ICCJ. Decizia nr. 3760/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3760/2011
Dosar nr. 11915/2/2010
Şedinţa publică din 28 iunie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 07 decembrie 2010, reclamanta K.L.S. în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin C.C.S.D. şi A.N.R.P. - Direcţia pentru Coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 a solicitat obligarea pârâtelor să selecteze dosarul de despăgubiri înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. cu nr. 6628/ce şi să transmită dosarul unui evaluator sau unei societăţi de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii judecătoreşti în prezenta cauză; obligarea pârâtelor ca în termen de 15 zile de la comunicare, respectiv înregistrarea raportului de evaluare la secretariatul C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire conform sumei înscrise în raportul de evaluare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin Ordinul nr. 881/2005 emis de I.P. Arad s-a dispus acordarea de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în localitatea Arad, str. Ştefan Augustin Doinaş, iar la data de 13 ianuarie 2006, dosarul aferent acestui ordin a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D. cu nr. 6628/CC.
Reclamanta a mai arătat că, la data de 04 iunie 2010, a depus la pârâta A.N.R.P. plângerea prealabilă nr. RG/43747 prin care a solicitat transmiterea dosarului unui evaluator şi emiterea titlului de despăgubire şi ulterior la data de 05 octombrie 2010 a solicitat copii de pe actele aflate la dosar.
Reclamanta a susţinut că instanţa de contencios administrativ poate exercita un control asupra dreptului de apreciere al C.C.S.D. în ceea ce priveşte termenul în care se finalizează procedura de acordare a despăgubirilor şi în virtutea plenitudinii de jurisdicţie să, soluţioneze dosarul în sensul obligării pârâtei la selectarea dosarului său de despăgubiri, pentru a fi transmis unui evaluator, sau unei societăţi de evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare şi ulterior, la emiterea titlului de despăgubire, pentru finalizarea procesului de acordare despăgubiri.
În cauză pârâtele au formulat întâmpinare, A.N.R.P. invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrative şi fiscal, prin sentinţa nr. 758 din 2 februarie 2011, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P., ca neîntemeiată.
A admis acţiunea formulată de reclamanta K.L.S. în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P. - Direcţia pentru Coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 şi S.R. prin C.C.S.D. şi a obligat pârâtele să transmită Dosarul nr. 6628/CC, aferent Ordinului Prefectului judeţului Arad nr. 881/2005, la un evaluator sau unei societăţi de evaluatori în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
Totodată, a obligate pârâtele să emită titlul de despăgubire în termen de 15 zile de la data comunicării raportului de evaluare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.N.R.P. prin întâmpinare, instanţa a reţinut că este neîntemeiată în raport cu obiectul litigiului şi anume refuzul nejustificat al pârâtelor de a soluţiona dosarul de despăgubiri al reclamantei.
Din adresa nr. RG/56403/15150/L10 din 07 octombrie 2010, rezultă că această pârâtă a primit memoriul reclamantei de urgentare a soluţionării cererii şi a transmis reclamantei un răspuns cu referire la procedura Legii nr. 247/2005 în care se află dosarul reclamantei.
Faţă de acest raport juridic stabilit între reclamantă, pe de o parte (prin adresarea unei cereri referitoare la un drept prevăzut de lege) şi pârâta A.N.R.P. pe de altă parte (prin primirea cererii şi transmiterea unui răspuns), Curtea a apreciat că pârâta A.N.R.P. are legitimitate procesuală în cauză.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, prima instanţă a reţinut că susţinerile pârâtei, în sensul că, în speţă nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (l) lit. h) din Legea nr. 554/2004 pentru simplul motiv că legea contenciosului administrativ obligă autoritatea publică să răspundă în termen de 30 de zile ori să emită un act în acest termen, iar Legea nr. 247/2005 este un act normativ care reglementează etape obligatorii de parcurs înainte de emiterea deciziei cuprinzând titlul de despăgubire, nu sunt de natură să conducă la concluzia că acţiunea reclamantei ar fi netemeinică ori nelegală.
Refuzul nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei care este notificarea ce stă la baza dosarului de despăgubiri, este analizat de instanţa de contencios administrativ în raport cu dispoziţiile speciale (Legea nr. 247/2005) care instituie obligaţii în sarcina autorităţilor pârâte în acordarea de despăgubiri.
Orice cerere din partea persoanei vătămate în dreptul de a primi despăgubiri prin refuzul de soluţionare a dosarului său într-un termen rezonabil, făcută în oricare dintre etapele reglementate de Legea nr. 247/2005, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, conform accepţiunii dată de legea generală, Legea nr. 554/2004, prin art. 2 alin. (l) litera h).
Aceasta întrucât autoritatea publică a depăşit cu mult orice termen rezonabil, apreciat a fi de maxim 6 luni pentru fiecare dintre etapele menţionate.
A reţinut instanţa că pârâtele nu au făcut dovada existenţei unei proceduri de soluţionare transparentă, nu se poate cunoaşte modalitatea de selectare a dosarelor în vederea soluţionării şi nu se poate analiza legalitatea, în raport de un criteriu de selecţie în soluţionarea dosarelor de către pârâte, având în vedere data înregistrării acestora.
Astfel că instanţa a constatat că, dreptul de apreciere al autorităţilor publice în soluţionarea dosarelor este unul discreţionar şi raportat la dosarul reclamantei, nesoluţionat în privinţa etapelor de transmitere a dosarului unui evaluator şi de emitere a titlului de despăgubire, timp de 5 ani de zile, reprezintă o atitudine de pasivitate a autorităţilor publice care trebuie sancţionată prin obligarea pârâtelor să-şi îndeplinească atribuţiile legale în termene scurte, fixate de instanţă, tocmai pentru a proteja real drepturile fundamentale ale reclamantei consfinţite prin Constituţia României şi C.E.D.O.
Dreptul la soluţionare în termen rezonabil reprezintă o garanţie privind reparaţia echitabilă atât în procedura prealabilă cât şi în faţa instanţelor de contencios administrativ, fiind prevăzut ca atare în C.E.D.O. (art. 6), astfel că prima instanţa a stabilit că se impune favoarea unui termen scurt de 30 de zile în care pârâţii să transmită dosarul reclamantei la evaluator şi un alt termen de 15 zile începând de la data sosirii dosarului de la evaluator pentru emiterea deciziei titlu de despăgubire.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât A.N.R.P. - Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 cât şi C.C.S.D.
A.N.R.P. - Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 a criticat sentinţa sub aspectul modului de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi.
Pârâta recurentă A.N.R.P. a solicitat modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, făcând referire, generic, la dispoziţiile art. 299 şi următoarele, art. 3041 C. proc. civ., Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din această lege, OUG nr. 81/2007.
În motivarea recursului s-a susţinut că acestei pârâte nu i-au fost stabilite atribuţii privind emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, în cadrul procedurii administrative reglementate prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel încât nu se justifică citarea sa în cauză, calitate procesuală pasivă având numai C.C.S.D.
Faptul reţinut de instanţa de fond, conform căruia Autoritate are legitimitate procesuală, pasivă, nu poate fi primit, în susţinerea soluţiei pronunţate, prin raportare la dispoziţiile legale enunţate mai sus, şi din care rezultă, în mod clar, că Autorităţii nu i-au fost conferite atribuţii în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, obligaţiile ce revin fiecăreia dintre cele două entităţi, respectiv A.N.R.P. şi C.C.S.D., fiind reglementate prin acte normative distincte.
C.C.S.D. prin recursul său a arătat că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune analizarea, sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi sub aspectul cuantumului pretenţiilor de restituire în echivalent a dosarelor constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 şi soluţionate, fie printr-o dispoziţie ce conţine oferta de acordare de măsuri reparatorii în echivalent, emise înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, respectiv data de 25 iulie 2005, fie printr-o decizie/dispoziţie de propunere privind acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale, emisă ulterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat.
În cadrul acestei proceduri administrative sunt parcurse mai multe etape, etapa analizării dosarelor de către Secretariatul C.C.S.D. sub aspectul posibilităţii restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării şi etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către C.C.S.D. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi valorificarea acestui titlul în condiţiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V1, Secţiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire".
Recurenta a mai arătat că deşi legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluţionare a dosarelor ce fac obiectul procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a stabilit că ordinea de soluţionare a dosarelor va fi decisă de către C.C.S.D.
În acest context, în aplicarea prevederilor pct. 17. 1. din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 aprobate prin HG nr. 1095/2005, C.C.S.D. a emis Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 care prevedea, într-adevăr, selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât şi a evaluatorului/societăţii de evaluare, această decizie fiind ulterior înlocuită cu Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008.
Astfel, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, C.C.S.D. a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului C.C.S.D. înainte de apariţia OUG nr. 81/2007, şi cele transmise după intrarea în vigoarea a actului normativ amintit, dispoziţii însoţite de avizul de legalitate emise de prefecturi.
În speţă, dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantei, face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului C.C.S.D. înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor, potrivit Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008.
Astfel că, a susţinut recurenta, instanţa de fond, în mod netemeinic, a obligat autoritatea la emiterea deciziei în termen de 15 zile de la data comunicării raportului de evaluare având în vedere că nu se poate aprecia termenul în care raportul de evaluare al reclamantului va putea fi aprobat în Şedinţa C.C.S.D.
De asemenea, a mai arătat recurenta, prima instanţă a reţinut în mod incorect şi netemeinic nerespectarea termenului rezonabil pentru emiterea deciziei reprezentând titlurile de despăgubire, nesocotind criteriile rezultate din jurisprudenţa C.E.D.O. în această materie, respectiv complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant.
Înalta Curte, analizând actele dosarului, criticile recurentei, prin prisma dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., constată următoarele:
Referitor la recursul declarat de A.N.R.P., se constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, astfel:
Prin dispoziţiile art. 2 din HG nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sunt prevăzute principalele atribuţii ale Autorităţii, şi anume în privinţa aplicării Legii nr. 10/2001, A.N.R.P. acordă sprijin şi îndrumare metodologică autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, precum şi celorlalte persoane juridice deţinătoare de imobile care fac obiectul restituirii potrivit Legii nr. 10/2001, republicată.
De asemenea, Autoritatea asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului C.C.S.D., secretariat care asigură lucrările acestei comisii, iar atribuţiile conferite acestuia constau în centralizarea dosarelor conţinând decizii/dispoziţii în care s-au consemnat/propus despăgubiri, precum şi în analizarea acestora din punctul de vedere al legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, atribuţii îndeplinite în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Prin urmare, nu A.N.R.P. va emite Decizia reprezentând titlu de despăgubire, ci C.C.S.D. va emite Decizia conţinând titlul de despăgubire, potrivit dispoziţiilor Capitolului V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, unde sunt cuprinse atribuţiile în privinţa emiterii deciziilor conţinând titlurile de despăgubire.
Rezultă aşadar că, sub acest aspect, hotărârea instanţei este criticabilă, urmând, pentru considerentele expuse, a se modifica această hotărâre în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P.
În ceea ce priveşte recursul declarat de C.C.S.D., Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate şi alte entităţi (organele investite cu soluţionarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăşi acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., astfel cum s-a pronunţat în mod constant, în materie, instanţa supremă.
Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.
În speţă, raportat la perioada îndelungată, de 5 ani, scursă de la data înaintării dosarului către entitatea pârâtă, 13 ianuarie 2006, perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului către evaluator, s-a apreciat în mod corect că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul al un proces echitabil, susţinerile recurentei privind nesocotirea de către prima instanţă a criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudenţa C.E.D.O., nefiind justificate.
La pronunţarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudenţa sa anterioară şi unitară în materie reprezentată, spre exemplu, de următoarele decizii publicate: Decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 şi Decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007; Decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007; deciziile nr. 3857 şi nr. 3870 din 4 noiembrie 2008; Decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009 şi Decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de A.N.R.P. şi va modifica hotărârea atacată în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale a acestei autorităţi şi va respinge recursul declarat de C.C.S.D. ca nefondat.
În temeiul art. 274 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta pârâtă C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă, în cuantum de 1860 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.R.P. - Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 împotriva sentinţei nr. 758 din 2 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. şi respinge acţiunea faţă de aceasta.
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva aceleiaşi hotărâri ca nefondat.
Obligă recurenta C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată către intimata reclamantă K.L.S. în cuantum de 1860 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3710/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3762/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
