ICCJ. Decizia nr. 3656/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3656/2011
Dosar nr. 42467/3/2009
Şedinţa publică de la 23 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţe cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantului B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale: anularea Ordinului nr. 2099 din 09 octombrie 2009 emis de pârâtă, fiind lovit de nulitate absolută; repunerea în situaţia anterioară, în sensul reintegrării în funcţia şi locul de muncă avut înaintea ordinului contestat; obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri băneşti, egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate precum şi cu celelalte drepturi băneşti de care ar fi beneficiat, de la data emiterii ordinului şi până la reintegrarea efectivă; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul nr. 1185 din 28 mai 2009 a fost numit în funcţia de director coordonator în cadrul Oficiului judeţean de Consultanţă Agricolă Ilfov, iar prin ordinul nr. 2099 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în data de 12 octombrie 2009 s-a dispus, începând cu data de 12 octombrie 2009, acordarea preavizului de 15 zile lucrătoare, iar după expirarea perioadei de preaviz încetarea aplicabilităţii ordinului nr. 1185 din 28 mai 2009 şi a contractului de management din 28 mai 2009.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei materiale, excepţia lipsei de obiect a primului capăt de cerere, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 3547 din 03 decembrie 2009, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 3933 din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de obiect a capătului 1 al acţiunii, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, a admis acest capăt de cerere şi a anulat ordinul nr. 2099 din 09 octombrie 2009 emis de pârât.
Prin aceeaşi sentinţă a respins capătul 2 al acţiunii, ca fiind lipsit de obiect şi a admis capătul 3 al acţiunii, a obligat autoritatea pârâtă să achite drepturile salariale corespunzătoare funcţiei deţinute anterior de la data emiterii Ordinului anulat şi până la data rămânerii definitive şi irevocabile a prezentei hotărâri, respingând cererea de cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect a primului capăt de cerere, prima instanţă a reţinut că obiectul acestui capăt de cerere îl formează actul administrativ atacat, iar nu funcţia publică din exercitarea căreia reclamantul a fost eliberat, iar acest act a produs efecte juridice şi va produce în continuare până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că prin Ordinul nr. 1185 din 28 mai 2009 reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator al Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Ilfov, emis de pârât, în baza O.U.G. nr. 37/2009, iar acesta a exercitat atribuţiile funcţiei în baza contractului de management din 28 mai 2009.
Prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ulterior fiind abrogată prin art. IV din O.U.G. nr. 105/2009.
În speţă, ordinul nr. 2099 din 09 octombrie 2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia deţinută a fost emis ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale şi ale unor servicii publice precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local.
Reţinând că O.U.G. nr. 105/2009 a fost declarată neconstituţională prin decizia nr. 1629/2009 de Curtea Constituţională şi cum ordinul nr. 2099 din 09 octombrie 2009 a fost emis în baza O.U.G. nr. 105/2009, prima instanţă a constatat că acest ordin a rămas fără temei legal, fiind lovit de nulitate.
Referitor la capătul 2 de cerere al acţiunii reclamantului, prin care s-a solicitat repunerea în situaţia anterioară, în sensul reintegrării în funcţia deţinută anterior, prima instanţă a reţinut că prin declararea ca neconstituţională a O.U.G. nr. 37/2009, funcţia de director coordonator nu numai că a fost desfiinţată prin O.U.G. nr. 105/2009, dar a fost lipsită de temei legal de Curtea Constituţională, astfel că, aceasta nu doar că nu mai există în momentul de faţă, dar nici nu mai poate fi înfiinţată, caz în care a apreciat că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
În ceea ce priveşte capătul 3 de cerere al reclamantului, privind obligarea pârâtului la despăgubiri băneşti, prima instanţă a reţinut că această cerere este întemeiată pentru perioada în care ordinul anulat şi-a produs efectele, respectiv 09 octombrie 2009 – data emiterii ordinului şi data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă nu a arătat motivele pe care se sprijină hotărârea atacată, hotărârea ce a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii.
O primă critică adusă acestei hotărâri este aceea că prima instanţă nu s-a pronunţat în limita obiectului acţiunii cu care a fost învestită, în sensul că s-a solicitat obligarea pârâtului la plata salariilor indexate de la data emiterii ordinului atacat şi până la reintegrarea efectivă, or, instanţa a dat ceea ce nu s-a cerut, obligând pârâtul la plata acestor pretenţii până la data rămânerii definitive şi irevocabile a prezentei hotărâri.
O altă critică a recurentului se referă la faptul că hotărârea pronunţată în cauză este contradictorie, pentru că deşi instanţa a respins cererea privind reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută ca lipsită de obiect, a admis cererea de despăgubiri constând în venituri salariale, chiar cu depăşirea limitei cererii cu care a fost învestită. Or, câtă vreme aceasta a constatat că funcţia de director coordonator ocupată de reclamant a fost desfiinţată, fiind lipsită de temei legal, acest raţionament juridic devine incident şi cu privire la cererea de despăgubiri.
Totodată, recurentul-pârât a arătat că hotărârea este contradictorie şi prin prisma faptului că deşi prima instanţă nu distinge categoria nulităţii, respectiv dacă este relativă sau absolută, rezultă că aceasta a avut în vedere nulitatea absolută a actului, or, efectul nulităţii absolute îl constituie repunerea părţilor în situaţia anterioară ca şi cum actul nu ar mai fi existat.
De asemenea, a arătat recurentul că prima instanţă a ignorat faptul că pricina este lipsită de obiect.
În fine, recurentul-pârât a susţinut că pretenţia dedusă judecăţii este nefondată, având în vedere că funcţia deţinută de reclamant nu mai există, ordinul în litigiu a fost emis de autoritatea pârâtă cu respectarea normelor de drept în vigoare, acţionând în limitele şi în considerarea legii.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Intimatul - reclamant a fost numit în funcţia de director coordonator al Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Ilfov prin ordinul 1185 din 28 mai 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în baza O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Prin ordinul nr. 2099 din 09 octombrie 2009 supus controlului instanţei de contencios administrativ, pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a dispus încetarea contractului de management începând cu data de 09 octombrie 2009, cu consecinţa revocării reclamantului din funcţia de director coordonator al Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Ilfov, în temeiul O.U.G nr. 105/2009.
Prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile O.U.G. nr. 105/2009.
Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât din conţinutul hotărârii recurate nu poate fi reţinută existenţa unor considerente contradictorii în sensul invocat prin cererea de recurs.
Cu privire la criticile circumscrise motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate.
Astfel, în considerentele deciziilor sus menţionate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv actul administrativ de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic a directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
Funcţia publică ocupată de intimatul-reclamant a fost înfiinţată prin O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept consecinţă încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora, astfel că ordinul de numire a directorului coordonator este lipsit de efecte juridice, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
În decizia nr. 414/2010, Curtea Constituţională a reţinut că începând cu 28 februarie 2010 continuă să-şi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale care i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 şi prin art. 1 pct. 1-5 şi 26, art. III, art. V, art. VIII, şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.
Ca urmare a acestor modificări legislative, funcţia de director coordonator din cadrul Oficiului Judeţean de Consultanţă Agricolă Ilfov s-a desfiinţat, astfel că în mod corect s-a apreciat de prima instanţă că intimatul-reclamant nu mai poate fi reintegrat, într-o funcţie a cărei existenţă a fost afectată de neconformitatea actului normativ prin care a fost înfiinţată.
Aşadar, dat fiind faptul că situaţia de neconstituţionalitate ivită ca urmare a Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, Înalta Curte constată că, atât ordinul de numire nr. 1185 din 28 mai 2009, cât şi contractul de management încheiat între părţi la 28 mai 2009, în baza O.U.G nr. 37/2009, nu-şi mai pot menţine valabilitatea, fiind emise/încheiate în conformitate cu un act normativ declarat neconstituţional.
Este de necontestat că neconformitatea actului normativ aplicat de recurenta-pârâtă, respectiv O.U.G nr. 105/2009, a afectat legalitatea actului administrativ de eliberare din funcţie a intimatului-reclamant, prin Ordinul nr. 2099 din 09 octombrie 2009 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, însă acest lucru nu poate justifica hotărârea primei instanţe, în sensul obligării pârâtului la despăgubiri, în condiţiile în care reintegrarea nu mai putea fi dispusă, cum de altfel corect s-a constatat. Actul administrativ de numire, respectiv ordinul nr. 1185 din 28 mai 2009, nu mai producea efecte juridice după momentul constatării neconstituţionalităţii actului normativ în executarea căruia a fost emis.
Prin urmare, apare firească şi neacordarea drepturilor salariale aferente.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 3933 din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul B.D., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3653/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3663/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
