ICCJ. Decizia nr. 3290/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3290/2011
Dosar nr. 365/32/2010
Şedinţa publică din 7 iunie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Instanţa de fon.
1.Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul V.G. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală Anticorupţie şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru a fi obligaţi la plata ajutoarelor băneşti ce i se cuvin ca urmare a trecerii în rezervă cu drept la pensie de serviciu anticipată parţială, reactualizate, indexate, majorate cu dobânda medie de referinţă a B.N.R.
În motivarea acţiunii arată că a fost angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor în perioada 23 august 1984 – 15 mai 2009. În perioada 1 octombrie 2005 – 15 martie 2009 a ocupat funcţia de şef Birou Anticorupţie pentru Judeţul Neamţ din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie. Ca urmare a reorganizării Direcţiei Generale Anticorupţie, în sensul desfiinţării în primă fază a birourilor judeţene şi apoi a serviciilor teritoriale, reclamantul a optat pentru încetarea raporturilor de serviciu şi pensionarea anticipată începând cu data de 15 mai 2009 şi acordarea drepturilor băneşti compensatorii, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (1), (2) şi (3) din OG nr. 38/2003.
Reclamantul a mai arătat că din suma de 71.375 lei i s-a achitat suma de 31.405 lei după mai mult de 9 luni de la data încetării raportului de serviciu. Fostul angajator nu contestă existenţa acestei creanţe şi legitimitatea solicitării reclamantului, însă precizează prin adresa nr. 1234449 din 3 martie 2010 că diferenţa de 39.970 lei va fi achitată la următoarea deschidere de credite cu această destinaţie.
În data de 15 septembrie 2010, reclamantul a depus precizări la acţiune, în sensul că cererea de chemare în judecată a Ministerului Finanţelor Publice reprezintă o cerere de chemare în garanţie şi solicită ca această parte să-l despăgubească cu suma de bani care i se cuvine cu titlu de ajutor la trecerea în rezervă, actualizată cu rata inflaţiei şi dobânda legală.
În ceea ce priveşte sumele de plată, reclamantul a solicitat ca pârâţii şi chemata în garanţie să fie obligaţi să plătească:
- pentru suma de 31.405 lei dobânzile legale şi rata inflaţiei pentru perioada 15 mai 2009 – 23 februarie 2010;
- pentru suma de 10.983 lei, dobânzile legale şi rata inflaţiei pentru perioada 15 mai 2009 - 24 aprilie 2010;
- pentru suma de 29.977 lei dobânzile legale şi rata inflaţiei pentru perioada 15 mai 2009 şi până la data efectivă a plăţii.
Reclamantul a precizat că pârâţii i-au achitat la data de 23 februarie 2010 suma de 31.405 lei, la data de 26 aprilie 2010 suma de 10.983 lei, rămânând de plată suma de 29.977 lei.
A menţionat petentul că, potrivit doctrinei şi practicii judiciare cumularea dobânzii cu rata inflaţiei este posibilă, dobânda reprezentând sancţiunea pentru neexecutarea obligaţiei de plată, iar actualizarea reprezintă valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii şi prin urmare, nu se ajunge la o dublă reparaţie.
2. Apărările pârâtelor
Pârâta Direcţia Generală Anticorupţie a formulat întâmpinare în temeiul art. 115 C. proc. civ. prin care a arătat că în considerarea art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, a solicitat lunar ordonatorului principal de credite repartizarea sumelor necesare pentru plata drepturilor reclamantului, însă, din lipsă de fonduri acestea nu au putut fi alocate în întregime. A menţionat că a achitat reclamantului, în două tranşe suma de 41.398 lei, urmând ca diferenţa de 29.977 lei să fie plătită la prima deschidere de credite bugetare cu această destinaţie. Solicită a se constata că nu i se poate imputa nici o vină pentru neplata în totalitate a drepturilor solicitate, în condiţiile în care are obligaţia legală de a se încadra în fondurile bugetare repartizate conform legii din bugetul de stat, prin bugetul ordonatorului principal de credite.
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a formulat la rândul său întâmpinare, în baza art. 115 – 118 C. proc. civ. prin care arată că drepturile băneşti se acordă în limita fondurilor aprobate anual şi că fondurile bugetare pentru acordarea ajutoarelor aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2009 s-au dovedit a fi insuficiente, fiind utilizate în totalitate ca urmare a deschiderilor de credite bugetare deschise în acest sens în perioada ianuarie-aprilie 2009, deschideri ce au cuprins solicitările de acordare a ajutoarelor la încetarea raporturilor de serviciu restante pentru anul 2008 şi cele aferente încetării raporturilor de serviciu în perioada ianuarie-februarie şi parţial martie 2009.
În privinţa solicitării reclamantului de plată a dobânzii legale, s-au formulat aceleaşi apărări ca şi pârâta Direcţia Generală Anticorupţie.
3.Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 122 din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscala admis în parte acţiunea, aşa cum a fost precizată de reclamantul V.G., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală Anticorupţie Bucureşti şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, a obligat pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală Anticorupţie, să-i plătească reclamantului suma de 29.977 lei actualizată cu indicele de inflaţie pentru perioada cuprinsă între data de 15 mai 2009 şi data plăţii efective şi cu dobânda legală aferentă calculată pentru perioada cuprinsă între data de 4 iunie 2010 şi data plăţii efective, precum şi diferenţa rezultată din actualizarea, în funcţie de indicele de inflaţie, a sumei de 31.405 lei pentru perioada 15 mai 2009 - 23 februarie 2010 şi a sumei de 10.983 lei pentru perioada 15 mai 2009-26 aprilie 2010 şi a respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În perioada 1 octombrie 2005 – 15 mai 2009 reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Biroului Anticorupţie pentru Judeţul Neamţ şi Serviciul Teritorial Anticorupţie Iaşi, structuri subordonate Direcţiei Generale Anticorupţie.
La data de 15 mai 2009 reclamantul a solicitat încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie de serviciu, precum şi acordarea drepturilor compensatorii în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (1), (2) şi (3) din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.
S-a reţinut că cererea reclamantului a fost aprobată, însă, în ceea ce priveşte drepturile băneşti, acestuia i-au fost achitate suma de 31.405 lei la data de 23 februarie 2010 şi suma de 10.983 lei la data de 26 aprilie 2010, rămânând de plată suma de 29.977 lei.
A mai constatat prima instanţă că pârâţii nu au contestat dreptul reclamantului de a primi suma de 71.375 lei cu titlu de ajutor acordat la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, însă au invocat dispoziţiile art. 57 din OG nr. 38/2003, potrivit cărora drepturile băneşti reglementate de această ordonanţă se acordă în limita fondurilor bugetare aprobate anual, iar fondurile bugetare prevăzute cu destinaţia de ajutoare băneşti pentru anul 2009 au fost insuficiente, astfel că drepturile băneşti restante vor fi plătite din creditele bugetare ale exerciţiului bugetar următor.
Aplicând dispoziţiile art. 27 alin. (1), (2) şi (3) din OG nr. 38/2003 şi văzând poziţia pârâţilor, instanţa de fond a constatat că cererea reclamantului de a i se plăti şi diferenţa de 29.977 lei cu titlu de ajutor la încetarea raportului de serviciu, cu drept la pensie, este întemeiată.
În ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de a i se plăti sumele actualizate în funcţie de rata inflaţiei şi de a i se acorda dobânda legală, instanţa de fond a constatat că în speţă, reclamantului i-a încetat raportul de serviciu la data de 15 mai 2009, iar drepturile cuvenite la încetarea raporturilor de serviciu i-au fost achitate parţial, în 2 tranşe.
În acest context, a apreciat prima instanţă că actualizarea sumei în funcţie de rata inflaţiei este menită să acopere prejudiciul cauzat reclamantului prin devalorizarea monedei naţionale şi să conserve valoarea reală a obligaţiei până în momentul executării acesteia, iar dobânda legală i se cuvine reclamantului în temeiul art. 1082 şi art. 1088 C. civ.
Instanţa de fond a mai reţinut că împrejurările invocate de pârâţi nu sunt de natură a - i exonera de plata dobânzilor legale, în condiţiile în care obligaţia de plată îşi are temeiul în lege, iar ordonatorii principali de credite au obligaţia de a întocmi propunerile pentru proiectul de buget, care să conţină estimările de cheltuieli pentru următorii 3 ani.
În ceea ce priveşte dobânda legală, s-a considerat de către curtea de apel că, în conformitate cu art. 1088 alin. (2) C. civ., urmează să fie achitate doar pentru suma de 29.977 lei, pentru perioada cuprinsă între data formulării cererii de chemare în judecată – 4 iunie 2010 şi data plăţii efective.
Cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice, a fost apreciată ca nefiind fondată, deoarece instituţia chemată în garanţie nu este garantul îndeplinirii obligaţiilor legale ce le revin pârâţilor.
II instanţa de recurs
1.Criticile pârâţilo.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, care au formulat aceleaşi critici, deşi sunt prezentate diferit, astfel că motivele de recurs urmează a fi analizate împreună.
Recurenţii au criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că plata parţială şi cu întârziere a drepturilor băneşti cuvenite intimatului – reclamant V.G. s-a făcut din motive obiective, care nu le sunt imputabile.
Astfel, s-a arătat că potrivit art. 57 din OUG nr. 38/2003 acordarea drepturilor băneşti reglementate prin această ordonanţă se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar conform art. 14 alin. (1) şi art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cheltuielile bugetare au destinaţie precisă şi limitată, nici o cheltuială din fondurile publice neputând fi angajată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, ordonatorii de credite având obligaţia de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiei aprobate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Recurenţii au susţinut că fondurile bugetare pentru acordarea ajutoarelor de tipul celor solicitate de intimatul – reclamant, prevăzute din art. 27 alin. (1) din OG nr. 37/2003 au fost insuficiente, deschiderile de credite bugetare din perioada ianuarie – aprilie 2009 fiind folosite pentru acordarea ajutoarelor restante cuvenite la încetarea raporturilor de serviciu pentru anul 2008 şi pentru primele 3 luni din 2009, art. 61 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 prevăzând că orice cheltuială angajată şi ordonanţată, neachitată până la sfârşitul anului bugetar se va plăti în contul bugetului pe anul următor, în acest sens fiind şi OMFP nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi dispoziţiile art. 47 din OG nr. 38/2003, potrivit căruia ajutoarele prevăzute la art. 27 alin. (1) din Ordonanţă pot fi achitate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite.
Recurenţii au arătat că în mod greşit au fost obligaţi să plătească intimatului – reclamant dobândă legală pentru suma rămasă de achitat, deşi în speţă nu se aplică OG nr. 9/2000, nefiind vorba de o obligaţie de plată rezultată dintr-o convenţie a părţilor, iar pe de altă parte pârâţii nu puteau fi puşi în întârziere, întrucât angajarea cheltuielilor bugetare se putea face numai în limita creditelor bugetare aprobate, din art. 1 şi art. 8 al Ordonanţei rezultând că nu erau incidente în cauză prevederile OG nr. 9/2000.
S-a învederat că potrivit art. 1082 C. civ. debitorul nu poate fi obligat la plata de daune interese, dacă va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, care nu-i poate fi imputată, ori recurentele – pârâte nu se fac vinovate de neachitarea imediată a drepturilor băneşti cuvenite intimatului – reclamant.
Recurenta – pârâtă DGA a mai susţinut că nu este corect reţinut de instanţa de fond cuantumul sumei achitate intimatului la 22 aprilie 2010 şi nici datele plăţilor parţiale.
S-a susţinut că actualizarea sumei de bani cu indicele de inflaţie la momentul plăţii efective reprezenta o reparaţie suficientă a eventualului prejudiciu pe care intimatul l-ar fi putut suferi prin devalorizarea monedei naţionale.
S-a solicitat admiterea recursurilor şi modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii intimatului – reclamant.
2. Apărările intimatului
Intimatul – reclamant V.G. a depus la dosar întâmpinare în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ. prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Instanţa constată că nicunul din recurenţii – pârâţi nu a contestat legitimitatea şi cuantumul drepturilor băneşti rămase de achitat intimatului – reclamant, pe care au fost obligaţi să le plătească prin sentinţa recurată.
Prima critică formulată de recurenţii – pârâţi privind lipsa fondurilor băneşti necesare achitării drepturilor legal cuvenite intimatului – reclamant V.G. în temeiul art. 27 alin. (1) din OG nr. 37/2003 este nefondată, întrucât deşi recurenţii – pârâţi sunt instituţii bugetare , care nu pot utiliza creditele bugetare acordate pentru fiecare an bugetar decât în limita şi în scopul destinaţiei pentru care au fost aprobate, (la data promovării acţiunii reclamantului fiind deja epuizate fondurile pentru drepturile băneşti restante cuvenite poliţiştilor care au solicitat trecerea în rezervă), această împrejurare nu poate în nici un caz conduce la respingerea acţiunii şi la lipsirea intimatului – reclamant de un drept prevăzut de lege, pentru care avea o speranţă legitimă de a-i fi plătit.
Este în schimb întemeiată cea de-a doua critică formulată de reclamanţi, care priveşte obligarea lor şi la plata dobânzii legale aferente sumei rămase de achitat intimatului, de 29977 lei, deşi s-a dispus actualizarea acesteia cu indicele de inflaţie pentru perioada cuprinsă între data de 15 mai 2009 şi data plăţii efective.
Prima instanţă a obligat pârâţii la plata acestei dobânzi în temeiul art. 1082 şi art. 1088 alin. (2) C. civ., fiind incorecte susţinerile recurenţilor – pârâţi privind aplicarea OG nr. 9 /2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţiile băneşti, din considerentele sentinţei nerezultând că instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile acestui act normativ.
Potrivit prevederilor art. 1082 C. civ. pe care Curtea de Apel Bacău şi-a fundamentat soluţia de acordare a dobânzii aferente sumei de 29977 lei, „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligaţiei sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea credinţă din parte – i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, care nu-i poate fi imputată".
În speţă, recurenţii pârâţi nu au nici o culpă pentru întârzierea plăţii drepturilor băneşti solicitate de intimatul - reclamant în temeiul nr. OG nr. 38/2003, deoarece, datorită numeroaselor solicitări, s-au terminat creditele bugetare care le-au fost aprobate pentru plata acestor drepturi cuvenite poliţiştilor la încetarea raporturilor de serviciu, cu fondurile aprobate pentru anul 2010 neputându-se achita decât restanţele datorate pentru anul 2008 şi primele luni din anul 2009, recurenţii – pârâţi fiind obligaţi să respecte limitele şi destinaţia creditelor bugetare aprobate, conform Legii nr. 500/2002.
De altfel, aceştia au fost obligaţi să plătească intimatului – reclamant sumele cuvenite, actualizate cu rata inflaţiei, pentru a fi acoperit eventualul prejudiciu pe care acesta din urmă l-ar putea suferi ca urmare a devalorizării monedei naţionale.
Ultima critică formulată de Direcţia Generală Anticorupţie care vizează cuantumul sumelor achitate recurentului – pârât , deşi corectă, în sensul că în mod eronat în considerentele şi în dispozitivul sentinţei nr. 122/2010 a Curţii de Apel Braşov s-a reţinut că s-a achitat suma de 10983 lei la data de 22 aprilie 2010, în loc de 9993 lei, aşa cum rezultă din Ordinul de plată nr. 413 /2010 de la fila 8 dosar recurs, este lipsită de interes, deoarece drepturile băneşti restante cuvenite intimatului – reclamant au fost calculate corect , la valoarea de 29977 lei, confirmată de toate părţile din proces (71375 lei suma cuvenită, din care sau scăzut sumele achitate, de 31405 lei şi 9993 lei plătite deja intimatului).
De asemenea, este lipsită de interes şi critica ce vizează data la care s-a plătit cea de – a doua tranşă - 22 aprilie 2010, confirmată de Ordinul plată menţionat anterior, în dispozitivul sentinţei recurate fiind trecut greşit 26 aprilie 2010, întrucât această eroare este de natură să-l prejudicieze pe intimat, care ar fi putut obţine actualizarea pe o perioadă mai îndelungată, însă acesta nu a recurat sentinţa, iar potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ. recurenta – pârâtă nu poate invoca o eroare care prejudiciază o altă parte din proces şi care , în cazul de faţă i-ar crea o situaţie mai grea în propria cale de atac, fiind incidente dispoziţiile art. 315 alin. (4)3 coroborat cu art. 2961 C. proc. civ.
4.Soluţia instanţei de recurs
Astfel fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite ambele recursuri şi va modifica în parte sentinţa, în sensul că va înlătura obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale de 29977 lei datorată intimatului – reclamant în temeiul art. 27 din OG nr. 38/2003 şi neachitată, urmând a se menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Direcţia Generală Anticorupţie, împotriva sentinţei nr. 122 din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că înlătură obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale aferentă sumei de 29.977 lei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3265/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3301/2011. Contencios. Excepţie de... → |
|---|
