ICCJ. Decizia nr. 3825/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3825/2011
Dosar nr. 405/33/2011
Şedinţa de la 29 iunie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1094 din 1 martie 2011, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a dispus declinarea în favoarea Curţii de Apel Cluj a acţiunii formulate de Primarul comunei Luna, G.A., în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, prin cererea formulată, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 31 din 23 august 2010 a Camerei de Conturi Cluj şi a încheierii nr. VI328 din 18 noiembrie 2010 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României cu privire la dispoziţiile privind obligarea conducerii Primăriei comunei Luna la stabilirea întinderii şi a recuperării prejudiciului cauzat bugetului local prin plata unor indemnizaţii şi sporuri în afara cadrului legal.
Tribunalul a constatat că nu este competent să soluţioneze cauza în raport de prevederile Hotărârii nr. 130/2010 a Plenului Curţii de Conturi, care a aprobat Regulamentul privind asigurarea şi desfăşurarea activităţii specifice, potrivit cărora competenţa de judecată aparţine Curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate.
La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 283 din 11 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Cluj.
La pronunţarea hotărârii, s-a avut în vedere împrejurarea că Decizia contestată aparţine Camerei de Conturi Cluj, autoritate publică judeţeană, ce atrage aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, curtea a constatat că în cauză sunt aplicabile în materie de competenţă dispoziţiile Regulamentului din 2009, aprobat de Plenul Curţii de Conturi prin Hotărârea nr. 1/2009, care prevede la art. 108, că în cazul încheierilor emise la nivelul camerelor de conturi, sesizarea se depune la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalelor judeţene.
S-a mai avut în vedere şi faptul că Regulamentul 2010 aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, ca act administrativ normativ, are o forţă juridică inferioară şi nu poate atrage modificarea unei norme legale de competenţă consacrate prin lege organică.
Examinând conflictul negativ de competenţă, Curtea va stabili că în cauză, Curtea de Apel Cluj este competentă să judece litigiul purtat între Primarul comunei Luna şi Curtea de Conturi a României.
Astfel, Curtea reţine că nu este aplicabil criteriul de competenţă prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004, cel al poziţiei emitentului actului în sistemul autorităţilor publice, ci dispoziţiile capitolului „Sesizarea instanţei de contencios administrativ" din Regulamentul 2010 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat de Plenul Curţii de Conturi prin Hotărârea nr. 130/2010, publicată în M.Of. nr. 832 din 13 decembrie 2010.
Potrivit pct. 228 din regulament, competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul unităţii verificate.
De menţionat că, în conformitate cu dispoziţiile pct. 229 din acelaşi regulament, cauzele aflate pe rolul instanţelor la data publicării regulamentului în Monitorul Oficial vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanţei.
Sub acest aspect, Curtea a constatat că litigiul a fost înregistrat la data de 3 ianuarie 2011, fiind aplicabile prevederile Regulamentului 2010.
Cât priveşte susţinerea Curţii de Apel Cluj, în sensul că nu se poate modifica printr-un act administrativ o normă dintr-o lege organică, aceasta nu poate fi primită, cât timp nu s-a constatat nelegalitatea regulamentului în partea referitoare la competenţa de soluţionare a contestaţiilor, nici pe calea acţiunii directe şi nici potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, prin invocarea excepţiei de nelegalitate.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va stabili competenţa Curţii de Apel Cluj, în soluţionarea litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Primarul comunei Luna – G.A. şi Curtea de Conturi a României în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 3812/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3830/2011. Contencios → |
---|