ICCJ. Decizia nr. 383/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 383/2011
Dosar nr. 1358/33/2010
Şedinţa publică de la 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Reclamantul V.B. a chemat în judecată Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu aceasta să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 993 din 23 iulie 2010, prin care autoritatea pârâtă a decis suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 27 iulie 2010, i-a fost comunicată decizia a cărei suspendare de executare o solicită, pentru considerente care nu i-au fost însă comunicate astfel că nu a fost în măsură să le combată cu argumente. În cuprinsul deciziei, arată reclamantul, se face referire la raportul Comisiei de disciplină nr. 297 din 21 iulie 2010, raport care nu a fost ataşat deciziei, ci i-a fost comunicat ulterior depunerii plângerii prealabile împotriva deciziei Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 302 din 1 septembrie 2010 a admis acţiunea formulată, dispunând suspendarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului V.B. pe perioada cercetării administrative, până la pronunţarea instanţei de fond a cererii de anulare a actului contestat.
Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5.013 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidente, căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului. Cu toate acestea cazul bine justificat rezidă din chiar argumentele juridice prezentate, ca fiind aparent valabile, în plângerea prealabilă şi care sunt de natură să creeze o îndoială în ceea ce priveşte actul contestat.
Cât priveşte cea de a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă, s-a reţinut că şi aceasta este îndeplinită, deoarece executarea deciziei nr. 993/2010 a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură ar atrage pierderea veniturilor obţinute de reclamant ceea ce reprezintă o afectare a dreptului la muncă în însăşi substanţa lui.
2. Recursul exercitat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Invocând ca temei legal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că hotărârea a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind întrunite cumulativ cele două condiţii impuse de textul de lege arătat, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Autoritatea recurentă a susţinut că instanţa de fond a greşit atunci când a reţinut în considerentele hotărârii că nu reiese cu claritate că reclamantul ar fi încercat să influenţeze cercetarea administrativă, în condiţiile în care, având în vedere statutul acestuia, de director executiv adjunct la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Sălaj, relaţiile de subordonare ierarhică ale angajaţilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură ca şi faptele menţionate prin nota de control nr. 37623 din 19 noiembrie 2009, se prezumă că dl. V.B. ar fi putut influenţa cercetarea.
S-a mai arătat că H.G. nr. 1344/2004 nu instituie obligaţia Comisiei de disciplină de a transmite intimatului-reclamant propunerea motivată privind suspendarea raportului de serviciu, concluzia instanţei de fond pe acest aspect fiind exagerată.
În fine, cu privire la cerinţa pagubei iminente recurenta a susţinut că intimatului-reclamant i-au fost asigurate drepturile băneşti pe perioada suspendării astfel încât susţinerea intimatului privind prejudicierea sa materială este nefondată şi formulată cu rea-credinţă, de natură să inducă în eroare instanţa de fond.
3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Analizând cauza şi hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat şi urmează a fi respins, în considerarea celor în continuare expuse.
Actul administrativ a cărui executare a fost suspendată prin sentinţa supusă recursului de faţă este Decizia nr. 993 din 23 iulie 2010, prin care, autoritatea recurentă a decis ca începând cu data de 26 iulie 2010, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999, pe perioada cercetării administrative, să fie suspendat de drept raportul de serviciu al intimatului – reclamant V.B., ce deţine funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al Centrului Judeţean Sălaj.
În adevăr, astfel cum în mod constant Înalta Curte a reţinut în jurisprudenţa sa, actul administrativ se bucură de o puternică prezumţie de legalitate, este executoriu din oficiu, suspendarea efectelor sale fiind un eveniment care poate surveni în existenţa sa numai în mod excepţional, atunci când se dovedeşte că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii emitente, existenţa cazului bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Reţinând şi modalitatea în care aceste condiţii sunt definite la art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din acelaşi act normativ, Înalta Curte apreciază, contrar celor susţinute de recurentă că instanţa de fond a realizat în cauză, prin soluţia adoptată ca şi prin motivarea acesteia, o judicioasă analiză şi interpretare a conţinutului actelor şi înscrisurilor depuse, raportat la prevederile legale sus-enunţate.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului.
Înalta Curte reţine că în cauza de faţă aprecierile primei instanţe asupra elementelor ce au conturat îndoiala legalităţii actului administrativ atacat sunt pertinente şi convingătoare, fără a antama fondul cauzei.
Nu poate fi primită susţinerea recurentei în sensul că influenţarea cercetării administrative de către intimat, în cazul concret al statutului şi relaţiilor sale de serviciu, se prezumă, căci o astfel de interpretare ar conduce la respingerea de plano a oricărei cereri de genul celei formulate în cauză, ceea ce desigur că nu poate fi admis, echivalând cu blocarea accesului la o astfel de măsură de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor, până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului.
Nefondate sunt şi toate celelalte critici ale recurentei vizând modalitatea în care prima instanţă a apreciat asupra îndeplinirii în cauză a condiţiei prevenirii unei pagube iminente.
Înalta Curte reţine că referirea din considerentele hotărârii la drepturile complexe ale intimatului ce ar putea fi afectate prin punerea în executare a deciziei atacate, incluzând fără a se limita însă la drepturile salariale, este de natură a satisface exigenţa prevederilor legale ce reglementează această materie, fiind evident că nu au fost avute în vedere numai considerente de ordin pecuniar, cum fără temei a susţinut recurenta.
Prin hotărârea pronunţată prima instanţă, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate şi cu respectarea caracterului sumar impus de procedura suspendării executării unui act administrativ, a realizat menţinerea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi temeinică astfel că, neexistând motive de casare sau de modificare, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., urmează a fi respins ca nefondat recursul de faţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei civile nr. 302 din 1 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3827/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3851/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
