ICCJ. Decizia nr. 3584/2011. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3584/2011
Dosar nr. 6694/2/2010
Şedinţa publică din 21 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prima instanţă
1. Sesizarea instanţei de fond
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la nr. 6694/2/2010, reclamantul D.L. a solicitat în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Piteşti anularea Ordinului nr. 91 din 31 martie 2009,anularea Ordinului nr. 216 din 08 aprilie2009, obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor să îl încadreze în funcţia publică de consilier, grad profesional superior, clasa I, treapta 1 de salarizare, să îi plătească diferenţele salariale şi să opereze menţiunile cuvenite în carnetul de muncă.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că Ordinul nr. 91 din 31 martie 2009 prin care a fost eliberat din funcţie nu este motivat în drept, iar Ordinul nr. 216 din 08 aprilie2009 este nelegal, întrucât numirea sa într-o altă funcţie publică s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 4 din OUG nr. 1/2009 şi ale art. 100 din Legea nr. 188/1999, deoarece numirea sa trebuia să se facă pe un post echivalent celui deţinut înainte de reorganizare şi că salarizarea sa trebuia menţinută la acelaşi nivel.
2. Soluţiile din primul ciclu procesual
Prin sentinţa civilă nr. 1184 din 16 iunie 2009, Tribunalul Teleorman şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3818 din 10 noiembrie 2009 a admis cererea reclamantului, a dispus anularea Ordinului nr. 91/2009 şi a Ordinului nr. 216/2009, a dispus obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti să îl numească pe reclamant într-o funcţie publică de consilier, grad profesional superior, clasa I, treapta 1 de salarizare, a dispus obligarea pârâtei la plata diferenţei de drepturi salariale existentă între funcţia deţinută anterior, conform Ordinului nr.216/2009 şi cea care s-ar fi cuvenit, potrivit alineatului precedent,precum şi efectuarea menţiunilor în carnetul de muncă.
Prin Decizia civilă nr. 2960 din 3 iunie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de către recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, stabilind în sarcina instanţei de fond, în temeiul art. 315 C. proc. civ., obligaţia de a pune în vedere reclamantului să îşi precizeze cererea de chemare în judecată, deoarece reclamantul, deşi a solicitat anularea Ordinului de eliberare din funcţie, nu a cerut reintegrarea şi plata drepturilor băneşti, iar în cazul anulării Ordinului de eliberare din funcţia de inspector şef adjunct nu mai erau aplicabile dispoziţiile art. 4 din OUG nr. 1/2009.
3. Soluţia instanţei de fond, în rejudecare
Prin sentinţa civilă nr. 780 din 02 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de D.L., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor; a dispus anularea Ordinului nr. 216/2009 emis de către Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor; a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor să emită actul administrativ prin care să îl numească pe reclamant într-o funcţie publică de consilier grad profesional superior, clasa I, treapta 1 de salarizare, potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 1/2009; a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor să plătească reclamantului suma ce reprezintă diferenţa existentă între cuantumul drepturilor salariale la care reclamantul era îndreptăţit, drepturi salariale aferente funcţie publice de consilier grad profesional superior, clasa 1, treapta 1 de salarizare, conform art. 4 alin. (2) din OUG nr. 1/2009 şi drepturile salariale efectiv încasate de către reclamant în baza Ordinului nr. 216/2009 emis de către Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, începând cu data de 9 aprilie2009 şi până la data reîncadrării efective a reclamantului în funcţia publică de consilier grad profesional superior, clasa I, treapta 1 de salarizare, conform art. 4 alin. (2) din OUG nr. 1/2009, sumă reactualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective a acestor drepturi salariale.
Instanţa de fond a mai dispus efectuarea menţiunilor în carnetul de muncă al reclamantului şi a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind anularea Ordinului nr.91/2009 emis de către Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Ordinul nr. 91 din 31 martie 2009 emis de către Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu şi eliberarea din funcţia publică de conducere a reclamantului, din motive neimputabile acestuia, instanţa de fond constatând că această situaţie de fapt a fost determinată de reorganizarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, funcţia publică de inspector şef adjunct ocupată de către reclamant fiind desfiinţată.
Examinând conţinutul actelor normative succesive care reglementează organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, respectiv HG nr. 748/2007, HG nr. 284/2009 şi HG nr. 882/2010, prima instanţă a reţinut că s-a produs o reală reorganizare a instituţiei publice pârâte, cu consecinţe asupra postului reclamantului, în sensul că funcţia publică de inspector şef adjunct ocupată de către reclamant a fost desfiinţată, în locul acesteia înfiinţându-se funcţiile publice de conducere de comisar şef şi de comisar şef-adjunct, ale căror atribuţii au fost modificate în proporţie de peste 50%.
Curtea a înlăturat criticile reclamantului, în sensul că Ordinul nr. 91/2009 este lovit de nulitate, apreciind că actul administrativ contestat conţine în mod clar şi explicit motivele de fapt şi de drept care au fundamentat emiterea acestuia.
În ceea ce priveşte Ordinul nr. 216 din 08 aprilie2009 emis de către Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, prin care reclamantul a fost numit în funcţia de Comisar I, principal, treapta 1 de salarizare, instanţa de fond a apreciat că, în măsura în care încetarea raporturilor de serviciu a avut loc datorită reorganizării instituţiei publice pârâte, se impune ca reclamantul să beneficieze ope legis de prevederile art. 4 din OUG nr. 1/2009.
Astfel, având în vedere faptul că funcţia de execuţie corespunzătoare funcţiei de conducere pe care a deţinut-o reclamantul era cea de Consilier, grad superior, clasa I, treapta 1 de salarizare, Curtea a considerat că se impunea ca reîncadrarea să se facă pe un astfel de post şi, în măsura în care nu exista un astfel de post vacant, ar fi trebuit să se procedeze la transformarea postului vacant potrivit prevederilor cuprinse în art. 4 alin. (2) şi (3) din OUG nr. 1/2009.
Prima instanţă a constatat faptul că reclamantul a fost numit într-o funcţie inferioară celei pe care acesta a deţinut-o anterior şi, pe cale de consecinţă, a dispus anularea Ordinului nr. 216/2009.
Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut incidenţa prevederilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, reclamantul fiind îndreptăţit la repararea pagubei suferite, prin acordarea drepturilor salariale pe care acesta nu le-a încasat.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile pârâte.
Împotriva sentinţei civile nr.780 din 02 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie invocând în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta a arătat că anularea Ordinul nr. 216 din 8 aprilie 2009 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor prin care intimatul – reclamant a fost numit în funcţia publică de execuţie de comisar principal, treapta I de salarizare, s-a dat cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale, instanţa dând o interpretare proprie a unor prevederi legale cu reglementări distinctă din punct de vedere al aplicării juridice. Recurenta a susţinut că intimatul a optat pentru ocuparea funcţiei publice oferite prin notificarea 1/333 din 31 martie 2009, cu adresa înregistrată la instituţie sub nr. 1/716 din 3 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti interpretând şi aplicând greşit prevederile art. 4 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în vederea salarizării personalului din domeniul bugetar.
S-a precizat că intimatul D.L. a ocupat funcţia publică de conducere de inspector şef ca urmare a promovării unui concurs, fără să fi deţinut anterior vreo funcţie publică de execuţie în cadrul vreunei instituţii publice , iar potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici o funcţie publică de conducere nu se raportează decât la gradul de apreciere a performanţelor profesionale ale celui numit, nefiind necesar ca acesta să deţină un anumit grad profesional specific funcţiei publice, aşa încât în mod corect s-a făcut încadrarea intimatului pe funcţia publică oferită, echivalarea în grad a postului oferit, realizându-se prin raportate la funcţia publică de execuţie pe care persoana ar fi deţinut-o în mod normal, dacă nu se afla pe un post de conducere.
A concluzionat recurenta că instanţa de fond s-a aflat în eroare în privinţa aplicării art. 4 din OUG nr. 1/2009, ale cărui alineate fac referire la situaţii juridice diferite, aspectele reglementate nefiind compatibile între ele, astfel că chiar dacă s-a admite incidenţa acestui text, se poate constata că s-au respectat dispoziţiile alin. (3), aplicabile în speţă.
O altă critică formulată de recurentă vizează acordarea sumelor de bani cu titlu de salarii intimatului, respectiv aplicarea indicelui de inflaţie sumelor deja încasate de către intimat, instanţa de fond contrazicându-şi astfel propria decizie, de anulare a Ordinului nr. 216 din 8 aprilie 2009, considerând valabile consecinţele juridice produse de acesta.
Recurenta a învederat că doctrina şi practica judiciară în materie au statuat că actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor de bani achitate cu titlu de salariu se va lua în calcul numai până în momentul efectuării plăţii, creându-se o corelaţie între salariul real şi cel nominal, de care persoana în cauză ar fi beneficiat la momentul la care îi erau datorate aceste drepturi băneşti şi momentul în care sumele de bani au intrat efectiv în patrimoniul acesteia, în calitate de beneficiar, astfel că aplicarea indicelui de inflaţie nu se putea acorda decât între data de 8 aprilie 2009 , până la momentul plăţii efective.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei, în sensul respingerii capetelor de cerere privind anularea Ordinului nr. 216 din 8 aprilie 2009 şi plata diferenţelor salariale.
2. Apărările intimatului
Intimatul – reclamant D.L. a depus la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, concluzionând că prima instanţă a aplicat corect dispoziţiile art. 4 din OUG nr. 1/2009 în privinţa sa, soluţia pronunţată fiind temeinică şi legală.
3.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului precum şi de dispoziţiile legale incidente, având în vedere şi prevederile art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Problema de drept dedusă judecăţii este de a stabili dacă în speţă, intimatului – reclamant D.L., eliberat din funcţia publică de inspector şef adjunct din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor prin Ordinul nr. 91 din 31 martie 2009, ca urmare a reorganizării aceste instituţii şi desfiinţării funcţiei publice de conducere ocupată de petent, îi erau aplicabile prevederile art. 4 din OUG nr. 1/2009 şi dacă Ordinul nr. 216 din 8 aprilie 2009, prin care petentul a fost numit pe perioadă nedeterminată în funcţia publică de execuţie de comisar principal, treapta 1 de salarizare, este emis cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare .
Art. 4 din OUG nr. 1/2009 prevede următoarele:
„(1) Persoanele care ocupă funcţii de conducere în instituţiile şi autorităţile publice care sunt supuse restructurării vor fi trecute pe un post vacant în cadrul structurii organizatorice aprobate potrivit legii.
(2) În cazul în care postul vacant este inferior postului aferent funcţiei de execuţie a persoanei care a ocupat funcţia de conducere, postul vacant va fi transformat la acel nivel.
(3) În situaţia în care în cadrul structurii organizatorice, aprobată potrivit legii, nu există un post vacant, se transformă postul propriu al persoanei care a ocupat funcţia de conducere la nivelul funcţiei de execuţie avute de aceasta."
Din conţinutul acestui text rezultă că s-a dorit de către legiuitor ca persoanele care au ocupat o funcţie publică de conducere în instituţii şi autorităţi publice supuse reorganizării, să-şi continue activitatea în cadrul acestora, pe un post vacant care să corespundă nivelului funcţiei de execuţie ocupată anterior de funcţionarul public numit în funcţia publică desfiinţată.
În speţă însă, intimatul – reclamant a ocupat funcţia publică de conducere prin concurs, fără ca anterior să fi deţinut vreo funcţie publică de execuţie.
Prin urmare, încadrarea acestuia pe funcţia publică de execuţie de comisar I principal, treapta I de salarizare, prin Ordinul nr. 216 din 8 aprilie 2009, ca urmare a acceptării ofertei notificate intimatului de recurentă este legală, intimatul fiind încadrat în funcţia publică de execuţie corespunzătoare pregătirii sale, pe care ar fi ocupat-o dacă nu ar fi fost numit în funcţia publică de conducere desfiinţată.
Este greşită susţinerea recurentului cum că nu s-ar fi respectat dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 188/1999, care prevăd ca în situaţia reorganizării unei instituţii sau autorităţi publice, funcţionarii publici să fie numiţi în noile funcţii publice în cazurile prev. la alin. (1) lit. a) – d), cu respectarea criteriilor enumerate la alin. (2) din text:
a) categoria, clasa şi, după caz, gradul profesional ale funcţionarului public;
b) îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică;
c) pregătirea profesională;
d) să fi desfăşurat activităţi similare.
În cazul intimatului aceste criterii au fost respectate, deoarece în sistemul reglementat de Legea nr. 188/1999 ocuparea unei funcţii publice de conducere se face prin aprecierea performanţelor profesionale ale celui numit, nefiind necesar ca acesta să deţină un anumit grad profesional specific funcţiei.
La eliberarea din funcţia publică, în cazul reorganizării, într-una din situaţiile enumerate la art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, criteriile enumerate la alin. (2) din text pentru ocuparea unei noi funcţii publice în cadrul compartimentelor instituţiei/autorităţii reorganizate au în vedere pregătirea profesională, experienţa anterioară, respectarea pe cât posibil a drepturilor câştigate înaintea ocupării funcţiei publice de conducere.
Intimatul – reclamant nu a avut anterior o funcţie publică de conducere şi nici o altă funcţie publică de execuţie, care să justifice criteriul experienţei în activităţi similare, astfel că în privinţa sa criteriile prevăzute de art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, s-au aplicat corect, prin încadrarea acestuia în postul corespunzător pregătirii sale, de comisar 1 , principal, treapta I, pe care l-ar fi putut ocupa în cazul în care nu ar fi îndeplinit atribuţiile unei funcţii publice de conducere.
Astfel fiind, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea 554/2004, se va admite recursul pârâtei, se va modifica în parte sentinţa, urmând a se respinge capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 216/2009 şi a celui privind diferenţe salariale, faţă de această soluţie fiind inutilă analiza celei de-a doua critici formulată de recurenta pârâră, ce vizează actualizarea drepturilor băneşti deja încasate de intimat.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor împotriva sentinţei civile nr. 780 din 02 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge şi capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 216/2009, precum şi a celui privind plata diferenţelor salariale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3570/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3590/2011. Contencios → |
|---|
