ICCJ. Decizia nr. 3736/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3736/2011
Dosar nr. 1395/33/2010
Şedinţa publică de la 24 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a). Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.R.C.R. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti – Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a solicitat constatarea nelegalităţii deciziei nr. 343 din 10 martie 2010 emisă de către Directorul general al A.N.P. şi în consecinţă să se dispună anularea acesteia cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin decizia nr. 343 din 10 martie 2010 emisă de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor i s-a aplicat sancţiunea „amânarea avansării în gradul profesional următor pe o perioadă de 2 ani”, reţinându-se în sarcina acestuia nerespectarea obligaţiilor de a fi disciplinat, respectuos şi corect faţă de şefi, colegi sau subalterni, de a respecta ierarhia conferită de funcţia şi gradul profesional deţinute, de a se conforma dispoziţiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat şi de a respecta întocmai programul de lucru şi de a se prezenta la programul de muncă stabilit.
Reclamantul a precizat că aşa cum a evidenţiat şi în memoriul adresat Ministrului Justiţiei, decizia de sancţionare este nelegală întrucât la baza acesteia nu există nicio probă care să confirme comiterea vreuneia din abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa. A susţinut că s-a soluţionat cauza cu încălcarea dreptului la apărare, fiind respinsă orice cerere în probaţiune prin care intenţiona să facă dovada că acuzaţiile sunt false, că nu a comis nici una din faptele indicate având un comportament exemplar şi regulamentar faţă de şefi, colegi şi subalterni respectând ierarhia conferită de funcţia şi gradul profesional şi nu a întârziat niciodată la programul de muncă.
La baza hotărârii Comisiei de disciplină a stat nota de sesizare din 5 ianuarie 2010, întocmită de către directorul împuternicit al Penitenciarului Baia Mare, prin care s-a solicitat Comisiei de disciplină a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cercetarea abaterilor disciplinare.
A precizat că s-a reţinut că la data de 28 decembrie 2009 nu s-a prezentat la serviciu conform programului zilnic de lucru, fără a avea aprobare de la persoanele competente, sens în care în data de 27 decembrie 2009 a solicitat unui coleg din unitate, să întocmească în numele reclamantului o cerere de concediu de odihnă pentru data de 28 decembrie 2009, dintr-un număr de 6 zile concediu pe care le avea neefectuate pe anul în curs, pe care s-o înainteze directorului adjunct pentru siguranţă şi regim, pentru aprobare şi să asigure conducerea serviciului în lipsa sa.
Cererea reclamantului de concediu a fost înaintată directorului adjunct pentru siguranţa deţinerii şi directorului penitenciarului, însă a fost soluţionată cu respingerea ei, fără ca acest fapt să atragă efecte negative, în desfăşurarea activităţii instituţiei, întrucât managementul funcţiei, al sarcinilor, activităţilor şi misiunilor de executat a fost asigurat şi îndeplinit integral de către înlocuitorul reclamantului.
A motivat reclamantul, că în baza probelor prezentate, Comisia de disciplină a apreciat că în sarcina sa nu se poate reţine absenţa nejustificată de la serviciu, fiind exonerat de răspunderea disciplinară pentru faptele prevăzute în art. 69 lit. e) coroborat cu art. 48 lit. I) din Legea nr. 293/2004. Ca urmare, sancţiunea disciplinară aplicată prin Decizia nr. 343 din 10 martie 2010 s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 69 lit. p) (nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 48) raportat la art. 48 lit. e), j) şi k), care prevăd: art. 48 lit. e) să fie disciplinat, respectuos şi corect faţă de şefi, colegi sau subalterni şi să respecte ierarhia conferită de funcţia şi gradul profesional deţinute";; art. 48 lit. j) ";să se conformeze dispoziţiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat direct. cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (3); art. 48 lit. k): ";să respecte întocmai programul de muncă";
Fără ca la dosar să existe vreo probă doveditoare care să ateste că se face vinovat de săvârşirea abaterilor, Comisia de disciplină şi-a însuşit în totalitate acuzaţiile din actul de sesizare, acceptând ca având valoarea de probe doveditoare următoarele înscrisuri: nota din 26 iunie 2009, nota din 06 iulie 2009, nota din 09 octombrie 2009.
A susţinut că pentru incidentul din data de 11 martie 2009, având în vedere împrejurările în care a avut loc incidentul, Comisia de disciplină a apreciat în unanimitate că fapta agentului V.M. nu constituie abatere disciplinară, urmând ca Parchetul să cerceteze fapta în cadrul anchetei judiciare aflată în curs, în urma plângerii depuse de partea vătămată la procuror.
Ulterior, prin Ordonanţa procurorului din 29 iunie 2009 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului V.M., constatându-se din probe că partea vătămată a avut un comportament agresiv, refuzând să se supună percheziţiei corporale, folosind cuvinte, injurii şi ameninţări la adresa învinuitului, ceea ce a dus la o gravă atingere a demnităţii persoanei învinuitului, reţinându-se în favoarea acestuia starea de provocare, motiv pentru care fapta a fost încadrată în prevederile art. 181 C. pen., iar agentului i s-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii de 500 lei.
În legătură cu fapta din data de 23 septembrie 2009, a relatat că un reprezentant al mass-media, I.M., a solicitat accesul în unitate, ocazie cu care s-a opus efectuării controlului antiterorist fizic şi asupra bagajului şi totodată a refuzat să predea telefonul mobil aflat asupra sa, afirmând că directorul unităţii i-a dat o aprobare verbală în acest sens.
La cererea stăruitoare a agentului şef post control nr. 1, vizitatorul a acceptat în cele din urmă să i se controleze fizic bagajul personal, în schimb a refuzat să i se efectueze controlul fizic personal asupra sa, având un comportament necivilizat, arogant şi nepotrivit faţă de şeful postului de control agent şef N.P., căruia i s-a adresat nepoliticos şi dispreţuitor, motiv pentru care a pătruns în unitate fără să i se efectueze controlul fizic personal.
Despre incident a fost informat prin notele de raport întocmite de către şef post control nr. 1, agent şef N.P., şef post control nr. 2 agent şef principal P.V., subinspector N.B., înlocuitor şef serviciu siguranţă penitenciară, precum şi din relatările verbale făcute de agentul şef P.I., aflaţi la faţa locului.
b) Soluţia şi considerentele primei instanţe
Prin sentinţa nr. 395 din 25 octombrie 2001, Curtea de Apel Cluj – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul R.R.C.R. împotriva pârâtului Ministerul Justiţiei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a dispus anularea deciziei nr. 343 din 10 martie 2010 emisă de Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei, reprezentând onorariu avocaţial.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a arătat că în sarcina reclamantului s-a reţinut nerespectarea obligaţiilor de a fi disciplinat, respectuos şi corect faţă de şefi, colegi sau subalterni, de a respecta ierarhia conferită de funcţia şi gradul profesional deţinute şi de a se conforma dispoziţiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat, de a respecta întocmai programul de lucru şi de a se prezenta la programul de muncă stabilit.
prin procesul verbal de şedinţă din 28 ianuarie 2010 Comisia de Disciplină a reţinut în sarcina subcomisarul de penitenciare R.R.C.R. săvârşirea abaterii disciplinare prev. de art. 69 lit. p) coroborat cu încălcarea normelor prev. de art. 48 lit. e), j), k) din Legea nr. 293/2004.
S-a arătat de către judecătorul fondului că răspunderea disciplinară fiind o formă a răspunderii subiective, persoana care formulează acuzaţia este ţinută a proba săvârşirea faptelor indicate, iar funcţionarul împotriva căruia este adusă va avea dreptul de dovedi elementele sau împrejurările de natură a determina exonerarea sa de răspundere.
A apreciat prima instanţă că în cauză în actul de sesizare nu cuprinde descrierea altor fapte decât cele pentru care au fost admise obiecţiunile şi care au fost înlăturate.
Descrierea faptelor în actul de sesizare apare ca fiind necesară pentru a putea fi determinate limitele învestirii organului şi pentru a deschide reclamantului calea pentru formularea apărării.
Reclamantul a formulat apărări în faţa comisiei şi în ceea ce priveşte conţinutul notei din 26 iunie 2009, notei din 06 iulie 2009, notei din 09 octombrie 2009, apărări care nu au fost consemnate în procesul verbal decât prin trimitere fără a fi analizate punctual consemnându-se apărările care nu sunt valide şi care au fost înlăturate şi pentru ce argumente.
S-a precizat că asigurarea apărării, ar fi presupus ascultarea efectivă a reclamantului ceea ce în cauză nu s-a realizat, încălcându-se a principiul garantării dreptului la apărare instituit de art. 17 din Ordinul nr. 2.856/C din 29 octombrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de constituire, organizare şi desfăşurare a activităţii comisiilor de disciplină din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi din unităţile subordonate.
Motivele respingerii cererii formulate în apărare vizând administrarea probei cu martori confirmă că nu a avut loc o cercetare efectivă a cauzei, nefiind cercetate nici apărările formulate şi nici administrate probele propuse în apărare.
A reţinut prima instanţă că potrivit Ordinului nr. 2856/C din 29 octombrie 2004, cercetarea cauzei presupune verificarea efectivă a actului de investire, a apărărilor formulate şi a probatoriului administrat, în ipoteza în care s-a procedat în maniera prevăzută de actul normativ precum şi a eventualelor obiecţii nefiind suficientă simpla menţionare a existenţei şi întinderii fizice a acestora, iar în raport de aceste consemnări derularea procedurii apare ca fiind realizată cu ignorarea prevederilor legale.
Referatul privind propunerea de sancţionare a subcomisarului de penitenciare R.R.C.R. – şef Serviciu Siguranţă la Penitenciarul Baia Mare, emis la 05 ianuarie 2010, nu cuprinde prezentarea pe scurt a faptei sesizate şi a circumstanţelor în care aceasta a fost săvârşită; nefiind menţionate fapte şi date concrete şi probele administrate, având în vedere că în mod nelegal s-a respins cererea de administrare a probelor testimoniale.
Menţionarea împrejurării că faptele imputate acestuia sunt prev. de art. 69 lit. e) coroborat cu încălcarea normelor prevăzute de art. 48 lit. e), j), k) şi l) din Legea nr. 293/2004, nu este de natură a suplini lipsa descrierii faptei evidenţiind o altă încălcare a prevederilor legale.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs, pârâtul a susţinut că decizia nr. 343 din 10 martie 2010 a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 33 din anexa la O.M.J. nr. 2856/C/2004, în sensul că acesta cuprinde descrierea faptelor apreciate ca abateri disciplinare, că s-a reţinut săvârşirea abaterilor disciplinare invocate în nota de sesizare, că acesta cuprinde motivele pentru care s-au înlăturat apărările funcţionarului cercetat.
În detalierea motivelor de recurs, s-a susţinut că, în baza actelor medicale prezentate, Comisia a admis obiecţia formulată la referatul privind rezultatul cercetării.
În ceea ce priveşte administrarea probatoriului formulat în apărare s-a menţionat că intimatul-reclamant a propus audierea a 40 de persoane, ceea ce presupunea deplasarea acestora de la Baia Mare la Bucureşti, cerere apreciată ca neserioasă şi şicanatoare, pentru că martorii propuşi reprezentau 20% din personalul penitenciarului, cu consecinţa blocării activităţii şi a unor cheltuieli foarte mari.
b) Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acţiunea, situaţia de fapt şi legislaţia aplicabilă în cauză, reţine:
Situaţia de fapt
Prin decizia nr. 343 din 10 martie 2010, reclamantului R.R.C.P. i s-a aplicat sancţiunea disciplinară a amânării avansării în gradul profesional următor pe o perioadă de 1 an, reţinându-se săvârşirea unor abateri disciplinare.
Legislaţia aplicabilă
Ordinul nr. 2856/C din 29 octombrie 2004
Art. 26 alin. (2) lit. a) audierea persoanei care a formulat sesizarea;
b) audierea funcţionarului public a cărui faptă constituie obiectul sesizării;
c) audierea altor persoane ale căror declaraţii pot conduce la soluţionarea cazului;
d) culegerea informaţiilor considerate necesare pentru rezolvarea cazului, prin mijloacele prevăzute de lege;
art. 27 alin. (1) - Audierea persoanelor prevăzute la art. 26 alin. (2) lit. a) - c) trebuie consemnată în scris, într-un proces-verbal, sub sancţiunea nulităţii. Procesul-verbal se semnează de preşedinte, de membrii comisiei de disciplină, de secretarul acesteia, precum şi de persoana audiată.
Art. 33 alin. (1) - Actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public este emis de persoana competentă, pe baza propunerii cuprinse în referatul comisiei de disciplină.
(2) Sub sancţiunea nulităţii absolute. În actul administrativ prevăzut la alin. (1) se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile.
Din analiza legislaţiei aplicabile în materia sancţiunilor disciplinare pentru personalul din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, respectiv Ordinul nr. 2856/C/2004 se reţine că în vederea aplicării unei sancţiuni disciplinare, trebuie să se respecte procedura din acest act administrativ normativ, încălcarea anumitor proceduri fiind sancţionată cu nulitatea absolută.
Astfel, potrivit art. 27 alin. (1) din Regulament, audierea persoanei care a formulat sesizarea şi a funcţionarului public cercetat trebuie consemnată în scris, într-un proces-verbal, sub sancţiunea nulităţii.
Din analiza procesului verbal de şedinţă nr. 1058/2010 (fila 29 dosar fond) rezultă că audierea persoanei care a formulat sesizarea a fost pur formală, făcându-se menţiunea că îşi menţine aspectele prezentate în actul de sesizare şi nu are nimic de adăugat.
Procesul verbal a fost semnat de Preşedintele Comisiei, de Secretar şi de cei 4 membri ai comisiei, lipsind semnătura persoanei audiate
În ceea ce priveşte acest proces-verbal, corect instanţa de fond a apreciat că trebuie sancţionat cu nulitatea, deoarece nu respectă cerinţele art. 26 alin. (2) lit. a) din Regulament.
Audierea implică relatarea faptelor sesizate şi nu o simplă trimitere la actul de sesizare.
Dacă la edictarea normelor privind cercetarea disciplinare, printr-un act administrativ normativ, s-ar fi avut în vedere numai aspectul formal al audierii persoanelor prevăzute în art. 26 alin. (1) lit. a)-c), nu s-ar fi prevăzut consemnarea în scris într-un proces verbal al audierii, sub sancţiunea nulităţii.
Forma scrisă constituie o garanţie a procedurii, o modalitate de a se preîntâmpina eventualul comportament abuziv al autorităţii, inclusiv al Comisiei de disciplină.
În situaţia în care actul de sesizare era suficient pentru efectuarea analizei de către comisia de disciplină, nu ar mai fi fost necesară audierea persoanei care a formulat sesizarea.
În consecinţă, pentru îndeplinirea cerinţelor art. 26 alin. (1) lit. a) şi art. 27 alin. (1) din Ordinul nr. 2856/C/2004, trebuia să se consemneze în procesul-verbal de audiere, declaraţiile persoanei respective cu privire la faptele pe care le-a sesizat.
De asemenea, audierea funcţionarului s-a realizat pentru o singură faptă, respectiv absenţa din 28 decembrie 2009, aspect pentru care comisia de disciplină nu a reţinut vinovăţia acestuia.
Celelalte fapte sesizate nu au format obiectul cercetării, aşa cum rezultă din procesul verbal de audiere din data de 21 ianuarie 2010.
Analiza referatului întocmit la 29 ianuarie 2010 relevă că acesta nu este motivat decât prin trimiteri de ordin general, în sensul că u funcţionarul nu este respectuos, disciplinat, corect faţă de şefi, colegi sau subalterni.
Toate acestea constituie simple afirmaţii, fără suport probator, pentru că s-a refuzat audierea martorilor.
Din numărul foarte mare de martori propuşi, comisia era obligată, pentru a efectua cercetarea disciplinară, să încuviinţeze audierea unora dintre aceştia, şi nu să elimine proba cerută în totalitate.
Prin modul de efectuare a cercetării disciplinare s-au încălcat prevederile art. 41 şi 48 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, norme cu caracter imperativ, motiv pentru care sancţiunea aplicabilă este aceea a nulităţii actului.
Potrivit art. 41 din Cartă, orice persoană are dreptul de a beneficia, în ceea priveşte problemele sale, de un tratament imparţial şi echitabil, drept care include şi obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile.
În speţă, hotărârea Comisiei de disciplină nu a fost motivată decât prin simple afirmaţii, care nu au susţinere în probe, a căror administrare a fost refuzată.
De asemenea, vinovăţia funcţionarului nu a fost stabilită în conformitate cu legea, respectiv cu Ordinul nr. 2856/C/2004, pentru că nu au fost audiate persoanele ale căror declaraţii ar fi putut conduce la soluţionarea cazului, încălcându-se astfel prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare efectiv garantate de art. 48 din Cartă.
c) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele acestei decizii, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, că motivele de recurs sunt neîntemeiate, situaţie în care în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor, împotriva sentinţei civile nr. 395 din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3692/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 374/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
