neîntemeiată, având în vedere că reclamanţii au solicitat „obligarea Ministerului Finanţelor Publice să aloce sumele necesare plăţii sporului de 50%, de risc şi suprasolicitare neuropsihică", iar criteriile ce vizează această excepţie sunt argumente în sprijinul netemeinicie cererii;
- excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile este neîntemeiată deoarece a fost efectuată procedura prealabilă pentru capătul de cerere privind anularea actului administrativ, iar faţă de Ministerul Finanţelor Publice nu s-a solicitat anularea unui act administrativ şi nu era necesară procedura prealabilă;
- excepţia inadmisibilităţii acţiunii vizează aceleaşi critici ca cele referitoare la greşita admitere a cererii de chemare în garanţie şi, de aceea, aceste aspecte vor fi analizate împreună.
- excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor nu este întemeiată.
Chir dacă argumentele prezentate de recurent şi care vizează deschiderea de credite sunt fondate nu trebuie omis faptul că, în prezenta cerere de chemare în judecată, capătul de cerere privind obligarea Ministerului Finanţelor Publice la alocarea unor sume de bani din buget este o cerere subsidiară iar reclamanţii nu au solicitat deschiderea de credite astfel că au calitate procesuală activă.
Însă, criticile din recurs ce vizează greşita soluţionare a inadmisibilităţii acţiunii privind obligarea la alocarea sumelor şi admiterea cererii de chemare în garanţie sunt fondate.
Se poate observa că, într-adevăr, hotărârea instanţei de fond în privinţa admiterii cererii de chemare în garanţie şi de obligare a Ministerului Finanţelor Publice să aloce pârâtului sumele necesare plăţii sporului de 50% nu este motivată, conform art. 261 C. proc. civ.
S-a spus, de către instanţa de fond, numai că admiterea cererii de chemare în garanţie este consecinţa admiterii cererii de anulare a celor două acte administrative fără a fi verificate condiţiile pentru admiterea unei cereri de chemare în garanţie.
Potrivit art. 60 alin. (1) C. proc. civ., „Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să-şi îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubiri".
Dar, în cauză, nu sunt îndeplinite aceste condiţii, deoarece, aşa cum vor arăta, în cazul admiterii acţiunii, pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se poate îndrepta împotriva Ministerul Finanţelor Publice cu o cerere de chemare în garanţie sau în despăgubiri.
Potrivit art. 1 din HG nr. 34/2009, modificat, Ministerul Finanţelor Publice este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanţelor publice şi are ca atribuţie administrarea generală a finanţelor publice.
Conform art. 3 alin. (1), pct. 6 din acelaşi act normativ, Ministerul Finanţelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetului de stat, dar şi al legilor de rectificare a bugetului de stat şi potrivit pct. 12, aprobă, în condiţiile legii, repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare.
Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este ordonator principal de credite, iar potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita fondurilor şi destinaţiilor aprobate, astfel că poate proceda la deschiderea de credite numai în măsura în care există prevederea bugetară în legătură cu această sumă în capitolele şi subcapitolele bugetare aprobate prin Legea bugetului de stat.
Activitatea ordonatorilor de credite, sub aspectul modului în care se respectă fondurile legale şi acordarea în limitele creditelor bugetare aprobate, se verifică de către controlorii delegaţi, potrivit OG nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, iar în cazul în care se depistează nereguli se ajunge la refuzul vizei de control preventiv.
Din prezentarea textelor rezultă că Ministerul Finanţelor Publice este cel care repartizează, potrivit legii bugetului de stat aprobat prin lege de către Parlamentul României, sumele de bani, pe capitole şi subcapitole bugetare, către ordonatorii principali de credite, deoarece, potrivit art. 14 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, „nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nu are prevederi bugetare".
Dacă nu există prevedere bugetară pentru plata sporului de 50% începând cu 1 iunie 2009, aşa cum susţine pârâtul Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta nu va putea solicita de la Ministerul Finanţelor Publice alocarea altor sume decât cele prevăzute în buget, astfel că nici cererea de chemare în garanţie nu poate fi admisă.
În situaţia în care apar cheltuieli neprevăzute în buget, ordonatorul principal de credite poate solicita Ministerului Finanţelor Publice să iniţieze un proiect de rectificare a legii bugetului, rectificare care se aprobă tot prin lege de către Parlament şi numai dacă rectificarea este aprobată, ordonatorului de credite îi vor fi repartizate sume suplimentare faţă de cele iniţiale. Prin urmare, fără rectificarea bugetară nu există o obligaţie a Ministerului Finanţelor Publice de a aloca sume suplimentare către ordonatorii principali de credite în raport cu prevederile bugetare iniţiale.
În măsura în care există prevederea bugetară, iar Ministerul Finanţelor Publice refuză deschiderea de credite, potrivit dispoziţiilor art. 21 din OG nr. 119/1999, republicată, ordonatorul principal de credite poate efectua plata pe propria răspundere, însă acestea nu sunt incidente în cauză, deoarece atât Ministerul Finanţelor Publice cât şi Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au susţinut că nu existau prevederi bugetare pentru plata acestui spor de 50% începând cu 1 iunie 2009.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi admis recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice, va fi modificată sentinţa instanţei de fond în sensul că va fi respinsă cererea de chemare în garanţie şi, deci, şi obligarea la alocarea sumelor către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, necesare plăţii sporului de 50% pentru reclamanţi.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la anularea actelor administrative atacate şi obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata sporului de 50% începând cu data de 1 iunie 2009 şi până la 12 februarie 2009, în condiţiile aplicării OG nr. 45/2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 3666 din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3260/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3265/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
