ICCJ. Decizia nr. 3271/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3271/2011

Dosar nr. 4439/2/2010

Şedinţa publică de la 7 iunie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin încheierea din 23 februarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal a pus în vedere reclamantului să formuleze precizări scrise în care să ateste fără echivoc actele administrative ce solicită a fi anulate, în trei exemplare, sub sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 1551 C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti - secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecăţii cererii formulate de reclamantul G.F.N., în temeiul dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ., pentru că acestea nu s-a conformat dispoziţiei instanţei, stabilită în sarcina sa prin încheierea din 23 februarie 2011.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul G. F.N., fără a indica motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină.

Recursul este nul.

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. „Cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni: (..) c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;".

Din lucrările dosarului rezultă că reclamantului i-a fost comunicată încheierea recurată la data de 18 aprilie 2011, declaraţia de recurs fiind făcută la data 20 de aprilie 2011.

Regula în materia recursului este aceea că motivele de recurs vor fi indicate în cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ.

Cum în materia suspendării judecăţii cauzei, recursul poate fi declarat pe toată durata suspendării, devin aplicabile dispoziţiile generale ale art. 3021 C. proc. civ., recurentul având posibilitatea să motiveze cererea de recurs până la prima zi de înfăţişare, prin aplicarea dispoziţiilor art. 316 C. proc. civ.

Având în vedere că recurentul nu a înţeles să indice motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul nici la prima zi de înfăţişare - 7 iunie 2011, deşi comunicarea încheierii s-a efectuat la 18 aprilie 2011, înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul examinare recursul declarat de G.F. N., împotriva încheierii din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3271/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs