ICCJ. Decizia nr. 369/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 369/2011
Dosar nr. 8582/2/2009
Şedinţa publică de la 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii E.E., G.C., ş.a., magistraţi, asistenţi judiciari şi personal auxiliar în cadrul Tribunalului Teleorman Judeţul Teleorman, au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei si Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea adresei nr. 76602 din 03 iulie 2009, emisă de pârât.
În motivarea cererilor, s-a arătat ca prin adresa 76602 din 03 iulie 2009 s-a dispus ca ";începând cu data de 10 iulie 2009 drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 se vor achita fără a include şi sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică. Această modalitate de calcul se va păstra şi pentru viitor, plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică urmând să se efectueze conform eşalonării prevăzute de O.U.G. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.";
Se arată de către reclamanţi că adresa contestata reprezintă un act administrativ în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi de asemenea că este îndeplinită cerinţa cazului bine justificat si condiţia pagubei iminente.
Pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de inadmisibilitate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1885 din 23 aprilie 2010 a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât şi a admis acţiunea reclamantului, dispunând anularea deciziei nr. 76602 din 3 iulie 2009 emisă de pârât.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că susţinerea reclamanţilor este întemeiată, întrucât, urmare a hotărârii judecătoreşti irevocabile pronunţate de o instanţă de judecată competentă în materia conflictelor de muncă, pârâtul a emis Ordinul nr. 768 din 04 martie 2009, prin care s-a dispus plata sporului şi pentru viitor, astfel încât avea obligaţia să procedeze la stabilirea indemnizaţiei brute potrivit hotărârilor judecătoreşti irevocabile.
De asemenea, dispoziţiile O.U.G. nr. 71/2009 nu sunt incidente în cauză, pentru că acest act normativ se referă la plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale restante, existente anterior intrării sale în vigoare, titluri executorii ce trebuiau puse în executare, or, Ordinul nr. 768 din 04 martie 2009 se referea la plata pentru viitor a drepturilor salariale, care prin încasarea efectivă a devenit drept salarial şi nu putea fi suspendat decât prin lege.
Plata eşalonată nu poate să privească salariile care ar fi plătite în prezent şi în viitor fără sporul de 50%, întrucât aceste sume ar deveni la rândul lor restante şi nu ar mai putea fi cuantificate şi achitate.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Ministerul Justiţiei.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că adresa nr. 76.602 din 3 iulie 2009 a cărei anulare s-a solicitat nu constituie un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci o măsură stabilită de ordonatorul principal de credite în sarcina celorlalţi ordonatori din sistem materializată sub forma unei adrese, adresă ce nu poate face obiectul unei cereri de anulare sau de suspendare întemeiată pe legea contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei, recurentul a susţinut că, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză este vorba de o diminuare a drepturilor salariale, întrucât acestea au fost calculate conform O.U.G. nr. 27/2006, nefiind vorba de o diminuare a acestora ci de executarea unor hotărâri judecătoreşti.
Cu privire la sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, recurentul a susţinut că acesta nu este reglementat în nici un act normativ în vigoare la momentul emiterii, adresei actul normativ care prevedea acest spor respectiv Legea nr. 50/1996 fiind abrogată prin O.G. nr. 83/2000.
Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, sporul de risc şi solicitare neuropsihică, susţine reclamantul , va fi acordat în temeiul noului act normativ, în cuantumul prevăzut de acesta, categoriilor profesionale enumerate de lege, argument în plus că nu poate fi vorba de o vătămare a drepturilor reclamanţilor , ale căror drepturi salariale pot fi stabilite numai prin lege.
Recursul este nefondat.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii se reţine că în mod corect instanţa de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, întrucât în cauză nu poate fi primită critica recurentului în sensul negării naturii juridice de act administrativ a adresei contestate.
În mod evident, adresa în discuţie adoptă o măsură prin care se modifică un element esenţial al raporturilor de serviciu existente între reclamanţi şi stat, mai exact este vorba de modificarea cuantumului în luna iunie 2009.
Măsura contestată în cauză a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv a O.U.G. nr. 71/2009.
Aşadar, nu se poate susţine că suntem în prezenţa unei simple operaţiuni administrative de comunicare către ordonatorii secundari şi terţiari de credite, ci în prezenţa unui act administrativ aşa cum este definit acesta în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, se reţine că prin sentinţa civilă nr. 1750 din 24 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost suspendată executarea Ordinelor nr. 1163/C din 24 iunie 2009 şi nr. 1165/C din 9 aprilie 2009 emise de Ministrul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti cu consecinţa rămânerii în vigoare a Ordinului nr. 768/C din 4 martie 2009 emis de pârât, în aplicarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti.
Prin urmare, întrucât Ordinul nr. 768/2009 are în vedere aplicarea dispoziţiilor instituite de art. 47 din Legea nr. 50/1996 iar O.U.G. nr. 71/2009 priveşte plata unor sume prevăzute în titluri executori, invocarea acestei ordonanţe în motivarea adresei nr. 76602/2009 este nelegală.
În speţa de faţă, este nefondată critica recurentului privind aplicabilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 71/2009, în raport de argumentele care vor fi expuse în continuare:
În primul rând, ordonanţa în discuţie, după cum se arată chiar în titulatura sa, se referă la plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Preambulul acestui act normativ face trimitere la titlurile executorii emise anterior intrării în vigoare a ordonanţei.
Aşadar, este vorba despre titlurile executorii emise anterior datei de 18 iunie 2009, când ordonanţa a fost publicată în M.Of. nr. 416/2009.
De asemenea, art. 3 din O.U.G. nr. 71/2009 prevede faptul că plăţile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 75/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009 şi a dispoziţiilor ordinului Ministrului Justiţiei, al Ministrului Economiei şi Finanţelor, al Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.859/C/2.484/26.659/131/3.774/C/2008 privind modalitatea de eşalonare a plăţii sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 75/2008 se execută cu respectarea prevederilor art. 1 şi art. 2.
În plus, nu se poate pune problema incidenţei art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, care menţionează faptul că plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare în perioada 2010-2012.
Un argument în acest sens îl reprezintă faptul că este vorba de plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009, deci pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestei ordonanţe ori Ordinul nr. 768/2009 se referă la plata pentru viitor a drepturilor salariale care prin încasare a devenit drept salarial şi nu putea fi suspendat decât prin lege.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al autorităţii publice recurente, în sensul că sporul salarial aflat în discuţie a fost acordat pe cale jurisprudenţială, nu se poate concepe admiterea ideii de retroactivitate a unei norme cu putere de lege.
Art. 15 alin. (2) din Constituţie consacră principiul neretroactivităţii legii, prevăzând că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Pe acest aspect, trebuie subliniat faptul că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situaţii existente înainte de momentul emiterii actului.
În jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un principiu general de drept, ceea ce i-a permis impunerea lui şi în privinţa actelor administrative.
De asemenea, trebuie subliniat faptul că interdicţia retroactivităţii actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci condiţionează însăşi legalitatea acestor acte.
În speţa de faţă, instanţa de contencios administrativ constată că este în prezenţa unei aplicări retroactive a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, care este o normă cu putere de lege. Această situaţie conduce la încălcarea principiului anterior individualizat la momentul emiterii actului administrativ contestat.
Înalta Curte nu poate reţine critica recurentului în sensul că autoritatea publică emitentă a actului administrativ contestat a avut în vedere lipsa de fonduri pentru înlăturarea de la plată a acestui spor salarial întrucât, după cum în mod corect a arătat şi judecătorul fondului, executarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile constituie o obligaţie legală a statului, sens în care s-a pronunţat în mod constant şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Ca atare, în raport de argumentele anterior prezentate, rezultă că recurentul a acţionat cu exces de putere la momentul emiterii actului administrativ contestat, fapt ce determină nelegalitatea acestuia.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1885 din 23 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 3672/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3692/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
