ICCJ. Decizia nr. 3569/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3569/2011
Dosar nr. 7261/2/2009
Şedinţa publică din 17 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea autorităţii pârâte la plata sumei de 702.177,8 lei (echivalentul sumei de 165.901,44 Euro), reprezentând valoarea subvenţiei cuplate cu producţia pentru cultura de tutun efectiv livrată, aferentă anului 2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat faptul că are calitatea de producător agricol din sectorul vegetal şi are ca obiect principal de activitate cultivarea tutunului; în anul 2007, a plantat răsaduri de tutun pe o suprafaţă de 50 ha de teren, în localitatea Hârşova, judeţul Constanţa.
Reclamanta a precizat faptul că, în calitate de vânzător/producător agricol, a încheiat contractul de cultură a tutunului brut nr. 1 din 30 mai 2009 cu SC I.S.F., în calitate de cumpărător, având ca obiect achiziţionarea tutunului din varietatea Burley, grupa Light Air Cured, aferent recoltei anului 2007, pe suprafaţa de teren efectivă de 50 ha, aflată în exploatarea vânzătorului şi a înregistrat acest contract la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa sub nr. 3366 din 7 iunie 2007.
De asemenea, reclamanta a subliniat faptul că, datorită tehnicilor de cultivare avansate şi investiţiilor efectuate în mijloacele de producţie, cantitatea de tutun iniţială, estimată în contract la 80.000 Kg (80 t), cu o producţie medie de 1600 kg/ha, a fost depăşită, fiind recoltată în realitate o cantitate de 162.950,72 kg (163 t) tutun pe suprafaţa de 50 ha supusă producţiei, la o rată de aproximativ 3000 kg/ha.
Întreaga diferenţă de82.950,72 kg a fost livrată şi receptată tot de către cumpărătorul SC I.S.F., în temeiul aceluiaşi contract de cultură.
Pârâta a dispus plata anticipată a subvenţiei exclusiv pentru cantitatea contractată (80.000 Kg), fără să dispună şi plata cantităţii suplimentare de 82.950,72 kg.
Pentru diferenţa între cantitatea de tutun estimată şi cantitatea efectiv recoltată şi livrată, reclamanta a arătat că a solicitat reprezentanţilor pârâtei regularizarea prin plata subvenţiei suplimentare, în condiţiile legii, iar, prin procesul-verbal din 19-20 februarie 2009, pârâta a recunoscut dreptul societăţii la plata diferenţei de subvenţie; cu toate acestea, pârâta a justificat imposibilitatea temporară de efectuare a acestei plăţi pe necesitatea schimbării programului de calculator pe care ţine evidenţa subvenţiilor acordate.
Reclamanta a considerat că nepunerea în executare a actului emis, ca urmare a soluţionării favorabile a cererii, reprezintă refuzul nejustificat al pârâtei de soluţionare a cererii sale, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ.
În întâmpinarea formulată în cauză (filele 71-79 dosar), pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea cauzei.
În plus, pârâta a solicitat introducerea în cauză a APIA – Centrul municipiului Bucureşti, cu motivarea că evaluarea dosarului reclamantei a fost făcută de către această autoritate publică.
Pe fondul cauzei, pârâta a cerut respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Pârâta APIA – Centrul municipiului Bucureşti a depus întâmpinare (filele 218-225 dosar) în care a invocat, la rândul său, excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea cauzei.
Totodată, această pârâtă a solicitat respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 9 februarie 2010, instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale, în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi de obiectul acţiunii deduse judecăţii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2371 din 18 mai 2010, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei SC A.I. SRL
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta nu a probat existenţa unui refuz nejustificat al autorităţilor pârâte de a soluţiona cererea sa privind plata diferenţei de subvenţie pentru cantitatea necontractată la data încheierii contractului de cultură.
Mai precis, instanţa a arătat faptul că părţile care au semnat contractul anterior individualizat nu au procedat la rectificarea cantităţii iniţial contractate, de 80 tone, deşi reclamanta a livrat suplimentar cantitatea de 82.950,72 kg.
Curtea a apreciat că reclamanta trebuia să încheie un act adiţional la contract, pentru rectificarea cantităţii de tutun contractată iniţial, în vederea obţinerii de către aceasta a subvenţiilor suplimentare pentru cantitatea de tutun livrată peste cantitatea maximă prevăzută în contract.
Acest punct de vedere a fost exprimat şi de către experţii Comisiei Europene, fiind menţionat în Infograma nr. 11619 din 18 decembrie 2008, transmisă de Reprezentanţa Permanentă a României la UE – Bruxelles.
În acest înscris se precizează că, în raport de dispoziţiile Capitolului 17 c al Regulamentului nr. 1973/2004, dacă se livrează o cantitate de tutun mai mare decât cea stipulată în contract, nu pot fi acordate plăţi naţionale complementare pentru întreaga cantitate livrată, cu excepţia situaţiei în care contractul a fost amendat în mod corespunzător, conform art. 171 cd din Regulament.
Instanţa a evidenţiat faptul că, în cauză, nu a fost efectuată nicio rectificare a contractului, motiv pentru care livrarea cantităţii suplimentare de tutun nu justifică acordarea subvenţiei şi pentru această cantitate care nu este prevăzută în contract.
Pentru respectiva cantitate, reclamanta a prezentat doar documentaţia de livrare, nu şi un contract în care să se prevadă livrarea acestei cantităţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:
Lipsa coroborării dispoziţiilor actelor normative comunitare şi a celor naţionale, precum şi neanalizarea clauzelor contractului de cultivare încheiat de părţi au condus la pronunţarea unei soluţii nelegale şi netemeinice.
Mai precis, recurenta a făcut trimitere la:
- art. 3 alin. (2) şi art. 4 alin. (2) din OUG nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură;
- Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.782/2003 privind stabilirea normelor comune pentru regimurile de susţinere directă în cadrul politicii agricole comune şi stabilirea altor regimuri de susţinere în favoarea agricultorilor (Capitolul 10c);
- Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1973/2004, de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.782/2003 [art. 171 cd alin. (3) lit. c); art. 171 cj; art. 171 cl];
- art. 9 alin. (1) şi (3) lit. g) din Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 704/2007 privind stabilirea modului de implementare, a condiţiilor specifice şi a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal şi pentru abrogarea Ordinului Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 607/2006 pentru aprobarea produselor agricole care beneficiază de plăţi naţionale directe complementare;
- HG nr. 1574/2007 privind stabilirea pentru anul 2007 a cuantumului plăţilor directe unice pe suprafaţă, al plăţilor naţionale directe complementare, al plăţilor pentru culturi energetice şi al plăţilor separate pentru zahăr, care se acordă în agricultură în sectorul vegetal.
În opinia recurentei, prima instanţă a făcut o interpretare greşită a prevederilor art. 171 cd din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1973/2004, care stabilesc doar elementele minime pe care trebuie să le conţină contractul de cultivare.
Pe cale de consecinţă, în accepţiunea recurentei, un astfel de contract poate să prevadă şi elemente suplimentare faţă de cele stipulate în Regulamentul anterior individualizat.
Pe acest aspect, reclamanta a arătat faptul că, în contractul de cultură analizat în prezenta cauză, încheiat în forma impusă de legea română, se indică atât cantitatea maximă ce trebuie livrată (toată cantitatea de tutun ce urma a fi obţinută de pe suprafaţa de teren de 50 ha), conform condiţiei prevăzute de art. 171 cd din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1973/2004, cât şi cantitatea estimată în raport de o producţie medie, calculată în condiţii normale de climă.
Cantitatea maximă ce trebuia livrată a fost determinată în cuprinsul contractului de cultivare prin indicarea suprafeţei totale cultivate cu tutun: în raport de această prevedere contractuală, societatea nu a livrat o cantitate suplimentară celei maxime prevăzute în contract.
Ca atare, recurenta a concluzionat în sensul că a respectat întocmai legislaţia naţională incidentă, în privinţa termenelor, a documentaţiei justificative, precum şi a suprafeţei contractate, motiv pentru care este îndreptăţită la primirea subvenţiei integrale.
Intimata Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat (filele 19-26 dosar).
În cuprinsul întâmpinării, intimata a reiterat aceleaşi apărări realizate şi în faţa instanţei de fond.
La termenul de judecată din data de 15 aprilie 2011, recurenta a depus la dosar actul adiţional nr. 1 din 4 iunie 2007 la contractul de cultură a tutunului brut nr. 1 din 30 mai 2009, act înregistrat la APIA Constanţa sub nr. 3366 din 7 iunie 2007 (fila 49 dosar).
Faţă de actul anterior individualizat, intimata APIA a formulat precizări, în care a arătat următoarele aspecte:
În raport de dispoziţiile art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 704 din 23 august 2007, (…) „producătorul agricol individual sau grupul de producători prezintă o copie a contractului încheiat cu un prim-procesator. Contractul trebuie să fie înregistrat la direcţia pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în conformitate cu Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2.848/1998, respectiv până la data de 30 mai a anului curent inclusiv, iar o copie să fie predată la centrul local/sucursala judeţeană sau a municipiului Bucureşti APIA până la data de 30 iunie a anului curent inclusiv.
De asemenea, în speţă sunt aplicabile prevederile art. 171 cd alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1973/2004.
Actul adiţional prezentat instanţei de către recurentă poartă o ştampilă ce aparţine Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa, în cadrul căreia este înscris numărul cu care a fost înregistrat contractul de cultură a tutunului brut nr. 1 din 30 mai 2009.
Recurenta a depus actul adiţional spre înregistrare la APIA Bucureşti, la data de 5 decembrie 2008, cu mult peste termenul stabilit de normele legale incidente în materie, iar la data de 30 decembrie 2008, prin adresa înregistrată sub nr. 4449/2008, a retras acest act, cu motivarea că această completare la cerere ar fi valabilă numai pentru producţia anului 2008.
Prin urmare, în raport de datele anterior prezentate, intimata a apreciat că actul adiţional aflat în discuţie nu poate conferi recurentei dreptul de a primi subvenţia pentru cantitatea de tutun suplimentar livrată în anul 2007.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În prezenta cauză, problema dedusă judecăţii instanţei de contencios administrativ este aceea dacă recurenta SC A.I. SRL a respectat prevederile art. 171 cd alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1973/2004 al Comisiei Europene privind ajutorul pentru tutun şi, în consecinţă, dacă autorităţile intimate au refuzat în mod nejustificat să soluţioneze cererea recurentei de acordare a plăţii subvenţiei cuplate cu producţia pentru cultura de tutun livrată în baza actului adiţional nr. 1 din 4 iunie 2007.
Textul anterior individualizat prevede că „părţile contractante pot creşte cantităţile prevăzute iniţial în contractul de cultivare, anexând o rectificare scrisă la acesta. Rectificarea se depune spre înregistrare la autoritatea competentă până în a patruzecia zi de la data limită stabilită pentru încheierea contractelor prevăzute la art. 171 ce alin. (1)."
Recurenta, producător agricol din sectorul vegetal, având ca activitate principală cultivarea tutunului, a încheiat contractul de cultură a tutunului brut nr. 1 din 30 mai 2009 cu SC I.S.F., în calitate de cumpărător, având ca obiect achiziţionarea tutunului din varietatea Burley, grupa Light Air Cured, aferent recoltei anului 2007, pe suprafaţa de teren efectivă de 50 ha, aflată în exploatarea vânzătorului şi a înregistrat acest contract la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa sub nr. 3366 din 7 iunie 2007.
Ulterior, între cele două părţi contractante a fost încheiat actul adiţional nr. 1 din 4 iunie 2009 privind o cantitate suplimentară de tutun de 82.951 kg (în total 162.951 kg), din aceeaşi varietate. Acest act adiţional a fost înregistrat la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa sub nr. 3366 din 7 iunie 2007 (a se vedea fila 49 dosar recurs).
Intimata a efectuat către recurentă plata subvenţiei pentru cantitatea iniţială de tutun contractată, respectiv de 80 tone, dar a refuzat plata sumei aferente actului adiţional, de asemenea, livrată cumpărătorului, cu motivarea că societatea recurentă nu a respectat prevederile art. 171 cd alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1973/2004 şi pe cele ale art. 7 şi art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 704 din 23 august 2007.
Pe acest aspect, intimata a susţinut faptul că recurenta a comunicat actul adiţional peste termenul stipulat în cele 2 acte normative anterior individualizate, situaţie în raport cu care refuzul său de efectuare a plăţii subvenţiei pentru întreaga cantitate de tutun livrată este fondat.
Înalta Curte apreciază că cererea recurentei-reclamante este întemeiată întrucât, conform probelor existente la dosarul cauzei, atât contractul de cultură a tutunului brut nr. 1 din 30 mai 2009, cât şi actul adiţional la acesta nr. 1 din 4 iunie 2007 au fost înregistrate sub acelaşi număr (3366) şi în aceeaşi zi (7 iunie 2007) la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa (a se vedea filele 49 şi 55 dosar recurs).
Autoritatea publică intimată a procedat în acest fel şi a acordat celor două acte contractuale acelaşi număr de înregistrare întrucât ele făceau corp comun.
Ca atare, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea intimatei APIA potrivit căreia actul adiţional nr. 1/2007 nu a fost înregistrat la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Constanţa la data de 7 iunie 2007, cuprinsă în ştampilă, deoarece nu a fost individualizat în registrul de intrare al acestei autorităţi publice.
Într-adevăr, din actul aflat la fila 55 dosar recurs, rezultă că, la poziţia 3366, este menţionat doar contractul de cultură nr. 1 din 3 iunie 2007; însă, acest fapt nu prezintă nicio relevanţă în speţă, întrucât registratorul a considerat necesar să menţioneze doar actul de bază, în condiţiile în care actul adiţional face parte integrantă din acesta.
Ca atare, recurenta a respectat prevederile art. 171 cd alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1973/2004, anterior citate, întrucât a înregistrat actul în interiorul termenului de 40 zile reglementat de acest articol.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că este greşită apărarea intimatelor în sensul aplicabilităţii în cauza de faţă a termenelor şi obligaţiilor stipulate prin art. 9 alin. (3) lit. a) din Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 704 din 23 august 2007.
Pe acest aspect, instanţa de control judiciar reţine faptul că ordinul anterior individualizat a fost publicat în M.Of. al României nr. 607 din 3 septembrie 2007 şi a stabilit pentru producătorul agricol o obligaţie care trebuia îndeplinită până la data de 30 mai 2007, adică la o dată anterioară intrării sale în vigoare.
În opinia instanţei, acest fapt determină inaplicabilitatea sa în cauza dedusă judecăţii.
De asemenea, Înalta Curte nu poate primi nici susţinerea intimatelor în sensul că autoritatea competentă la care trebuia depus actul adiţional era APIA şi nu DADR Constanţa, câtă vreme a acceptat că DADR Constanţa a procedat în mod corect atunci când a înregistrat contractul de cultură şi când, pe baza acestui act, a plătit suma pentru cantitatea iniţială de tutun.
Aşadar, în condiţiile în care recurenta a depus ambele documente la DADR Constanţa nu se poate susţine că doar unul dintre acestea a fost înregistrat la autoritatea competentă şi celălalt nu.
În acelaşi timp, întrucât recurenta a făcut dovada înregistrării contractului şi actului adiţional la DADR Constanţa, acesteia nu i se poate imputa faptul că respectiva autoritate publică locală a comunicat către APIA doar o copie a contractului, fără să comunice şi o copie a actului adiţional.
În plus, prin adresa nr. 4449 din 30 decembrie 2008 înregistrată la APIA Bucureşti (fila 59 dosar recurs) nu s-a solicitat retragerea actului adiţional, după cum susţine intimata în precizările depuse la dosar, ci s-a retractat o completare la „cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţa pentru anul 2007", invocând interpretarea în timp a două ordine ale ministrului de resort (ordinul nr. 704/2007 şi ordinul nr. 246/2008).
Prin urmare, în raport de împrejurarea că societatea recurentă a respectat prevederile art. 171 cd alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1973/2004, refuzul intimatelor de a face plata şi pentru cantitatea suplimentară de tutun livrată cumpărătorului SC I.S.F. este nejustificat.
În temeiul celor anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în baza art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va admite acţiunea şi va obliga pârâtele să soluţioneze cererea reclamantei şi să efectueze plata subvenţiei pentru cultura de tutun efectiv livrată, aferentă anului 2007, conform actului adiţional nr. 1 din 4 iunie 2007 la contractul de cultură a tutunului nr. 1 din 30 mai 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A.I. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2371 din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată.
Admite acţiunea.
Obligă pârâtele să soluţioneze cererea reclamantei în sensul plăţii subvenţiei cuplata cu producţia pentru cultura de tutun efectiv livrată, aferentă anului 2007, conform actului adiţional nr.1 din 4 iunie 2007 la contractul de cultură a tutunului brut nr.1 din 30 mai 2007.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3568/2011. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3570/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
