ICCJ. Decizia nr. 3663/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3663/2011
Dosar nr. 662/35/2010
Şedinţa publică de la 23 iunie 2011
Asupra cauzei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţe cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa judeţeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 15181 din 23 aprilie 2010 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a solicitat autorităţii pârâte prin cererea înregistrată sub nr. 15181 din 29 martie 2010 ca perioada cuprinsă între 15 septembrie 1940-6 martie 1945 să fie recunoscută ca perioadă de refugiu şi să beneficieze de prevederile legale. A susţinut că, deşi a administrat probe, din care rezultă faptul că în această perioadă a fost refugiat împreună cu mama sa din localitatea Serghiş în localitatea Roşia, acestea nu au fost reţinute, pe considerentul că în perioada 15 septembrie 1943 – iunie 1945, a fost înscris la Şcoala elementară din Serghiş, unde a fost declarat repetent, întrucât nu a putut frecventa şcoala, fiind refugiat.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada refugiului invocat, în raport de adeverinţa din 26 martie 2010 emisă de Şcoala cu clasele 1-8 Vârciorog, din care rezultă cu certitudine faptul că reclamantul figurează înscris la Şcoala elementară din satul Serghiş în perioada 15 septembrie 1943 – iunie 1945, când este declarat repetent, deci tot în localitatea din care declara în cererea sa că s-ar fi refugiat în perioada 1940 – 1945. A mai arătat că actele depuse la dosar sunt contradictorii şi neverosimile şi că nu s-a făcut dovada unei persecuţii etnice suferite de reclamant, iar declaraţiile martorilor nu au vreo relevanţă juridică, fiind contrazise de actele oficiale de la dosar.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 299 din 8 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamant, a anulat Hotărârea nr. 15181 din 23 aprilie 2010 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin hotărârea emisă de pârâtă a fost respinsă cererea formulată de reclamant, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Prima instanţă a reţinut, din declaraţiile autentificate ale martorilor B.I. şi M.P., că reclamantul a fost refugiat împreună cu mama sa în perioada 15 septembrie 1940 – 6 martie 1945 din localitatea Serghiş, judeţul Bihor, în localitatea Roşia, judeţul Bihor, iar din adeverinţa din 22 februarie 2010 emisă de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Bihor, rezultă că reclamantul nu figurează în evidenţele instituţiei.
În speţă, contrar susţinerilor pârâtei, prima instanţă a reţinut că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în lipsa actelor oficiale, martorul B.N., audiat în instanţă, a confirmat că reclamantul a fost refugiat, împreună cu mama sa din Serghiş în Roşia, în perioada 1940 – martie 1945.
De asemenea, declaraţiile autentificate ale martorilor B.I. şi M.P., susţin afirmaţiile reclamantului, iar împrejurarea că în perioada 15 septembrie 1943 – iunie 1945 acesta a fost înscris la Şcoala elementară din localitatea Serghiş, fiind declarat repetent, nu poate determina, în opinia instanţei, respingerea cererii sale, de vreme ce motivul nefrecventării şcolii, tocmai ca urmare a refugiului este plauzibil.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut că intimatul-reclamant nu a făcut dovada unei persecuţii etnice şi nici a unei situaţii de strămutare sau de refugiu în altă localitate decât cea de domiciliu, întrucât declaraţiile martorilor depuse la dosar sunt în contradicţie cu adeverinţa depusă la dosar, din care rezultă că acesta în perioada când se afla în refugiu a revenit în localitatea de domiciliu şi s-a înscris în clasa I la Şcoala elementară din satul Serghiş, deci în localitatea în care în mod normat declara că s-a refugiat. Totodată, a susţinut că nu există un act oficial din care să rezulte calitatea reclamantului de persoană refugiată, din adresa emisă de Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Bihor rezultă că instituţia deţine doar evidenţa refugiaţilor din teritoriul României cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului. A susţinut că făcut dovada refugiului din localitate de domiciliu, iar faptul că a fost înscris la şcoală fără a frecventa nu dovedeşte că a s-a aflat în acea perioadă în localitatea de domiciliu, în condiţiile în care frecventarea şi absolvirea şcolii s-a realizat în altă perioadă decât cea în care a fost refugiat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori (alin. 2).
În speţă, au fost depuse acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale martorilor B.I. şi M.P., dintre care B.I. este beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, iar martorul B.N. a fost audiat nemijlocit de instanţă, care atestă că reclamantul a fost refugiat împreună cu mama sa în perioada 15 septembrie 1940 – 6 martie 1945 din localitatea Serghiş în localitatea Roşia.
În acord cu hotărârea primei instanţe, care este pusă la adăpost de orice critică, Înalta Curte constată că susţinerile intimatului-reclamant potrivit cărora a fost înscris la şcoală însă fără a frecventa datorită refugiului se confirmă, din adeverinţa eliberată de Şcoala elementară din satul Serghiş rezultă că a rămas repetent ca urmare a nefrecventării cursurilor, frecventarea şi absolvirea şcolii de către reclamant realizându-se în altă perioadă decât cea în care a fost refugiat. Or, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, înscrierea reclamantului la şcoala din localitatea de domiciliu fără a frecventa nu dovedeşte că s-a şi aflat în acea perioadă în localitatea de domiciliu, ci dimpotrivă, nefiind în localitate nu a avut posibilitatea să frecventeze cursurile.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultând, cu prisosinţă, atât persecuţia la care intimatul-reclamant a fost supus, cât şi perioada exercitării acesteia, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului în mod întemeiat a apreciat că reclamantul se încadrează în situaţia prevăzută de art. 1 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei nr. 299 din 8 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3656/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3667/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
