ICCJ. Decizia nr. 380/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 380/2011
Dosar nr. 10046/1/2010
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 192/ CA din 2 noiembrie 2009, rămasă irevocabilă (dosar nr. 318/45/2009), Curtea de Apel Iaşi a admis acţiunea formulată S.V., a anulat Ordinul nr. 72/2009 emis de pârâta A.N.P.C., şi a obligat pârâta să-i plătească reclamantului veniturile salariale de care ar fi beneficiat, în lipsa ordinului de mai sus.
Reclamantul S.V., prin cererea nr. 318 din 12 octombrie 2010, a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.P.C., lămurirea dispozitivului sentinţei nr. 192/ CA din 1 noiembrie 2009, arătând că trebuie lămurită semnificaţia expresiei „venituri cuvenite în lipsa Ordinului nr. 72/2009".
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 1 noiembrie 2010, a admis cererea formulată de reclamant şi pe cale de consecinţă a lămurit prevederile alin. (4) din dispozitivul sentinţe nr. 192/ CA din 2 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 318/45/2009, şi a stabilit că A.N.P.C. este obligată să îi plătească reclamantului despăgubiri egale cu veniturile salariale de care ar fi beneficiat în lipsa Ordinului nr. 72/2009, calculate până la data rămânerii irevocabile a sentinţei nr. 192/ CA din 2 noiembrie 2009.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că întrucât reclamantul a solicitat doar anularea Ordinului nr. 72/2009 nu şi reintegrarea în funcţia publică deţinută, Curtea prezumă că la data rămânerii irevocabile a sentinţei nr. 192/ CA din 2 noiembrie 2009, raportul de serviciu specific funcţiei publice de conducere, renăscut ca urmare a anulării Ordinului nr. 72/2009, a încetat să mai producă efecte.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul S.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, reclamantul, a avut, în esenţă, următoarele:
Din cauza faptului că A.N.P.C. a refuzat să-i plătească despăgubirile stabilite prin sentinţa civilă nr. 192 din 2 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, a învestit instanţa de judecată, în baza art. 24 din Legea nr. 554/2007 cu o cerere de sancţionare a conducătorului autorităţii pârâte, înregistrată, sub nr. 440/45/2010 la Curtea de Apel Iaşi. Instanţa a apreciat că obligaţia pârâtei nu este suficient de clar prezentată în dispozitivul sentinţei civile nr. 192 din 02 noiembrie 2009, de aceea a solicitat lămuriri cu privire la perioada pentru care A.N.P.C. este obligată să-i plătească veniturile salariale stabilite prin hotărâre judecătorească.
Prin încheierea care face obiectul recursului, instanţa a admis cererea şi a stabilit că pârâta este obligată să îi plătească reclamantului despăgubiri egale cu veniturile salariale, până la rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr. 192 din 2 noiembrie 2009.
Pe lângă eroarea materială în privinţa numărului ordinului contestat, încheierea pronunţată este criticabilă şi sub aspectul legalităţii.
Din considerentele sentinţei civile nr. 192 din 2 noiembrie 2009 rezultă faptul că funcţia deţinută de reclamant în baza ordinului nr. 582 din 25 septembrie 2007, aceea de inspector şef nu a fost desfiinţată,ci a survenit o modificare numai în privinţa denumirii, după ce prin HG nr. 284/2009 funcţia de inspector şef a devenit funcţie publică de comisar şef a C.R.P.C., odată cu schimbarea denumirii inspectoratului în comisariat.
Din acest motiv, susţine reclamantul, şi în prezent este comisar şef al C.R.P.C. Iaşi, fapt ce rezultă şi din aceea că pârâta i-a plătit salariul corespunzător acestei funcţii în perioada ianuarie - mai 2010, ca urmarea rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 114 din 25 iunie 2009,hotărâre prin care s-a dispus suspendarea Ordinului nr. 72/2009.
Plătindu-i lunar salariul în perioada respectivă pârâta i-a recunoscut calitatea de comisar şef, fără însă a-i permite a exercita efectiv funcţia publică.
În încheierea de lămurire a dispozitivului, instanţa de fond trebuia să arate caracterul de continuitate al obligaţiei pârâtei de a-i plăti drepturile salariale până la data încetării raporturilor de serviciu, conform prevederilor din capitolul IX al Legii nr. 188/1999.
Ca urmare, prin limitarea la data de 19 mai 2009 a perioadei în care trebuia să fie despăgubit îi încalcă dreptul la reparare integrală a prejudiciului suferit.
Recursul este nefondat.
În mod corect prima instanţă a admis cererea formulată de reclamantul S.V. şi a lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 192 din 2 noiembrie 2009, în sensul că, A.N.P.C. este obligată să-i plătească acestuia despăgubiri egale cu veniturile salariale de care ar fi beneficiat în lipsa Ordinului nr. 72/2009, calculate până la data rămânerii irevocabile a sentinţei respective.
Prin sentinţa nr. 192 din 2 noiembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 318/45/2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului S.V. şi, în consecinţă, a anulat Ordinul nr. 72/2009 emis de pârâta A.N.P.C., prin care acesta fusese eliberat din funcţia de inspector şef al I.R.P.C. Iaşi, şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească veniturile salariale de care ar fi beneficiat în lipsa ordinului contestat.
În condiţiile în care reclamantul nu a solicitat, în dosarul nr. 318/45/2009, şi reintegrarea în funcţia publică deţinută până la emiterea ordinului, limitându-se a solicita doar anularea ordinului şi plata drepturilor salariale cuvenite, în mod temeinic şi legal prima instanţă, în prezentul dosar, a lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 192 din 2 noiembrie 2009, în sensul că acesta beneficiază de veniturile salariale de care fusese lipsit, însă numai până la rămânerea irevocabilă a acestei sentinţe.
Din această perspectivă este complet lipsit de relevanţă că funcţia deţinută de reclamant în baza Ordinului nr. 582/2007, aceea de inspector şef, nu ar fi fost desfiinţată, ci doar s-a schimbat denumirea din inspector şef în comisar şef.
De fapt, reclamantul este în eroare crezând că odată cu anularea ordinului contestat ar opera, în mod automat, repunerea pe funcţia de conducere deţinută, chiar în lipsa unui capăt de cerere în acest sens, formulat în dosarul nr. 318/45/2009.
În ceea ce priveşte critica cu privire la numărul ordinului contestat, greşit menţionat în dispozitivul încheierii recurate ca fiind 729 din 31 martie 2009, Înalta Curte reţine că o astfel de eroare se remediază de către instanţa de fond în baza art. 281 C. proc. civ., iar nu de către instanţa de recurs în prezenta cauză.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul reclamantului, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.V. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 3794/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3802/2011. Contencios. Anulare acte privind... → |
|---|
