ICCJ. Decizia nr. 376/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 376/2011
Dosar nr. 2124/54/2009
Şedinţa publică de la 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Reclamanta D.M. a chemat în judecată Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca pe calea contenciosului administrativ să constate refuzul acestei autorităţi de a-i emite titlul de plată în numerar, ca măsură reparatorie, în conformitate cu sentinţa civilă nr. 415/2005 emisă de către Tribunalul Gorj, rămasă definitivă şi irevocabilă şi învestită cu formulă executorie la data de 19 decembrie 2007 şi să oblige totodată pârâta la emiterea titlului de plată în sumă de 63.585 RON în termen de o lună calendaristică de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei ca într-un termen rezonabil de două săptămâni de la data emiterii titlului de plată, să efectueze demersurile necesare în vederea efectuării operaţiunilor de plată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentinţa nr. 415/2005 pronunţată de Tribunalul Gorj, a fost anulată în parte dispoziţia nr. 2618/2003 emisă de Primăria Municipiului Târgu Jiu şi s-a stabilit dreptul său la măsuri reparatorii în cuantum de 63.585 lei, pentru terenul în suprafaţă de 471 mp.
Deşi sentinţa a rămas irevocabilă, susţine reclamanta, pârâta nu a pus în executare titlul executoriu, de la data rămânerii irevocabile a acestuia trecând 2 ani şi 10 luni, astfel că, în temeiul Legii nr. 247 din 2005, a Legii nr. 554/2004 şi a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a promovat acţiunea de faţă.
La termenul din 15 septembrie 2009, prin Serviciul arhivă, pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor , cu privire la acţiunea introductivă de instanţă.
La data de 21 octombrie 2009 reclamanta D.M. a depus o precizare a acţiunii prin intermediul căreia a arătat că înţelege să se judece cu pârâţii Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice şi că solicită în mod efectiv emiterea titlului de despăgubiri.
La acelaşi termen, 21 octombrie 2009, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii faţă de Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
La rândul său, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, la data de 11 noiembrie 2009, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanţa de fond a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât potrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este entitatea cu atribuţii în privinţa emiterii deciziilor reprezentând titlul de despăgubire.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că susţinerea pârâtei potrivit căreia în speţă nu a fost finalizată procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 nu este întemeiată, deoarece în ipoteza în care a fost constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii într-un anumit cuantum nu mai este necesară emiterea unei alte dispoziţii în care să se menţioneze cele statuate în hotărârea judecătorească.
În acest sens, s-a reţinut că s-au pronunţat şi Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007.
Concluzionând, prima instanţă a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuiau să se desfăşoare într-un termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 4 ani de la data formulării cererii de acordare a măsurilor reparatorii constituie o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, a fost admisă în parte acţiunea astfel cum a fost precizată, a reclamantei şi a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri conform sentinţei nr. 415/2005 a Tribunalului Gorj.
Celelalte capete de cerere din cuprinsul acţiunii reclamantei au fost respinse ca neîntemeiate.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta-pârâtă
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, prin criticile dezvoltate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut următoarele:
- instanţa de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut în condiţiile în care reclamanta a solicitat numai constatarea refuzului nejustificat de emitere al titlului de plată, nicidecum emiterea deciziei conţinând titlu de despăgubire conform sentinţei civile nr. 415/2005 a Tribunalului Gorj, astfel cum a dispus prima instanţă prin sentinţa ce formează obiectul recursului de faţă;
- nu sunt întemeiate susţinerile instanţei de fond potrivit cu care într-un paragraf din cererea introductivă reclamanta face referire la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, întrucât aceasta nu reprezintă o solicitare concretă de obligare a autorităţii la emiterea unei astfel de decizii;
- greşit s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, raportat la obiectul acţiunii reclamantei şi faţă de prevederile O.U.G. nr. 81/2007 potrivit cu care atribuţia achitării despăgubirilor în numerar către persoanele îndreptăţite revine Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin noua direcţie pentru acordarea despăgubirilor în numerar şi nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor;
- instanţa de fond nu a luat în considerare distincţia ce trebuie făcută între titlul de despăgubire şi titlul de plată;
- în mod greşit s-a apreciat că în cauză au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei, întrucât procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, republicată, nu a fost finalizată astfel că nici procedura reglementată de Legea nr. 247/2005 (Titlul VII) nu poate fi urmată;
- în cauză Primăria Municipiului Târgu Jiu nu a emis o nouă dispoziţie conformă celor statuate prin sentinţa civilă nr. 415/2005, rămasă definitivă şi irevocabilă şi nici nu a transmis documentaţia aferentă notificării formulate de reclamantă, nefiind relevante aprecierile instanţei de fond în sensul că în cauză nu se mai impune emiterea unei dispoziţii în temeiul Legii nr. 10/2001.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins ca atare, pentru considerentele ce urmează:
Nu este întemeiat motivul de recurs al recurentei-pârâte întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că prima instanţă s-ar fi pronunţat asupra unor cereri ce nu au fost practic formulate, respectiv asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Înalta Curte apreciază, raportat la conţinutul acţiunii introductive a reclamantei, faţă de cererea precizatoare depusă la data de 21 octombrie 2009 (fila 33) şi notele de şedinţă din 18 noiembrie 2009 (fila 55), confirmate şi prin susţinerile orale ale reclamantei, consemnate în încheierea de şedinţă din data de 4 februarie 2010 (fila 72), că prima instanţă în mod corect a reţinut că obiectul precizat al acţiunii de faţă îl reprezintă obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri, raportat la hotărârea judecătorească definitivă existentă.
Prin aceste precizări este evident că a fost clarificat şi practic înlocuit capătul de cerere din acţiunea iniţială vizând obligarea la emiterea titlului de plată pentru suma de 63.585 Ron.
Aşa fiind, în mod corect, a fost soluţionată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are atribuţii în emiterea deciziilor reprezentând titlul de despăgubire, criticile recurentei pe acest aspect fiind deopotrivă nefondate.
Înalta Curte apreciază că neîntemeiate sunt şi criticile recurentei vizând modalitatea în care prima instanţă a soluţionat fondul cauzei, dispunând obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire conform sentinţei nr. 415/2005 pronunţată de Tribunalul Gorj definitivă şi irevocabilă, pentru suma de 63.585 Ron.
Actele dosarului atestă că prin hotărârea judecătorească arătată s-a constatat dreptul reclamantei la măsuri reparatorii, în echivalent, în sumă de 63.585 lei pentru terenul în suprafaţă de 417 mp.
Prima instanţă în mod corect a reţinut, raportat la prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 ca şi ale H.G. nr. 1095/2005 că în cauză, faţă de această situaţie de fapt nu se impunea parcurgerea unei noi proceduri administrative, respectiv emiterea unei noi dispoziţii de către Primarul Municipiului Târgu Jiu, prin care s-ar fi reluat cele statuate deja pe cale judecătorească, prealabil transmiterii dosarului Secretariatului Comisiei, mai cu seamă că obiectul judecăţii l-a constituit tocmai contestaţia formulată împotriva dispoziţiei nr. 2618 din 16 octombrie 2003 emisă de Primarul Municipiului Târgu Jiu, în temeiul Legii nr. 10/2001.
În fine, raportat la data soluţionării definitive şi irevocabile a sentinţei favorabile reclamantei şi a statuării asupra drepturilor acesteia la măsuri reparatorii, Înalta Curte apreciază că în mod just s-a apreciat cu ocazia soluţionării fondului că refuzul recurentei-pârâte de rezolvare a solicitării reclamantei, înregistrată prin adresa nr. 17831 din 24 aprilie 2009, astfel după cum se confirmă şi prin întâmpinarea depusă la dosar (filele 11-17), pe motivul sus-arătat, se priveşte ca fiind nejustificat, în condiţiile în care o astfel de împrejurare este de natură a o afecta pe reclamantă în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererii sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, sens în care au fost aplicate şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului de către prima instanţă.
Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenţie se apără drepturi concrete şi efective, iar orice ingerinţă în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă (cauza Sporrong şi Lonnroth; cauza Străin şi alţii împotriva României).
Or, din această perspectivă Înalta Curte reţine că neprimirea cererii formulate de reclamantă, indiferent de motivaţia autorităţii recurente, ar echivala cu o vătămare a acesteia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea reparării injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută.
Principiul legalităţii înseamnă, înainte de toate, existenţa unor norme de drept intern, suficient de accesibile şi previzibile, or în cauza de faţă Legea nr. 247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată şi al art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 143 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3747/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3792/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
