ICCJ. Decizia nr. 3692/2011. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3692/2011
Dosar nr. 10722/1/2010
Şedinţa publică de la 23 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii
Prin Hotărârea nr. 1158 din 16 decembrie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor la curţi de apel, tribunale şi judecătorii, desfăşurat în perioada 27 septembrie - 14 decembrie 2010 şi a respins solicitările formulate în cuprinsul memoriului de către candidatele R.A.I. şi S.A.
În motivarea acestei hotărâri, s-a reţinut că, prin memoriul formulat de petentele R.A.I. şi S.A., s-a solicitat invalidarea concursului, întrucât cele două candidate nu au avut acces la o evaluare obiectivă şi competentă în cadrul probei constând în susţinerea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice de funcţiei de preşedinte pentru care au candidat.
În ceea ce priveşte posibilitatea de contestare a probei constând în susţinerea proiectului de management, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că dispoziţiile art. 15 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 320 din 27 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care stabilesc că rezultatele susţinerii proiectului sunt definitive şi nu pot fi contestate.
Referitor la celelalte aspecte invocate în memoriu, Plenul a constatat că din verificarea documentaţiei aferente proiectului rezultă că pentru ambele candidate, toţi membrii comisiei de examinare au acordat notele prin punctarea criteriilor prevăzute de art. 15 alin. (2) din regulament, iar pretinsul dezavantaj al candidaţilor cu funcţii de execuţie faţă de candidaţii care au mai avut funcţii de conducere, nu a mai fost invocat de alţi candidaţi, deşi autoarele memoriului fac referiri la zece situaţii de acest fel.
Prin aceeaşi hotărâre, Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a validat rezultatul concursului/examenului şi a numit judecătorii în funcţii de conducere, în termen de 15 zile de la data afişării rezultatelor finale.
2. Recursul exercitat împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Împotriva hotărârii nr. 1158 din 16 decembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, R.A.I. a formulat recurs, solicitând anularea în parte a acesteia, cu consecinţa invalidării concursului pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Tribunalului Cluj şi obligarea intimatului să organizeze un nou concurs pentru ocuparea acelei funcţii de conducere.
După o expunere rezumativă a situaţiei de fapt, recurenta a invocat următoarele motive de nelegalitate a hotărârii:
2.1. Încălcarea prevederilor art. 48 alin. (8) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora numirea în funcţia de conducere se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii, o singură dată, în condiţiile prevăzute la alin. (1).
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că judecătorul validat în funcţia de preşedinte al Tribunalului Cluj mai exercitase anterior funcţia respectivă, timp de 2 mandate, decembrie 2003 – decembrie 2007 şi decembrie 2007 – decembrie 2010.
A adăugat că problema de drept de a cărei dezlegare depinde analizarea motivului invocat este aceea a aplicabilităţii limitării numărului de mandate în condiţiile în care legea impune această limitare a intrat în vigoare în timpul exercitării, de către candidat, a primului său mandat de preşedinte al instanţei. În acest sens, a arătat că dobândirea unui mandat anterior intrării în vigoare a noii legi (mandat care nu era epuizat la momentul modificării legii) nu poate reprezenta un drept câştigat sub imperiul reglementărilor anterioare şi nu scoate de sub incidenţa noii legi efectele propriu – zise ale situaţiei juridice prezentate, fără ca prin aceasta să poată fi reţinută o încălcare a principiului neretroactivităţii legii.
2.2. Încălcarea prevederilor art. 48 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, reluate în art. 9 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii nr. 320/2006, potrivit cărora la constituirea comisiilor vor fi avuţi în vedere, în principal, judecători care au urmat cursuri de management.
Textul impune ca la constituirea comisiilor să fie avuţi în vedere, în principal, judecătorii cu studii în domeniul managementului, finalizate prin obţinerea unui atestat sau diplome emise de o instituţie de specialitate, numai prin excepţie, din motive obiective, bine justificate, fiind posibilă numirea judecătorilor care nu au astfel de cursuri.
2.3. Încălcarea principiului egalităţii în faţa autorităţilor publice, prevăzut în art. 16 din Constituţie, concretizat, în speţă, prin participarea la concurs în condiţii egale pentru toţi participanţii.
Sub aspectul enunţat, recurenta a arătat că unul dintre criteriile folosite pentru departajarea candidaţilor în legătură cu statusul profesional acordă prioritate celor care deţin deja o funcţie de conducere în instanţa pentru care candidează, conferind un avantaj pentru experienţa dobândită în funcţia de conducere respectivă.
În opinia recurentei, acest criteriu este afectat de un viciu procedural, constând în aceea că nu este cuprins în Regulamentul de concurs, dar a fost folosit în mod netransparent de comisia de examinare, dând naştere unui dezavantaj pentru candidatul care a fost privat de posibilitatea de a susţine în faţa comisiei experienţa dobândită în calitatea de membru ales, cu activitate permanentă, în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, adică la nivelul managementului de vârf.
Recurenta a invocat şi un viciu de fond, constând în aceea că, dat fiind criteriul suplimentar de departajare menţionat, în nici o situaţie, candidatul care deţinea deja o funcţie de conducere în instanţă nu a putut fi devansat de contracandidatul care deţinea doar o funcţie de execuţie în instanţă sau în afara ei.
2.4.Hotărârea recurată este rezultatul excesului de putere al diferenţelor structuri administrative din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Raportându-se la definiţia legală a excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, recurenta a arătat că încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege constă în alcătuirea comisiei de examinare fără să se ţină seama de prevederile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 9 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 320/2006, iar încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti se referă la egalitatea de şanse, prevăzută în art. 16 din Constituţie, prin introducerea unor criterii de departajare lipsite de obiectivitate, transparenţă şi imparţialitate.
La termenul din 11 martie 2011, recurenta a depus la dosar o precizare a recursului, prin care, „având în vedere Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011 a Curţii Constituţionale, de declarare a neconstituţionalităţii Hotărârii Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii”, a solicitat anularea în parte a hotărârii recurate, invalidarea rezultatelor concursului organizat pentru ocuparea funcţiei e preşedinte al Tribunalului Cluj şi obligarea intimatului să o valideze pe recurentă în funcţia respectivă.
În motivarea cererii precizatoare, recurenta a arătat, în esenţă, că decizia Curţii Constituţionale a tranşat problema de principiu a limitării numărului de mandate printr-o lege adoptată în timpul exercitării unui mandat şi, pentru identitate de raţiune, soluţia de principiu consfinţită prin acea decizie se aplică şi în cauza de faţă, unde se pune problema numărului de mandate în funcţiile de conducere din cadrul instanţelor.
3. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 9 martie 2011, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului, arătând că motivul privind încălcarea art. 48 alin. (8) din Legea nr. 303/2004 este inadmisibil, conform art. 294 alin. (1), coroborat cu art. 316 C. proc. civ., fiind invocat pentru prima dată în faţa instanţei, iar celelalte motive de recurs sunt nefondate, întrucât Comisiile de examinare au fost constituite cu respectarea prevederilor art. 48 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, procedura de concurs s-a derulat în condiţiile legale şi regulamentare, nu a existat discriminare între candidaţi pe criteriul ocupării anterioare a unei funcţii de conducere, iar dreptul de apreciere asupra punctajelor acordate este de competenţa exclusivă a comisiei de examinare, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei naţionale şi a C.E.D.O., neputând face obiectul controlului judecătoresc.
4. Procedura derulată în recurs
Potrivit art. 13 din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ, intimatul a depus la dosar, în copie, hotărârea atacată şi documentele avute în vedere la adoptarea acesteia: nota, emisă de Direcţia Resurse Umane şi Organizare, Biroul Concursuri, privind validarea rezultatelor concursului, contestaţia administrativă formulată de recurentă şi de încă o candidată, înregistrată la 13 decembrie 2010, hotărârea nr. 931 din 28 octombrie 2010, de aprobare a componenţei comisiilor de examinare şi o fişă sintetică privind evoluţia carierei profesionale a recurentei şi a judecătorului câştigător al concursului pentru funcţia de preşedinte al Tribunalului Cluj, S.S.
Prin încheierea din data de 29 aprilie 2011, la cererea intimatului, în temeiul art. 161 teza finală din Legea nr. 554/2004 – potrivit căruia instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept – a fost introdusă în cauză intimata S.S., titulara funcţiei de conducere vizate de recurentă.
La data de 9 iunie 2011, recurenta a depus la dosar o cerere de probaţiune prin care a solicitat completarea documentaţiei prin care a solicitat completarea documentaţiei avute în vedere la adoptarea hotărârii recurate cu noi înscrisuri, constând în propunerile formulate de Institutul Naţional al Magistraturii pentru constituirea comisiilor de examinare, lista judecătorilor cu studii de management, catalogul cu punctajele acordate candidaţilor şi dosarul de concurs al intimatei, dar această cerere a fost respinsă prin încheierea din data de 10 iunie 2011, luându-se în considerare documentaţia pe care Consiliul Superior al Magistraturii a înţeles să o depună la dosar în condiţiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, ce urma a fi luată în apreciere în raport cu contextul probator şi cu conţinutul cererilor şi susţinerilor deduse judecăţii.
Totodată, în cadrul probei cu înscrisuri, recurenta a depus la dosar copia sentinţei civile nr. 1931 din 28 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Cluj - secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi o plângere prealabilă formulată de un grup de judecători ai Tribunalului Cluj împotriva unei hotărâri a colegiului de conducere al instanţei, scopul declarat al probei fiind acela de a demonstra neîndeplinirea, de către intimata S.S., a criteriului prevăzut în art. 15 alin. (2) lit. c) din Regulamentul de concurs, referitor la „comportamentul şi comunicarea cu judecătorii …. şi transparenţa actului de conducere”.
Intimata S.S. nu a formulat întâmpinare în cauză.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Evaluând legalitatea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a prevederilor legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta a supus controlului instanţei de contencios administrativ, pe calea specială prevăzută în art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârea nr. 1158 din 16 decembrie 2010, prin care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a validat rezultatele concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor la curţi de apel, tribunale şi judecătorii, desfăşurat în perioada 27 septembrie - 14 decembrie 2010.
Prin aceeaşi hotărâre s-a dispus „respingerea solicitărilor formulate în cuprinsul memoriului de către candidatele R.A.I. şi S.A., referitoare la invalidarea concursului /examenului”.
Acel memoriu al recurentei are natura juridică a unei plângeri administrative prealabile formulate împotriva rezultatelor concursului pentru funcţia de preşedinte al Tribunalului Cluj şi a fost întemeiat pe lipsa unui acces efectiv la o evaluare obiectivă şi competentă în cadrul probei privind susţinerea proiectului referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de preşedinte, motiv în detalierea căruia au fost criticate, pe de o parte, criteriile de apreciere a candidaţilor în legătură cu statusul profesional şi, pe de altă parte, modul în care a fost stabilită componenţa comisiilor de examinare.
Analizând pe rând motivele invocate în recurs, în raport cu această bază factuală, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 48 alin. (8) din Legea nr. 303/2004.
Potrivit acestei prevederi legale, numirea judecătorilor care au obţinut rezultatul cel mai bun la concurs sau, după caz, au fost declaraţi admişi la examen în funcţiile pentru care au candidat se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii, o singură dată, în condiţiile prevăzute la alin. (1).
În speţă, recurenta a arătat că intimata S.S., contracandidata sa, a deţinut deja două mandate de preşedinte al Tribunalului Cluj, în perioada decembrie 2003 – decembrie 2007 şi decembrie 2007 – decembrie 2010, astfel că nu mai putea candida din nou pentru funcţia respectivă.
Acest motiv ce vizează legalitatea candidaturii a fost invocat pentru prima dată prin recursul adresat Înaltei Curţi, după finalizarea întregii proceduri de desfăşurare a concursului, şi a fost dezvoltat prin precizările formulate la data de 9 martie 2011, după pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011, de declarare a neconstituţionalităţii Hotărârii Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010, privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
Este adevărat că, privită in abstracto, problema de drept analizată în decizia Curţii Constituţionale se poate pune în termeni similari în cauza de faţă, vizând, după cum susţine şi recurenta, aplicarea în timp a unei norme juridice noi, care limitează numărul de mandate, în condiţiile în care legea care impune această limitare a intrat în vigoare în timpul exercitării, de către candidat, a primului mandat.
Numai că un demers administrativ ori judiciar prin care se afirmă un drept ori un interes legitim este supus unor rigori procedurale, menite să asigure echitatea procedurii şi un raport de echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea emitentă are obligaţia să îl îndeplinească, potrivit competenţei prevăzute de lege, şi interesele legitime private ce ar putea fi vătămate.
De aceea, chiar dacă specificul remediului procesual prevăzut în art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 nu permite aplicarea ca atare a tuturor regulilor statuate în codul de procedură civilă pentru calea de atac a recursului, Înalta Curte constată întemeiată apărarea intimatului, în sensul inadmisibilităţii invocării motivului privind nelegalitatea candidaturii pentru prima dată în recurs, după finalizarea concursului şi validarea rezultatelor acestuia.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa a avut în vedere împrejurarea că, în cadrul procedurii de concurs, depunerea şi verificarea legalităţii candidaturilor sunt reglementate prin norme care asigură cerinţele de accesibilitate şi transparenţă, cuprinse în Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 320 din 27 aprilie 2006, în special art. 6, 7, 11 alin. (1) pct. 1 şi 12.
Potrivit art. 12 din Regulament:
„(1) Cu 10 zile înainte de data desfăşurării concursului sau examenului, listele cu candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale de participare la concurs sau examen se publică simultan pe paginile de Internet ale Consiliului Superior al Magistraturii şi Institutului Naţional al Magistraturii şi se afişează la sediile instanţelor judecătoreşti.
(2) Candidaţii respinşi în urma verificării pot formula contestaţii în termen de 24 de ore de la afişarea listelor, la Consiliul Superior al Magistraturii. Contestaţiile vor fi soluţionate de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 3 zile prin hotărâre care se comunică de îndată contestatarului.
(3) Hotărârea secţiei pentru judecători poate fi atacată la Plen în termen de 48 de ore de ia comunicare. Plenul se pronunţă în termen de 3 zile de la primirea contestaţiei prin hotărâre care se comunică de îndată contestatarului
(4) După pronunţarea hotărârii Plenului, se întocmeşte lista finală a candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs sau examen, listă care se aduce la cunoştinţă publică prin modalităţile prevăzute la alin. (1)”.
Deşi interpretarea literală a acestor prevederi regulamentare ar putea conduce la concluzia că numai respingerea unei candidaturi poate fi contestată pe cale administrativă, nu există nici un argument pentru care o candidatură admisă într-un mod nelegal să nu poată fi contestată, la rândul său, în aceleaşi condiţii.
De altfel, în practica administrativă a Consiliului Superior al Magistraturii, al cărui membru a fost şi recurenta, au fost identificate situaţii în care au fost admise contestaţii exercitate împotriva admiterii candidaturilor la concursuri de promovare în funcţii de execuţie, pentru neîndeplinirea unor condiţii de participare la concurs – e.g., hotărârea nr. 348 din 29 aprilie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost admisă o contestaţie şi a fost revocată în parte hotărârea privind verificarea îndeplinirii condiţiilor legale de participare la concursul de promovare în funcţii de execuţie din 9 mai 2010.
Pentru argumente de analogie a legii, raţionamentul avut în vedere în cazul menţionat este aplicabil şi în cauza de faţă, întrucât prevederile art. 12 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, citate mai sus, sunt similare prevederilor art. 15 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 621 din 21 septembrie 2006.
Or, aşa cum s-a arătat anterior, singurele motive invocate prin plângerea administrativă şi analizate prin hotărârea recurată au vizat desfăşurarea propriu-zisă a concursului, nicidecum etapa anterioară a verificării legalităţii candidaturilor.
Prin urmare, susţinerile recurentei, potrivit cărora recursul exercitat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 era prima cale prin intermediul căreia ar fi putut invoca nelegalitatea candidatului sunt lipsite de fundament.
1.2. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 48 alin. (5) din Legea nr. 303/2004.
Norma menţionată, preluată şi în art. 9 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 320/2006, prevede următoarele:
„Comisia de examinare este numită de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii, şi este formată din 2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 2 judecători de la curţile de apel şi 3 specialişti în management şi organizare instituţională. La constituirea comisiilor vor fi avuţi în vedere, în principal, judecătorii care au urmat cursuri de management";.
Înalta Curte reţine că în speţă nu au fost relevate elemente care să configureze o situaţie de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care beneficiază actul administrativ supus evaluării, pentru că recurenta a formulat o critică în termeni generali, fără a o concretiza prin argumente apte să conducă la concluzia că la numirea membrilor comisiilor de examinare au fost ignorate prevederile citate, în sensul că nu au fost avuţi în vedere, în principal, judecători care au urmat cursuri de management şi care şi-au exprimat în scris consimţământul de a fi desemnaţi în comisii, conform art. 9 alin. (3) din Regulament.
Este de menţionat, de asemenea, că formularea potrivit căreia „vor fi avuţi în vedere, în principal, judecătorii care au urmat cursuri de management”, lasă la dispoziţia Consiliului Superior al Magistraturii o marjă de apreciere ale cărei limite nu s-a demonstrat că ar fi fost încălcate în cazul particular supus evaluării.
1.3. Cu privire la încălcarea principiului egalităţii în drepturi
Subsumat acestei critici, recurenta a invocat existenţa unei discriminări în raport cu candidaţii care ocupau deja o funcţie de conducere în instanţe, sugerând că această situaţie ar fi constituit, în sine, un criteriu suplimentar, reţinut şi aplicat în mod netransparent.
Niciunul dintre elementele cauzei nu permite însă identificarea unui tratament discriminatoriu în sensul menţionat, iar punctajele acordate de membrii consiliului la probele susţinute conform prevederilor art. 5 din Regulament, prin intermediul căruia se verifică aptitudinile privind exercitarea funcţiilor specifice funcţiei de conducere – managementul, comunicarea, resursele umane, capacitatea de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, rezistenţa la stres - nu pot face obiectul cenzurii judiciare.
Potrivit doctrinei şi practicii constante în materie, aspectele privind conţinutul subiectelor de concurs, baremele de notare, punctajele rezultate în urma susţinerii probelor ori soluţiile date contestaţiilor la bareme ori la punctaj, toate vizând verificarea unor aptitudini, însuşiri ori calităţi profesionale pentru accederea într-o profesie sau ocuparea unui post, nu pot fi supuse controlului instanţei.
Această soluţie este conformă şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a decis că evaluarea cunoştinţelor şi a experienţei profesionale sunt elemente similare unui examen de tip şcolar sau universitar şi se îndepărtează atât de mult de la sarcina normală a judecătorului, încât garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie nu ar putea viza litigii în această materie (Cazul Van Marle şi alţii c. Olandei, hotărârea din 26 iunie 1986, cazul San Juan c. Franţei, hotărârea din 28 februarie 2002).
1.4. Cu privire la excesul de putere în activitatea C.S.M.
Excesul de putere este definit în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea dreptului şi libertăţilor cetăţenilor.
Ţinând seama de împrejurarea că actul administrativ trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât şi o nevoie socială determinată, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestora vizează, în final, respectarea principiului proporţionalităţii, a echilibrului necesar între măsurile individuale şi interesul public ocrotit, potrivit sumei de atribuţii ce constituie competenţa legală a autorităţii publice (în speţă – interesul public al bunei funcţionări a justiţiei).
Analizând în concret argumentele invocate de recurentă în demonstrarea excesului de putere, Înalta Curte consideră că acestea se suprapun, în realitate, motivelor de nelegalitate privind alcătuirea comisiilor de examinare şi nerespectarea egalităţii în drepturi în faţa autorităţilor publice, examinate deja la pct. II.1.2 şi II.1.3. în cuprinsul deciziei, astfel că nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Atât hotărârea nr. 931 din 28 octombrie 2010, prin care a fost aprobată componenţa comisiilor de concurs, cât şi hotărârea nr. 1158 din 16 decembrie 2010, prin care au fost validate rezultatele concursului, respectă limitele şi scopul prevederilor legale în temeiul cărora au fost adoptate şi cuprind o motivare amplă şi adecvată a măsurilor dispuse, neexistând elemente pe baza cărora să poată şi reţinută o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptat
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.A.I. împotriva Hotărârii nr. 1158 din 16 decembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 369/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3736/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
