ICCJ. Decizia nr. 3115/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3115/2011
Dosar nr. 176/43/2010
Şedinţa publică de la 27 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 114 din 10 septembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor prin întâmpinare şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul P.V., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut cu privire la inadmisibilitatea cererii pentru lipsa plângerii prealabile, invocată prin întâmpinare de pârâtă, următoarele:
Actul administrativ a cărui anulare se solicită, respectiv Ordinul nr. 69554, a fost emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la data de 23 aprilie 2009.
Reclamantul a formulat plângerea prealabilă solicitând revocarea acestui act, reîncadrarea în funcţia avută anterior şi acordarea de despăgubiri, la data de 12 februarie 2010.
Plângerea prin care se solicită revocarea unui act administrativ cu caracter individual se formulează în termen de 30 de zile de la comunicarea acestuia, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.
Cum actul administrativ contestat a fost comunicat reclamantului în data de 24 aprilie 2009, termenul de 30 de zile, în interiorul căruia trebuie formulată plângerea prealabilă, s-a împlinit la data de 25 mai 2009.
Prima instanţă a constatat că reclamantul nu a formulat plângerea prealabilă nici în termenul de prescripţie de 6 luni de la data emiterii actului, prevăzut de. art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, care s-ar fi împlinit la data de 24 octombrie 2009.
În acest context, a apreciat că efectuarea procedurii prealabile cu mult după împlinirea termenelor stabilite de lege conduce la concluzia neîndeplinirii acestei proceduri, care este o condiţie de admisibilitate a unei acţiuni în contencios administrativ.
Argumentele reclamantului, în sensul incidenţei în speţa de faţă a prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, au fost respinse, prima instanţă reţinând faptul că acţiunea nu este îndreptată împotriva O.U.G. nr. 37/2009, ci este o acţiune îndreptată împotriva unui act administrativ individual, respectiv Ordinul nr. 69554 din 23 aprilie 2009.
În opinia primei instanţe, reclamantul avea posibilitatea să introducă plângerea prealabilă în termenul şi condiţiile stabilite de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi ulterior o acţiune în contencios administrativ însoţită de excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009.
2. Recursul declarat de P.V.
Împotriva hotărârii primei instanţe a formulat recurs reclamantul P.V., invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9, precum şi art. 3041 C. proc. civ..
Recurentul arată că instanţa a ignorat motivele esenţiale ale acţiunii sale, inclusiv temeiul legal al formulării acesteia: art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, neobservând că în cazul său, potrivit art. 7 alin. (5) din acelaşi act normativ, nu era necesară formularea plângerii prealabile.
3. Apărările Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, raliindu-se în întregime considerentelor Curţii de apel. De asemenea intimata a mai susţinut că din prevederile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, invocate de recurent, nu rezultă că acest tip de acţiune ar fi scutit de obligativitatea formulării plângerii prealabile.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticii formulate de recurent, a apărării cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Obiectul acţiunii judiciare formulate de recurentul-reclamant P.V., astfel cum a fost precizată la data de 26 august 2010, vizează repararea prejudiciului cauzat prin emiterea O.U.G. nr. 37/2009, constând în anularea ordinului de eliberare din funcţie din 23 aprilie 2009 emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, reintegrarea în funcţie, precum şi despăgubiri materiale, constând în diferenţe de drepturi salariale. Atât în cuprinsul acţiunii introductive (punctele 4-7), cât şi în cererea precizatoare, recurentul-reclamant a arătat că demersul său judiciar a fost generat de declararea neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 37/2009 prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale publicată în M. Of. la data de 6 noiembrie 2009, invocând expres prevederile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:
„ 4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of. .
(5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.”
Aşa fiind, erau aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (5) din acelaşi act normativ, text care enumeră, între categoriile de acţiuni pentru care nu este obligatorie plângerea prealabilă şi pe acelea „care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe”, adică exact cazul în speţă.
Prin urmare, contrar concluziilor primei instanţe, Înalta Curte reţine că reclamantul nu avea obligaţia de a formula plângere prealabilă, ci doar pe aceea de a înregistra acţiunea într-un termen de decădere de un an de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of., termen care, în mod evident, a fost respectat.
2. Temeiul legal al deciziei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. 11.1, în temeiul art. 312 alin. (5) şi 313 C. proc. civ., precum şi al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul şi se va casa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea rezolvării fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P.V. împotriva sentinţei nr. 114 din 10 septembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3096/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3122/2011. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
