ICCJ. Decizia nr. 3590/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3590/2011
Dosar nr.681/42/2010
Şedinţa publică din 21 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Instanţa de fond
1. Acţiunea reclamantului
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanta SC I.C. SRL a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1518 din 5 martie 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 1518 din 5 martie 2010, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii formulate.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente, precizând că procedura de executare silită a fost începută.
2. Apărările pârâtei
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, întrucât prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrativ fiscale nu a fost răsturnată.
3. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din 08 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC I.C. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1518 din 5 martie 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 1518 din 5 martie 2010, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii pe fond.
Pentru a pronunţa aceasta soluţie, instanţa de fond, examinând cadrul legal incident, a apreciat că în cauza dedusă judecăţii sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, Curtea a constatat că există riscul producerii unei pagube iminente, întrucât s-a pornit executarea silită a două imobile ale societăţii reclamante pentru debitul ce face obiectul deciziei de impunere atacate şi a raportului de inspecţie fiscală.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat, instanţa de fond a reţinut faptul că, potrivit argumentelor reclamantei, contravaloarea serviciilor efectuate de terţi, în sumă totală de 4.352.844 lei, nu a fost achitată efectiv emitenţilor de către societatea reclamantă, la data operaţiunii de dare în plată a unor imobile, iar între firmele creditoare şi reclamantă au fost încheiate contracte de cesiune de creanţe şi, având în vedere că această sumă a fost stabilită ca fiind nedeductibilă de către organele de inspecţie fiscală, există o îndoială cu privire la legalitatea actelor administrative atacate.
II. Instanţa de recurs
1. Criticile pârâtei
Împotriva încheierii din 08 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că prima instanţă a ignorat caracterul executoriu al actelor administrativ fiscale, care se bucură de prezumţia de legalitate, neexecutarea acestora fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Recurenta a învederat că suspendarea executării actului administrativ reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu, întreruperea vremelnică a efectelor actului administrativ neputându-se dispune, decât în cazul existenţei cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
S-a susţinut că în speţă aceste condiţii nu erau îndeplinite, prima instanţă nemotivând „cazul bine justificat" decât prin trimiterea la prejudiciul pe care societatea l-ar putea suferi în cazul executării silite, sau la faptul că s-a introdus acţiune prin care se contestă Decizia de impunere a cărei suspendare se solicită, împrejurări care nu se circumscriu noţiunii definite de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege.
Recurenta a arătat că nu s-a probat nici „paguba iminentă", faptul că s-a pornit executarea silită a două imobile aparţinând societăţii reclamante nefiind de natură a dovedi prejudiciul iminent, în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
2. Apărările intimatei
Intimata – reclamantă, prin apărătorul său în instanţă, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art. 308 alin. (2) C. proc. civ.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând încheierea criticată prin prisma motivelor recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Actele administrativ fiscale se bucură de prezumţia de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării fiind o măsură de excepţie, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform acestui text, suspendarea unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Art. 2 lit. t) din Legea 554/2004 prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea de fapt şi drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a constatat în mod greşit că în speţă erau îndeplinite toate condiţiile legale, pentru a se putea proceda la suspendarea Deciziei de impunere nr. 1518 din 5 martie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală cu acelaşi număr şi dată emise de recurenta D.G.F.P. Prahova în sarcina intimatei SC I.C. SRL.
Prin Decizia de impunere a cărui suspendare s-a solicitat s-au stabilit în sarcina intimatei – reclamante obligaţii de plată către bugetul de stat de 1157885 lei , pe care aceasta le-a contestat numai în parte, respectiv numai în privinţa impozitului pe venituri din dividende în valoare de 696455 lei şi a majorărilor de întârziere aferente în valoare de 331332 lei.
Cu privire la aceste sume, rezultă din Decizia de impunere a cărei suspendare s-a solicitat, că în urma unui alt control, din anul 2007, prin Decizia de impunere nr. 651 din 28 iunie 2007 s-au stabilit ca fiind nedeductibile fiscal cheltuieli de consultanţă şi marketing în sumă de 4352844 lei, efectuate de SC I.C. SRL Ploieşti pentru care s-a calculat o diferenţă suplimentară la impozitul pe profit, contestaţia societăţii fiind respinsă prin sentinţa nr. 85 din 31 martie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 4082 din 13 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În luna noiembrie 2007 s-au încheiat două contracte de cesiune de creanţă, fiind cesionate de către două firme cipriote creditoare cedente, către asociaţii cesionari ai societăţii intimate,creanţe în valoare de 685829,43 dolari SUA şi respectiv 1500000 dolari SUA - filele 87-91 dosar fond, încheindu-se şi un contract de împrumut între respectivii asociaţi şi societatea intimată în valoare de 11608039 lei, pe perioada verificată de organele fiscale fiind date în plată asociaţilor clădiri şi terenuri aparţinând societăţii intimate în valoare de 4352844 lei , - filele 93-95 acelaşi dosar, în scopul achitării datoriilor, organele fiscale considerând că operaţiunea de preluare a activelor de către asociaţi, din patrimoniul intimatei, în contul serviciilor de consultanţă considerate cheltuieli nedeductibile reprezintă o distribuire de dividende, pentru care se datorează impozit, conform art. 7 şi art. 67 din Legea nr. 571/2003.
Prima instanţă nu a motivat deloc în ce constă „cazul bine justificat", nerelevând nicio împrejurare de fapt sau de drept care să aibă ca efect inducerea unei îndoieli legitime şi serioase cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal a cărui suspendare s-a solicitat.
Faptul că intimata – reclamantă a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere nr. 1518/2010 emisă în sarcina sa de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, sau că a achitat cauţiunea prevăzută de lege, nu reprezintă dovezi ale cazului bine justificat, iar împrejurarea că s-a pornit executarea silită a două imobile aparţinând intimatei nu probează îndeplinirea cerinţei cazului bine justificat reglementată de art. 14, coroborat cu art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004,ci poate reprezenta eventual un început de dovadă a unui prejudiciu viitor.
Neîndeplinirea uneia din condiţiile prevăzute a fi îndeplinite simultan de textul art. 14 din Legea 554/2004 conduce la respingerea cererii de suspendare, astfel că este inutil a se mai analiza condiţia pagubei iminente.
Astfel fiind, în temeiul disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea 554/2004, urmează a se admite recursul pârâtei şi a se modifica în tot încheierea atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de suspendare a executării deciziei de impunere şi raportului de inspecţie fiscală înregistrate la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova sub nr. 1518 din 5 martie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova împotriva încheierii din 08 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică încheierea atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de SC I.C. SRL Ploieşti .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3584/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3594/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
