ICCJ. Decizia nr. 3888/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanții R1, R2, R3, R4, R5, R6, R7, R8, R9, R10, R11, R12, R13, R14, R15, R16, R17, R18, R19, R20, R21, R22, R23, R24, R25, R26, R27, R28, R29, R30, R31, R32, R33, R34, R35, R36, R37, R38, R39, R40, R41, R42, R43, R44, R45, R46, R47, R48, R49, R50, R51, R52, R53, R54, R55, R56, R57, R58, R59, R60, R60, R61, R62, R63, R64, R65, R66, R67, R68, R69, R70, R71, R72, R73, R74, R75, R76, R77, R78, R79, R80, R81, R82, R83, R84, R85, R86, R87, R88, R89, R90, R91, R92, R93, R94, R95, R96, R97, R98, R99, A1, A2, A3, A4, A5, A6, A7, A8, A9, A10, A11, A12, A13, A14, A15, A16, A17, A18, A19, A20, A21, A22, A23, A24, A25, A26, A27, A28, A29, A30, A31, A32, A33, A34, A35, A36, A37, A38, A39, A40, A41, A42, A43, A44, A45, A46, A47, A48, A49, A50, A51, A52, A53, A54, A55, A56, A57, A58, A59, A60, A61, A62, A63, A64, A65, A66, A67, A68, A69, A70, A71, A72, A73, A74, A75, A76, A77, A78, A79, A80, A81, A82, A83, A84, A85, A86, A87, A88, A89, A89, A90, A91, A92, A93, A94, A95, A96, A97, A98, A99, A100 (decedat-prin A101), B1, B2, B3, B4, B5, B6, B7, B8, B9, B10, B11, B12, B13, B14, B15, B16, B17, B18, B19, B20, B21, B22, B23, B24, B25, B26, B27, B28, B29, B30, B31, B32, B33, B34, B35, B36, B37, B38, B39, B40, B41, B42, B43, B44, B45, B46, B47, B48, B49, B50, B51, B52, B53, B54, B55, B56, B57, B58, B59, B60, B61, B62, B63, B64, B65, B66, B67, B68 și B69, prin A.N.P. din S.A.S.I.J.P. în temeiul art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea până la pronunțarea instanței de fond a efectelor H.G nr. 737 din 21 iulie 2010 privind "metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 11 lit. c)-h) Legea nr. 119/2010", cu cheltuieli de judecată.
în motivare, reclamantul a susținut ca fiind întrunite cerințele impuse de textul de lege fundamentând juridic cererea, anume: a) a îndeplinit procedura prealabila prevăzută de art. 7 Legea nr. 554/2004, republicată, înregistrată la Guvernul României sub nr. 17/9331 din 09 august 2010; b) subzista un caz bine justificat pentru a se dispune măsura suspendării; c) se tinde la prevenirea unei pagube iminente ce ar putea rezulta din executarea actului administrativ cu caracter normativ supus controlului judiciar pe calea cererii de suspendare a executării efectelor acestuia.
Astfel, referitor la condiția cazului bine justificat, reclamanții au susținut ca în cazul H.G. nr. 737/2010 exista clare și grave indicii care răstoarnă prezumția de legalitate.
Reclamanții consideră că prin acest mod de recalculare, prevăzut în H.G. nr. 737/2010, act administrativ cu caracter normativ emis în executarea Legii nr. 119/2010, se ajunge la afectarea în mod substanțial a pensiei de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea,, cuantumul pensiei aflate deja în plată, ce trebuie asimilată dreptului de proprietate conform art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, precum și a art. 45 din Tratatul de la Lisabona, fiind astfel redus în mod excesiv și abuziv, prin exces de putere al autorității publice emitente și cu încălcarea flagrantă a unor principii fundamentale consacrate de Constituția României și de tratatele și convențiile internaționale la care România este parte (indicate pe larg în cererea de chemare în judecată).
în continuare, spre a justifica întrunirea cazului bine justificat în accepțiunea dată de legiuitor prin art. 2 alin. (1) lit. t) Legea nr. 554/2004 republicată, reclamanții au subliniat jurisprudența considerată relevantă a Curții Constituționale privind principiile de drept arătate în cererea de chemare în judecată ca fiind încălcate (ex: nr. 46/2002, nr. 375/2005, nr. 57/2006, etc), cât și opinia Consiliului Legislativ exprimat în vederea emiterii H.G. nr. 737/2010, dar invocând și nesocotirea criteriilor de aderare la Uniunea Europeană (politic și economic) și acquis-ul comunitar, ce impune recunoașterea dreptului la pensie, pe baza de reciprocitate, cetățenilor europeni în oricare din țările Uniunii Europene, iar regulile naționale să fie compatibile cu reglementările comunitare (Directiva nr. 79/7/CEE, privind principiul egalității de tratament între femei și bărbați, precum și Directiva nr. 86/378/CEE. modificată prin Directiva nr. 96/97/CEE, privind aplicarea principiului egalității în schemele ocupaționale de securitate socială, care acoperă sectorial și legile speciale de pensii).
Referitor la întrunirea cerinței necesității prevenirii unei pagube iminente, reclamanții au arătat că au calitatea de pensionari din cadrul categoriei prev. la art. 1 lit. c) Legea nr. 119/2010 și sunt beneficiarii direcți ai unor pensii de serviciu obținută în mod legal pe baza actului normativ în vigoare la data deschiderii drepturilor sale de pensie, respectiv în baza Legii nr. 567/2004, ce nu a fost abrogată prin Legea nr. 119/2010 și prin nici un alt act normativ anterior ulterior Legii nr. 119/2010, ori, consecința juridică rezultată prin emiterea H.G. nr. 737/2010 constă într-un prejudiciu viitor dat de reducerea substanțială a cuantumului pensiilor reclamanților în urma recalculării în temeiul acestui act administrativ cu caracter normativ, așadar aproape la suprimarea imediată și iminentă a dreptului la pensia de serviciu, chiar înainte de a putea solicita instanței de contencios administrativ anularea H.G. nr. 737 din 2010, precum și a posibilității de a cere anularea deciziilor de recalculare.
Pârâtul Guvernul României, a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, solicitând respingerea acesteia, invocând în principal excepția lipsei calității procesuale active a A.N.P. din S.A.S.I.J.P., care ar fi introdus acțiunea prezentă în nume propriu, iar nu în calitate de reprezentantă a membrilor săi, persoane fizice care au calitatea cerută de prevederile H.G. nr. 737/2010 și fără a proba existența vreunui mandat expres din partea membrilor asociației în baza căruia aceasta să poată acționa, conform art. 67 C. proc. civ..
Totodată, pârâta a susținut că reclamanții nu fac dovada interesului legitim, personal, născut și actual, ca și condiție de exercițiu a oricărei acțiuni în justiție, deci și pentru promovarea prezentei cereri de suspendare a H.G. nr. 737/2010, cât timp dispozițiile actului administrativ au fost executate material, pensiile de serviciu, stabilite în baza legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, fiind deja recalculate de către casele teritoriale de pensii în evidența cărora se află beneficiarii pensiilor de serviciu și emise noile decizii de pensie.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3811 din 8 octombrie 2010 a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității de reprezentant și lipsei de interes și a admis acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, dispunând suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 până la pronunțarea instanței de fond.
Totodată, a dispus respingerea cererii de intervenție accesorie formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei de interes, instanța a dispus respingerea acesteia, având în vedere că executarea acestui act administrativ cu caracter normativ vizează aplicarea succesivă, respectiv plata drepturilor de pensie către reclamanți lunar, iar nu uno ictu, nefiind finalizată aplicarea acestuia prin simpla emitere a deciziei prin care a fost recalculată această pensie.
Cu privire la excepția lipsei dovezii calității de reprezentat al reclamanților a A.N.P. din S.A.S.I.J.P., Curtea a stabilit că aceasta să fie soluționată odată cu fondul, prin prisma faptului că nici cu privire la fond părțile au învederat că nu mai au probe de administrat.
Pe fondul cauzei s-a reținut că cererea de suspendare a efectelor H.G. nr. 737/2010 până la pronunțarea instanței de fond este neîntemeiată.
Astfel, reține instanța, atât din recomandarea R(89)8 din 13 septembrie 1989 cât și din cuprinsul art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, rezultă că exercițiul dreptului unei persoane, fizice sau juridice, de a obține suspendarea provizorie a executării unui act administrativ, este condiționat de îndeplinirea de către aceasta a două condiții cumulative, respectiv condiția existenței unui caz bine justificat și condiția nevoi de a se preveni producerea unei pagube iminente, dificil sau imposibil de a mai fi raportată în viitor.
în cauză, Curtea constată că reclamanții au furnizat în concret suficiente elemente care, la o primă analiză sumară, specifică unui astfel de litigiu, să conducă la reținerea că în cauză ar exista un caz bine justificat, continuat de prefigurarea unei pagube iminente.
Astfel, dintre numeroasele "împrejurări de drept" propuse de reclamanți în a sustine probarea unei aparențe de nelegalitate a H.G. nr. 737/2010, Curtea are în vedere, în special, argumentele axate pe încalcarea, prin emiterea actului administrativ cu caracter normativ, a prev. art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO (referitor la dreptul de proprietate) și art. 14 din aceeasi convenție (referitor la principiul nediscriminarii).
Argumentația prezentata de reclamanți referitoare la încălcarea dreptului de proprietate și al principiului nediscriminării nu poate fi apreciată ca una lipsită de substanță juridică, de natura a face ca îndoiala asupra actului administrativ - și propusă de parte în discuție prin promovarea acțiunii să aibă un caracter neserios. Firește, abia în urma judecării cauzei în fond se va dovedi și stabili dacă gradul de îndoială ce a planat asupra legalității actului administrativ a avut sau nu în concret un caracter serios, în raport de soluția ce va fi pronunțată, însa, în procedura sumara instanța trebuie să se rezume la această verificare succintă asupra rezonabilității argumentelor și criticilor de nelegalitate prezentate de parte, totodată fără a se putea pronunța tranșant asupra acestor critici, spre a nu înfrânge obligația de a nu se antepronunța în cauză, cu consecința necesitații abținerii în litigiul în fond, ce ar face ca rațiunea legii (ratio legis) a art. 14 și următoarele, sa fie nesocotită.
Un argument ce poate atrage concluzia unei "îndoieli serioase" în sensul legii este dat și de cel constând în stabilirea unui termen de numai 30 de zile, ce ar fi condus și ar conduce la stabilirea unui cuantum al pensiilor recalculate incorect, astfel prin încălcarea dreptului de proprietate prin prisma neasigurării unui termen util în vederea obținerii documentelor necesare dovezii veniturilor obținute ce se au în vedere la cuantumul pensiei recalculate, respectiv a dreptului de a nu fi discriminat în raport cu altă categorie aflată în situații similare, aceea a militarilor (etc), cărora li s-a asigurat un termen util, de 5 luni.
Cu privire la existența unei pagube iminente, instanța constată că și această condiție este întrunită având în vedere faptul urmarea aplicării acestui act administrativ ar consta în modificarea cuantumului pensiei de serviciu stabilită anterior reclamanților în sensul reducerii acesteia, fiind lipsiți pentru viitor de drepturile bănești esențiale pentru asigurarea traiului acestuia, avându-se în vedere și calitatea sa de pensionar, fiind prezumată producerea în patrimoniul reclamantului a unui prejudiciu material, viitor și previzibil.
Față de soluția asupra cererii principale, precum și faptul că intervenția a fost formulată în interesul pârâtului, instanța a dispus respingerea cererii de intervenție în interes accesoriu formulată de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentințe ca și a încheierii din 15 octombrie 2010 considerate nelegale și netemeinice au declarat recurs pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Guvernul României.
I. Recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale în recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 3811 din 8 octombrie 2010, a susținut următoarele critici:
1) Instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, întrucât nu a ținut cont de dispozițiile art. 14 și 15 Legea nr. 554/2004, care prevăd imperativ că, suspendarea executării actului administrativ se poate face numai în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Or, din motivarea cererii de suspendare a H.G. nr. 737/2010 nu rezultă care ar fi paguba iminentă sau cazul bine justificat.
2) Pe fondul cauzei s-a susținut că instanța nu a ținut cont de faptul că prin actele normative care reglementează pensiile de serviciu s-a creat un regim special de pensionare pentru anumite categorii socio-profesionale, derogatoriu de la Legea nr. 19/2000, de natură să creeze avantaje materiale fără o justificare obiectivă și rezonabilă, încălcându-se principiul egalității de tratament între asigurații sistemului public de pensie.
Aceste pensii au fost create după modelul pensiilor de serviciu ale magistraților, fără să se aibă în vedere că regimul strict al absenței unor drepturi, incompatibilitățile, interdicțiile, riscurile și responsabilitățile profesiei de judecător și procuror justifică acordarea pensiei de serviciu.
3) Recalcularea pensiilor de serviciu nu echivalează cu o restrângere a unui drept constituțional ci se impune pentru restrângerea cheltuielilor bugetare și se justifică pe îndeplinirea cumulativă a cerințelor exprese ale art. 53 din Constituție.
II Recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu, din data de 15 octombrie 2010 a aceleiași instanțe,
Prin recursul formulat Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a susținut că instanța de fond a pronunțat încheierea recurată cu neobservarea faptului că semnatarii cererii de îndreptare a erorii materiale nu au avut calitate procesuală în cauza dedusă judecății, calitate de reclamant având A.N.P. din S.A.S.I.J.P..
III. Recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 3811 din 8 octombrie 201.
Recurentul a criticat soluția instanței de fond în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 și art. 3041C. proc. civ. sub următoarele aspecte:
1) Nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât, deși instanța a rămas în pronunțare la data de 01 octombrie 2010, totuși sentința contestată a fost pronunțată la data de 08 octombrie 2010, fără ca Guvernului României să-i fie comunicată încheierea de amânare a pronunțării în care au fost consemnate dezbaterile.
2) Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a fost soluționată nelegal de judecătorul fondului cu încălcarea dreptului de apărare și a principiului contradictorialității, în condițiile în care această excepție a fost invocată din oficiu la termenul din 01 octombrie 2010, în lipsa reprezentatului autorității pârâte.
3) Judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra excepției nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului, întrucât reclamanții, oricare ar fi fost aceștia, aveau obligația achitării taxelor aferente cererii, neavând relevanță că cererea a fost colectivă.
4) Hotărârea instanței de fond asupra excepțiilor a fost dată cu încălcarea /aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
a) în ceea ce privește soluția instanței de fond asupra excepției privind lipsa calității de reprezentant invocată din oficiu, instanța a respins-o cu motivarea că aceste condiții procedurale de exercitare a acțiunii nu trebuie reținute "într-o măsură în care ar conduce la încălcarea efectivă a art. 6 CEDO" deși este vădită încălcarea formelor de procedură prevăzute imperativ de legiuitor.
b) Instanța de fond a apreciat eronat că partea reclamantă are legitimare procesuală activă și, că poate formula o acțiune în contencios obiectiv, solicitând exclusiv suspendarea executării unui act administrativ normativ.
în ceea ce privește fondul cererii de suspendare, recurentul critică soluția instanței de fond, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ..
Astfel, dispozițiile cuprinse în H.G. nr. 737/2010, susține recurentul, se înscriu în finalitatea urmărită prin reglementările din conținutul Legii nr. 119/2010, de a asigura, în raport cu posibilitățile de finanțare ale bugetului asigurărilor sociale de stat, sustenabilitatea acestuia, în corelație cu evoluția macroeconomică și demografică din România, precum și simplificarea legislației referitoare la pensiile publice. împrejurările din speță nu erau de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității H.G. nr. 737/2010, prin care a fost organizată executarea normelor cu forță juridică superioară cuprinsă în Legea nr. 119/2010, în vigoare la data soluționării cererii de suspendare.
în ceea ce privește aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1, s-a susținut că instanța trebuie să aprecieze dacă există o pensie în sensul convenției, dacă a existat o ingerință și dacă acea ingerință este sau nu justificată.
Față de această situație recurentul consideră că beneficiile contributive nu pot fi avute în vedere, la acest moment, sub aspectul incidenței prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la convenție.
Concluzionând, recurentul Guvernul României susține că H.G. nr. 737/2010 nu este susceptibilă a fi nelegală și nici nu creează prin ea însăși un prejudiciu ireparabil reclamanților, cu atât mai puțin până la pronunțarea instanței asupra cererii de anulare a acesteia.
Recursurile declarate de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 3811 din 8 octombrie 2010 și a încheierii de ședință din 15 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București vor fi admise, în sensul modificării acestor hotărâri și a respingerii cererii de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 ca rămasă fără obiect, pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond".
Rezultă din prevederile legale citate că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă numai până la pronunțarea instanței de fond. Rațiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că prin pronunțarea unei soluții cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ și, deci, punerea în executare devine necesară, fie se constată nelegalitatea actului și se dispune desființarea acestuia iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect.
în speță, obiectul acțiunii reclamanților îl constituie suspendarea, până la pronunțarea instanței de fond, a efectelor H.G. nr. 737/2010 privind "metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute de art. 11 lit. c)-h) Legea nr. 119/2010, cu cheltuieli de judecată.
Așa cum rezultă din M. Of. nr. 457/30.06.2011 la data de 30 iunie Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 59/2011 prin care a fost abrogat H.G. nr. 737/2010, astfel că, cererea de suspendare a acestei hotărâri a rămas fără obiect.
Cum actul administrativ a cărei executare s-a cerut a fi suspendată în cauză a fost desființată cererea reclamanților rămânând fără obiect, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., recursurile declarate de Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 3811 din 8 octombrie 2010 și a încheierii din 15 octombrie 2010, pronunțate de Curtea de Apel București vor fi admise sentința și încheierea atacată vor fi modificate în sensul respingerii cererii de suspendare ca rămasă fără obiect precum și a cererii de îndreptare a erorii materiale.
Pentru motivele de mai sus va fi admis și recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, declarat împotriva încheierii din 15 octombrie 2010 precum și cererea de intervenție formulată de acesta în interesul Guvernului României.
Referitor la recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 3811 din 8 octombrie 2010 acesta va fi respins ca tardiv.
înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (4) teza a II-a Legea nr. 554/2004 coroborate cu dispozițiile art. 4 C. proc. civ., mai înainte de a cerceta motivele invocate a constatat că recurentul nu a respectat dispozițiile art. 14 alin. (4) Legea nr. 554/2004, situație în care va respinge recursul ca tardiv formulat.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (4) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârea pronunțată de instanța de fond poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte a constatat că recurentul nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege în termenul arătat și nici nu a invocat o cauză de împiedicare mai presus de voința sa, pentru repunerea în termen.
în aceste condiții, înalta Curte va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul definit de lege.
Văzând dispozițiile art. 14 alin. (4) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportate la art. 303,art. 101 și art. 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 5 zile de la comunicare pentru depunerea motivelor de recurs, precum și modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că cererea de recurs a fost depusă cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii.
Analizând actele și lucrările dosarului, înalta Curte a constatat că sentința a fost comunicată pârâtului la data de 13 decembrie 2010 iar recursul a fost declarat la data de 30 martie 2010, cu depășirea termenului legal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3891/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3884/2011. Contencios → |
|---|
