ICCJ. Decizia nr. 331/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 331/2011

Dosar nr. 1497/54/2009

Şedinţa publică de la 21 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Sesizarea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1622 din 22 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. 2015/101/2009 a fost admisă excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea contestaţiei împotriva Dispoziţiei nr. 282004 din 08 ianuarie 2009, emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul P.C.I. şi pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Şcoala de Perfecţionare a Cadrelor Poliţiei de Frontieră Orşova în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Mehedinţi sub nr. 2015/101/1009, reclamantul P.C.I. a solicitat anularea Dispoziţiei Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră nr. 282004 din 08 ianuarie 1009 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi a Notei - Raport din 15 ianuarie 2009, emisă de Directorul Scolii de Perfecţionarea cadrelor Poliţiei de Frontieră Orşova.

În motivarea contestaţiei, reclamantul a susţinut că Dispoziţia emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră este nelegală întrucât a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită, cu 5% pe o perioadă de trei luni, în baza art. 58 lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare pentru abateri care nu au suport real, deoarece întreaga cercetare administrativă prealabilă a avut la bază alte aspecte decât faptele reţinute în sarcina sa, iar în dispoziţia de sancţionare nu este precizat motivul pentru care i-au fost înlăturate apărările formulate.

A mai arătat reclamantul, că actele administrative prin care s-a luat măsura diminuării drepturilor sale salariale au fost emise cu încălcarea legii, în sensul că nu s-a realizat procedura cercetării prealabile prevăzută de dispoziţiile art. 267 C. muncii, iar din nota explicativă nu rezultă că i s-a adus la cunoştinţă motivul pentru care i s-a cerut această notă.

La termenul din 05 octombrie 2009 reclamantul a depus concluzii scrise prin care a învederat că renunţat la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 426 din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.C.I.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Craiova a reţinut următoarele:

Ambele dispoziţii sunt temeinice şi legale, faptele reclamantului sesizate de către comisar şef R.M. fiind dovedite prin probele administrate, înscrisuri şi declaraţiile membrilor comisiei, S.C.D., ş.a.

Susţinerile reclamantului potrivit cărora pe timpul cercetării prealabile nu i-a fost respectat dreptul de a formula eventuale apărări şi de a oferi probe nu sunt reale, reclamantul fiind citat în vederea aducerii la cunoştinţă a materialului de sesizare şi a dreptului de a fi asistat de un reprezentant al S.N.P.P.C. sau al C.N.P.

De asemenea susţinerea reclamantului conform căreia nu i s-a adus la cunoştinţă motivul pentru care i s-a cerut o notă explicativă este nereală, din documentele aflate la dosarul de cercetare prealabilă, rezultând că reclamantul a fost citat în data de 19 noiembrie 2008 în vederea aducerii la cunoştinţă „a materialului de sesizare privind efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, a dreptului de a fi asistat la cerere de un reprezentant al sindicatului al cărui membru este...";, reclamantul primind exemplarul nr. 2 al acestei citaţii şi semnând pentru aceasta.

Ca atare, s-a reţinut că în cauză au fost respectate dispoziţiile legale privind desfăşurarea cercetării prealabile în conformitate cu dispoziţiile din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi Ordinul MAI nr.400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor.

În ceea ce priveşte anularea Notei-Raport nr. 1942244 din data de 15 ianuarie 2009 referitoare la analizarea calificativelor acordate reclamantului în fişele de evaluare întocmite pentru perioadele 01 decembrie 2007-30 iunie 2008 şi 01 iulie 2008-30 noiembrie 2008, curtea a reţinut că evaluarea s-a realizat în conformitate cu Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectându-se reglementările imperative în ceea ce priveşte competenţele de evaluarea a personalului, conform criteriilor şi indicatorilor din actul normativ, evaluarea reclamantului neavând nicio legătură cu sancţiunea disciplinară, care a fost aplicată ulterior procesului de evaluare, astfel că nu se va reţine niciun motiv de nelegalitate a evaluării.

3.Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs P.C.I., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi rejudecând cauza să fie admisă acţiunea formulată.

În motivele de recurs se arată că prin concluziile depuse împotriva actului de reevaluare a solicitat, iar instanţa de fond nu a reţinut faptul că instituţia în cauză nu a răspuns solicitării de a trimite o serie de documente:

- Raport 1942144 din 08 ianuarie 2009; - Nota raport 1942163 din 09 ianuarie 2009; - Raport cu privire la modul de ";încheiere a fişei de evaluare a comisarului de poliţie P.N. - anexa la 1942244 din 15 ianuarie 2009; - Raport - comisar şef de poliţie R.M. - anexa la 1942244 din 15 ianuarie 2009; - Raport - comisar de poliţie P.N. - anexa la 1942244 din 15 ianuarie 2009; - Raport - comisar şef de poliţie R.M. - anexa la 1942244 din 15 ianuarie 2009; - Raport - agent de poliţie M.C. - anexa la 1942244 din 15 ianuarie 2009; - Raport - subinspector de poliţie S.D. - anexa la 1942244 din 15 ianuarie 2009; - Raport - comisar şef de poliţie P.D. - anexa la 1942244 din 15 ianuarie 2009; - Raport - comisar de poliţie V.S. - anexa la 1942244 din 15 ianuarie 2009; - Copie după bilanţul compartimentului achiziţii nr. 1904432 din 24 decembrie 2008; - Copie privind contestaţiile la licitaţiile publice - extras din lege; - Copie după atenţionarea Inspectorului General al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră; - Copie atenţionare a Directorului Şcolii de Perfecţionare a Cadrelor Poliţiei de Frontieră Orşova; - Extras cu perioadele mele de concediu de odihnă şi concediul medical pentru anul 2008; - Dosarele de cercetare administrativă care au ca obiect atenţionările mele de mai sus; - Indicatorii de performanţă pentru funcţia încadrată de către mine la momentul reevaluării; - Fişa postului şi atribuţiile compartimentului.

Şcoala de Perfecţionare a Cadrelor Poliţiei de Frontieră Române Orşova a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4.Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Soluţia instanţei de fond nu a fost criticată de către recurent pentru nelegalitate şi netemeinicie ci s-a invocat numai faptul că s-a solicitat depunerea unor documente şi nu au fost depuse.

Referitor la această critică se constată că instanţa de fond a solicitat înaintarea actelor aflate la dosarul de cercetare prealabilă privind pe reclamantul P.C.I., iar cu adresa nr. 1944585 din 24 august 2009, acestea au fost înaintate.

În concluziile depuse la dosarul instanţei de fond pentru termenul din 5 octombrie 2009 (filele 80-84) nu există nici o solicitare de depunere a unor alte documente, aşa cum se susţine în motivele de recurs, astfel că susţinerile recurentului sunt nefondate.

Pentru că nu au fost invocate alte motive de recurs, apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 c. proc. civ. raportat la art. 2 din Legea nr. 554/2004 va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de P.C.I. împotriva sentinţei nr. 426 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 331/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs