ICCJ. Decizia nr. 3693/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3693/2011
Dosar nr. 1295/46/2010
Şedinţa publică de la 24 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, reclamanţii P.M., V.M., V.G., A.E., N.M., T.E., L.M., C.E., C.F. şi G.I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, precum şi suspendarea executării acestui act normativ.
În motivarea cererii, reclamanţii au criticat, în esenţă, H.G. nr. 737/2010 pentru încălcarea dispoziţiilor art. 15 din Constituţia României, în condiţiile în care se aplică drepturilor patrimoniale stabilite, prin lege specială şi încă în vigoare, anterior adoptării sale, precum şi pentru ignorarea prevederilor art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care se aplică prioritar faţă de norma internă în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituţie.
Reclamanţii au mai susţinut că în speţă sunt întrunite cerinţele art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din acelaşi act normativ, instanţa putând constata paguba iminentă şi contestarea legalităţii actului administrativ, care are caracter fundamentat şi pertinent.
2. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinare, pârâtul Guvernul României a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile impusă de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond, acest pârât a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susţinând că H.G. nr. 737/2010 a fost emisă în conformitate cu prevederile legale, cu avizul favorabil al Consiliului legislativ, în executarea Legii nr. 119/2010, fără a se putea reţine încalcă principiului neretroactivităţii legii şi principiul drepturilor câştigate.
În cauză s-a formulat cerere de intervenţie, în favoarea pârâtului Guvernul României, de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, solicitând respingerea cererii reclamanţilor ca nefondată.
Intervenientul a invocat excepţia nulităţii cererii pentru netimbrare, a solicitat respingerea cererii de suspendare a H.G. nr. 737/2010 pentru neîntrunirea condiţiilor prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi respingerea cererii de anulare a actului administrativ menţionat ca neîntemeiată.
3. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 263/F-CONT din data de 19 noiembrie 2010, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii, dar şi acţiunea formulată de către reclamanţii P.M., V.M., V.G., A.E., N.M., T.E., L.M., C.E., C.F. şi G.I. şi a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a apreciat că însuşi art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 impune recalcularea şi conferă criteriul algoritmului de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, dispoziţiile hotărârii atacate nedepăşind cadrul juridic impus de actul normativ în a cărui executare a fost emisă.
Constatând că argumentele aduse de către reclamanţi au în vedere practic “nelegalitatea” actului cu forţă juridică superioară, în speţă art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010, în raport cu reglementările supranaţionale şi cu jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea acestora, prima instanţă a evocat, arătând compatibilitatea acesteia cu normele de drept intern şi jurisprudenţa Curţii Europene, considerentele Deciziei nr. 873 din 25 iunie 2010 a Curţii Constituţionale a României şi a mai arătat că Legea nr. 119/2010 modifică implicit actele normative anterioare.
Analizând încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea a mai arătat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului când, din considerente obiective, măsura dispusă printr-o nouă reglementare determină numai reducerea cuantumului valoric al dreptului de asigurări sociale, o asemenea ipoteză nu reprezintă încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât noul nivel este determinat în funcţie de sistemul contributivităţii, iar, în aceste condiţii, reducerea cuantumului unei pensii speciale până la nivelul determinat de aplicarea principiului contributivităţii, nu reprezintă nici o măsură nejustificată, nici o măsură care să depăşească criteriile cerute de jurisprudenţa CEDO, recunoscute şi în art. 53 din Constituţia României.
Curtea a mai statuat că justificarea măsurii a fost reţinută şi de Curtea Constituţională, prin decizia sus-menţionată, iar prevederile Legii nr. 119/2010 se aplică în mod uniform pentru toate categoriile de pensii speciale, cu excepţia celor reţinute prin Decizia nr. 873 a Curţii Constituţionale, pentru care nu s-a identificat o justificare rezonabilă care să respecte criteriile analizate.
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost respinsă cu motivarea că prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanţii fac dovada sesizării autorităţii pârâte pentru revocarea actului atacat.
4. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii P.M., V.M., V.G., A.E., N.M., T.E., L.M., C.E., C.F. şi G.I., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii lor.
Recurenţii au susţinut că, prin hotărârea recurată, au fost privaţi, în mod nelegal, de drepturi câştigate prin hotărâri judecătoreşti, că, faţă de specificul activităţii de grefier, se impunea menţinerea pensiei speciale şi că pensiile de serviciu de care beneficiau recurenţii au fost reduse în mod abuziv.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Argumente de drept şi de fapt relevante
Recurenţii–reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de anulare, respectiv suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Ca urmare a aplicării metodologiei aprobate de Guvernul României prin actul administrativ normativ a cărui anulare/suspendare se solicită, recurenţilor-reclamanţi, vizaţi de art. 1 lit. c) ce se referă la pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, li s-au diminuat substanţial drepturile de pensie stabilite anterior intrării în vigoare a cadrului normativ menţionat.
Examinând aspectele invocate de către recurenţi, prima instanţă a ajuns la concluzia că nu poate fi reţinută nelegalitatea actului administrativ cu caracter normativ a cărui anulare/suspendare face obiectul prezentei cauze.
Această concluzie este împărtăşită şi de instanţa de recurs.
Practic, recurenţii-reclamanţi critică reducerea cuantumului pensiilor de serviciu de care beneficiau anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 737/2010, în urma recalculării, în condiţiile în care criteriile avute în vedere pentru recalculare prin metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin Legea nr. 119/2010.
Înalta Curte, la fel ca şi prima instanţă, nu a decelat elemente de nelegalitate evidentă a actului administrativ normativ, care să poată fi valorificate în procedura cu care este învestită.
Într-adevăr, H.G. nr. 737/2010, publicată în M. Of. nr. 528/29.07.2010, a fost adoptată în temeiul art. 108 din Constituţie şi al art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, din examinarea înscrisurilor dosarului neputând fi identificate elemente de nelegalitate în operaţiunea elaborării şi adoptării sale.
De asemenea, verificând concordanţa actului administrativ cu Legea nr. 119/2010, în baza şi în aplicarea căreia a fost emis, prin prisma motivelor invocate de recurenţi, Înalta Curte constată că H.G. nr. 737/2010 îndeplineşte numai o funcţie tehnică, rezumându-se la a stabili instrumentele procedurale care să permită aplicarea actului normativ cu forţă juridică superioară, în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind nomele de tehnică legislativă.
În realitate, prevederile legale criticate de către recurenţii-reclamanţi au fost preluate în cuprinsul actului administrativ din chiar Legea nr. 119/2010, respectiv art. 3 alin. (1): „Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare” şi art. 7 alin. (1) „Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare”.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că nu există argumente valide care să conducă la concluzia că H.G. nr. 737/2010 ar fi depăşit cadrul normativ fixat prin Legea nr. 119/2010, iar, pe de altă parte, acest act normativ cu forţă juridică superioară a făcut deja obiectul controlului de constituţionalitate sub aspectele criticate de către reclamanţi, aşa cum a detaliat şi prima instanţă.
Iar nefiind, astfel, îndeplinită condiţia „cazului bine justificat”, respectiv „împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”, după cum indică art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cererea de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 este, la rândul său, neîntemeiată.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru aceste considerente, apreciind că nu există motive de modificare a sentinţei instanţei de fond, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de către P.M., V.M., V.G., A.E., N.M., T.E., L.M., C.E., C.F. şi G.I. împotriva sentinţei civile nr. 263/F-CONT din data de 19 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4687/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4690/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
