ICCJ. Decizia nr. 3616/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3616/2011
Dosar nr. 2047/100/2010
Şedinţa publică din 22 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 15 aprilie 2010 reclamantul T.V.G. a chemat în judecată Comisia Parlamentară a revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 , solicitând obligarea acestora să-i emită certificatul de „Luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989", ce i se cuvine conform Legii nr. 341/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 334 din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia invocată de pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în esenţă că, potrivit Legii nr. 341/2004, certificatele de revoluţionar eliberate anterior în baza Legii nr. 42/1990, se preschimbă la propunerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu avizul Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din decembrie 1989.
Or, reclamantul, membru fondator al Asociaţiei 22 decembrie Maramureş, nu a făcut dovada că deţine certificat de revoluţionar eliberat potrivit Legii nr. 42/1990, din actele dosarului rezultând că prin Decretul nr. 226/1992 emis de Preşedintele României s-a conferit titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989" unei alte persoane, T.V. din Braşov, astfel încât cererea de preschimbare nu este admisibilă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul T.V.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a invocat încălcarea abuzivă a dreptului său de a beneficia de preschimbarea certificatului care să ateste că i s-a conferit titlul de „luptător în revoluţie", deşi a depus toate actele necesare şi i s-a comunicat iniţial de către pârâte că i s-a avizat favorabil cererea.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Potrivit Legii nr. 341/2004, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, după analizarea dosarelor persoanelor ce solicită preschimbarea certificatelor de revoluţionar, cu avizul comisiei parlamentare, va elibera noul tip de certificat şi va face propuneri Preşedintelui României pentru acordarea unuia dintre titlurile prevăzute la art. 3 din lege.
Aşadar, titlurile instituite de actul normativ susmenţionat se acordă avându-se în vedere calităţile şi titlurile atestate potrivit Legii nr. 42/1990.
Întrucât în cauză, reclamantul nu a făcut dovada că este posesorul unui certificat de revoluţionar obţinut conform Legii nr. 42/1990, în mod justificat, pârâţii nu au putut proceda la preschimbarea noului tip de certificat.
Cât priveşte împrejurarea că iniţial, i s-a comunicat reclamantului că i s-a soluţionat favorabil cererea şi urmează a fi tipărit noul certificat, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a învederat că s-a făcut confuzie cu dosarul unei alte persoane, purtând numele T.V., cu alte date de stare civilă, cu domiciliul în Braşov.
În concluzie, întrucât nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat, astfel cum este definită această sintagmă în art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, în mod întemeiat s-a dispus respingerea acţiunii.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.V.G. împotriva sentinţei nr. 334 din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3613/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3619/2011. Contencios → |
---|