ICCJ. Decizia nr. 3555/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3555/2011
Dosar nr. 786/45/2010
Şedinţa publică din 17 iunie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamantul B.C. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi solicitând anularea hotărârii 3838 din 30 aprilie 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat ca în anul 1945 a fost refugiat din cauza războiului împreună cu familia sa în Judeţul Mehedinţi. Reclamantul a considerat că în mod greşit cererea sa a fost respinsă pe considerentul că nu există acte doveditoare ale persecuţiei şi că dovada cu martori, care să se afle în aceeaşi situaţie cu el, nu s-a făcut conform legii. Reclamantul a mai arătat că în cuprinsul hotărârii contestate nu se specifică la ce instituţie se introduce contestaţia, astfel că a introdus-o la Casa Judeţeană de Pensii Iaşi. Pentru acest considerent a considerat că nu este vinovat pentru nedepunerea în termen a contestaţiei şi a solicitat repunerea în termen.
Prin sentinţa civilă nr. 310/CA din 13 decembrie 2010 Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de repunere în termen, a admis excepţia tardivităţii acţiunii, şi a respins acţiunea formulată de reclamantul B.C. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că pârâta prin întâmpinare a solicitat respingerea acţiunii invocând excepţia tardivităţii. Pârâta a arătat că prezenta contestaţie a fost depusă cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut expres de art. 7 alin. (4) din Legea 189/2000.
Instanţa de fond analizând cererea de repunere în termen a apreciat că aceasta este nefondată,având în vedere că Legea nr. 189/2000 nu cuprinde dispoziţii speciale în materie de repunere în termen, fiind astfel incidente dispoziţiile de drept comun, respectiv art. 103 alin. (2) C. proc. civ.
Faptul că nu a cunoscut că trebuie să se adreseze cu contestaţie instanţei de contencios administrativ şi nu emitentei actului contestat, nu conduce la ideea că nu se poate prevala de necunoaşterea legii. Chiar dacă în cuprinsul hotărârii contestate nu se specifică la ce instituţie se introduce contestaţia acest lucru nu are relevanţă.
Instanţa de fond a reţinut că în cauză hotărârea nr. 3838 din 30 aprilie 2010 i-a fost comunicată reclamantului la data de 17 mai 2010. Reclamantul a formulat contestaţie, pe rolul Tribunalului Iaşi abia la data de 25 iunie 2010, ultima zi a termenului fiind 16 iunie 2010. Prin urmare, instanţa de fond a constatat că prezenta contestaţie nu a fost formulată în interiorul termenului de 30 de zile, termen legal imperativ, a cărei nerespectare atrage sancţiunea decăderii.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul B.V.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, recurentul arată că nu a depăşit termenul de 30 zile deoarece hotărârea a fost comunicată la 15 mai 2010, iar în 19 mai 2010 prin petiţia nr. 69571 s-a adresat autorităţii pârâte , atacând hotărârea nr. 3838 din 30 aprilie 2010.
Recurentul mai susţine că a primit răspuns la petiţia nr. 69571 la data de 15 iunie 2010, iar în 25 iunie 2010 a atacat acest răspuns, în instanţă.
Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezentul recurs este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
În cauza de faţă, recurentul-reclamant a atacat hotărârea nr. 3838 din 30 aprilie 2010 prin care i-a fost respinsă cererea formulată de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Intimata - pârâtă menţionează, în hotărâre, că petentul are drept de contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, conform Legii contenciosului administrativ.
Or, autoritatea pârâtă era obligată să precizeze calea de atac şi instanţa competentă să o soluţioneze.
Conformându-se dispoziţiilor hotărârii atacate, recurentul-reclamant în data de 19 mai 2010 a formulat contestaţie împotriva acesteia.
Prin adresa nr. 82756 din 15 iunie 2010 Casa Judeţeană de Pensii îi răspunde recurentului-reclamant, de această dată menţionând calea de atac, termenul de formulare a acestuia precum şi instanţa competentă să o soluţioneze.
Respectând termenul de 30 zile, în data de 25 iunie 2010, recurentul-reclamant introduce acţiunea în instanţă.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a respins acţiunea reclamantului, ca tardivă.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă fără putinţă de tăgadă că recurentul-reclamant a respectat întocmai menţiunile şi precizările Casei Judeţene de Pensii.
Având în vedere că în hotărârea nr. 3838/2010, autoritatea pârâtă nu a menţionat termenul şi instanţa competentă, acest lucru nu poate fi imputat recurentului-reclamant.
Casa Judeţeană de Pensii, constatând că cererea formulată este greşit îndreptată, avea obligaţia să o trimită instanţei competente.
Este adevărat că nimeni nu se poate prevala de necunoaşterea legii, însă, în cauză, recurentul-reclamant având în vedere menţiunea „conform legii contenciosului administrativ", a procedat în consecinţă.
Recurentului – reclamant trebuia să-i fie respectat dreptul la un proces echitabil, principiu consacrat de art. 6 din Convenţia Superioară a Drepturilor Omului şi recunoscut de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
De altfel, chiar Curtea Constituţională prin Decizia nr. 737/2008 a statuat că: „În aplicarea principiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie şi folosirea căilor de atac impune ca toate cererile greşit îndreptate să fie transmise jurisdicţiei competente să le soluţioneze".
Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală motiv pentru care o va casa cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, ocazie cu care Curtea de Apel va analiza cererea pe fond.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurenta cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.V.C. împotriva sentinţei civile nr. 310/CA din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3553/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 3558/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
