ICCJ. Decizia nr. 3652/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință din data de 09 noiembrie 2010, Tribunalul Caraș-Severin, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a sesizat Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 10 lit. f) din H.G. nr. 679/2003, invocată de reclamanți, dispunând suspendarea judecății cauzei, până la soluționarea excepției.
în motivarea excepției, reclamanții au arătat că, potrivit dispozițiilor atacate, asistenții maternali profesioniști au obligația de a asigura continuitatea activității și pe durata concediului de odihnă, or, aceștia susțin că asistenților maternali, ca și altor salariați din România, le este garantat în mod nediscriminatoriu, prin forța dispozițiilor constituționale, dreptul la un repaus anual plătit, iar opțiunea angajatorului de a nu asigura acest repaus atrage dreptul la despăgubiri în beneficiul acestora.
învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a înregistrat pricina sub nr. 3219/115/2009.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Guvernul României a invocat excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, susținând că aceasta vizează dispoziții dintr-un act administrativ cu caracter normativ, în timp ce art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se referă exclusiv la acte administrative unilaterale cu caracter individual. Pe fondul excepției de nelegalitate, a solicitat respingerea acesteia.
La termenul de judecată din data de 06 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, a respins excepția de inadmisibilitate invocată de către pârâtul Guvernul României, având în vedere interpretarea constantă și unitară dată de înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiilor coroborate ale art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, interpretare care pornește de la premisa că în al doilea aliniat al normei legale, legiuitorul nu a distins între actele administrative individuale și cele cu caracter normativ, putându-se astfel deduce că excepția de nelegalitate poate fi invocată și cu privire la un act administrativ cu caracter normativ, cum este cazul în speță.
La același termen de judecată s-a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în sprijinul apărărilor Guvernului României, de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cerere ce a fost respinsă, prima instanță reținând că intervenientul nu justifică un interes personal și direct pentru a interveni în procesul pendinte, nefiind astfel îndeplinite condițiile art. 49 alin. (3) și (5) C. proc. civ.
Prin sentința nr. 151 din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamanții A.I., A.S., A.L., A.T., A.S.R., B.A., B.P., B.G., B.C., B.P.A., D.S., D.R., G.V., I.P.A., M.I., M.V., M.V.A., M.E., M.C., M.D., O.L., P.E., P.A., P.E.M., R.E.M., R.S.L., S.M., S.V.M., S.F., S.A.M., T.M.G., D.G., M.S., M.M., M.E.A., T.M.C., T.V.L., U.M., C.I., A.D., M.M.O., R.M.L. reprezentați prin Sindicatul Pro AS cu privire la dispozițiile art. 10 lit. f) din H.G. nr. 679/2003, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, Consiliul Județean Caraș-Severin, Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin și Guvernul României.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că textul atacat - art. 10 lit. f) din H.G. nr. 679/2003 - nu exclude dreptul asistenților maternali profesioniști de a efectua concediul anual de odihnă plătit, ci expune doar condițiile în care acesta poate fi efectuat (anume, prin păstrarea copiilor încredințați sau dați în plasament în prezența asistenților maternali ori, după caz, prin separarea acestora, în ipoteza în care aceasta este autorizată de către angajator - direcția generală de asistență socială și protecția copilului).
Dispoziția cuprinsă în H.G. nr. 679/2003 nu înlătură exercitarea dreptului la concediul legal de odihnă anual plătit și nici nu limitează exercitarea acestuia, astfel că aceasta nu este nelegală, nici în raport cu prevederile constituționale și nici prin raportare la cele stipulate în C. muncii.
Așa fiind, s-a reținut că prevederea în discuție nu exclude dreptul asistenților maternali de a efectua concediul de odihnă, ci, dimpotrivă, este de natură să asigure exercitarea acestui drept, prin luarea în considerare a naturii speciale a activității desfășurate de această categorie profesională, respectiv, obligația acestora de a asigura integrarea în familiile proprii a copiilor încredințați sau dați în plasament.
De altfel, reclamanții nu au relevat nici un motiv pentru care consideră că textul atacat ar fi contrar dispozițiilor constituționale din art. 41 alin. (2), respectiv celor C. muncii invocate, aceștia susținând exclusiv faptul că în anumite situații concrete angajatorul nu a asigurat separarea copiilor de asistenții maternali pe perioada concediilor de odihnă, astfel încât au fost puși în imposibilitate de a efectua în natură concediile, ceea ce în opinia lor, ar da naștere la un drept de despăgubire.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs Sindicatul Pro AS în numele membrilor săi - reclamanți, conform art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 (în vigoare la data exercitării căii de atac).
Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., s-a arătat, în sinteză, că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală deoarece nu s-a făcut o analiză a cererii formulate în conformitate cu temeiurile de drept explicit arătate de reclamanți. în acest sens au fost reamintite dispozițiile art. 39 coroborate cu art. 139 și art. 38 din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, precum și prevederile art. 41 alin. (2) din Constituția României, reiterându-se că din perspectiva acestor prevederi legale sintagma "să asigure continuitatea activității desfășurate și în perioada efectuării concediului legal de odihnă" cuprinsă în textul legal apreciat ca nelegal este de natură să limiteze dreptul la concediul de odihnă pentru asistenții maternali profesioniști și să creeze o regulă dominantă în raport cu dreptul salariaților la repaus, doar pe cale de excepție fiindu-le permisă separarea de copii plasați sau încredințați în plasament pentru perioada concediului și doar dacă este autorizată de către angajator.
Dreptul la concediul de odihnă, fiind un drept constituțional, nu poate fi restrâns decât prin lege și numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție. Or, în speță, limitarea dreptului operează printr-un act administrativ cu caracter normativ, ceea ce nu poate fi permis.
în apărările formulate la motivele de recurs, cuprinse în întâmpinări, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin și Guvernul României s-a arătat că textul de lege atacat nu exclude dreptul asistenților maternali profesioniști de a efectua concediul anual de odihnă plătit, ci expune doar condițiile în care acesta poate fi efectuat în considerarea specificului activității desfășurate de această categorie profesională.
Examinând cauza, înalta Curte, reține că sunt nefondate criticile subsumate de recurenți motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Judecătorul fondului a analizat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 10 lit. f) din H.G. nr. 679/2003 (privind condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului maternal) din perspectiva prevederilor constituționale (art. 41 alin. (2) și a prevederilor art. 38, 39 și art. 139 C. muncii care reglementează dreptul la concediul de odihnă anual plătit, precum și interdicția de renunțare sau limitare a acestui drept, toate acestea invocate de reclamanți în susținerea excepției.
în mod corect și legal concluzia primei instanțe a fost aceea că, practic, reclamanții invocă aplicarea defectuoasă de către angajator a dispozițiilor art. 10 lit. f) din hotărârea de guvern menționată, că în speță nu se verifică susținerile acestora că prin actul administrativ atacat în discuție sunt încălcate dispoziții normative cu forță superioară.
Considerentele sentinței aflate în control judiciar confirmă că în verificarea legalității prin procedura specială prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 s-a ținut seama de toate argumentele aduse de reclamanți, subliniindu-se că prevederea cuprinsă la lit. f) a art. 10 din H.G. nr. 679/2003 nici nu înlătură și nici nu limitează exercitarea dreptului asistenților maternali la concediul legal de odihnă anual plătit. Sensul acestei prevederi legale este acela de a arăta condițiile în care concediul poate fi efectuat (anume prin păstrarea copiilor încredințați sau dați în plasament în prezența asistenților maternali ori, după caz, prin separarea acestora, în ipoteza în care aceasta este autorizată de către angajator), în considerarea specificului activității desfășurate de asistenții maternali, activitate ce are ca principală țintă asigurarea creșterii, îngrijirii și educării, necesare dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi primesc în plasament sau în încredințare, conform art. 1 din H.G. nr. 679/2003.
Nu în ultimul rând se remarcă faptul că aspectele criticate de recurenții-reclamanți nu vizează în concret nelegalitatea normei cuprinse în H.G. nr. 679/2003, ci posibila ei aplicare defectuoasă, de către angajator, ceea ce nu este de natură a confirma caracterul pretins nelegal al acesteia.
Constatând, așadar, că sentința recurată a fost temeinică și legală,
Văzând și dispozițiile art. 312(1) C. proc. civ. și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,
| ← ICCJ. Decizia nr. 3657/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3655/2011. Contencios → |
|---|
