ICCJ. Decizia nr. 3668/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3668/2011
Dosar nr. 599/42/2010
Şedinţa publică de la 23 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţe cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii S.I.V. şi S.R.A., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor, anularea deciziei nr. 7041 din 18 noiembrie 2009 emisă de pârâta Comisia Centrală prin care s-a stabilit acordarea de despăgubiri în sumă de 416.900 lei şi obligarea acestei pârâte să emită o nouă decizie privind titlul de despăgubire la justa valoare a imobilului proprietatea reclamanţilor, situat în Ploieşti.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că în temeiul Legii nr. 10/2001 au formulat notificare pentru restituirea în natură a imobilului teren şi construcţii situat în Ploieşti, prin Dispoziţia nr. 3815 din 11 iulie 2006 Primăria Ploieşti a propus acordarea de măsuri reparatorii şi a înaintat dosarul la Comisia Centrală în iulie 2006, şi pentru că au trecut trei ani fără ca pârâta să emită dispoziţie privind titlul de despăgubire, au promovat acţiune în instanţă, ce formează obiectul dosarului nr. 540/42/2009. În acest litigiu au arătat că s-au efectuat două rapoarte de evaluare, primul favorabil reclamanţilor, iar al doilea cu valoarea iniţială scăzută cu peste 75%.
Reclamanţii au mai arătat că au contestat raportul de evaluare întocmit de expertul P.C., însă fără a li se comunica un punct de vedere pârâta Comisia Centrală a emis Decizia nr. 7041 din 18 noiembrie 2009 prin care s-a dispus acordarea de titluri de despăgubiri în cuantum de 416.900 lei, iar la plângerea formulată împotriva acestei decizii autoritatea pârâtă nu le-a comunicat niciun răspuns, primind în schimb o scrisoare din partea expertului evaluator care a arătat că a întocmit lucrarea în mod corect, fără ca anterior să li se fi comunicat întreg raportul de evaluare, ci doar o parte, fără anexele ce au stat la baza acestuia.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor invocat excepţia conexităţii prezentei cauze cu cea ce face obiectul dosarului nr. 540/42/2009, şi a solicitat respingerea acţiunii, întrucât la emiterea deciziei contestate au fost respectate dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în raport de actele aflate la dosarul de despăgubire, instanţa neavând competenţa a se substitui Comisiei ale cărei atribuţii sunt cele expres reglementate de actul normativ precizat.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, întrucât nu are atribuţii legale în această materie.
Prin încheierea pronunţata în şedinţa publică din 7 noiembrie 2010, prima instanţă a respins excepţia conexităţii dosarului nr. 599/42/2010 la dosarul nr. 540/42/2009, iar în şedinţa publică din 11 octombrie 2010 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 214 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanţi, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au investit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat anularea Deciziei nr. 7041/2009 şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind titlul de despăgubire la justa valoare a imobilului situat în situat în Ploieşti, nemulţumirile acestora vizând cuantumul despăgubirilor din raportul de evaluare întocmit de expertul P.C., caz în care au apreciat că se impune efectuarea unei expertize prin care să se stabilească valoarea imobilului.
Prima instanţă a reţinut că, în speţă, după parcurgerea procedurii administrative respectiv, înregistrarea dosarului, analizarea acestuia, evaluarea imobilului de către un expert evaluator, autoritatea pârâtă a emis Decizia nr. 7041 din 18 noiembrie 2009 privind titlul de despăgubire în favoarea celor doi reclamanţi în cuantum de 416.900 lei, conform raportului de evaluare întocmit de evaluatorul C.P.
Anterior emiterii deciziei în litigiu, a fost întocmit un raport de evaluare de către evaluatorul H.A.F., iar urmare verificării acestui raport de către consilierul cu atribuţii în acest domeniu, Comisia Centrală a decis în şedinţa din 30 iunie 2009 reevaluarea imobilului în litigiu, prevederile punctelor 16.12 şi 16.13 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, fiind respectate.
În cauză s-a întocmit un nou raport de evaluare de către expertul C.P., care a comunicat iniţial reclamanţilor o sinteza a raportului de evaluare, iar ulterior întreg raportul, s-au formulat obiecţiuni de către reclamanţi, iar evaluatorul a comunicat acestora răspunsul la obiecţiuni, respectându-se astfel prevederile punctului 16.5 din H.G. nr. 1095/2005. Ulterior, aportul de evaluare a fost aprobat de Comisia Centrală în şedinţa din 18 noiembrie 2009 şi s-a procedat la emiterea deciziei privind titlul de despăgubire pentru suma de 416.900 lei, valoare ce reprezintă valoarea de piaţă a imobilului, raportul de evaluare fiind întocmit în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare, respectiv art. 3 lit. d) şi e) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Aşa fiind, judecătorul fondului reţinând că valoarea privind titlul de despăgubire în cuantum de 416.900 lei este corect stabilită, potrivit standardelor internaţionale de evaluare, ea reprezintă valoarea de piaţă a imobilului la momentul întocmirii raportului de evaluare, ţinându-se seama de caracteristicile lui, de locaţia acestuia şi de preţul imobilelor similare practicat pe piaţa liberă, a constatat că titlul de despăgubire emis în favoarea reclamanţilor reflectă justa valoare a imobilului proprietatea acestora şi nu se impune reevaluarea lui. De altfel, reevaluarea nu se poate realiza decât potrivit dispoziţiilor speciale din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi din H.G. nr. 1095/2005, care au fost respectate atât de autoritatea pârâtă, cât şi de evaluatorul C.P.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motive încadrate în drept în prevederile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenţii-reclamanţi au arătat că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia conexităţii cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 540/42/2009 cu pricina ce formează obiectul dosarului de faţă, întrucât sunt îndeplinite condiţiile art. 164 C. proc. civ., obiectul şi cauza celor două litigii având o strânsă legătură.
O altă critică adusă de recurenţi hotărârii atacate vizează aspectul soluţionării cauzei la termenul de judecată din 11 octombrie 2010 în condiţiile în care era lipsă de procedură cu reclamanţii care nu au fost citaţi. În opinia acestora, trecând peste lipsa de procedură, soluţia corectă ar fi fost suspendarea judecăţii cauzei pentru lipsa părţilor, întrucât aceştia nu au solicitat judecata cauzei în lipsă, şi nu soluţionarea ei pe fond, apreciind astfel că au fost privaţi de dreptul la apărare.
Pe fondul cauzei, recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică.
În cauză, autoritatea pârâtă a dispus reevaluarea imobilului în litigiu de către un nou expert, deşi nu s-a făcut dovada că la prima evaluare imobilul ar fi fost supraevaluat.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut că în cadrul procedurii administrative au formulat obiecţiuni împotriva acestui ultim raport de evaluare a imobilului, autoritatea pârâtă nu a răspuns acestora într-un termen rezonabil, procedând la emiterea deciziei nr. 7041 din 18 noiembrie 2009, comunicată lor, deşi toată corespondenţa fusese purtată până atunci cu mandatarul acestora. Astfel, consideră că au fost prejudiciaţi prin atitudinea pârâtei care a emis decizia, în condiţiile în care mai exista un litigiu pe rol cu privire la dosarul de despăgubire, caz în care se impunea aşteptarea soluţiei în cauza respectivă.
În concluzie, recurenţii-reclamanţi au arătat că evaluarea dispusă în această etapă a procedurii este admisibilă şi se impune în scopul soluţionării legale şi temeinice a cauzei, fiind de neconceput ca, în cadrul controlului judiciar, să nu poată fi stabilit dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat admiterea excepţiei conexităţii, iar pe fond a cerut respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Soluţia pronunţată de prima instanţă atât în privinţa excepţiei, cât şi în privinţa fondului cauzei este legală.
1.1. Referitor la excepţia conexităţii celor două cauze, constată că nu este îndeplinită condiţia cu privire la părţi, în speţă, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, nefiind incidente prevederile art. 164 C. proc. civ.
1.2. Cât priveşte critică potrivit căreia prima instanţă a soluţionat cauza deşi procedura nu era legal îndeplinită cu reclamanţii, nu poate fi primită. Din actele dosarului rezultă că reclamanţii au avut termen în cunoştinţă, iar pârâta, legal citată, a solicitat judecata cauzei în lipsă. La data de 07 octombrie 2010 când s-a acordat termen în continuare pentru 11 octombrie 2010, reclamanţii au fost reprezentaţi de avocat, deci avea cunoştinţă de data când a fost amânată pricina, caz în care în mod corect prima instanţă a purces la soluţionarea pricinii în lipsa părţilor.
Într-un litigiu este necesar ca una dintre părţi să solicite judecata cauzei în lipsă, şi nu toate părţile, pentru ca instanţa să soluţioneze cauza în lipsa părţilor legal citate sau când operează instituţia termenului în cunoştinţă, aşa cum s-a întâmplat în speţă, caz în care nu se mai impune citarea părţilor.
De asemenea, nu se poate reţine că reclamanţilor li s-a încălcat dreptul la apărare, în raport de prevederile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului.
Critica recurenţilor potrivit căreia decizia în litigiu a fost emisă deşi se impunea să se aştepte soluţia ce urma să se pronunţe în cauza aflată pe rolul instanţei ce viza acelaşi dosar de despăgubire nu poate fi primită, în raport de prevederile art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, acest act fiind emis cu respectarea prevederilor legale în materie.
1.3. Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi au supus controlului instanţei de contencios administrativ decizia nr. 7041/2009 emisă de autoritatea pârâtă prin care a fost emis titlul de despăgubire în cuantum de 416.900 lei, pentru imobilul situat în Ploieşti, conform raportului de evaluare întocmit de expertul evaluator C.P.
În esenţă, reclamanţii au contestat cuantumul total al despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii în baza unui raport de expertiză tehnică judiciară.
Potrivit art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Titlului VII ";Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv"; din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente: ";Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât şi persoanelor îndreptăţite solicitante. În măsura în care acestea din urmă formulează obiecţiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecţiunile formulate şi răspunsul la aceste obiecţiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu şi Comisiei Centrale. Astfel, dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură administrativă de soluţionare a cererilor de retrocedare în situaţia în care se acordă despăgubiri.
Această procedură include o etapă specială de evaluare a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, de către evaluatori independenţi, stabiliţi în mod aleatoriu. Acest procedeu exclude, în principiu, subiectivitatea evaluării şi se bazează pe criterii transparente, unanim recunoscute internaţional.
Pe de altă parte, Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, prevăd, la pct. 16.13, posibilitatea persoanei îndreptăţite la despăgubiri ca pe tot parcursul desfăşurării procedurii de specialitate, să fie asistată de un evaluator ales şi remunerat de el.
Caracterul evident contradictoriu al procedurii administrative în etapa evaluării are rolul de a asigura dreptul persoanei beneficiare de a obţine o evaluare cât mai apropiată de realitatea pieţei de la acel moment.
Instanţa de control judiciar constată, din actele dosarului, că raportul de evaluare întocmit în cauză a fost comunicat recurenţilor reclamanţi, iniţial sub formă de sinteză şi ulterior în întregul lui, s-au formulat obiecţiuni la care s-a răspuns, fiind respectate astfel prevederile punctului 16.5 din H.G. nr. 1095. Ulterior acest raport de evaluare a fost aprobat în şedinţa Comisiei Centrale din data de 18 noiembrie 2009, fiind emisă decizia privind titlul de despăgubire, în favoarea reclamanţilor, pentru suma de 416.900 lei.
De asemenea, nu pot fi primite criticile ce vizează în fapt conţinutul raportului de evaluare şi preţul stabilit de către expert, apreciat ca fiind neserios în condiţiile în care valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor s-a făcut prin raport de evaluare întocmit în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare, respectiv art. 3 lit. d) şi e) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de evaluatorul desemnat în condiţiile art. 16 pct. 14 din H.G. nr. 1095/2005.
În plus, prima instanţă, analizând raportul de evaluare, a constatat că a fost efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale, iar valoarea stabilită este una care reflectă nivelul realist al pieţei, fiind prezentate în detaliu metodele de evaluare utilizate de expert, în funcţie de caracteristicile imobilului, de locaţia acestuia şi de preţul imobilelor similare practicat pe piaţa liberă, fără a se reţine o deosebire substanţială între acestea şi preţul determinat de expert.
Prin urmare, Înalta Curte constată că decizia privind titlul de despăgubire emis în favoarea recurenţilor-reclamanţi reflectă justa valoare a imobilului proprietatea acestora, valoarea stabilită reprezentând valoarea de piaţă a respectivului imobil, în conformitate cu prevederile legale în materie, ce au fost respectate în cauză.
Altfel spus, nu pot fi reţinute, ca aspecte de nelegalitate vizând emiterea actului administrativ contestat, aspectele invocate vizând subevaluarea de către expertul tehnic a imobilului în discuţie.
În fine, hotărârea primei instanţe nu este criticabilă nici din perspectiva încălcării prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, pentru că instanţa a efectuat un control adecvat al legalităţii deciziei şi al modului în care autoritatea emitentă şi-a exercitat dreptul de apreciere. În situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane, aşa cum sunt cele rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 şi a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 autorităţilor naţionale trebuie să li se recunoască o marjă largă de apreciere în alegerea măsurilor reparatorii pentru privarea de proprietate şi a nivelului indemnizaţiilor acordate, fiind ţinute doar să asigure un raport rezonabil cu valoarea bunurilor în discuţie.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 7-9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.I.V. şi S.R.A. împotriva sentinţei nr. 214 din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3667/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3670/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
