ICCJ. Decizia nr. 355/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 355/2011

Dosar nr.3047/229/2009

Şedinţa publică din 21 ianuarie 2011

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Feteşti sub nr. 3047/229/2009, petentul I.A.A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Garda Financiară Ialomiţa anularea procesului de constatare a contravenţiei seria G nr. 0087976 din 5 octombrie 2009, încheiat de aceasta.

In motivarea acţiunii, petentul a arătat că a solicitat anularea procesului-verbal menţionat, precizând că a fost sancţionat contravenţional pentru aceeaşi faptă, schimbându-se doar încadrarea juridică.

Intimata Garda Financiară Ialomiţa a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale pe motive de netemeinicie, deoarece în data de 5 octombrie 2009, comisari din cadrul instituţiei au identificat, în trafic pe raza localităţii Feteşti, autovehiculul cu nr. de înmatriculare, condus de I.A.A., iar cu ocazia controlului au fost identificate 4976 pachete de ţigări, diverse mărci, având timbre de marcaj de provenienţă ucraineană.

Prin sentinţa nr. 2247 din 10 decembrie 2009 Judecătoria Feteşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuţi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că din procesul-verbal de constatare a contravenţiei G nr. 0087976 din 5 octombrie 2009, rezultă că săvârşirea faptei contravenţionale s-a constatat în urma unui control efectuat la domiciliul petentului

Prin sentinţa nr. 3157 din 8 octombrie 2010 Judecătoria Rădăuţi a admis excepţia de necompetenţă a acestei instanţe în soluţionarea plângerii contravenţionale şi a constatat că există conflict negativ de competenţă între Judecătoria Rădăuţi şi Judecătoria Feteşti.

S-a reţinut, că din cuprinsul procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, săvârşită la data de 5 octombrie 2009, de I.A.A., nu rezultă că situaţia prezentată ar fi fost constatată în urma unor activităţi de control pe raza localităţii Vicovu de Sus.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20, art. 21 şi art. 22 C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, a cărui anulare se solicită, prin prezenta acţiune, în sarcina reclamantului I.A.A. s-a reţinut săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, dispunându-se aplicarea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 1500 lei şi confiscarea cantităţii de 4.976 pachete de ţigări.

Procesul-verbal de contravenţie a fost întocmit în baza notei de constatare nr. 11074 din 5 octombrie 2009, din care rezultă că acesta a fost încheiat în Localitatea Slobozia, Judeţul Ialomiţa, de către organele de control din cadrul Gărzii Financiare Ialomiţa.

Din situaţia de fapt reţinută: rezultă că pe raza Localităţii Vicovu de Sus nu s-a efectuat nici un act de constatare, nu a fost efectuat nici un control sau ridicare de bunuri sau documente.

Menţiunea din cuprinsul procesului verbal de constatare în sensul că „în urma controlului efectuat în data de 5 octombrie 2009 la I.A.A., din Vicovu de Sus" nu semnifică că acest control a fost efectuat în localitatea menţionată, ci este indicat domiciliul petentului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 32 alin. (2) din OG nr. 2/2001 plângerea se adresează judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, iar Înalta Curte, văzând actele dosarului, a reţinut că a fost constatată contravenţia la data de 5 octombrie 2009, ca fiind săvârşită în localitatea Slobozia, Judeţul Ialomiţa.

Pentru aceste considerente, urmează să se stabilească competenţa de soluţionare a prezentului litigiu, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Slobozia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul I.A.A. şi pârâta Garda Financiară Ialomiţa, în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 355/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond