ICCJ. Decizia nr. 3557/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prima instanță.
a) Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la Curtea Apel Constanța, reclamantul A.D., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, Ministerul Administrației și Internelor, a formulat contestație împotriva Dispoziției 177493 din 08 noiembrie 2010 a Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, precum și împotriva Ordinului ministerului Administrației și Internelor nr. 11/4298 din 07 decembrie 2010 de respingere a contestației formulate la sancțiune, solicitând să se dispună:
- suspendarea executării actului administrativ - dispoziția de sancționare nr. 177493 din 08 noiembrie 2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei;
- anularea dispoziției de sancționare nr. 177493 din 08 noiembrie 2010 și a ordinului ministerului administrației și Internelor nr. 11/4298 din 07 decembrie 2010 prin care s-a respins contestația la sancțiune;
- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
în ședința publică din 02 martie 2011 apărătorul reclamantului a susținut capătul de cerere privind suspendarea executării actului contestat, făcând trimitere la motivele din cadrul cererii de suspendare provizorii ce a tăcut obiectul dosarului.
în susținerea cererii, reclamantul a arătat că este vătămat în drepturile și interesele sale legitime, prin emiterea dispoziției de sancționare disciplinară, întrucât această măsură este nefondată și excesivă.
A precizat că în primele 6 luni ale anului 2010, la nivelul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Tulcea, nu s-au desfășurat acțiuni de control prevăzute în ordinul Ministerului Administrației și Internelor privind organizarea și executarea inspecțiilor și controalelor nr. 318 din 11 octombrie 2007 și respectiv: inspecții, controale de fond și controale tematice;
A menționat reclamantul că de la emiterea raportului de control nr. S/258620 din 29 iunie 2010 și până la înmânarea citației din data de 06 septembrie 2010, nu i s-au adus la cunoștință eventuale concluzii, rezultate, aprecieri, recomandări despre disfuncționalități în propria activitate managerială și nici nu i s-a prezentat acest raport, fiind în imposibilitatea de a-și formula apărările corespunzătoare, în eventualitatea sesizării unor nereguli; până la data emiterii raportului de control, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Tulcea nu a înregistrat evenimente deosebite, activitatea la frontieră s-a desfășurat în condiții de normalitate, starea și practica disciplinară s-au situat în cote normale, nu au existat împrejurări ori alte situații deosebite în legătură directă cu activitatea pe care o gestionează reclamantul; deficiențele reținute în sarcina sa se referă la unele atribuții care nu îi sunt date în competență, așa cum rezultă din fișa postului, prevederile legislației de frontieră, organizării Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Tulcea, precum și din dispozițiile emise de eșaloanele superioare. Referitor la acest aspect, reclamantul a adus argumente atât pe parcursul cercetării prealabile, cât și în fața Consiliului Superior de Disciplină al Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, aspecte care însă nu au fost luate în considerare.
Consideră reclamantul că în cauză sunt incidente dispozițiile ari. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube.
Există cazul bine justificat, întrucât împrejurările legate de starea de fapt și de drept, sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative.
Pe de altă parte, "prevenirea unei pagube iminente" care este determinată de:
- prejudiciul material viitor, constând în diminuarea unor drepturi salariate în directă legătură cu regimul disciplinar al polițiștilor, precum și excluderea previzibilă de la eventualele măsuri de recompensare, indiferent de calitatea și implicarea profesională ulterioară;
- prejudiciul creat carierei profesionale prin posibilitatea de a face obiectul preconizatei legi privind unele măsuri speciale pentru reducerea cheltuielilor bugetare la nivelul Ministerului Administrației și Internelor, având în vedere că, un criteriu important la baza disponibilizărilor îl constituie "antecedentele disciplinare", aspect ce poate genera consecințe imprevizibile de ordin material și moral.
b) Hotărârea și considerentele primei instanțe
Prin încheierea din 2 martie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul A.D., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, și Ministerul Administrației și Internelor; a suspendat executarea dispoziției nr. 177493 din 08 noiembrie 2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că măsura solicitată de reclamant se justifică prin existența în cauză a unor "cazuri bine justificate" ca împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, astfel cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004.
Curtea, a apreciat că prin punerea în executare a actului administrativ i se produce reclamantului un prejudiciu iminent asupra evoluției sale profesionale și în carieră, datorită stopării accesului la funcții superioare, respectiv restricționarea participării la diverse forme de examinare și concurs pentru ocuparea unor astfel de posturi din sistemul M.A.I., precum și un prejudiciul material viitor, constând în diminuarea unor drepturi salariale în directă legătură cu regimul disciplinar al polițiștilor, precum și excluderea previzibilă de la eventualele măsuri de recompensare, indiferent de calitatea și implicarea profesională ulterioară.
Instanța de recurs
împotriva acestei încheieri au declarat recurs Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Administrației și Internelor.
a) Motivele de recurs.
în motivele de recurs s-a susținut că prin suspendarea actului contestat se pune în discuție caracterul executoriu al acestuia și că nu sunt îndeplinite cerințele art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, privind cabul bine justificat și paguba iminentă.
b) Situația de fapt.
Prin dispoziția nr. 177493 din 8 octombrie 2010, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră l-a sancționat pe reclamantul A.D. cu "amânarea promovării în funcții superioare pe o perioadă de 2 ani", pentru neglijență manifestă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume stabilite de lege.
Reclamantul a solicitat suspendarea acestei dispoziții.
Legislația aplicabilă.
Legea nr. 554/2004,art. 14 alin. (1) - în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.
Art. 15 alin. (1) - Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. în acest caz, instanța va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.
Analiza legislației aplicabile relevă că pentru suspendarea actului administrativ este necesar să fie îndeplinite mai multe condiții, respectiv să se fi formulat plângere prealabilă, iar în situația prevăzută de art. 15 să se fi introdus la instanță, acțiune în anularea actului, executarea actului să creeze un prejudiciu și să existe motive legate de stare de fapt și de drept de natură a crea o îndoială asupra legalității actului.
în speța prezentă reclamantul a introdus acțiunea în anularea actelor a căror suspendare s-a dispus prin încheierea ce formează obiectul recursului.
în ceea ce privește prejudiciul este evident că măsura dispusă are consecințe în planul carierei profesionale a reclamantului, dar și repercusiuni imediate privind îndeplinirea autorității funcției deținute de reclamant.
Cu privire la îndoiala asupra actului instanței de fond a reținut suficiente elemente legate de starea de fapt și de drept existentă în cauză, care au creat îndoieli asupra legalității actului.
Recurenta a susținut că prin suspendarea dispusă a fost afectat caracterul executoriu al actului.
înalta Curte, arată că actul administrativ sunt executorii, însă potrivit legislației naționale, instanța poate dispune suspendarea unui act administrativ, fără ca astfel să fie afectat regimul general aplicabil al actelor administrative.
Mai mult, prin sentința nr. 192/ CA pronunțată de Curtea de Apel Constanța, la 15 iunie 2011 s-au anulat dispoziția nr. 177493 din 8 noiembrie 2010 emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române și Ordinul nr. II/4298 din 7 decembrie 2010 al Ministerul Administrației și Internelor.
în aceste condiții îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ este consolidată de soluția instanței de fond privind anularea actelor.
c) Soluția instanței de recurs.
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2550/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2548/2011. Contencios → |
|---|
