ICCJ. Decizia nr. 3658/2011. Contencios

I. Circumstanțe cauzei.

1. Obiectul acțiunii.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta P.B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa județeană de Pensii Constanța, anularea hotărârii nr. 32638 din 4 septembrie 2009 emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este născută în perioada refugiului părinților săi, care au fost strămutați din Bulgaria în urma Tratatului de la Craiova.

2. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința nr. 84/ CA din 4 martie 2010, Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, că potrivit actelor de stare civilă se confirmă nașterea numitei R.B. la data de 29 noiembrie 1944 din părinții S. și E.R., în localitatea Ceamurlia de Sus, Raionul Istria, iar ulterior, în registrul stării civile al Consiliului Popular al comuna Baia, județul Tulcea, a fost înregistrată sub nr. 1 din 27 ianuarie 1970 căsătoria dintre P.S. și R.B., aceasta din urmă luând ca nume comun în căsătorie - P.

Totodată, din extrasului Arhivelor Naționale M.I.R.A., Direcția Județeană Tulcea întocmit în anul 1941 de către autoritățile române, rezultă numele celor evacuați și care au fost despăgubiți pentru recoltele abandonate printre care figurează și S.G.R., evacuat din comuna Cazalgicli, jud. Durostor.

Se reține astfel că la momentul schimbului de populație prin plecarea românilor din Caliacra și Durostor, părinții reclamantei aveau vârstele de 28 ani tatăl și 18 ani mama, iar după patru ani respectiv la data de 29 noiembrie 1944 aceasta din urmă a născut-o pe reclamantă în comuna Ciamurlia de Sus, Raionul Istria.

Așa fiind, prima instanță a făcut aplicarea prezumției absolute a timpului legal al concepției, reținând că și în condițiile în care s-ar aplica limita maximă a prezumției de 300 zile anterior nașterii reclamantei, ca fiind cea mai lungă perioadă de concepție, nu se ajunge la anul 1940, când autorii reclamantei au fost evacuați din comuna Cazalcigli, județul Durostor, respectiv Cadrilaterul.

Concluzionând a reținut faptul că potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 este necesară îndeplinirea a trei condiții cumulative pentru a putea fi declarat beneficiar al legii, respectiv în intervalul cuprins între 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945 persoana cetățean român să fi fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu din motive etnice.

Or, în speță, a apreciat instanța că reclamanta nefăcând dovada deplină a strămutării sale efective, nu poate beneficia de dispozițiile reparatorii.

3. Calea de atac exercitată în cauză.

împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

în motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea, constatând că la data strămutării părinților săi nu era născută, fără să aibă în vedere faptul că a suferit consecințele strămutării împreună cu familia sa și practica instanței supreme în spețe similare, care a statuat că de prevederile Legii 189/2000 beneficiază toate persoanele născute până la data de 6 martie 1945, dacă părinții acestora au fost strămutați. Or, din actele dosarului rezultă atât faptul că părinții săi au fost strămutați, cât și împrejurarea că a fost născută anterior datei de 6 martie 1945, astfel că îndeplinește condițiile pentru a beneficia de drepturile conferite de lege.

Prin concluziile scrise depuse la dosar recurenta-reclamantă reiterează criticile din recurs.

II. Considerentele înaltei Curți, asupra cererii.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte, constată că recursul este fondat.

1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate.

Potrivit art. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

în conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)).

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Din conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

Instanța de control judiciar, constată că, în speță, a fost audiat martorul L.N. propus de reclamantă, din a cărui depoziție, aflată la fila 32 din dosarul de fond, rezultă că părinții reclamantei, dar și părinții săi, au fost nevoiți să se refugieze din Bulgaria și s-au stabilit în România în anul 1940, în comuna Ceamurlia de Sus, județul Tulcea, reclamanta fiind născută în anul 1944, în această localitate, iar frații reclamantei erau născuți la momentul plecării din Bulgaria.

Din actele de stare de civilă depuse la dosar rezultă faptul că reclamanta a fost născută în data de 29 noiembrie 1944, deci în perioada refugiului părinților săi.

Susținerile reclamantei și ale martorului referitoare la perioada refugiului și persecuțiile etnice suferite sunt confirmate de actele de stare civilă și de extrasul eliberat de Arhivele Naționale - Direcția județeană Tulcea, aflat în fotocopie la fila 25 din dosarul de fond, privind tabloul de coloniști și evacuați din Cadrilater, din care rezultă că tatăl reclamantei figurează pe acest tablou.

Prin urmare, se constată că fiind născută după strămutarea părinților săi, recurenta-reclamantă a împărtășit situația părinților strămutați, suportând consecințele morale și materiale ale acestei strămutări care, începând cu data nașterii, s-au răsfrânt și asupra sa.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultând, cu prisosință, atât persecuția la care recurenta-reclamantă a fost supusă, cât și perioada exercitării acesteia, instanța de control judiciar constată că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea acesteia, în condițiile în care, încadrându-se în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, reclamanta este îndreptățită să beneficieze de compensațiile acordate de acest act normativ, pentru perioada corespunzătoare refugiului, respectiv 29 noiembrie 1944 - 6 martie 1945.

2. Soluția pronunțată în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte, a admis recursul formulat, a modificat sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la recunoașterea drepturilor cuvenite reclamantei, conform legii.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3658/2011. Contencios