ICCJ. Decizia nr. 3660/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 4143 din 26 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârât, și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul Z.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor având ca obiect anularea Ordinului M.A.I. nr. S/II/5786 din 31 decembrie 2009, reintegrarea sa în funcția deținută anterior emiterii ordinului, de subinspector în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri constând în cuantumul drepturilor bănești ce i s-ar fi cuvenit de la data de 10 decembrie 2009, când a fost trecut în rezervă, și până la reintegrarea sa în funcție.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul s-a adresat Inspectoratului județean de Poliție Ilfov la 11 decembrie 2009, înainte de emiterea ordinului M.A.I. atacat în speță (31 decembrie 2009), cu o cerere a cărei copie nu a fost depusă la dosar, la care a primit răspuns prin adresa nr. 434.460 din 05 ianuarie 2010, prin care i s-a adus la cunoștință faptul că a fost comunicată soluția Curtea de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosar.
Prin adresa respectivă s-a mai precizat că au fost întreprinse demersurile necesare în vederea încetării raporturilor de serviciu începând cu data de 10 decembrie 2009, dar până în momentul întocmirii adresei, inspectoratul nu primise ordinul ministrului în acest sens.
Totodată, prima instanță a reținut că reclamantul a depus la dosar și cererea adresată autorității pârâte, prin care a solicitat reîncadrarea sa în corpul ofițerilor de poliție, invocând motive de nelegalitate a ordinului M.A.I. din 31 decembrie 2009, însă această cerere a fost formulată și înregistrată la sediul autorității la data de 12 aprilie 2010, ulterior introducerii acțiunii în anularea actului administrativ(15 ianuarie 2010), constatându-se astfel că reclamantul nu a îndeplinit condiția prealabila a exercitării recursului administrativ, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Z.M.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat că înscrisul datat 11 decembrie 2009 ce reprezintă cererea înregistrată la I.P.J. Ilfov sub nr. 434.460 dovedește intenția recurentului-reclamant a se revoca ordinul contestat și implicit de a se reveni la situația anterioară emiterii acestui act administrativ, astfel că pe cale de consecință se impune respingerea excepției inadmisibilității acțiunii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin întâmpinare, intimatul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate.
Examinând cauza, înalta Curte, reține că nu este fondată critica adusă de recurent soluției instanței de fond care a observat în mod corect că procedura administrativă prealabilă este o condiție suplimentară și obligatorie pentru exercitarea dreptului la acțiune în materia contenciosului administrativ, iar neparcurgerea acestei proceduri afectează însuși exercițiul acestui drept și se sancționează cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Raportându-se la probatoriul administrat, judecătorul fondului a stabilit că în lipsa adresei din 11 decembrie 2009 către I.P.J. Ilfov, invocată de reclamant, al cărei conținut a rezultat ca fiind aducerea la cunoștință reclamantului a sentinței pronunțate în dosar, nu se poate vorbi de formularea unui recurs grațios în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cum de altfel nu poate fi asimilată unei plângeri administrative prealabile nici cererea înregistrată la Ministerul Administrației și Internelor la data de 12 aprilie 2010, respectiv ulterior înregistrării pe rolul Curții de Apel București, a acțiunii prin care s-a solicitat anularea Ordinului nr. S/II/5786 prin care ministrul administrației și internelor a dispus încetarea raportului de serviciu și trecerea în rezervă a reclamantului urmare unei sentințe penale definitive.
Constatând că soluția instanței de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București, este legală și temeinică, văzând și art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
| ← ICCJ. Decizia nr. 3659/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3658/2011. Contencios → |
|---|
