ICCJ. Decizia nr. 370/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 370/2011
Dosar nr. 8611/2/2009
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii B.A. şi B.M., cetăţeni moldoveni, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, au solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a le soluţiona cererile de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea pârâtului să procedeze la analizarea/avizarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei şi plata de daune morale în valoare de 1000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanţii arată că au depus cererile de redobândire a cetăţeniei române încă din anul 2003, primind număr de dosar 3636/2003 – B.A., respectiv 3637/2003-B.M.
În data de 22 iunie 2009, au depus cereri de urgentare, solicitând informaţii concrete cu privire la modul în care s-a lucrat şi se lucrează la cererile de redobândire a cetăţeniei române, având în vedere faptul că acestea se află în lucru de peste 7 ani.
De la momentul înregistrării cererii de redobândire şi până la introducerea acţiunii s-au interesat periodic cu privire la stadiul soluţionării dosarului la biroul informaţii din cadrul Direcţiei Cetăţenie, primind de fiecare dată acelaşi răspuns, respectiv că dosarul se află în lucru şi că trebuie să aibă răbdare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1007 din 24 februarie 2010 a admis excepţia lipsei de obiect formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, constatând acţiunea ca rămasă fără obiect şi, obligând pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că astfel cum reiese din întâmpinarea la cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată de reclamanţi aceasta a fost examinată şi avizată pozitiv, astfel încât cererea de chemare în judecată apare ca fiind lipsită de obiect, urmând a fi respinsă în consecinţă.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata cheltuielilor de judecată, deoarece cererile reclamanţilor erau soluţionate, neputându-se reţine o cădere în pretenţii a pârâtului.
Recursul este nefondat.
În fapt, reclamanţi au depus cereri de redobândire a cetăţeniei române încă din anul 2002 la data de 2 septembrie 2009 au cerut urgentarea soluţionării acestora.
La data de 4 septembrie cererile reclamanţilor au fost examinate şi avizate pozitiv de Comisia de Cetăţenie, iar la data de 14 ianuarie 2010 (în cursul procesului) prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 185, cererile acestora au fost aprobate, pârâul fiind însă pus în întârziere.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii.
Având ca fundament aceste dispoziţii legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.
Or, instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii până la data introducerii acţiunii reclamanţilor, în temeiul art. 275 C. proc. civ., fiind consacrată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi acordarea cheltuielilor atunci când cererea reclamantei a fost respinsă, întrucât pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile în timpul judecăţii.
Culpa procesuală a pârâtului rezultă implicit din soluţia dată, întrucât în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care se află în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, neputându-se transfera vinovăţia pârâtului, care a constat în nerezolvarea cererii reclamanţilor într-un termen rezonabil.
Culpa recurentului a fost dovedită, întrucât acesta trebuia să-şi ia toate diligenţele pentru a verifica stadiul cererilor intimaţilor-reclamanţi şi să comunice un răspuns în acest sens.
Orice amânare în soluţionarea cererilor reclamanţilor a însemnat depăşirea termenului rezonabil avut în vedere de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi i-a determinat să angajeze cheltuieli cu procesul ce a fost intentat autorităţii pârâte, cheltuieli care ar fi putut fi evitate numai dacă cererile reclamanţilor ar fi fost soluţionate mai înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1007 din 24 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 368/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 373/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
