ICCJ. Decizia nr. 3487/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3487/2011
Dosar nr. 3009/1/2011
Şedinţa publică din 15 iunie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele.
Prin sentinţa nr. 4 din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava au fost respinse excepţiile formulate de pârât şi a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti şi Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - I.N.B.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că prin cererea introductivă, reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Bucureşti a solicitat aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere, începând cu data de 22 mai 2010 şi până la data executării deciziei nr. 2026 din 21 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia sus menţionată a fost admis recursul declarat împotriva sentinţei 248 din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, cu consecinţa anulării Ordinului nr. 393 din 23 aprilie 2009 emis de pârât, că urmare a numeroaselor demersuri a fost emis Ordinul nr. 1258 din 02 septembrie 2010 care anulează Ordinul 393 din 23 aprilie 2009, Decizia 2026/2010 fiind executată doar parţial.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a invocat excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii reclamantei. Pârâtul a arătat că, prin emiterea Ordinului 1259 din 02 septembrie 2010, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a executat dispozitivul deciziei 2026/2010 a Î.C.C.J.
În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei, constând în reintegrarea pe funcţia deţinută anterior emiterii ordinului nr. 393/2009 şi plata unor diferenţe de drepturi băneşti, pârâtul arată că acestea pot forma obiectul unei acţiuni în justiţie, motivat de faptul că nici Curtea de Apel Suceava şi nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-au pronunţat în legătură cu aceste aspecte.
Examinând cererea introductivă, Curtea o constată neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, solicitând aplicarea amenzii prevăzută de art. 24 alin. 2 din acelaşi act normativ.
Analizând însă hotărârea judecătorului a cărei punere în executare se solicită, Curtea constată că, faţă de conţinutul dispozitivului: „Anulează ordinul nr. 394 din 23 aprilie 2009...", această decizie nu presupune nici o altă acţiune din partea autorităţii publice, fiind „executată" din momentul pronunţării ei.
Instanţa a reţinut că, ceea ce urmăreşte petenta, respectiv modificarea înscrierilor din cartea de muncă, reintegrarea în funcţia avută şi plata drepturilor salariale restante sunt pretenţii ce puteau fi solicitate prin cererea de anulare a ordinului, nefiind însă consecinţe fireşti ale unei asemenea anulări.
Pentru că repunerea în situaţia anterioară este văzută, în materia contenciosului administrativ, ca o cerere distinctă de cererea de anulare a actului administrativ, iar modul în care este formulat art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care enumera separat ca obiect al acţiunii judiciare anularea actului, repararea pagubei cauzate, reparaţii pentru daune morale, nu lasă loc unei alte interpretări.
Ca urmare, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a respins cererea ca neîntemeiată.
În ce priveşte excepţiile formulate de intimată, instanţa a constatat că, pe de o parte, acţiunea formulată în baza art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu este supusă timbrajului, iar pe de altă parte, că obiectul prezentei cereri este pretenţia de aplicare a unei amenzi şi faţă de soluţia dată pe fondul punerii în aplicare a hotărârii judecătoreşti, acţiunea de faţă nu este lipsită de obiect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
Prin Decizia nr. 1774 din 24 martie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul formulat de P.M. împotriva sentinţei nr.4 din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Cu privire la Decizia nr. 1774 din 24 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, P.M. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
In motivarea căii de atac se arată că Decizia Înaltei Curţi este rezultatul unor greşeli materiale, în sensul că în mod greşit a fost respins recursul ca tardiv.
Referitor la contestaţia în anulare de fată, Înalta Curte retine următoarele.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
In cadrul contestaţiei în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Prin greşeală materială se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată.
În sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., greşeala materială trebuie să fie esenţială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situaţia ar fi fost alta.
De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, fiind săvârşită de instanţă ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.
Astfel, noţiunea de „greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.
Cu privire la cel de-al doilea motiv prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. - omisiunea cercetării unui motiv de modificare sau de casare - este evident că prin prezenta cerere, contestatoarea aduce critici cu privire la temeinicia hotărârii, fiind astfel nemulţumită de felul în care instanţa a interpretat elementele de fapt ale cauzei.
În cazul de faţă, respingerea recursului ca tardiv nu este rezultatul unei erori materiale, ci a modului în care instanţa a înţeles să aplice dispoziţia legală privitoare la calcularea termenului.
Astfel fiind, criticile invocate de contestatoare nu se încadrează în motivele prevăzute expres, de dispoziţiile legale citate mai sus, Înalta Curte urmând a respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de P.M. împotriva deciziei nr. 1774 din 24 martie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3484/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3489/2011. Contencios → |
|---|
