ICCJ. Decizia nr. 3766/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3766/2011
Dosar nr. 195/43/2010
Şedinţa publică din 28 iunie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, la data de 7 mai 2010, sub nr. 195/43/2010, reclamanta U.A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 1490 2010 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 de pe lângă C.J.P. Harghita, arătând, în esenţă, că în mod greşit autoritatea pârâtă i-a respins cererea întrucât a făcut dovada refugiului din motive de persecuţie etnică prin declaraţiile autentice ale martorilor C.I. şi R.A.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrative şi fiscal, prin sentinţa nr. 150 din 5 noiembrie 2010, a admis acţiunea reclamantei şi a anulat Hotărârea nr. 1490/2010 emisă de C.J.P. Harghita.
A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al dispoziţiilor Legii nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, pe perioada iunie 1944 - decembrie 1944 şi să-i acorde aceste drepturi începând cu data de 01 aprilie 2010.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada calităţii de refugiat din motive de persecuţie etnică potrivit declaraţiilor martorilor C.I. şi R.A., aceasta din urmă fiind audiată şi în instanţă, din care rezultă că reclamanta a locuit cu familia în localitatea B.A., iar în anul 1944 s-au mutat în localitatea Praid pentru o perioadă de 7 luni, după care s-au reîntors în localitatea de domiciliu; motivul mutării fiind persecuţiile etnice la care populaţia de etnie română, inclusiv familia reclamantei, a fost supusă de regimul hortist instaurat în urma Dictatului de la Viena. Aceasta în condiţiile în care localitatea Bicazul Ardelean a trecut în urma Dictatului de la Viena în stăpânirea Ungariei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C.J.P. Harghita criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a admis acţiunea reclamantei, întrucât motivul refugiului nu a fost persecuţia etnică ci apropierea războiului împrejurare recunoscută chiar de reclamantă prin contestaţia sa. A arătat că este de notorietate că în perioada respectivă, indiferent de naţionalitate, locuitorii zonelor care se aflau în calea frontului erau evacuaţi, dar această situaţie nu trebuie confundată cu persecuţia etnică.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expus în continuare.
Reclamanta, prin cererea sa, a solicitat recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 pentru motivul că împreună cu familia sa a fost persecutată de regimul instaurat după 6 septembrie 1940.
Potrivit art. l din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. l din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimata-reclamantă şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale şi a declaraţiei dată în formă autentică de către martorul C.I.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Or, în cauză martorei R.A. i s-au recunoscut drepturile prevăzute de dispoziţiile legale suscitate, aşa cum rezultă din declaraţia dată în faţa instanţei de judecată la data de 5 noiembrie 2010.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamant şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea B.A. în localitatea Praid, în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (l) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Harghita împotriva sentinţei nr. 150 din 5 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3764/2011. Contencios. Ordonanţă... | ICCJ. Decizia nr. 3767/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
