ICCJ. Decizia nr. 3695/2011. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3695/2011

Dosar nr. 2195/1/2011

Şedinţa publică de la 24 iunie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 1188 din 16 decembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de N.N., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Călăraşi, prin care solicita recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul C.S.M. a reţinut, în esenţă, următoarele:

Din verificarea dosarului profesional al recurentei rezultă că aceasta nu a susţinut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Apreciază Plenul că, din interpretarea dispoziţiilor legale succesive privitoare la organizarea şi funcţionarea D.I.I.C.O.T., prin numirea la această structură specializată, procurorii în cauză nu au dobândit eo ipso gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât promovarea în funcţii superioare de execuţie (pe loc sau efectivă) se putea şi se poate realiza, atât în condiţiile Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi în prezent (art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată) numai prin examen/concurs, cu respectarea celorlalte condiţii prevăzute de lege (vechime, evaluare profesională, lipsa sancţiunilor disciplinare, existenţa posturilor vacante).

În aceste condiţii, a apreciat Plenul, dacă s-ar considera că prin numirea, conform procedurii speciale, a procurorilor la structura specializată, aceştia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-ar eluda în mod evident dispoziţiile legale privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs.

Ca atare, prevederile art. 43, raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, referitoare la promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se aplică întocmai şi D.I.I.C.O.T..

De asemenea, se arată în motivarea hotărârii atacate, potrivit art. 35 lit. c) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, promovarea judecătorilor şi procurorilor este atributul C.S.M., iar nu al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; în plus, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, prin art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, că procurorul revine la parchetul de unde provine sau la un alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii.

Totodată, arată Plenul C.S.M., potrivit O.U.G. nr. 56/2009, prevederile art. 75 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au fost completate prin introducerea alin. (111) potrivit căruia „de la data revenirii la parchetul de unde provin sau la un alt parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul D.I.I.C.O.T. îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul acestei direcţii”, articol intrat în vigoare anterior numirii recurentei la D.I.I.C.O.T..

Împotriva acestei hotărâri, în temeiul dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 317/2004, a declarat recurs N.N., solicitând anularea actului, în ce o priveşte, cu consecinţa admiterii cererii sale şi recunoaşterii gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea recursului, se arată, în esenţă, următoarele:

Prin hotărârea nr. 205 din 10 iunie 2010 a C.S.M. a fost avizată favorabil numirea recurentei în funcţia de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Călăraşi, aceasta fiind numită în funcţie pe perioadă nedeterminată, fiind promovată în acord cu dispoziţiile legale în vigoare la acea dată, în urma verificării dosarului profesional.

Îndeplinind în condiţiile legii o funcţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii numiţi la D.I.I.C.O.T. dobândesc ipso facto gradul profesional, statutul şi remunerarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz contrar ridicându-se o gravă problemă cu privire la validitatea actelor de urmărire penală îndeplinite de aceştia.

Recurenta a criticat interpretarea dată de către intimată dispoziţiilor legale incidente, arătând că D.I.I.C.O.T. reprezintă o structură cu personalitate juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înfiinţată prin Legea nr. 508/2004, modificată şi completată, lege prin care se reglementează şi modul de numire a procurorilor la D.I.I.CO.T., dispoziţiile având caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere, potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

De asemenea, susţine recurenta, nu se poate face confuzie între numirea procurorilor în această structură specializată în condiţiile Legii nr. 508/2004, prin susţinerea unui interviu, şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, întrucât problema de drept pusă în discuţie vizează recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu promovarea la această instanţă.

Recurenta consideră că prin numirea sa în cadrul D.I.I.C.O.T., în condiţiile Legii nr. 508/2004, modificată şi completată, şi-a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, aşa cum s-a statuat, de altfel, prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 a Plenului C.S.M.

A mai arătat recurenta că gradul profesional reprezintă un drept ce poate fi câştigat şi prin numire cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor, iar nerecunoaşterea acestuia ar echivala în fapt cu o nerecunoaştere a competenţei ce-i revine recurentei ca procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor speficice acestei structuri.

Totodată, recurenta a invocat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul a susţinut că recursul este neîntemeiat, arătând, în esenţă, că procedura şi condiţiile pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt diferite de cele pentru numirea în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T..

În sprijinul acestei apărări, C.S.M. a făcut referire la considerentele hotărârii recurate şi a arătat, în concluzie, că numirea la D.I.I.C.O.T. conferă dreptul procurorilor de a funcţiona la această structură specializată, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa ei şi de a fi remuneraţi cu salariul prevăzut de lege, dar nu şi gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care poate fi obţinut numai prin concurs.

În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar hotărârea atacată şi Nota întocmită de Direcţia Resurse Umane şi Organizare, Serviciul Resurse Umane pentru Parchete.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a apărărilor intimatului, ţinând seama de înscrisurile depuse la dosar şi de normele aplicabile în materia supusă analizei, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Ordinul emis în luna iunie 2010 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurenta, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, a fost numită în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Călăraşi, începând cu data emiterii ordinului.

Actul a fost emis în temeiul art. 75 alin. (3) şi (4), art. 76 din Legea nr. 304/2004, art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 1 şi art. 26 din Legea nr. 508/2004 şi prevederile O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor şi procurorilor.

D.I.I.C.O.T. a fost înfiinţată, prin Legea nr. 508/2004, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Legea nr. 304/2004 prevede de asemenea, prin art. 75 alin. (2), că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează D.I.I.C.O.T., ca structură specializată în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului, toate aceste norme exprimând voinţa legiuitorului de a crea o structură specializată în cadrul respectivei unităţi a parchetului, înglobată acesteia, iar nu o entitate distinctă, plasată în afara ierarhiei parchetelor.

Potrivit art. 75 alin. (3)-(8) din Legea nr. 304/2004, în forma în vigoare la data numirii în funcţie a recurentei, D.I.I.C.O.T. se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statutul de funcţii, aprobat potrivit legii.

Pentru a fi numiţi, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop; interviul constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, a rezistenţei la stres, precum şi a altor calităţi specifice.

Este adevărat că art. 43 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor instituie regula potrivit căreia promovarea procurorilor în funcţii de execuţie se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la parchete, cu respectarea condiţiilor de vechime prevăzute la art. 44.

Nu se poate nega, însă, că procedura prevăzută de art. 75 alin. (3)-(8) din Legea nr. 304/2004 implică, de asemenea, o evaluare, o selecţie a candidaţilor din perspectiva calităţilor profesionale specifice stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcţiei de procuror la D.I.I.C.O.T., numai candidaţii declaraţi admişi în urma interviului urmând a fi numiţi, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii.

Aşadar, art. 75 alin. (3)-(8) din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau promovare într-o funcţie de execuţie, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, distincţia pe care intimatul o face între noţiunea de „numire” şi cea de „promovare” având caracter artificial şi bazându-se pe interpretarea strict literală a unor prevederi legale, promovarea, în ultimă instanţă, nefiind altceva decât o numire într-o funcţie superioară celei ocupate de persoana în cauză până la data promovării.

În consecinţă, numirea în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. a candidaţilor admişi în urma procedurii de selecţie prevăzute de art. 75 din Legea nr. 304/2004 le conferă acestora gradul profesional corespunzător nivelului parchetului din care face parte structura respectivă.

Înalta Curte s-a pronunţat, de altfel, în mod constant, în sensul că gradul profesional reprezintă dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia instanţelor sau parchetelor, drept care poate fi dobândit prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor.

S-a statuat, de asemenea, că procurorii numiţi în funcţie la D.I.I.C.O.T., în condiţiile art. 75 alin. (3)-(8) din Legea nr. 304/2004, care reglementează o procedură specială, derogatorie de la procedura de drept comun stabilită de art. 43 din aceeaşi lege, dobândesc gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Or, principiul disciplinei jurisdicţionale şi imperativul asigurării unei interpretări şi aplicări unitare a legii impun respectarea practicii jurisdicţiei supreme.

A admite teza contrară, în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curţi, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă, având ca efect un climat de incertitudine şi insecuritate juridică, cu consecinţa încălcării dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României, republicată, şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În speţă, în raport cu prevederile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, potrivit cărora numirea procurorilor D.I.I.C.O.T. se realizează prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în condiţiile în care recurenta a fost numită într-o astfel de funcţie numai începând cu luna iunie 2010, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile art. 75 alin. (111) din acelaşi act normativ, introdus prin pct. 1 al art. unic din O.U.G. nr. 56/2009, care prevăd că, de la data revenirii la parchetul de unde provin sau la un alt parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul D.I.I.C.O.T. îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul acestei direcţii.

Drept urmare, faţă de considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va admite recursul şi va anula, în parte, hotărârea atacată în ceea ce o priveşte pe recurentă, cu consecinţa obligării intimatului să-i recunoască acesteia gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru perioada exercitării funcţiei în cadrul structurilor D.I.I.C.O.T..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de N.N. împotriva Hotărârii nr. 1188 din 16 decembrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Anulează, în parte, hotărârea recurată, în ceea ce o priveşte pe recurentă.

Obligă pe intimatul C.S.M. să-i recunoască acesteia gradul profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru perioada exercitării funcţiei în cadrul structurilor D.I.I.C.O.T..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3695/2011. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs