ICCJ. Decizia nr. 3489/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3489/2011
Dosar nr. 1081/I/ 201.
Şedinţa publică din 22 iunie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5535/36/2006 la Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, precum şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.M. SRL a chemat în judecată pârâta Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea actului administrativ Contractul de concesiune prin atribuire directă nr. 103 din 24 mai 2006 înregistrat la pârâtă sub nr. 4069 din 24 mai 2006.
S-a arătat, în primul rând, prin motivele acţiunii formulate, că terenul ce face obiectul concesiunii nu face parte din domeniul public sau privat al statului, acesta aflându-se în proprietatea privată a foştilor membri cooperatori ai CAP Conacu, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 opozabilă pârâtei in calitate de succesor cu titlu particular a SC P. SA Constanţa. Mai mult, acest teren s-a aflat încă din anul 1997 în administrarea SC C. SRL care în anul 2003 a fuzionat prin absorbţie cu SC A.M. SRL, continuând exploatarea şi administrarea în perioada 2003-2006.
In al doilea rând, o altă cauză de nulitate absolută a contractului de concesiune, invocată de reclamantă, o reprezintă nerespectarea dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 219/1998 şi a prevederilor contractuale privind obligaţia înregistrării contractului în registrul de publicitate imobiliară.
În fine, reclamanta a precizat că actul atacat, sub aspectul modalităţii de încheiere a contractului şi a clauzelor acestuia, este nelegal, întrucât cuprinde clauze si prevederi contrare situaţiei de fapt si de drept, ceea ce atrage nulitatea sa.
In cauză a formulat întâmpinare pârâta Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol, prin care s-a invocai excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi s-a solicitat respingerea acţiunii, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Ulterior, Asociaţia Familială C.N. a formulat cerere de intervenţie, prin care s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol Bucureşti, s-a solicitat citarea în calitate de pârâtă a Agenţiei Domeniilor Stalului Bucureşti, în locul Companiei Naţionale de Administrare a Fondului Piscicol, precum şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată.
Prin sentinţa civilă nr. 917/CA din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia de necompetenţă materială a instanţei, invocată de Agenţia Domeniilor Statului, a fost admisă cererea de intervenţie in interes propriu formulată de Asociaţia Familială C.N. şi a fost respinsă acţiunea reclamantei SC A.M. SRL ca neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 2298 din 30 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de SC A.M. SRL Cobadin Constanţa, a fost casată sentinţa civilă nr. 917/CA din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comerciala, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. S-a învederat, prin considerentele deciziei de casare, că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este insuficient motivată în fapt şi în drept, nefiind respectate astfel cerinţele dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ. S-a stabilit, de asemenea, prin Decizia instanţei de recurs, obligaţia instanţei de rejudecare de a lămuri printr-un lux probatoriu, situaţia juridică a terenului în litigiu, urmând ca în raport de părerea unui nou expert să aprecieze dacă terenul ce face obiectul litigiului este proprietate publică sau privată.
Urmare rejudecării pricinii, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ si fiscal, prin sentinţa civilă nr. 30/CA din 27 ianuarie 2010, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.M. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului şi cu intervenienta în interes propriu Asociaţia Familiala "C.N." şi a dispus anularea contractului de concesiune prin atribuirea directă nr. 103 din 24 mai 2006. Prin aceeaşi hotărâre a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenţia în nume propriu a intervenientei Asociaţia Familiala "C.N.".
Instanţa de contencios administrativ a arătat, prin considerentele hotărârii pronunţate, că prin raportare la prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi art. 1 din Legea nr. 219/1998, care stabilesc cadrul de aplicare a legii privind concesiunile, că este datoare a cerceta, în analiza valabilităţii contractului de concesiune nr. 103/2006, dacă obiectul acestui contract face parte din domeniul public sau privat al statului. Astfel, s-a relevat că prin sentinţa civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 a Judecătoriei Constanţa a fost obligată pârâta SC P. SA Constanţa să lase CAP Conacu comuna Cobadin în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 147 ha teren acoperit cu apă şi că, fără a pune în discuţie executorialitatea acestei hotărâri judecătoreşti în cadrul termenului de prescripţie, se reţine că prin sentinţa civilă mai sus menţionată s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că balta aflată în administrarea SC P. SA anterior anului 1993, iniţial în suprafaţă de 78,72 ha, iar în urma precipitaţiilor pluviometrice extinsă până la suprafaţa de 147 ha, a fost şi a rămas proprietate cooperatistă, reprezentând parte a fondului constituit în anul 1955, la înfiinţarea CAP Conacu, prin participaţiile cu teren ale locuitorilor acestei comune.
Valabilitatea titlului în baza căruia s-a efectuat preluarea de către stat a acestui teren a fost cercetată pe cale incidentală în cadrul litigiului în urma căruia s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 5294/1993 a Judecătoriei Constanţa, reţinându-se că preluarea de către stat a fost abuzivă, neputându-se invoca prescripţia achizitivă, cât timp deţinerea titlului nu echivalează cu posesia, iar protocolul din 18 februarie 1977 nu poate fi considerat just titlu, întrucât acesta nu a respectat prevederile HCM nr. 1397/1975 privind repartizarea între Ministerul Agriculturii Şi Ministerul Economiei Forestiere şi a Materialelor de Construcţii a bazinelor piscicole proprietate de stat, deoarece nu s-a făcut dovada prin nici un mijloc de probă a trecerii în proprietatea statului a terenului aparţinând membrilor cooperatori ai CAP Conacu.
Odată stabilit cu putere de lucru judecat regimul juridic al acestui teren ca fiind cel al unui imobil aliat în proprietatea privată a persoanelor fizice care au participat la constituirea CAP Conacu în anul 1953, fără a fi trecut niciodată în mod valabil în proprietatea statului, curtea de apel a verificat dacă acest teren se suprapune cu cel ce a formal obiectul contractului de concesiune nr. 103/2006. a cărui anulare s-a solicitat de partea vătămată prin încheierea acestui act. respectiv reclamanta SC A.M. SRL, şi a concluzionat că terenul ce a fost concesionat de către pârâta Asociaţia Familială "C.N.", în suprafaţă de 186 ha, se suprapune peste terenul revendicat de CAP Conacu, de 147 ha, pentru care reclamanta SC A.M. SRL îşi justifică dreptul său de proprietate consfinţit prin sentinţa civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 a Judecătoriei Constanţa.
Curtea de apel a considerat irelevant, prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, că terenul ce a fost concesionat intervenientei Asociaţia Familială C.N. a fost inventariat şi trecut în proprietatea publică a comunei Cobadin prin HG nr. 904/2002, cât timp parte din acest teren, în suprafaţă de 147 ha, a fost în mod neîntrerupt în proprietatea privata a foştilor membri cooperatori ai CAP Conacu, iar preluarea acestui teren în evidenţele statului, cu stabilirea prerogativelor de proprietar, a îmbrăcat un caracter abuziv, fiind restabilită ordinea juridică firească prin sentinţa civilă nr. 5294/1993 a Judecătoriei Constanţa.
Prin urmare, reţinând că a fost concesionat prin contractul nr. 103/2006 un teren ce nu aparţinea statului, nefiind valabil titlul prin care s-a constituit dreptul de proprietate publică în patrimoniul statal, Curtea de apel a admis cererea reclamantei şi a dispus anularea actului administrativ vătămător pentru SC A.M. SRL, constatând nelegalitatea sa în raport de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi ale art. 1 din Legea nr. 219/1998.
împotriva sentinţei civile nr. 30/CA din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs intervenientul Asociaţia Familială "C.N." şi Agenţia Naţională Pentru Pescuit şi Acvacultura, prin care s-a solicitat, de către recurenta-intervenientă, în principal admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării unei expertize tehnice de specialitate care să identifice corect suprafeţele deţinute de stat sau de persoane fizice sau juridice, şi, in subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţate şi urmare rejudecării pricinii, respingerea cererii de chemare în judecată şi admiterea cererii de intervenţie, şi de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond si pe fond respingerea acţiunii.
Prin Decizia nr. 485 din 27 ianuarie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursurile declarate de intervenienta Asociaţia Familială C.N. şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura împotriva sentinţei nr. 30/CA din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut în esenţă următoarele.
Soluţia adoptată de prima instanţă, de admitere a acţiunii reclamantei SC A.M. SRL (cu consecinţa dispunerii anulării contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 103 din 24 mai 2006) şi de respingere ca nefondată a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta Asociaţia Familială C.N., se priveşte ca fiind legală, pe de altă parte, urmare efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Este neîndoielnic că, dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzute de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, vine să asigure, din nevoia de ordine şi de stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti, astfel că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să se pretindă sau să se obţină stabilirea contrariului a ceea ce s-a stabilit judecătoreşte anterior. Or, în litigiu, atâta vreme cât s-a stabilit, prin sentinţa civilă nr. 5249 din 10 mai 1993 a Judecătoriei Constanţa, devenită irevocabilă şi pusă în executare, că dreptul de proprietate asupra unei părţi din amenajarea piscicolă concesionată prin contractul nr. 103 din 24 mai 2006 nu aparţine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale, ci constituie obiect al dreptul de proprietate privată, nu se poate statua în alt mod, în alt litigiu, în condiţiile în care nu s-a probat că regimul juridic al imobilului respectiv s-a schimbat între timp, în condiţiile legii.
Împotriva deciziei nr. 485 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Asociaţia Familială „C.N." a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 2 şi pct. 5 C. proc. civ.
In motivarea căii de atac se arată, în esenţă, că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Astfel se arată că deşi prin întâmpinarea depusă de pârâta Compania Naţională de Administrare a Fondului Piscicol s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC A.M., nici o instanţă nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii.
S-a mai arătat că după pronunţarea deciziei atacate, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică şi care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, respectiv Decizia nr. 332 din 04 martie 2011, definitivă şi irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul nr. 3305/256/2009.
Înalta Curte sesizată cu cererea de faţă şi procedând la verificarea acesteia a constatat faptul că cererea este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Recurenta Asociaţia Familială C.N. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 485 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 322 pct. 2, 5, 7 C. proc. civ.
Codul de Procedură Civilă reglementează în Titlul V- Capitolul II, revizuirea hotărârilor (art. 322-328), cale extraordinară de atac, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 322 pct. 2 din acelaşi cod revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Art. 322 pct. 2 C. proc. civ. reglementează trei ipoteze, extra petita, minus petita şi plus petita, textul referindu-se strict la pretenţiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată.
Prin urmare având în vedere că prevederile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora revizuirea se poate cere numai cu privire la hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de instanţa de recurs atunci când evocă fondul, şi ţinând cont de faptul că Decizia a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul, Înalta Curte constată că cerere de revizuire este inadmisibilă.
Pentru ca o hotărâre dată de instanţa de recurs să fie susceptibilă de revizuire, trebuie să evoce fondul cauzei.
Or, în speţa de faţă cererea de revizuire este îndreptată împotriva unei hotărâri prin care s-au respins recursurile declarate de Asociaţia Familială C.N. şi Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura, de unde rezultă că cererea de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.
Pe de altă parte, motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza I, respectiv descoperirea de înscrisuri doveditoare după pronunţarea hotărârii, reţinute de partea potrivnică şi care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, implică îndeplinirea unor condiţii cumulative, care rezultă din chiar din economia prevederilor menţionate.
Documentul despre care se face vorbire în cererea de revizuire nu îndeplineşte niciuna din condiţiile enunţate.
Înalta Curte, văzând actele şi lucrările dosarului, a constatat că cererea de fată nu întruneşte cerinţele minime de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât procedând la verificarea deciziei atacate în raport cu motivele de revizuire formulate, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispoziţiile legale.
Văzând şi dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de Asociaţia Familială „C.N." împotriva Deciziei nr. 485 din 27 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3487/2011. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 3493/2011. Contencios. Conflict de... → |
|---|
