ICCJ. Decizia nr. 373/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 373/2011
Dosar nr. 9463/2/2009
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P.V. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti solicitând.
- să se constate refuzul nejustificat al pârâtului, prin intermediul Direcţiei Cetăţenie, de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române;
- să fie obligat pârâtul, prin intermediul Direcţiei cetăţenie - Comisia pentru Cetăţenie să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei în termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii;
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române la 14 mai 2009.
În datele de 18 iunie 2009, 19 august 2009 şi 16 septembrie 2009, a depus cerere de urgentare a soluţionării dosarului.
Direcţia Cetăţenie nu a binevoit să răspundă la nici una dintre cererile sale cu toate că a solicitat un răspuns în mod expres, iar termenul legal de 30 de zile este de mult expirat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1403 din 19 martie 2010 a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi a admis acţiunea formulată de reclamant, constatând refuzul nejustificat al pârâtului prin intermediul Direcţiei Cetăţenie de a-i soluţiona cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române.
Totodată, a obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii reclamantului în termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii şi, să-i plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 4,3 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată de către România prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002 publicată în M.Of. Partea I nr. 490 din 09 iulie 2002.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Justiţiei, întrucât răspunderea privind soluţionarea cererilor privind acordarea, redobândirea, renunţarea sau retragerea cetăţeniei române revine Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Prin cea de-a doua critică adusă sentinţei, recurentul a susţinut că în mod greşit a fost obligat la analizarea cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei, atâta vreme cât cererea acestuia a fost soluţionată la data de 25 februarie 2010.
Recurentul a mai susţinut că, instanţa de fond, în mod greşit l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată, întrucât Ministerul Justiţiei nu a pierdut procesul iar pretenţiile reclamantului au fost recunoscute la primul termen de judecată.
Recursul este nefondat.
În fapt, la data de 14 mai 2009 reclamantul a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române conform Legii nr. 21/1991, la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău.
La data de 18 iunie 2009, 19 august 2009 şi 16 septembrie 2009, reclamantul a depus cereri de urgentare a soluţionări dosarului, cereri la care, nu a primit nici un răspuns din partea Direcţiei de Cetăţenie, deşi a solicitat un astfel de răspuns în termen de 30 de zile, conform Legii nr. 554/2004.
Apreciind că s-a depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii, prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, Curtea a obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Critica acestuia referitoare la lipsa calităţii sale procesuale pasive a fost respinsă în mod corect de către instanţa de fond, de vreme ce, la data introducerii acţiunii, acesta avea atribuţia de a examina cererea reclamantului.
Astfel, deşi prin OUG nr. 5/2010 a fost atribuită competenţa în materie de cetăţenie Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, prin acelaşi act normativ s-a prevăzut că „Până la operaţionalizarea Autorităţii, procedura de acordare, redobândire, retragere sau renunţare la cetăţenie, precum şi orice alte aspecte care decurg din funcţionarea Autorităţii vor fi asigurate prin Direcţia cetăţenie şi, după caz, prin alte direcţii de specialitate ale Ministerului Justiţiei" [art. 19 alin. (4)]. Pe de altă parte, litigiul a fost determinat de atitudinea culpabilă a pârâtului cu privire la o cerere formulată din anul 2009 când competenţa în materie aparţinea autorităţii recurente.
În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita soluţionare a capătului de cerere privind obligarea Ministerului Justiţiei la plata cheltuielilor de judecată, urmează să se constate că şi aceasta este neîntemeiată.
Este adevărat că cererea reclamantului a fost examinată şi avizată, aşa cum aceasta a solicitat, însă, această operaţiune a fost efectuată după data formulării prezentei acţiuni şi în condiţiile în care, anterior acesteia, au fost întreprinse demersuri pe cale administrativă.
Pe cale de consecinţă se constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut culpa procesuală a recurentului - pârât şi l-a obligat pe acesta, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., la plată cheltuielilor de judecată.
Cât priveşte critica potrivit căreia acţiunea ar fi trebuit respinsă ca rămasă fără obiect şi nu ca neîntemeiată, urmează să se constate că nu are nici o relevanţă, sub aspectul obligării intimatului la plata cheltuielilor de judecată, deoarece acest lucru nu înlătură culpa autorităţii de a nu fi soluţionat cererea reclamantului într-un termen rezonabil şi de a-i comunica acest fapt. Pe de altă parte, aşa cum rezultă din practicaua sentinţei recurate la apelul nominal părţile nu au răspuns iar apărătorul reclamantului a sosit după rămânerea în pronunţare a cauzei, ceea ce înseamnă că este posibil ca nici măcar să nu aibă cunoştinţă de faptul că i-a fost examinată şi avizată cererea reclamantului. De altfel, la dosarul cauzei, pârâtul Ministerul Justiţiei nu a depus nici o dovadă din care să reiasă că i-ar fi adus la cunoştinţă reclamantului, faptul că i-a examinat şi avizat cererea, corespondenţa aflată la fila 15 din dosarul de fond fiind a serviciului contencios, adresată directorului direcţiei contencios.
Faţă de cele ce preced recursul apare ca nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1403 din 19 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 370/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 375/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
