ICCJ. Decizia nr. 3503/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3503/2011
Dosar nr. 1107/2/2010
Şedinţa publică din 16 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta I.I. (fostă M.I.) a solicitat instanţei, în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, următoarele:
- să constate refuzul nejustificat al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, prin intermediul Direcţiei cetăţenie - Comisia pentru Cetăţenie, de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române;
- să oblige pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, prin intermediul Direcţiei Cetăţenie - Comisia pentru Cetăţenie, să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei;
- să oblige pârâtul să-i comunice, ulterior analizării cererii, ordinul de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, la sediul ales, în termen de maxim 30 de zile de la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetăţeniei române (în cazul în care avizul este pozitiv), respectiv să fie programat pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară în maxim 30 de zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetăţeniei române;
- să oblige pârâtul să-i plătească suma de 1.000 RON, daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române în cursul anului 2007 şi aceasta nu a fost soluţionată în termenul legal.
Pârâtul a formulat întâmpinare, arătând că cererea a fost avizată pozitiv în şedinţa din data de 14 aprilie 2010.
Ulterior, reclamanta a formulat cerere precizatoare prin care a solicitat introducerea în cauză a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie şi şi-a restrâns acţiunea la cererea de emitere a ordinului de redobândire a cetăţeniei române, de comunicare a acestui ordin şi de stabilire a datei de depunere a jurământului.
Prin sentinţa civilă nr. 3460 din 21 septembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea restrânsă, formulată de reclamanta I.I. (fostă M.I.), în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie; a obligat pârâta să emită şi să comunice reclamantei ordinul de redobândire a cetăţeniei române; a obligat pârâta la 500 RON cheltuieli de judecată, reducând astfel onorariul de apărător.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte obligaţia de emitere a ordinului, instanţa a constatat că după avizare ar fi trebuit să se procedeze de îndată la emiterea ordinului, în conformitate cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 21/1991 şi, întrucât acest ordin nu a fost emis şi nu există temeiuri pentru a se refuza emiterea lui, instanţa a admis acest capăt de cerere.
Instanţa a stabilit că pârâta va fi obligată să procedeze la chemarea reclamantului pentru a depune jurământul de credinţă în termen de 30 de zile, în condiţiile în care emiterea ordinului se face cu întârziere în raport cu data avizării.
Faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa a obligat Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie la plata în parte a cheltuielilor de judecată, în raport cu obiectul cererii şi cu complexitatea cauzei şi, ţinând seama şi de faptul că dosarul s-a soluţionat la primul termen de judecată după depunerea acţiunii precizatoare, instanţa a apreciat că onorariul de 2.000 RON este excesiv, achitarea unui astfel de onorariu îmbrăcând forma abuzului de drept. Faţă de aceste considerente, instanţa a redus onorariul de apărător.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta I.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că măsura de reducere a onorariului de avocat, dispusă de către instanţa de fond în temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., cu motivarea că este o cauză cu o complexitate redusă, precum şi că dosarul a fost soluţionat la primul termen de judecată şi că un onorariu de 2.000 RON ar îmbrăca forma abuzului de drept, procedând la reducerea acestuia cu 75%, respectiv până la 500 RON, este netemeinică şi nelegală.
Recurenta arată că în faza judiciară a dosarului apărătorul ales a fost cel care a redactat şi depus personal acţiunea, cel care a achitat taxa de timbru şi timbrul judiciar aferente, cel care a reprezentat-o la două termene de judecată în fata Curţii de Apel Bucureşti, care a formulat precizare de acţiune, alocând activităţii de instanţă, şi nu numai, un interval de timp considerabil.
Mai arată recurenta că, deşi acţiunea a fost soluţionată la primul termen de judecată (după ce la primul termen s-a formulat precizare a acţiunii ca urmare a înfiinţării A.N.C. instituţie cu personalitate juridică), trebuie avut în vedere termenul considerabil care a trecut de la data introducerii acţiunii (05 februarie 2010), respectiv data soluţionării acesteia (21 septembrie 2010), precum şi faptul că doar ca urmare a formulării cererii de chemare în judecată i-a fost soluţionată cererea în sensul emiterii avizului pozitiv pe data de 14 aprilie 2010.
Se mai arată că tot acest apărător ales urmează să investească cu formulă executorie sentinţa pronunţată, ceea ce presupune din nou achitarea de taxă de timbru şi timbru judiciar, deplasare şi stat la coadă, atât la depunerea actelor, cât şi în altă zi, la ridicarea sentinţei învestite.
Recurenta precizează în mod expres că simpla admitere a cererii, fără obligarea pârâţilor, în solidar, de a-i returna integral onorariul achitat, nu reprezintă în niciun caz o reparaţie morală echitabilă, ţinând cont de faptul că de peste 3 ani de zile îi este încălcat dreptul la cetăţenie, în condiţiile în care cetăţenii arabi şi alte naţionalităţi dobândesc cetăţenia română în maxim 6-8 luni de zile, fiind şi publicaţi în M.Of., iar etnicii români din S.U.A., Germania, Israel de asemenea, numai cetăţenii din Republica Moldova care au avut cel mai mult de suferit de-a lungul timpului sunt trataţi într-un mod cu totul discriminatoriu. Invocă în acest sens M.Of. partea I nr. 713/22.10.2009 şi nr. 722/26.10.2009, înscrisuri care se află la dosar.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxele de procedură şi impozitul proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru şi de procedură, plata experţilor, onorariile de avocat etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.
Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanţă, partea care a câştigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susţinerea intereselor în faţa instanţei de fond.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a obligat pârâta la cheltuieli de judecată conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Chiar dacă, în mod corect, instanţa de fond a constatat că acţiunea a fost restrânsă, iar pârâta a procedat la avizarea pozitivă a cererii, culpa procesuală a pârâtei de a nu soluţiona cererea decât ulterior punerii în întârziere şi formulării acţiunii în justiţie, a determinat-o pe reclamantă la efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate.
Prin urmare, Înalta Curte va obliga pârâta la plata în totalitate a cheltuielilor de judecată către recurentă, ocazionate cu susţinerea intereselor în faţa instanţei de fond, în cuantum corespunzător înscrisurilor doveditoare depuse la dosar în acest sens.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa recurată va fi modificată în sensul obligării pârâţilor la plata în solidar a sumei de 2.099 RON, cheltuieli de judecată către reclamanta I.I., menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.I. împotriva sentinţei civile nr. 3460 din 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată, în sensul că obligă pârâţii la plata, în solidar, a sumei de 2.099 RON, cheltuieli de judecată către reclamanta I.I.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3501/2011. Contencios. Anulare act emis de... | ICCJ. Decizia nr. 3504/2011. Contencios. Anulare act emis de... → |
|---|
