ICCJ. Decizia nr. 3747/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3747/2011
Dosar nr. 1207.1/97/2007
Şedinţa publică de la 28 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ formulată pe rolul Tribunalului Hunedoara, sub dosar nr. 1207/97/2007, reclamanta SC B.A. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Hunedoara, solicitând să se dispună:
- anularea Deciziei de impunere nr. 382/2006 emisă de D.G.F.P. Hunedoara – Autoritatea de Inspecţie Fiscală şi a Dispoziţiei nr. 296/2006 emisă de D.G.F.P. Hunedoara – Activitatea de control financiar fiscal, precum şi a constatărilor organului de control fiscal cuprinse la pct. 3.3.1 şi 3.3.5 din Raportul de inspecţie fiscală, ca răspuns la adresa A.N.A.F. – Direcţia metodologie şi proceduri de inspecţie fiscală.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că organul de control a procedat la reverificarea perioadei 1 ianuarie - 30 iunie 2003 cu motivarea că la data verificării iniţiale nu a deţinut toate informaţiile necesare pentru determinarea corectă a impozitului pe profit, însă rezultatul acestor verificări este eronat şi nelegal atât în ceea ce priveşte impozitul pe profit suplimentar în sumă de 247.903 lei, cât şi TVA-ul stabilit suplimentar în sumă de 205.176 lei, cu majorări de întârziere şi penalităţi aferente.
Pârâta D.G.F.P. prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 769 din 09 mai 2007 Tribunalul Hunedoara – secţia comercială şi contencios administrativ în temeiul art. 3 pct. 1 şi art. 158 C. proc. civ. a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.
În urma declinării competenţei, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. 1207/97 din 16 iulie 2007.
La primul termen de judecată în faţa Curţii de Apel Alba Iulia, din 21 septembrie 2007, reclamanta a precizat acţiunea în sensul că a chemat în judecată pe lângă pârâta D.G.F.P. Hunedoara şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, solicitând să se dispună şi anularea pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. Bucureşti şi obligarea acestei pârâte la soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere din 25 septembrie 2006 şi a Dispoziţiei nr. 296 din 25 septembrie 2006 – ambele emise în baza Raportului de inspecţie fiscală generală din 25 septembrie 2006 întocmit de pârâta D.G.F.P. Hunedoara – Activitatea de Inspecţie Financiar Fiscală.
Ulterior reclamanta prin precizarea depusă la fila 54 dosar a renunţat la judecarea precizării de acţiune, renunţare asupra căreia a revenit parţial la termenul din 08 octombrie 2008 când s-a dezbătut cauza în fond, solicitând să se dispună şi anularea pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007.
Pârâta D.G.F.P. Hunedoara prin întâmpinările depuse la dosar a solicitat respingerea acţiunii, în principal ca inadmisibilă cât şi ca neîntemeiată, având în vedere că prin Decizia nr. 158/2007 pârâta A.N.A.F. a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma totală de 636.731 lei, astfel că pentru acest capăt de cerere acţiunea este prematur formulată, iar în ceea ce priveşte fondul cauzei, actele fiscale au fost întocmite în concordanţă cu prevederile legale.
Prin sentinţa nr. 151/F/CA/2008 pronunţată la data de 08 octombrie 2008 Curtea de apel Alba Iulia a admis acţiunea reclamantei şi a anulat în parte decizia de impunere din 25 septembrie 2006 şi Dispoziţia nr. 296 din 25 septembrie 2006 emise de pârâta D.G.F.P. Hunedoara, constatările de la pct. 3.3.1 şi 3.3.5 din Raportul de Inspecţie fiscală încheiat la 20 septembrie 2006 de pârâta D.G.F.P. Hunedoara şi pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. - Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor, numai cu privire la suma de 247.903 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar cu majorări de întârziere şi penalităţi şi la suma de 195.591 lei reprezentând TVA suplimentar, cu majorări de întârziere şi penalităţi aferente.
Prin Decizia nr. 3442/2010 pronunţată la data de 28 iunie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul pârâtelor, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Instanţa de control judiciar a reţinut că, deşi reclamanta a depus o cerere de renunţare la judecată cu privire la solicitarea de anulare a pct. 1 din decizia nr. 158/2007, judecătorul fondului a omis să o pună în discuţia părţilor şi să ia act de această manifestare de voinţă prin încheiere. În condiţiile în care prin concluziile scrise s-a reiterat solicitarea de anulare a pct. 1 din decizia nr. 158/2007 şi prima instanţă s-a pronunţat asupra fondului solicitării s-au încălcat principiile publicităţii, oralităţii şi contradictorialităţii deoarece pârâtele recurente nu au fost în măsură să pună concluzii cu privire la acest aspect, având cunoştinţă de renunţarea la judecată.
În consecinţă s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 312 pct. 5 raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi s-a retrimis cauza spre rejudecare pentru dezbaterea cu prioritate a capătului de cerere privind anularea pct. 1 din decizia nr. 158/2007 şi soluţionarea acţiunii în raport de soluţia dată acestuia.
În rejudecare cauza a fost înregistrată sub dosar nr. 1207.1/97/2007.
La data de 24 noiembrie 2010 instanţa a lămurit situaţia petitului privind anularea pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. Bucureşti şi obligarea acestei pârâte la soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă, reţinând că cererea reclamantei de renunţare la judecata acestui capăt de cerere a fost redactată de avocat, fără ca acesta să deţină un mandat special în acest sens şi ţinând cont de faptul că, ulterior, prin concluziile scrise, s-a revenit asupra acesteia, acea manifestare de voinţă nefiind confirmată în mod expres de parte, instanţa a concluzionat că ea nu a fost în măsură să producă efecte juridice şi ca atare poate fi revocată. Faţă de poziţia exprimată la termenul din 24 noiembrie 2010, s-a reţinut că petitul privitor la anularea pct. 1 din Decizia nr. 158/2007 face parte din obiectul acţiunii, astfel cum a fost precizată.
Prin sentinţa nr. 292/CA din 30 noiembrie 2010 Curtea de Apel Alba Iulia secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei procedurii prealabile.
A admis în parte acţiunea în contencios administrativ-fiscal formulată de reclamanta SC B.A. SRL împotriva pârâtelor Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara şi a anulat pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor cu obligarea pârâtei să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei.
A respins ca inadmisibile celelalte cereri.
Totodată a obligat pârâtele să plătească reclamantei suma de 3.812,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut următoarele considerente:
Urmare a inspecţiei fiscale desfăşurată în perioada 25 iulie 2006-20 septembrie 2006, la sediul reclamantei SC B.A. SRL Arad de către organele fiscale din cadrul D.G.F.P. Hunedoara, la cererea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată – Serviciul teritorial Timişoara – Biroul teritorial Arad în dosar penal nr. 142D/P/2005, s-a întocmit Raportul de inspecţie fiscală din 25 septembrie 2006 în baza căruia s-a emis apoi Decizia de impunere nr. 382 din 25 septembrie 2006 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată, respectiv impozitul pe profit, majorări de întârziere, penalităţi de întârziere şi taxă pe valoare adăugată, cu majorări şi penalităţi de întârziere în sumă totală de 636.731 lei, precum şi Dispoziţia nr. 296 din 25 septembrie 2006 privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală.
Împotriva acestor acte fiscale, la data de 15 noiembrie 2006 reclamanta a depus contestaţie în temeiul prev. art. 177 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat.
Prin Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 A.N.A.F. Bucureşti – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei reclamantei pentru suma totală de 636.731 lei, având în vedere faptul că în cauză se efectuează cercetări penale împotriva reprezentanţilor reclamantei, şi totodată, s-a dispus anularea măsurilor stabilite prin Raportul de inspecţie fiscală din 25 septembrie 2006 privind capetele 3.2.1 şi 3.2.2. referitoare la suma totală de 46948 lei reprezentând dobânzi aferente impozitului pe profit, penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, dobânzi aferente impozitului pe veniturile microîntreprinderilor şi penalităţi de întârziere aferente pe veniturile microîntreprinderilor, conform obligaţiilor fiscale stabilite prin procesul verbal din 04 noiembrie 2003.
Cu privire la Dispoziţia de măsuri din 25 septembrie 2006 contestaţia reclamantei a fost trimisă pârâtei D.G.F.P. Hunedoara spre competentă soluţionare, apreciind că această dispoziţie nu vizează obligaţiile fiscale ale societăţii contestatoare, astfel că, dispoziţia nu are caracterul unui titlu de creanţă fiscală.
1. În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâte pentru lipsa procedurii prealabile faţă de Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 instanţa a constatat că reclamanta a procedat conform art. 177 din O.G. nr. 92/2003 formulând contestaţie împotriva actelor administrativ fiscale iar în procedura de soluţionare a acesteia organul competent a dispus suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei prin pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007.
Această măsură reprezintă un incident procedural care are efect dilatoriu cu privire la procedura administrativă. Împotriva actului procedural prin care s-a dispus această măsură nu se justifică realizarea unei proceduri prealabile în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a reţinut Curtea, întrucât, pe de o parte, normele de procedură fiscală derogă de la dreptul comun iar ele nu prevăd o astfel de procedură iar pe de altă parte, prin natura, sa o astfel de măsură este incompatibilă cu o procedură de revocare.
2. Referitor la cel de-al doilea aspect instanţa a constatat că, în raport cu prevederile normative cu caracter special C. proc. fisc. în ceea ce priveşte calea administrativă de atac a unui act administrativ fiscal şi competenţele legale în materie, rezultă că în situaţia unei contestaţii nesoluţionate pe fond de autoritatea administrativ fiscală, instanţa de contencios administrativ nu are competenţa de a analiza direct pe fond actul administrativ fiscal contestat în procedura administrativă, ci doar după soluţionarea pe fond a contestaţiei împotriva acestuia act.
Prin urmare, în situaţia în care se va constata că excepţia de procedură a fost greşit reţinută, instanţa de contencios administrativ va admite acţiunea formulată de reclamant, va anula decizia emisă şi va obliga autoritatea administrativ fiscală competentă în soluţionarea contestaţiei să treacă la soluţionarea pe fond a acesteia.
Ca urmarea a apreciat prima instanţă, excepţia inadmisibilităţii referitoare la petitele privind anularea deciziei de impunere, a dispoziţiei şi a raportului de inspecţie fiscală este întemeiată cu privire la decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală având în vedere că nu s-a pronunţat o decizie pe fond iar în ceea ce priveşte anularea dispoziţiei, contestaţia a fost trimisă organului competent prin pct. 3 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007, aspect ce nu a fost contestat în cauză.
3. Referitor la anularea pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. Bucureşti şi obligarea acestei pârâte la soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă, instanţa de fond a reţinut că art. 177 (devenit 214 ca urmare a republicării) C. proc. fisc. reprezintă o reglementare similară celei cuprinse în art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căreia instanţa poate suspenda judecata când se ivesc indiciile unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. În acest sens, Curtea a reţinut că întâietatea rezolvării acţiunii penale este neîndoielnic justificată şi consacrată ca atare şi de prevederile art. 19 alin. (2) C. proc. pen.
Curtea a apreciat că pentru identitate de raţiune, cele statuate în materie civilă îşi găsesc justificarea şi în materie fiscală, în ceea ce priveşte suspendarea facultativă a procedurii de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale, şi anume atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.
Curtea a reţinut că în speţa de faţă, această ipoteză nu se regăseşte, din moment ce organele de urmărire penală au decis anterior că soluţionarea cauzei penale este influenţată de concluziile organului fiscal, astfel că raportul de control fiscal care va fi trimis organelor de urmărire penală pentru depunerea în dosarul nr. 142/D/P/2005 trebuie să fie definitiv, având parcurse toate etapele, inclusiv soluţionarea contestaţiei şi a plângerii împotriva deciziei emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor. Ca atare procesul penal nu poate fi finalizat până când nu sunt lămurite aspectele de ordin fiscal. Or suspendându-se cursul contestaţiei, definitivarea actelor fiscale nu poate fi realizată, ajungându-se şi la blocarea procesului penal.
Pentru considerentele expuse prima instanţă a apreciat că în mod greşit pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a suspendat contestaţia pentru motivul că soluţionarea conflictului fiscal dedus analizei sale depinde de soluţia organelor de urmărire penală din dosarul nr. 142/D/P/2005, raportul de interdependenţă era inversat, astfel că a procedat la anularea pct. 1 din Decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor şi obligarea acesteia să soluţioneze pe fond a contestaţiei.
Având în vedere că acţiunea a fost admisă în parte, prima instanţă a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 3812,30 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Hunedoara, în nume propriu şi în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - criticând sentinţa pronunţată în esenţă pentru următoarele motive:
- Este greşită hotărârea instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei procedurii prealabile întrucât decizia Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nr. 158 din 15 iunie 2007 este un act administrativ emis în procedura prealabilă de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de impunere împotriva căreia se poate formula contestaţie în temeiul art. 205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 (la data emiterii deciziei) coroborate cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
- În mod nelegal instanţa de fond a anulat pct. 1 din decizia nr. 158 din 15 iunie 2007 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a dispus obligarea acesteia să soluţioneze contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara.
Se arată că pentru a se dispune suspendarea soluţionării contestaţiei organul competent a verificat şi constatat faptul că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara prin adresa nr. 1166/C din 25 septembrie 2006 a sesizat organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate în timpul inspecţiei fiscale care ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, menţionându-se că între stabilirea obligaţiilor bugetare prin decizia de impunere şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite de reprezentanţii societăţii există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei.
În drept – cererea de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, 3041 C. proc. civ.
Reclamanta - intimată a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei Curţii de Apel Alba Iulia ca temeinică şi legală. Se arată că procedura prevăzută de normele de procedură fiscală derogă de la dreptul comun, este ilogic să se susţină că decizia organului fiscal este influenţată hotărâtor de soluţia cauzei penale din moment ce organele de urmărire penală au decis anterior că soluţionarea cauzei penale este influenţată de concluziile organului fiscal.
Analizând cererea de recurs, normele legale incidente în cauză, prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru cele ce vor fi expuse în continuare.
Referitor la excepţia inadmisibilităţi acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 se reţine că această procedură prealabilă nu este prevăzută de procedura fiscală pentru - decizia de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei de impunere finalizată cu decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei.
Împotriva actelor administrativ fiscale rezultate în urma controlului fiscal, decizia de impunere, dispoziţie şi respectiv raport de inspecţie fiscală - reclamanta – intimată a procedat conform art. 177 din O.U.G. nr. 92/2003 – formulând contestaţie. Dacă cursul soluţionării contestaţiei administraţiei fiscale s-a suspendat este nelegal a impune încă o dată reclamantului introducerea unei plângeri prealabile, aceasta fiind practic o situaţie de refuz de soluţionare cerere, pe care instanţa îl va analiza dacă este sau nu justificat dar pentru care nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
- Al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat.
Organele fiscale au demarat inspecţia fiscală urmare a adresei emisă de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara, Biroul Teritorial Arad, înregistrată cu nr. 246 din 19 iulie 2006 la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara, urmare a cercetărilor privind dosarul penal nr. 142/D/P/2005.
Nu se poate susţine deci că stabilirea obligaţiilor bugetare prin Decizia de impunere depinde de stabilirea caracterului infracţional al faptelor cercetate de organele de urmărire penală, întrucât aşa cum s-a pronunţat şi instanţa de fond – soluţionarea cauzei penale depinde de rezultatele controlului fiscal.
Totodată având în vedere că de la data declanşării urmăririi penale, a controlului fiscal şi decizia de suspendare au trecut (aproximativ) 5 ani, respectiv 4 ani fără ca reclamantei să-i fie soluţionată în fond contestaţia aceasta echivalează cu încălcarea dreptului reclamantei - intimate de a avea acces efectiv la justiţie, ca un tribunal competent şi imparţial să se pronunţe asupra substanţei dreptului său (art. 6 raportat la art. 13 C.E.D.O.).
Având în vedere cele arătate mai sus, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Hunedoara în nume propriu şi în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 292 din 30 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 374/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 376/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
