ICCJ. Decizia nr. 3655/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțe cauzei.
1.Obiectul acțiunii.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC S. SRL Constanța, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională "Apele Române", emiterea unei ordonanțe de plată, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 119/2007, pentru suma de 134.989,40 lei debit principal și de 10.259,24 lei penalități de întârziere.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a livrat pârâtei ambarcațiuni în temeiul contractului de furnizare nr. 53 din 05 noiembrie 2008 încheiat cu aceasta, pentru care a și emis factură fiscală, iar din prețul întreg al mărfurilor livrate aceasta a achitat o parte, înregistrând față de ea un debit principal de 134.989,40 lei, la care a calculat 10.259,24 lei penalități de întârziere.
Tribunalului București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 8168 din 26 mai 2009 a admis excepția necompetentei materiale și funcționale a Tribunalului București, secția comercială și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, având în vedere prevederile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 119/2007, potrivit cărora cererea privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanța de contencios administrativ competentă, precum și cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, iar prin cererea formulată la data de 04 martie 2010, reclamanta a majorat câtimea pretențiilor reprezentând penalități de întârziere la suma de 29.298,73 lei, calculate în raport de momentul achitării restului creanței principale.
2. Hotărârea Curții de apel.
Prin sentința nr. 2396 din 18 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 29.298,73 lei reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1539,4 lei.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că în cauză s-a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile și constatate printr-un înscris însușit de părți prin semnătură, respectiv contractul de furnizare nr. 53 din 05 noiembrie 2008, iar potrivit clauzelor contractuale (art. 11 pct. 11.2) pârâta s-a obligat să plătească penalități pentru efectuarea cu întârziere a plății prețului contractului în cuantum procentual de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
3. Calea de atac exercitată în cauză.
împotriva acestei sentințe recurenta-pârâtă Administrația Națională "Apele Române" a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motive încadrate în drept în prevederile art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ.
în motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că recunoaște existența unei creanțe certe, lichide și exigibile în valoare de 204,989.40 lei, însă față de această sumă instituția a făcut plăți, debitul fiind achitat integral, iar întârzierea plății s-a datorat realității economice din țară, fapt echivalent unei situații de forță majoră, caz în care, în opinia sa, apreciază că sunt aplicabile prevederile art. 23 (forța majoră) din contractul de achiziție publică înregistrat la autoritatea pârâtă sub nr. 53 din 05 noiembrie 2008.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea cererii în anulare și menținerea hotărârii atacate.
II. Considerentele înaltei Curți, asupra cererii.
Examinând cu prioritate, potrivit art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, reține următoarele:
1. Aspectele de fapt și de drept relevante.
în raport de dispozițiile legale incidente, reține că obiectul cererii de chemare în judecată este "emiterea unei ordonanțe de plată" în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 119/2007, privind măsurile pentru combaterea executării întârzierii obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
Sentința civilă nr. 2396 din 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reprezintă o ordonanță de plată astfel cum prevăd dispozițiile art. 11 din O.U.G. nr. 119/2007.
Potrivit art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007 "împotriva ordonanței de plată debitorul poate formula cerere de anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia", iar în conformitate cu alin. (2) "cererea în anulare se soluționează de către instanța competentă pentru soluționarea fondului cauzei în primă instanță".
Având în vedere dispozițiile legale sus menționate și faptul că sentința nr. 2396 din 18 mai 2010 ce reprezintă o ordonanță de plată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța de control judiciar reține că împotriva acesteia se putea formula doar cerere în anulare și nu recurs, astfel cum s-a procedat în speță.
2. Soluția pronunțată în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 119/2007 a trimis cauza la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3652/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3612/2011. Contencios → |
|---|
