ICCJ. Decizia nr. 3498/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3498/2011

Dosar nr. 11381/2/2009

Şedinţa publică din 16 iunie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3433 din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului C.D., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie; a constatat refuzul nejustificat al pârâtei în soluţionarea cererii de redobândire a cetăţeniei române; a obligat pârâta autoritate publică să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamant în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii; a respins cererea de acordare de daune cominatorii formulată de reclamant; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 4,30 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 21/1991, reclamanta a solicitat, potrivit art. 12 alin. (2) din acest act normativ, redobândirea cetăţeniei române prin cerere adresată misiunii diplomatice a României la Chişinău, autoritatea publică competentă având obligaţia de a înregistra cererea formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 21/1991.

S-a mai reţinut că, în condiţiile în care legea specială în materie, respectiv Legea nr. 21/1991, nu prevede un termen în care autoritatea pârâtă cu atribuţii în domeniu are obligaţia de a soluţiona cererile formulate de persoane care doresc redobândirea cetăţeniei române, se impune respectarea dispoziţiilor cuprinse în norma generală şi a dreptului oricărui cetăţean la soluţionarea cererii, într-un termen rezonabil.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, în considerarea dispoziţiilor art. 998-999 C. civ., instanţa a respins această solicitare, apreciind că prin constatarea refuzului nejustificat al pârâtului şi obligarea acestuia la analizarea cererii formulate de reclamant în termenul solicitat se produce o acoperire a prejudiciului moral suferit de către acesta.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, prevede procedura şi termenele în care cererile de redobândire a cetăţeniei române sunt înregistrate la secretariatul tehnic al Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie şi sunt analizate în şedinţele Comisiei din perspectiva îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 11 raportat la art. 8 alin. (1) lit. b) şi e) din Lege, astfel încât nu se poate reţine în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nici în fapt şi, mai ales, nici în drept, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.”

Recurenta arată că cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române, depusă la misiunea diplomatică a României la Chişinău, a fost transmisă Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie şi înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei pentru Cetăţenie sub nr. 23263/RD din 11 decembrie 2009, că Preşedintele Comisiei a dispus, prin rezoluţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. a) şi c) din Lege, solicitarea de relaţii autorităţilor abilitate cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) şi e) şi a fixat, totodată, termenul la care Comisia va verifica îndeplinirea condiţiilor necesare redobândirii cetăţeniei române, potrivit art. 11, în data de 29 martie 2010. Se arată că, întrucât la acea dată nu erau comunicate relaţiile solicitate, cererea nu a putut fi soluţionată, însă, după primirea tuturor relaţiilor, comisia a analizat şi avizat pozitiv cererea de redobândire în şedinţa din data de 20 septembrie 2010, urmând ca raportul motivat cu propunerea Comisiei să fie înaintat Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie pentru aprobarea, prin ordin, a cererii de redobândire a cetăţeniei române, conform art. 18 alin. (2) şi 19 alin. (1) din Lege.

Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, criticile formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.

În cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii, deoarece prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Critica recurentului privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru Cetăţenie.

Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.

Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 06 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie”.

Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil” este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil” trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.

Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.

În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie împotriva sentinţei civile nr. 3433 din 17 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant C.D. a sumei de 1.350 RON, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3498/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs